Berlusconi: Preşedintele Franţei salută memoria "unei personalităţi majore a Italiei contemporane"
Preşedintele francez Emmanuel Macron a salutat luni seara memoria unei "personalităţi majore a Italiei contemporane", după decesul fostului şef al guvernului italian Silvio Berlusconi, la vârsta de 86 de ani, relatează AFP. "Odată cu Il Cavaliere dispare o personalitate majoră a Italiei contemporane care se afla pe primul
Olanda pregăteşte împreună cu alte ţări începerea instruirii piloţilor ucraineni pe avioane F-16
Piloţii militari ucraineni ar putea să înceapă în vara aceasta instruirea pe avioanele americane multirol F-16, a declarat luni agenţiei Reuters ministrul olandez al apărării, Kajsa Ollongren, care a precizat însă că este vorba despre un program pe termen lung şi că armata ucraineană nu va putea folosi astfel de avioane în viitorul apropiat &i
UPDATE Joe Biden, supus unor proceduri dentare, şi-a modificat agenda de întâlniri, inclusiv întâlnirea cu Stoltenberg
Preşedintele american Joe Biden are probleme cu dantura şi a fost nevoit să-şi modifice agenda pentru a fi supus unei proceduri, luni, a făcut cunoscut Casa Albă, relatează AFP şi Reuters. Ca urmare a intervenţiei, o întrevedere prevăzută cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a fost reprogramată. Liderul democrat în v&acir
Franţa: Ministrul economiei, vizat de o anchetă privind o posibilă finanţare ilegală a campaniei pentru alegerile din 2017
Ministrul francez al economiei, Bruno Le Maire, unul din cei mai importanţi membri ai guvernului, este vizat de o anchetă privind o posibilă finanţare ilegală a campaniei pentru alegerile din 2017, relatează luni AFP, care remarcă extinderea listei cu membri ai executivului intraţi în atenţia justiţiei. Cercetările lansate la încep
Guvernul german va prezenta miercuri prima sa strategie de securitate naţională
Guvernul german va prezenta miercuri prima sa strategie de securitate naţională, după luni de dezbateri aprinse pe acest subiect, relatează luni DPA. Purtătorul de cuvânt adjunct al guvernului german Wolfgang Büchner a afirmat luni că documentul a fost convenit în interiorul guvernului federal de la Berlin. &Ici
Decesul lui Silvio Berlusconi: Funeralii de stat şi zi de doliu naţional, miercuri
Funeraliile de stat ale fostului premier italian Silvio Berlusconi, decedat luni la vârsta de 86 de ani, vor avea loc miercuri la catedrala din Milano, a anunţat dioceza din oraşul din nordul Italiei, transmite AFP. Tot miercuri va fi zi de doliu în Italia. "Funeraliile de stat al lui Silvio Berlusconi, decedat astăzi dimineaţ
Ungaria va proteja spaţiul aerian al Slovaciei împreună cu Polonia şi Republica Cehă
Ungaria va proteja spaţiul aerian al Slovaciei împreună cu Polonia şi Republica Cehă, au decis înalţi responsabili ai apărării din cele patru ţări ale Grupului de la Visegrad (V4) la o întâlnire desfăşurată luni la Strbske Pleso (nordul Slovaciei), transmite TASR. Ministrul slovac al apărării, Martin Sklenar, a semnat o
Ucraina: Lupte intense în Doneţk şi Zaporojia; trupele ucrainene înaintează de-a lungul unui râu
Trupele ruse şi ucrainene poartă lupte intense în provinciile Doneţk şi Zaporojia din estul şi sud-estul Ucrainei, unde armata ucraineană a recucerit un şir de sate după lansarea mult aşteptatei contraofensive prin care încearcă recuperarea teritoriilor ocupate de Rusia, consemnează luni CNN şi Reuters. Mare parte din lupte se desf
Reacţii după decesul fostului premier italian Silvio Berlusconi
Premierul italian Giorgia Meloni a declarat luni că, odată cu moartea celui care a fost de trei ori şef de guvern al ţării, Silvio Berlsuconi, decedat astăzi la vârsta de 86 de ani, s-a stins din viaţă 'unul dintre cei mai influenţi oameni din istoria Italiei', potrivit EFE, AFP şi Reuters. 'Berlusconi a fost, înainte d
SUA au cerut oficial reintegrarea în UNESCO
Statele Unite ale Americii, sub conducerea preşedintelui Joe Biden, au cerut oficial reintegrarea în Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), din care s-au retras în timpul preşedinţiei lui Donald Trump, a anunţat luni directoarea generală a agenţiei ONU, Audrey Azoulay, informează AFP. "Dores
Ucraina: Krivîi Rih trebuie să-şi reducă cu 40% consumul de apă după ruperea barajului Kahovka
Oraşul ucrainean Krivîi Rih, care înainte de război avea peste 600.000 de locuitori, va trebui să îşi reducă consumul de apă cu 40% după ce un baraj situat pe teritoriul ocupat de Rusia în sudul Ucrainei, care furniza 70% din apa folosită de oraş, a fost aruncat în aer, transmite EFE. Primarul Iuri Vilkul a făcut
Liderul PPE şi preşedinta Parlamentului European deplâng moartea lui Berlusconi
Preşedintele Partidului Popular European, Manfred Weber, şi preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, au deplâns moartea fostului premier italian Silvio Berlusconi, care a decedat luni dimineaţă la Milano
Gruparea cecenă Ahmat a semnat cu Ministerul rus al Apărării un contract pe care Prigojin l-a refuzat
Ministerul rus al Apărării a declarat luni că a semnat un contract cu gruparea Ahmat a forţelor speciale cecene, la o zi după ce şeful grupului Wagner de mercenari ruşi, Evgheni Prigojin, a refuzat să facă acest lucru, transmite Reuters. Semnarea a urmat unui ordin prin care toate "unităţile de voluntari" ar trebui să semneze contracte p&acir
Ucraina: Bazinele de răcire ale centralei nucleare Zaporojie sunt stabile, în pofida golirii rezervorului
Lacul de acumulare de la Kahovka (regiunea Herson, sud) a pierdut aproape trei sferturi din volumul de apă de când a fost distrus barajul de la Kahovka, dar bazinele de răcire de la centrala nucleară Zaporojie din apropiere sunt stabile şi suficient de înalte, a declarat luni Ministerul ucrainean al Mediului, potrivit Reuters. Kievul susţine că Rus
Preşedinta Comisiei Europene, într-un turneu în America Latină pentru a impulsiona legăturile "neglijate"
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a început luni un turneu în America Latină, ce va cuprinde vizite în patru ţări, într-un efort de întărire a legăturilor politice şi comerciale pe care Uniunea Europeană recunoaşte că le-a neglijat uneori, potrivit Reuters. De la invazia Rusiei în Ucraina, Uniunea Europeană











