Regele Charles al III-lea își încheie vizita în Bermuda cu lansarea proiectului spațial Nova
Regele Marii Britanii, Charles al III-lea, își va încheia vizita în Bermuda prin lansarea oficială a Proiectului Nova al Agenției Spațiale Britanice (UKSA), menit să ajute la monitorizarea deșeurilor spațiale, transmite sâmbătă DPA.
Regele Charles va vizita amplasamentul unui nou observator UKSA pe insulă și va fi informat în legătură cu inițiativa de instalare a unei rețele globale de telescoape, în cinci locații, care să ajute la urmărirea sateliților vechi și nefuncționali, a treptelor de rachetă și a altor obiecte de pe orbita terestră.
În ultima sa zi în Bermuda, regele va inaugura și noua stație a pazei de coastă Great Bay Coast Guard Station, unde va afla despre munca esențială a Gărzii de Coastă a Regimentului Regal Bermuda în apărarea apelor teritoriale ale insulei și pentru protejarea habitatului marin.
El va asista la demonstrații ale unor noi tehnologii utilizate de regiment: vehicule subacvatice fără pilot și vehicule aeriene fără pilot.
Tinerii din programul Junior Leader vor discuta despre implicarea lor în acest program și, înainte de plecare, regele va acorda medalii unui număr de cinci membri ai Regimentului Regal pentru angajamentul lor față de protejarea insulei.
Vineri seara, regele a participat la o petrecere în grădină, prilej cu care le-a mărturisit oaspeților: 'Mi s-a spus, spre uimirea mea, că este, de asemenea, prima dată în istoria de patru sute de ani a Bermudelor când insulele au primit un Rege domnitor. Îmi pare nespus de rău că a durat atât de mult!'
Evenimentul a avut loc la Casa Guvernamentală, unde regele a stat în timpul vizitei sale de trei zile și care a fost renovată atât de recent încât suveranul le-a spus oaspeților că încă miroase a vopsea proaspătă.
'Nu mai este nevoie să spun că Bermudele, la fel ca toate Teritoriile de peste mări, sunt un membru foarte prețuit și important al familiei britanice, cu o prietenie la fel de solidă ca această așa-numită 'Stâncă'', a mai declarat suveranul în timpul unui toast pentru Bermuda, la petrecerea din grădină.AGERPRES/(AS - editor: Codruț Bălu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UE lansează o dezbatere între foști lideri politici și militari privind provocările de securitate
Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene (UE) pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Kaja Kallas, a anunțat marți că va lansa săptămâna viitoare un grup la nivel înalt, format din foști lideri politici și militari, între care reprezentanți ai Regatului Unit și Ucrainei, pentru a aborda provocările în materie de apărare dintr-o 'no
Coloniști israelieni au atacat o moschee în Cisiordania și i-au lăsat un mesaj ambasadorului american: 'Salutări de la teroriști'
Coloniști israelieni au dat foc unei moschei într-un sat din Cisiordania ocupată, au relatat marți media israeliene și palestiniene, transmite dpa. Autorii au lăsat, de asemenea, un grafitti în limba ebraică cu următorul mesaj către ambasadorul american în Israel, Mike Huckabee: 'Salutări de la teroriști'. Ambasadorul H
Patru persoane, dintre care trei copii, au fost ucise în atacuri israeliene în Gaza (medici)
Focurile de armă și atacurile aeriene israeliene au ucis marți cel puțin patru persoane, dintre care trei copii, în Fâșia Gaza, au declarat oficiali din domeniul sănătății, relatează Reuters. Potrivit unor martori, avioanele de război israeliene au lansat cel puțin 12 rachete în apropierea sectorului Katiba din vestul orașului Gaza, o zonă ag
Norvegia/ Mette-Marit, aflată în convalescență, nu participă la ceremonia de depunere a jurământului soțului său, regele Haakon
Regina Mette-Marit a Norvegiei, aflată încă în convalescență după un transplant pulmonar, nu va participa la ceremonia de marți în cadrul căreia soțul său, regele Haakon al VIII-lea, va depune jurământul, a anunțat Palatul Regal. Mette-Marit, în vârstă de 53 de ani, a suferit la jumătatea lunii iunie o operație de transplant
Rusia cere dovezi din partea Spaniei cu privire la presupusa implicare a Moscovei în criza din Ceuta
Ministerul de Externe rus a cerut marți Spaniei să furnizeze dovezi ale presupusei implicări a Moscovei într-o campanie de dezinformare despre care se crede că a declanșat criza migrației din Ceuta, un oraș spaniol din Africa de Nord, la granița cu Marocul, informează EFE. 'Când există acuzații, trebuie să existe fapte concrete care necesită ap
