Republica separatistă Osetia de Sud trimite soldaţi pentru a sprijini armata rusă în Ucraina
Osetia de Sud, republică separatistă din Georgia, a anunţat sâmbătă că a trimis soldaţi în Ucraina pentru "a ajuta la apărarea Rusiei", în cea de-a 31-a zi de la invadarea teritoriului ucrainean de către forţele ruse, informează AFP. "Băieţii noştri îşi vor îndeplini cu mândrie datoria militară", a declar
Blinken în Israel pentru o întâlnire ''istorică'' cu omologii săi arabi
Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, se află duminică în Israel pentru o întâlnire "istorică", în deşertul Negev, cu omologii săi din ţările arabe care şi-au normalizat relaţiile cu statul evreu, în cadrul unui turneu prin Orientul Apropiat şi Africa de Nord, comentează AFP. Ajuns sâmbătă s
MB: Sancţiunile împotriva Rusiei vor putea fi ridicate odată cu pacea (Truss)
Sancţiunile britanice decise împotriva Rusiei după invadarea Ucrainei ar putea fi ridicate dacă Moscova se angajează să respecte o încetare totală a focului şi îşi retrage trupele, a declarat sâmbătă ministrul britanic de externe, Liz Truss, notează AFP. Într-un lung interviu, Liz Truss a precizat că, de asemenea,
Rusia dezminte că Mexicul este un cuib de spioni ai Moscovei
Rusia a dezminţit afirmaţiile unui general american potrivit cărora Mexicul este un cuib de spioni ai Moscovei, considerându-le "inacceptabile", notează AFP. Ambasada Rusiei în
Ţări din Golful Persic denunţă lipsa de atenţie pentru conflictele din Orientul Mijlociu
Presate de Occident să arate mai multă solidaritate cu Ucraina invadată de Rusia, două ţări strategice din Golful Persic, Qatarul şi Arabia Saudită, şi-au exprimat sâmbătă regretul pentru lipsa de atenţie pentru conflictele din Orientul Mijlociu în ultimele decenii, scrie AFP. Bogate în hidrocarburi, ţările din Golf, apropiat
Kievul susţine că Washingtonul ''nu are nicio obiecţie'' privind transferul avioanelor de luptă poloneze
Statele Unite au dat asigurări Kievului că nu au "nicio obiecţie" legată de transferul avioanelor de luptă poloneze în Ucraina, a afirmat sâmbătă ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba, într-un mesaj scris transmis AFP. "Statele Unite ne-au dat asigurări că nu au obiecţii cu privire la transferul avioane
Turcia exclude sancţionarea oligarhilor ruşi (ministru)
Oligarhii ruşi pot continua să vină şi să facă afaceri în Turcia atât timp cât respectă legea turcă şi dreptul internaţional, a afirmat sâmbătă ministrul turc de externe, Mevlut Cavusoglu, citat de AFP. "Nu participăm la sancţiuni. Le aplicăm doar pe cele decise de Naţiunile Unite. Cu siguranţă, cetăţenii ruşi pot
Rusia acuză Azerbaidjanul de încălcare a armistiţiului în Nagorno-Karabah
Moscova a acuzat sâmbătă Azerbaidjanul că a încălcat în ultimele zile armistiţiul cu Armenia semnat după războiul din Nagorno-Karabah, în 2020, desfăşurând trupe în zona aflată sub controlul forţelor ruse de menţinere a păcii, relatează Reuters şi AFP. Incidentele dintre forţele armate armene şi azere sunt f
Biden nu a cerut o ''schimbare de regim'' în Rusia (Casa Albă)
Preşedintele american Joe Biden, care a declarat sâmbătă în cursul unui discurs la Varşovia că omologul său rus Vladimir Putin ''nu ar trebui să rămână la putere'', nu a cerut o ''schimbare de regim'' în Rusia, a precizat un oficial al Casei Albe, relatează AFP. ''Ceea ce a vrut să spună preşedint
VIDEO Biden avertizează Rusia să nu ''înainteze cu un centimetru pe teritoriul NATO''
Preşedintele SUA Joe Biden a reafirmat sâmbătă că Statele Unite nu doresc să intre în conflict cu forţele ruse care au invadat Ucraina, dar a lansat un avertisment puternic Moscovei: ''Să nu vă gândiţi să avansaţi un centimetru pe teritoriul NATO'', relatează AFP.
VIDEO Biden: Poporul rus ''nu este inamicul nostru''
Preşedintele american Joe Biden s-a adresat direct ruşilor în cursul unui discurs rostit sâmbătă la Varşovia, afirmând că ''poporul rus nu este inamicul nostru'', în contextul invaziei ruse a Ucrainei, relatează AFP. ''Permiteţi-mi să spun aceasta dacă mă auziţi - voi, poporul rus, nu sunteţi duş
VIDEO Biden către Ucraina: ''Suntem alături de voi'', va fi ''o luptă de lungă durată''
Preşedintele SUA Joe Biden a declarat sâmbătă, la Varşovia, că lupta ''între democraţie şi autocraţie'' va fi una de lungă durată şi că Statele Unite sunt alături de Ucraina, relatează AFP
Ucraina: Atacuri asupra oraşului Lvov; cel puţin cinci răniţi (guvernator)
Oraşul Lvov, din vestul Ucrainei, care nu a fost vizat de atacuri intense până acum, a fost ţinta a două atacuri ale forţelor ruse sâmbătă după-amiază, făcând cel puţin cinci răniţi, a declarat guvernatorul regiunii, Maxime Kozytsky, pe Telegram, relatează AFP. Atacurile au vizat un cartier din estul oraşului, Lytchakivsky, f
VIDEO Ucraina: Oraşul Cernigov, încercuit de forţele ruse; evacuarea civililor este imposibilă (primar)
Oraşul ucrainean Cernigov, la aproximativ 120 km nord-est de Kiev, este înconjurat de forţele ruse şi este practic imposibil să se evacueze masiv civilii şi răniţii, a avertizat sâmbătă primarul oraşului, Vladislav Atroşenko, relatează AFP. Potrivit primarului, care s-a adresat online pe Centrul Media din Ucraina, un pod care ducea
Biden ''nu este sigur'' că Rusia şi-a schimbat strategia în Ucraina
Preşedintele american Joe Biden a declarat sâmbătă, la Varşovia, că ''nu este sigur'' că anunţul Rusiei de a-şi concentra ofensiva asupra zonei Donbas înseamnă o schimbare a strategiei sale în Ucraina, relatează AFP. Întrebat de un jurnalist pe această temă, el a răspuns concis: ''Nu sunt sigur c