Ministrul german de externe, în Grecia pentru discuții privind apărarea și viitoarea extindere a UE
Ministrul german de externe Johann Wadephul a plecat luni în Grecia într-o vizită destinată să se concentreze pe aprofundarea cooperării în domeniul apărării, pe consolidarea relațiilor economice și pe viitoarea extindere a Uniunii Europene, relatează dpa.
La Atena, șeful diplomației germane urma să se întâlnească cu premierul Kyriakos Mitsotakis și cu omologul său grec, Giorgos Gerapetritis.
Securizarea Strâmtorii Ormuz după încheierea unei reglementări durabile în războiul cu Iranul figurează de asemenea pe agenda convorbirilor.
Grecia are una dintre cele mai mari flote comerciale din lume și este afectată în mod special de blocada acestei importante căi navigabile.
Înainte de a părăsi Berlinul, Wadephul a lăudat Grecia, țară parteneră în cadrul UE și NATO, calificând-o drept 'ancoră strategică' în sud-estul Europei, afirmând că Berlinul și Atena se apropie tot mai mult într-o lume din ce în ce mai nesigură.
Wadephul a declarat că țara dorește să aprofundeze cooperarea în domeniul apărării cu Grecia, inclusiv prin achiziții comune de armament și finanțare europeană.
Grecia își modernizează forțele armate, cooperând îndeaproape cu Franța, SUA și Israel.
Mitsotakis și președintele francez Emmanuel Macron au prelungit recent acordul de cooperare strategică din 2021 pentru încă cinci ani. Acest acord prevede o garanție de securitate din partea Franței pentru Grecia, premierul elen calificând atunci drept 'zi istorică' semnarea acestui document.
În cadrul vizitei sale de o zi, Wadephul intenționează să se deplaseze și la șantierul naval Skaramangas, cel mai mare din estul Mării Mediterane. Compania germană ThyssenKrupp Marine Systems a încheiat recent un acord cu acest șantier naval pentru modernizarea a patru submarine.
Se preconizează că discuțiile vor viza și extinderea UE, în contextul în care șase țări din Balcanii de Vest și Ucraina doresc să devină membre. Wadephul a afirmat că acestora trebuie să li se ofere 'perspective credibile' de aderare, adăugând că Grecia va avea un rol special atunci când va prelua președinția rotativă a Consiliului UE în a doua jumătate a anului 2027. AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO/ONU: Într-un discurs de campanie electorală, Netanyahu îi pune la zid pe criticii săi
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, angajat într-o campanie dificilă pentru realegerea sa, a lansat joi un rechizitoriu împotriva numeroșilor detractori ai Israelului, într-un moment în care violențele se multiplică împotriva palestinienilor din Cisiordania ocupată, relatează AFP. 'Ei acuză Israelul, minus
VIDEO/SUA sunt cele care trebuie să decidă dacă pun capăt războiului cu Iranul (interviu Pezeshkian)
Statele Unite sunt cele care trebuie să decidă dacă vor să oprească războiul, a estimat joi președintele iranian Massoud Pezeshkian, reamintind că nu Iranul a fost cel care a declarat războiul, notează AFP. 'Este de datoria Americii să decidă dacă vrea să pună capăt' acestui conflict, a declarat el într-un interviu acordat postul
Columbia, aliata Washingtonului, rupe relațiile diplomatice cu Iranul
Columbia a anunțat joi ruperea relațiilor diplomatice cu Iranul, aliniindu-se la politica Statelor Unite, principalul său aliat regional, notează AFP. Această decizie răspunde orientărilor politicii externe columbiene 'în materie de securitate națională și în emisferă', adică în Americi, a indicat guvernul președintel
Alegerea lui Trump pentru Agenția Americană a Medicamentului apără vaccinurile
Medicul pe care președintele SUA, Donald Trump, dorește să îl vadă la conducerea Agenției Americane pentru Alimente și Medicamente (FDA) a apărat joi vaccinurile, inclusiv pe cel împotriva rujeolei, mergând împotriva curentului impus de liderul republican, relatează AFP. În timp ce Statele Unite se confruntă cu ce
VIDEO Criza carburanților: Macron își apără acțiunile și trimite 'mijloace militare' în Arabia Saudită
'Situația este gravă': Președintele francez Emmanuel Macron a anunţat joi trimiterea de 'mijloace militare' în Arabia Saudită, apărându-și acțiunea internațională pentru a reduce prețurile la combustibil, fără a exclude totuși posibilitatea de a fi nevoit, pe termen lung, să reducă taxele pentru a evita o
