SUA: Ministrul apărării Lloyd Austin a fost spitalizat din cauza unor complicaţii de sănătate
Ministrul american al apărării Lloyd Austin a fost spitalizat luni din cauza unor complicaţii de sănătate, a anunţat vineri Pentagonul, relatează AFP. Lloyd Austin a fost internat la spitalul militar Walter Reed, în apropiere de Washington, în seara zilei de 1 ianuarie "pentru complicaţii apărute în urma unei proceduri medicale neurgente
Taiwanul acuză faptul că baloanele Chinei ameninţă siguranţa aviaţiei internaţionale
Ministerul Apărării din Taiwan a acuzat sâmbătă China că ameninţă siguranţa aviaţiei şi că duce un război psihologic asupra populaţiei insulei cu o serie recentă de baloane observate în apropierea sau deasupra insulei, cu câteva zile înaintea unor alegeri cheie în Taiwan, informează Reuters. Posibilitatea ca Beijingul să f
VIDEO SUA: Donald Trump l-a acuzat pe Joe Biden că stârneşte frică după discursul de campanie al preşedintelui
Donald Trump l-a acuzat, vineri, pe Joe Biden că stârneşte frică, după discursul preşedintelui democrat ţinut în Pennsylvania, în care a comparat retorica fostului şef de stat republican cu cea a "Germaniei naziste", transmite sâmbătă AFP. "Joe-cel-ticălos a organizat astăzi un jalnic eveniment de campanie în Pennsy
Statul New York cere 370 de milioane de dolari în procesul lui Trump pentru fraudă financiară
Statul New York, care a intentat o acţiune civilă pentru fraudă financiară împotriva fostului preşedinte Donald Trump, a fiilor săi şi a imperiului lor imobiliar Trump Organization, cere acum o despăgubire de "370 de milioane de dolari", potrivit documentelor judiciare date publicităţii vineri, informează AFP. O sumă mult mai mare decât c
SUA: Curtea Supremă va examina chestiunea ineligibilităţii lui Donald Trump
Curtea Supremă a Statelor Unite a convenit vineri să examineze cazul ineligibilităţii lui Donald Trump cu privire la o decizie a statului Colorado care l-ar împiedica pe fostul preşedinte să apară pe buletinele de vot din acest stat, informează AFP. Implicându-se direct într-un dosar extrem de politic, Curtea Supremă, cu o majoritate
#Ucraina: Liderul cecen Ramzan Kadîrov propune un troc cu prizonieri de război ucraineni
Conducătorul cecen Ramzan Kadîrov a cerut ridicarea unor sancţiuni internaţionale impuse familiei sale în schimbul eliberării a 20 de prizonieri de război ucraineni, informează dpa. Soldaţii ceceni i-au capturat pe ucraineni în timpul luptelor din regiunile Doneţk şi Lugansk, a declarat vineri Kadîrov, potrivit informaţiilor apă
RMD: Liderul regiunii separatiste transnistrene a denunţat introducerea taxelor de import şi export de către Chişinău
Liderul regiunii separatiste transnistrene a denunţat vineri introducerea taxelor de import şi export, declarând că autorităţile centrale de la Chişinău încalcă drepturile fundamentale şi zdrobesc afacerile, informează Reuters. Transnistria s-a desprins de Republica Moldova înaintea prăbuşirii Uniunii Sovietice în 1991 şi apoi a
VIDEO SUA: Trump este gata să sacrifice democraţia americană, acuză Biden într-un prim discurs de campanie
Preşedintele Joe Biden l-a acuzat vineri Donald Trump că este gata să "sacrifice" democraţia americană, într-un discurs de campanie rostit în statul Pennsylvania, în ajunul celei de-a treia comemorări a atacului asupra Capitoliului, transmite AFP. "Campania lui Donald Trump este obsedată de trecut, nu de viitor. El este
SUA cer Coreei de Nord să înceteze acţiunile ''destabilizatoare'' (Departamentul de Stat)
Statele Unite au cerut vineri Coreei de Nord să înceteze acţiunile sale "destabilizatoare" şi să reia diplomaţia după ce Phenianul a tras sute de obuze în Marea Galbenă, în apropierea unor insule sud-coreene, relatează AFP. "Cerem Republicii Populare Democrate Coreene (RPDC, Coreea de Nord) să se abţină de la orice nouă
Israel-Hamas/ Yemen: Maree umană la Sanaa în semn de solidaritate cu palestinienii din Gaza
O mulţime uriaşă de yemeniţi a participat vineri la un marş de solidaritate cu palestinienii din Gaza, în capitala Sanaa, aflată sub controlul rebelilor houthi, potrivit unor imagini difuzate de AFPTV. Manifestaţii săptămânale au fost organizate de rebelii yemeniţi la Sanaa de la începutul războiului dintre Israel şi Hamas declanşat de atacul
Ucraina răspunde la atacurile masive ale Rusiei, pe fondul acuzaţiilor că forţele ruse ar utiliza rachete nord-coreene
Ucraina creşte presiunea asupra Rusiei cu atacuri în spatele frontului, în timp ce Moscova efectuează lovituri împotriva industriei de război şi a obiectivelor militare ucrainene, pe fondul acuzaţiilor privind posibila utilizare de către armata rusă de rachete nord-coreene, relatează vineri EFE. "O tentativă a regimului
Dezbatere furtunoasă în Ucraina despre mobilizare, după aproape doi ani de război
Sancţionarea celor care încearcă să se sustragă? Selectarea noilor soldaţi prin tragere la sorţi? Scutiri contra bani? - dezbaterea despre mobilizare se intensifică în Ucraina, a cărei armată trebuie să-şi completeze rândurile după aproape doi ani de război cu Rusia, relatează vineri într-un reportaj France Presse. Preşedintele ucrainea
Israel-Hamas SUA oferă recompensă de 10 milioane de dolari pentru informaţii asupra finanţatorilor Hamas
Statele Unite oferă până la 10 milioane de dolari pentru informaţii asupra a cinci finanţatori ai Hamas sau despre orice ar putea duce la perturbarea mecanismelor financiare ale grupării militante palestiniene, a anunţat vineri Departamentul de Stat, citat de Reuters. Oferta de recompensă urmează după patru runde de sancţiuni americane impuse Hamas &icir
Israel-Hamas Hezbollah avertizează că răspunsul său la asasinarea liderului Hamas la Beirut este "inevitabil"
Liderul mişcării şiite proiraniene din Liban, Hezbollah, Hassan Nasrallah, a declarat vineri într-un discurs televizat că o ripostă la lovitura israeliană asupra bastionului grupării de la periferia sudică a Beirutului, în care a fost ucis nr. 2 al Hamasului palestinian, este "inevitabilă" pe "câmpul de luptă", informează AFP.
Kosovo suspendă obligaţia de a acoperi simbolurile sârbe de pe plăcuţele de înmatriculare ale vehiculelor
Kosovo a anunţat că va suspenda obligaţia pentru vehiculele înmatriculate în Serbia de a acoperi simbolurile sârbe de pe plăcuţele de înmatriculare, unul dintre numeroasele motive de tensiune dintre Belgrad şi Pristina, relatează AFP. "Înlăturarea autocolantelor este un act de bună vecinătate şi survine după




.jpg)






