Iranul este pregătit să 'dea o lecție' în caz de agresiune, spune principalul negociator al Teheranului
Principalul negociator iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, a afirmat luni că Iranul este pregătit să 'dea o lecție' în caz de agresiune, reacționând la declarațiile președintele american Donald Trump privind marea fragilitate a armistițiului, notează AFP.
'Forțele noastre armate sunt pregătite să riposteze și să dea o lecție' în caz de agresiune, a scris pe rețeaua socială X președintele Parlamentului iranian, adăugând: 'suntem pregătiți pentru orice eventualitate, vor fi surprinși'.
Donald Trump a declarat luni la Casa Albă în special faptul că armistițiul dintre Statele Unite și Iran este 'sub asistență respiratorie', în contextul în care cele două tabere au eșuat până în prezent în tentativa de a încheia un acord pentru a pune capăt războiului.
'Armistițiul este sub asistență respiratorie masivă, ca atunci când intră doctorul și spune: 'Domnule, ființa care vă este dragă are șanse exact 1% de a trăi' ', a declarat el în Biroul Oval.
El a numit propunerea iraniană trimisă duminică 'gunoiul pe care ni l-au trimis' și a mărturisit că nici măcar nu a avut răbdare să o citească până la capăt. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza ,editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: China Xinhua News/Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
#Ucraina: Agenția Anticorupție afirmă că a descoperit o schemă implicându-l pe fostul șef de cabinet al lui Zelenski
Agenția Ucraineană Anticorupție (NABU) a anunțat luni că a descoperit un sistem de spălare de bani care, potrivit presei locale, îl implică pe fostul șef de cabinet al președintelui Volodimir Zelenski, Andrii Iermak, notează Reuters și AFP. NABU a declarat că 'a destructurat un grup organizat implicat în spălarea a 460 de milio
Zelenski: 'Nu a existat tăcere' pe front în #Ucraina, în pofida armistițiului negociat de SUA
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni că ostilitățile cu armata rusă continuă în pofida unui armistițiu de trei zile negociat de SUA, acuzând Rusia că nu vrea să pună capăt războiului care durează de patru ani, relatează AFP. 'Astăzi nu a existat tăcere pe front, au fost lupte',
Donald Trump spune că va discuta cu Xi Jinping despre vânzarea de arme americane Taiwanului
Președintele american Donald Trump a declarat luni că va discuta cu omologul său Xi Jinping cu prilejul deplasării sale în China din această săptămână despre vânzarea de arme americane către Taiwan, pentru care există o puternică opoziție a Beijingului, relatează AFP. 'Voi avea această discuție cu președintele Xi. Președi
Venezuela nu a luat niciodată în calcul să devină al 51-lea stat american, dă asigurări președinta interimară
Președinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, a declarat luni, la Haga, că niciodată nu s-a luat în calcul ca țara sa să devină cel de al 51-lea stat american, în contextul în care președintele american Donald Trump se laudă cu controlul asupra statului venezuelean, relatează AFP. 'Asta nu ar fi fost niciodată luat
Regatul Unit impune sancțiuni împotriva unor iranieni acuzați de 'activități ostile'
Guvernul britanic a impus luni sancțiuni împotriva a douăsprezece persoane și grupuri acuzate că sunt implicate în 'activități ostile' în Regatul Unit și în alte țări în beneficiul regimului iranian, relatează AFP. Aceste sancțiuni vor permite 'descurajarea atacurilor împotriva disidenților &icir
SUA: Președintele Trump anunță că va reduce taxa federală pe carburanții auto
Președintele american Donald Trump a anunțat luni că va reduce taxa federală pe carburanții auto, de 18 cenți pe galon la pompă, pe o perioadă încă neprecizată, 'până când e potrivit', informează Reuters. Modificarea taxei necesită aprobarea Congresului SUA, controlat în prezent de Partidul Republican al președi
Ungaria: Viitorul ministru al relațiilor sociale și culturii cere schimbare a politicii cu privire la maghiarii din străinătate
Zoltan Tarr, nominalizat pentru postul de ministru al relațiilor sociale și culturii în noul guvern ungar, a afirmat luni în parlamentul de la Budapesta că atât relația cu etnicii maghiari din străinătate, cât și sistemul de susținere a acestora necesită o revizuire fundamentală, a consemnat MTI. La audierea de confirma
Armistițiul dintre SUA și Iran este 'sub asistență respiratorie', afirmă Trump
Armistițiul între SUA și Iran este 'sub asistență respiratorie', a declarat luni președintele american Donald Trump, în contextul în care cele două tabere au eșuat până în prezent în tentativa de a încheia un acord pentru a pune capăt războiului, relatează AFP și Reuters. 'Armistițiul este
Trump îi invită pe Elon Musk și pe Tim Cook să îl însoțească în vizita în China
Președintele american Donald Trump i-a invitat pe magnatul Elon Musk și pe managerul general al Apple, Tim Cook, să îl însoțească săptămâna aceasta în vizita programată în China, a dezvăluit luni pe baza informațiilor de la un oficial de la Casa Albă agenția de presă Bloomberg News, preluată de Reuters. Din delega
'Dinamica războiului se schimbă' în favoarea Ucrainei, susține șefa diplomației UE
Șefa diplomației UE, Kaja Kallas, a declarat luni că dinamica războiului în Ucraina este pe cale să 'se schimbe' în favoarea Kievului, relatează AFP. 'Ucraina se află într-o poziție mult mai bună decât în urmă cu un an', a afirmat ea în cadrul unei conferințe de presă. Ea a evo
Comisa Europeană renunță la modificarea reglementării REACH a produselor chimice
Comisia Europeană a confirmat luni că nu va revizui legea privind controlul produselor chimice, pentru a nu genera incertitudini în industria deja afectată de o serie de crize, informează AFP. UE se angajase din 2022 să introducă prevederi mai stricte în așa-numitele reglementări REACH (Registration, Evaluation, Authorisation and R
NATO nu a fost 'niciodată atât de importantă ca astăzi', afirmă șefa diplomației canadiene
Alianța Nord-Atlantică, 'rezilientă', poate suporta criticile președintelui american Donald Trump și rămâne crucială pentru a asigura 'securitatea colectivă' occidentală în fața Rusiei, a declarat luni ministrul canadian al afacerilor externe, Anita Anand, pentru AFP. 'NATO, în calitate de alianță defensiv
Sancțiunile UE împotriva coloniștilor israelieni: Israelul denunță o decizie 'arbitrară'
Israelul a denunțat luni acordul Uniunii Europene pentru a sancționa coloniștii extremiști israelieni vinovați de violențe împotriva palestinienilor în Cisiordania ocupată, calificând-o drept o decizie 'arbitrară' și 'politică', relatează AFP și Reuters. 'Israelul a susținut, susține și va continua să susț
Continuarea blocării transporturilor de îngrășăminte în strâmtoarea Ormuz riscă să declanșeze o 'criză umanitară majoră' (responsabil ONU)
Continuarea blocării transporturilor de îngrășăminte în strâmtoarea Ormuz riscă să declanșeze în câteva săptămâni o 'criză umanitară majoră', a declarat luni pentru AFP șeful unui grup de lucru al ONU care vizează reluarea tranzitului acestei mărfi cruciale. 'Avem la dispoziție câteva săptă













