Kremlinul îi așteaptă pe emisarii lui Trump și insistă asupra retragerii forțelor ucrainene din Donbas
Kremlinul se așteaptă la reluarea rapidă a eforturilor de mediere ale SUA pentru încheierea războiului în Ucraina, după actualul armistițiu de trei zile, a declarat duminică la televiziunea de stat Iuri Ușakov, consilierul președintelui rus Vladimir Putin responsabil cu negocierile, relatează dpa.
Totodată, Ușakov a afirmat că reglementarea conflictului ucrainean va bate pasul pe loc chiar și după alte zeci de runde de discuții, dacă Kievul nu-și va retrage forțele din Donbas (regiunile Lugansk și Donețk), potrivit agenției de presă oficiale ruse TASS. 'Până când Ucraina nu va face acest pas, putem avea alte zeci de runde de negocieri, dar vom bate pasul pe loc, înțelegeți? Asta e problema', a afirmat Ușakov.
Autoritățile de la Kiev își vor da seama, mai devreme sau mai târziu, că retragerea forțelor lor din Donbas este inevitabilă, susține el.
'În Ucraina, ei știu că trebuie să facă asta și, oricum, o vor face mai devreme sau mai târziu', a declarat Ușakov, fost ambasador al Rusiei în SUA.
Retragerea forțelor ucrainene din Donbas este una dintre cele mai importante condiții stabilite de Moscova pentru o soluție negociată eficientă cu Kievul, notează TASS.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins în repetate rânduri această cerere a Kremlinului. Până în prezent, forțele ruse nu au reușit să cucerească orașele Kramatorsk și Sloviansk din regiunea Donețk (est), de importanță strategică, pe care Ucraina le consideră esențiale pentru apărarea căilor de acces către Kiev. Cealaltă componentă a Donbasului, regiunea Lugansk, se află aproape în totalitate sub controlul Moscovei.
Președintele rus, Vladimir Putin, s-a arătat sâmbătă dispus să se întâlnească cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, dar numai pentru a semna un tratat de pace, nu pentru negocieri propriu-zise, notează EFE
Zelenski, care susține că Constituția țării sale îi interzice cedarea de teritoriu și solicită să se pună accentul pe necesitatea unor garanții de securitate pentru Ucraina, este dispus să se întâlnească cu Putin doar pe un teritoriu neutru.
Referitor la emisarii Washingtonului, Iuri Ușakov a afirmat că trimisul special al SUA, Steve Witkoff, și ginerele președintelui american Donald Trump vor sosi 'în curând' la Moscova, fără a preciza vreo dată.
Consilierul lui Putin a spus că armistițiul - în vigoare până luni - a fost convenit în urma unor discuții telefonice care s-au întins pe parcursul a două zile cu SUA, discuții care, potrivit lui, 'nu au fost deloc ușoare'.
Witkoff și Kushner au mediat și în trecut discuțiile între Rusia și Ucraina, fără a reuși însă să obțină progrese reale. Ușakov a menționat că aceștia au fost implicați și în discuțiile privind conflictul din Orientul Mijlociu.
Ambele părți au semnalat încălcări pe scară largă ale armistițiului anunțat vineri de Trump, deși observatorii au remarcat o scădere generală a atacurilor, în special a celor îndreptate împotriva instalațiilor energetice situate în spatele liniilor frontului.
Ministerul rus al Apărării a comunicat duminică 16.000 de încălcări ale armistițiului, inclusiv focuri de armă izolate. Ministerul susține că 57 de drone ucrainene au fost doborâte, potrivit dpa.
Statul Major General al armatei ucrainene a informat duminică despre 150 de atacuri rusești în ultimele ore, în timp ce forțele aeriene ale Ucrainei au declarat că 27 de drone rusești au fost doborâte.
Cinci persoane, printre care doi copii, au fost rănite sâmbătă în orașul Harkov, din estul Ucrainei, după ce o dronă a lovit un bloc de locuințe, au anunțat autoritățile locale.
Președintele Volodimir Zelenski a declarat duminica aceasta că sancțiunile împotriva Rusiei și alte forme de presiune dau rezultate, subliniind că cooperarea în acest sens în Europa trebuie să rămână solidă.