Președintele iranian promite 'măsuri de reciprocitate imediate' dacă SUA revin la angajamentele din memorandumul de înțelegere
Președintele iranian Masoud Pezeshkian a afirmat marți că țara sa va lua 'imediat măsuri de reciprocitate' dacă Statele Unite vor reveni la angajamentele luate în memorandumul de înțelegere încheiat în iunie pentru a pune capăt războiului din Orientul Mijlociu, transmit AFP și Reuters. 'Declar explicit că, dacă Statele Unite
OCS apără suveranitatea Iranului și solicită o soluționare pașnică a conflictului cu SUA (declarație)
Organizația de Cooperare de la Shanghai (OCS), printre ai cărei membri se numără Rusia, China și Iranul, a apărat marți suveranitatea și integritatea teritorială a Iranului și a solicitat o soluționare pașnică a conflictului cu Statele Unite, informează EFE. 'Țările membre, reafirmându-și sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a R
Vladimir Putin își îndeamnă aliații din OCS să prevină instigarea conflictelor armate la nivel mondial
Președintele rus Vladimir Putin a îndemnat marți țările membre ale Organizației de Cooperare de la Shanghai (OCS), care include China, India și Iranul, să facă 'tot posibilul' pentru a preveni instigarea conflictelor la nivel mondial, informează EFE. 'Aș dori să vă reamintesc, dragi prieteni, că astăzi, 1 septembrie, este ziua în care a
Polonia se orientează către producția internă de apărare, construindu-și cea mai mare armată din Europa
Pe măsură ce își construiește cea mai mare armată din Europa, Polonia se orientează către companii de apărare interne și din alte țări din Europa Centrală pentru a reduce dependența de furnizori îndepărtați, incapabili să accelereze rapid livrările, spun oficiali guvernamentali și companii, relatează marți Reuters. Cheltuielile Poloniei pentru apăr
Trump spune că este 'prea devreme' să se discute despre o campanie prezidențială a lui Hegseth în 2028
Președintele american Donald Trump le-a declarat luni reporterilor că este prea devreme pentru a discuta despre potențialul său succesor, evitând să vorbească despre o eventuală campanie în 2028 a secretarului apărării, Pete Hegseth, transmite Reuters. Întrebat despre o știre a NBC News conform căreia șeful Pentagonului a discutat despre o po
Rusia reiterează apelul către diplomații străini de a părăsi Kievul, pe fondul escaladării războiului
Rusia și-a reiterat marți apelul către diplomații și cetățenii străini de a părăsi Kievul pe fondul escaladării războiului cu Ucraina și al atacurilor din ce în ce mai intense ale forțelor armate ruse împotriva capitalei ucrainene, informează EFE. 'Vreau să reiterez că recomandarea făcută întregului corp diplomatic și cetățenilor străini
Miniștrii de externe și ai apărării din UE se reunesc pentru dezbateri despre Ucraina și Orientul Mijlociu
Miniștrii de externe și ai apărării din Uniunea Europeană se reunesc marți la Wicklow, la sud de capitala irlandeză Dublin, pentru a discuta în primul rând despre situația din Ucraina și din Orientul Mijlociu, informează dpa. O parte din oficialii europeni s-au întâlnit încă de luni seara, la o cină. Urmează dezbateri despre imple
Administrația Trump intenționează să aloce 4 milioane de dolari pentru a sprijini media de dreapta din Europa (surse)
Administrația președintelui american Donald Trump intenționează să cheltuiască patru milioane de dolari pentru a sprijini media de dreapta din Europa, parte a unui pachet de cel puțin 25 de milioane de dolari pentru grupurile din societatea civilă care lucrează pentru cauze conservatoare în regiune, afirmă patru persoane familiarizate cu această finanțare, relatează Re
#Ucraina: Nouă morți și cel puțin 14 răniți în atacuri rusești asupra regiunii Kiev pentru a șasea zi consecutiv
Nouă persoane au fost ucise și cel puțin 14 rănite marți în atacuri aeriene rusești asupra Kievului și a regiunii înconjurătoare, au declarat autoritățile, în a șasea zi consecutivă de lovituri asupra capitalei Ucrainei, relatează Reuters. Atacurile continuă atât în Ucraina, cât și în Rusia, în timp ce se fac efo
Serviciile de informații sud-coreene consideră că un summit între Coreea de Nord și SUA este posibil 'oricând'
Serviciile de informații sud-coreene consideră că un summit între liderul nord-coreean Kim Jong Un și președintele american Donald Trump ar putea avea loc 'oricând', invocând 'semne de dialog' între cele două țări, a declarat un parlamentar marți, după un briefing cu serviciile, relatează AFP. 'În ceea ce prive