Washingtonul transferă irakienilor centrul său diplomatic de la aeroportul din Bagdad
Statele Unite vor transfera autorităților irakiene centrul lor de sprijin diplomatic și logistic de la aeroportul din Bagdad, vizat în mod regulat de grupări pro-iraniene în timpul războiului din Orientul Mijlociu, a anunțat joi Ministerul irakian de Externe, relatează AFP. Un acord a fost semnat cu însărcinatul cu afaceri am
VIDEO Italia interzice vălul în școli și limitează numărul elevilor străini dintr-o clasă
Guvernul italian a adoptat joi un decret-lege care interzice burqa și niqab în școli și stabilește un plafon pentru numărul de elevi dintr-o clasă care au o cunoaștere slabă a limbii italiene, transmite AFP. Acesta introduce 'un plafon de 30% pentru numărul de elevi dintr-o clasă care nu stăpânesc adecvat italiana, mai multe in
Macron consideră posibil ca Franța să fie ținta unei tentative de atac rusesc ca cea de pe aeroportul Leipzig
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat joi că Franța ar putea fi ținta unei încercări de atac cu o dronă încărcată cu explozibil, similar tentativei de la aeroportul din Leipzig de la începutul lunii august, pe care Germania a pus-o pe seama Rusiei, relatează AFP. Franța nu a experimentat încă atacuri de acest tip, 'dar c&a
Adunarea Generală a ONU: Netanyahu atacă Franța și Regatul Unit, foste puteri coloniale
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a atacat joi țările care critică politica de colonizare a Israelului, între care Franța și Regatul Unit, spunând că ele însele sunt foste puteri colonizatoare, relatează AFP. 'Ei acuză Israelul, micuțul Israel, de colonialism - ce colonialism?', a exclamat Benjamin Netanyahu la Adunarea Gene
Zeci de oameni au părăsit Adunarea Generală a ONU în timpul discursului lui Netanyahu
Zeci de persoane, membri ai diferitelor delegații reprezentate la Adunarea Generală a ONU, au ieșit joi din sală în semn de protest în timpul discursului premierului israelian Benjamin Netanyahu, informează AFP. 'Dacă încă mai sunt lași în această sală care nu au plecat, să o facă acum', a declarat prim-ministrul î
Xi Jinping îndeamnă Washingtonul și Teheranul să își rezolve diferendele și îndeamnă la 'prudență' în privința Taiwanului
Președintele Chinei, Xi Jinping, a cerut joi Statelor Unite și Iranului să își rezolve diferendele 'cât mai repede posibil' prin negocieri, conform unor remarci relatate de agenția de știri de stat Xinhua în timpul vizitei liderului chinez la Washington, informează AFP și Reuters. Xi Jinping l-a îndemnat, de asemenea, pe omologu
UPDATE / CNN, MS NOW și Politico au primit din nou acces la Casa Albă după o decizie a justiției
Jurnaliștii de la CNN, MS NOW și Politico au fost primiți din nou la Casa Albă joi, în urma unei hotărâri judecătorești care a restabilit accesul acestor trei instituții media, la șase zile după ce acesta le-a fost revocat de președintele Donald Trump, relatează AFP. Cele două posturi de televiziune și platforma online de știri solicitaseră anterio
Belarus: Președintele Aleksandr Lukașenko a grațiat 13 prizonieri politici
Președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, a grațiat 13 prizonieri închiși pentru 'crime extremiste', a anunțat joi biroul prezidențial, folosind termenul pentru cei descriși de opoziție și de apărătorii drepturilor omului drept prizonieri politici, relatează AFP. Lista celor eliberați nu a fost publicată. 'Președintele bel
O coaliție de 80 de țări solicită la ONU 'restaurarea drepturilor de navigație' în Golf
O coaliție formată din 80 de țări a cerut joi restabilirea libertății de navigație în Golf, condamnând atacurile comise de Iran și de rebelii houthi în Yemen, care perturbă transportul maritim global, relatează AFP. 'Solicităm restabilirea deplină și imediată a drepturilor și principiilor de navigație', a declarat reporterilor ministr
Președintele sud-coreean: Zelenski a încălcat un acord prin dezvăluirea trimiterii unor prizonieri de război nord-coreeni în Coreea de Sud
Președintele Coreei de Sud, Lee Jae Myung, a acuzat joi Ucraina că a încălcat un acord de confidențialitate, după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a dezvăluit că doi prizonieri de război nord-coreeni capturați de forțele ucrainene în luptele din provincia rusă Kursk au fost trimiși în Coreea de Sud, relatează AFP. Dezvăluirea preș