'Este clar că efectul combinat al sancțiunilor împotriva Rusiei și al altor forme de presiune dă rezultatele dorite. Mulțumesc tuturor celor care contribuie la acest efort!', a scris el într-o postare pe rețelele de socializare.AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci ,editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: tass.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iranul este cel care ar trebui să despăgubească SUA, reacționează Trump după o astfel de cerere a Teheranului
Președintele american Donald Trump a afirmat luni că Statele Unite vor cere 'compensații' din partea Iranului pentru atacurile acestuia împotriva aliaților SUA din regiune și pentru victimele din rândul trupelor americane, dar și din rândul protestatarilor anti-guvernamentali iranieni, după ce
Rusia: Partidul liberal Iabloko, exclus din alegerile parlamentare
Curtea Supremă a Rusiei a decis luni excluderea partidului liberal pro-occidental Iabloko din cursa electorală pentru alegerile parlamentare care vor avea loc în septembrie, principalul motiv invocat fiind primirea de către acest partid a unor finanțări din străinătate, în timp ce liderul formațiunii, Nikolai Ribakov, consideră că demersul este motivat de fapt de
NATO își reduce prezența în două locuri sensibile din Kosovo
Misiunea militară a NATO din Kosovo (KFOR) a anunțat luni că își reduce prezența în două locuri sensibile din Kosovo pentru prima oară de la încheierea războiului dintre separatiștii kosovari și forțele sârbe la sfârșitul anilor 1990, relatează France Presse. Acestea sunt o celebră mănăstire ortodoxă sârbă și un pod
Iranul afirmă că nu consideră o amenințare acordul de apărare semnat între Arabia Saudită, Turcia și Pakistan
Iranul a transmis luni că nu vede niciun motiv să considere Acordul de Apărare Comună de la Mecca, semnat vineri de Arabia Saudită, Pakistan și Turcia, ca fiind îndreptat împotriva sa și îl consideră mai degrabă un se
Iran: ghidul suprem numește un general al Gardienilor Revoluției la conducerea forțelor armate
Ghidul suprem iranian, ayatollahul Mojtaba Khamenei, l-a numit pe generalul Gardienilor Revoluției, Ali Abdollahi, în funcția de șef al Statului Major al forțelor armate iraniene, a anunțat luni biroul său într-un comunicat, citat de AFP. Acest ofițer al Corpului Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC), puternica armată ideologică a regimului de la
Germania își consolidează politica antidrone după incidentul din Leipzig
Berlinul va dubla efectivele unității sale de poliție antidrone, a anunțat luni Ministerul german de Interne, după descoperirea săptămâna trecută a unei drone explozive pe aeroportul din Leipzig, un nod-cheie militar pentru Ucraina și NATO, relatează AFP. 'Ministrul (de interne, Alexander Dobrindt) va ordona astăzi poliției federale să crească la 300
Bulgaria are nevoie de cel puțin două escadrile de avioane F-16 pentru o instruire adecvată a piloților
Ministrul bulgar al apărării, Dimităr Stoianov, a declarat luni că Bulgaria are nevoie de cel puțin 16 avioane multirol americane F-16, în timp ce achiziționarea unei a doua escadrile de astfel de aparate 'este încă un vis', relatează agenția BTA. Forțele Aeriene bulgare au în prezent o escadrilă formată din opt aeronave de acest tip,
Polonia și țările baltice întăresc protecția infrastructurilor de teama unui atac rusesc 'sub steag fals' (analiză)
Vecinii nordici ai Rusiei, țări membre NATO, își întăresc măsurile de securitate în jurul barajelor, centralelor electrice și infrastructurilor de gaze naturale, ceea ce indică o îngrijorare crescândă cu privire la posibilitatea ca Moscova să orchestreze un atac sub 'steag fals' împotriva unor obiective de pe teritoriul lor, utiliz
BTA: Nu sunt victime în urma exploziei la uzina militară bulgară
O explozie la o uzină militară din apropiere de Triavna nu a provocat victime, a declarat luni primarul acestui oraș, Dencho Minev. Un incendiu a izbucnit luni mai devreme la un depozit de muniții al uzin
Putin călătorește în Siberia pentru a treia oară în mai puțin de trei săptămâni
Președintele rus Vladimir Putin a călătorit luni în republica Buriatia, la 4.500 de kilometri est de Moscova, în cea de-a treia călătorie pe care o întreprinde în Siberia în mai puțin de trei săptămâni, departe de raza de acțiune a dronelor ucrainene, relatează EFE. Potrivit agenției oficiale RIA Novosti, el va participa lun
Israelul avansează în dezvoltarea și extinderea a trei colonii în Ierusalimul de Est
Organizația neguvernamentală israeliană Ir Amim a denunțat luni faptul că autoritățile israeliene au accelerat în ultimele săptămâni dezvoltarea a trei așezări în Ierusalimul de Est (territoriu palestinian ocupat), situație atribuită de ONG iminenței alegerilor parlamentare, transmite EFE. 'Au fost dezvoltate trei proiecte importante de a
MAE de la Chișinău îl recheamă pentru consultări pe ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, după un incident cu o dronă
Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău îl recheamă pentru consultări pe ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, Lilian Darii, în urma exploziei unei drone-rachetă în localitatea Crocmaz, raionul Ștefan Vodă, informează luni presa de peste Prut. 'Ministerul Afacerilor Externe condamnă ferm incidentul produs în localitatea Cr
Ambasadoarea Ucrainei a asigurat-o pe șefa diplomației de la Sofia că drona căzută sîmbătă nu a fost trimisă intenționat în Bulgaria
Șefa diplomației bulgare Velislava Petrova s-a întâlnit luni, la sediul Ministerului de Externe de la Sofia, cu ambasadoarea Ucrainei în Bulgaria, Olesia Ilașciuk, după ce sâmbătă o dronă a pătr
Exerciții SUA-Coreea de Sud, ținând cont de experiența căpătată de trupele Coreei de Nord în războiul din #Ucraina
Forțele sud-coreene și americane urmează să desfășoare săptămâna viitoare importante exerciții comune simulând lupte împotriva trupelor nord-coreene, întărite de experiența obținută în urma participării unor efective ale lor la războiul dintre Rusia și Ucraina, a declarat luni un purtător de cuvânt al comandamentului care va conduce aceste
Iranienii sunt 'jucători de șah profesioniști', îi răspunde ironic Teheranul lui Trump
Iranienii sunt 'jucători de șah profesioniști', i-a răspuns luni ironic purtătorul de cuvânt al diplomației iraniene președintelui american Donald Trump care comparase duminică conflictul cu 'un joc de șah', transmite AFP. Fie că este vorba de negocierile oficiale sau de cele din culise, 'iranienii au arătat că sunt jucători d











