CIA marchează 15 ani de la operațiunea în care Osama bin Laden a fost ucis
Agenția Centrală de Informații (CIA) a SUA a marcat vineri pe conturile sale de socializare cea de-a 15-a aniversare a operațiunii care s-a soldat cu uciderea liderului rețelei Al-Qaida, Osama bin Laden, pe atunci cel mai căutat terorist din lume, informează EFE.
'Astăzi (vineri - n.r.), acum 15 ani (1 mai 2011), forțele SEAL ale Marinei SUA au atacat un complex din Abbottabad, în Pakistan, și l-au ucis pe Osama bin Laden. Raidul a marcat sfârșitul unui efort de peste 15 ani, desfășurat de parteneri din întreaga comunitate de informații, pentru a-l localiza', a scris CIA pe contul său oficial de pe platforma X.
În primele ore ale zilei de 2 mai în Pakistan, încă 1 mai la Washington, un comando militar american l-a ucis pe Bin Laden, care era dat în urmărire de mai bine de un deceniu după atacurile teroriste din SUA din 11 septembrie 2001.
Într-un discurs televizat, președintele american de atunci, Barack Obama, a anunțat lumii moartea liderului Al-Qaida, într-una din cele mai complexe decizii de politică externă pe care le-a luat vreodată.
Cincisprezece ani mai târziu, agenția de informații a distribuit o serie de imagini pe care le-a publicat inițial în 2016 pentru a marca operațiunea, în legătură cu care mai multe întrebări au rămas fără răspuns ani de zile.
Conform unei treceri în revistă a evenimentelor, CIA a urmărit pista unui curier cheie al lui Bin Laden până la un complex din Abbottabad, la nord de Islamabad.
După luni de supraveghere, Statele Unite au pregătit un asalt chirurgical folosind replici ale complexului unde s-au antrenat forțele speciale.
Operațiunea, autorizată la 29 aprilie 2011, le-a permis să-l localizeze și să-l ucidă pe Bin Laden în câteva minute, chiar și în condițiile în care unul dintre elicopterele echipelor de comando s-a prăbușit în timpul raidului.
Un total de 23 de Navy SEALs, comandoul de operațiuni speciale, și un interpret au participat la asaltul în care Bin Laden a fost ucis. De asemenea, comandoul american au ucis două dintre gărzile de corp ale teroristului, pe soția unuia dintre ei și pe unul dintre fiii liderului Al-Qaida.
Ulterior, cadavrul lui Bin Laden a fost aruncat în Marea Arabiei în mai 2011.
Operațiunea a fost urmărită cu tensiune din camera de criză a Casei Albe, așa cum a rămas imortalizat în fotografia istorică în care Obama și vicepreședintele de atunci, Joe Biden, sunt văzuți urmărind desfășurarea operațiunii cu expresii serioase, în timp ce lângă ei, secretarul de stat Hillary Clinton este văzută acoperindu-și gura cu mâna, înconjurată de oficiali civili și militari de rang înalt. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Sursa foto: Central Intelligence Agency (CIA)/Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Marea Britanie avertizează Iranul că nu va tolera activități ostile pe teritoriul său
Ministrul britanic de externe Ed Miliband i-a comunicat omologului său iranian, Abbas Araqchi, că Regatul Unit nu va tolera '˜intimidări, amenințări sau activități ostile pe teritoriul britanic', în timpul unei întâlniri desfășurate la New York în marja Adunării Generale a ONU, relatează vineri EFE. Șeful
#Ucraina a atacat instalații energetice și industriale din Rusia cu aproape 600 de drone
Ucraina a atacat cu aproape 600 de drone instalații energetice și industriale în 18 regiuni din Rusia, peninsula anexată Crimeea și Marea Neagră, lovind rafinării în regiunea sudică Rostov și în cea vestică Perm, conform autorităților locale și mass-media independente ruse și ucrainene, informează vineri EFE. 'Ca urmare a
Musk, Altman, Huang dar nu și Amodei, prezenți la cina oferită de Donald Trump lui Xi Jinping
O parte din cei mai puternici lideri din industria tehnologică americană, precum Elon Musk, Sam Altman, Jensen Huang și Tim Cook au participat joi la cina de stat oferită de președintele american Donald Trump la Casa Albă președintelui chinez Xi Jinping, de la care a lipsit însă directorul general al Anthropic, Dario Amodei, unul din principalii susținători al
Iranul le-a prezentat Statelor Unite un plan pentru redeschiderea strâmtorii Ormuz
Iranul le-a prezentat Statelor Unite un plan de redeschidere a strâmtorii Ormuz, a anunțat ministrul de externe Abbas Araghchi în marja sesiunii anuale a Adunării Generale a ONU, transmite vineri dpa. ''Le-am prezentat SUA, prin intermediari, un plan ce prevede că, dacă sunt îndeplinite anumite condiții, strâmto
Inundațiile catastrofale din Nepal, 'un avertisment pentru întreaga lume' cu privire la pericolele schimbărilor climatice (premierul nepalez)
Inundațiile catastrofale care au lovit Nepalul au reprezentat 'un avertisment pentru întreaga lume' cu privire la pericolele schimbărilor climatice, a declarat joi la tribuna ONU premierul nepalez Balendra Shah, îndemnând comunitatea internațională să-și intensifice eforturile pentru a ajuta țara sa să se adapteze, a consemnat AFP.
Sprijinul pentru #Ucraina: Consiliul UE a aprobat plata a 3 miliarde de euro și salută contribuția financiară a Norvegiei
Kievul va primi în curând aproape 3 miliarde de euro, în urma aprobării de către Consiliul Uniunii Europene a celei de a opta plăți periodice în cadrul Mecanismului UE pentru Ucraina, sumă din care 800 de milioane de euro vor fi furnizate pentru prima dată din împrumutul pentru sprijinirea Ucrainei, indică un comunicat difuzat joi pe web
Atacurile premierului Netanyahu asupra președintelui Erdogan sunt neîntemeiate, reacționează Ankara
Guvernul de la Ankara a calificat vineri drept neîntemeiate afirmațiile prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu, care l-a acuzat joi, la New York, în fața Adunării Generale a ONU pe președintele turc Recep Tayyip Erdogan, susținător al cauzei palestiniene, că ar fi un 'tiran', informează vineri AFP. Atacurile premieru
VIDEO/ONU: Într-un discurs de campanie electorală, Netanyahu îi pune la zid pe criticii săi
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, angajat într-o campanie dificilă pentru realegerea sa, a lansat joi un rechizitoriu împotriva numeroșilor detractori ai Israelului, într-un moment în care violențele se multiplică împotriva palestinienilor din Cisiordania ocupată, relatează AFP. 'Ei acuză Israelul, minus
VIDEO/SUA sunt cele care trebuie să decidă dacă pun capăt războiului cu Iranul (interviu Pezeshkian)
Statele Unite sunt cele care trebuie să decidă dacă vor să oprească războiul, a estimat joi președintele iranian Massoud Pezeshkian, reamintind că nu Iranul a fost cel care a declarat războiul, notează AFP. 'Este de datoria Americii să decidă dacă vrea să pună capăt' acestui conflict, a declarat el într-un interviu acordat postul
Columbia, aliata Washingtonului, rupe relațiile diplomatice cu Iranul
Columbia a anunțat joi ruperea relațiilor diplomatice cu Iranul, aliniindu-se la politica Statelor Unite, principalul său aliat regional, notează AFP. Această decizie răspunde orientărilor politicii externe columbiene 'în materie de securitate națională și în emisferă', adică în Americi, a indicat guvernul președintel
Alegerea lui Trump pentru Agenția Americană a Medicamentului apără vaccinurile
Medicul pe care președintele SUA, Donald Trump, dorește să îl vadă la conducerea Agenției Americane pentru Alimente și Medicamente (FDA) a apărat joi vaccinurile, inclusiv pe cel împotriva rujeolei, mergând împotriva curentului impus de liderul republican, relatează AFP. În timp ce Statele Unite se confruntă cu ce
VIDEO Criza carburanților: Macron își apără acțiunile și trimite 'mijloace militare' în Arabia Saudită
'Situația este gravă': Președintele francez Emmanuel Macron a anunţat joi trimiterea de 'mijloace militare' în Arabia Saudită, apărându-și acțiunea internațională pentru a reduce prețurile la combustibil, fără a exclude totuși posibilitatea de a fi nevoit, pe termen lung, să reducă taxele pentru a evita o
Washingtonul transferă irakienilor centrul său diplomatic de la aeroportul din Bagdad
Statele Unite vor transfera autorităților irakiene centrul lor de sprijin diplomatic și logistic de la aeroportul din Bagdad, vizat în mod regulat de grupări pro-iraniene în timpul războiului din Orientul Mijlociu, a anunțat joi Ministerul irakian de Externe, relatează AFP. Un acord a fost semnat cu însărcinatul cu afaceri am
VIDEO Italia interzice vălul în școli și limitează numărul elevilor străini dintr-o clasă
Guvernul italian a adoptat joi un decret-lege care interzice burqa și niqab în școli și stabilește un plafon pentru numărul de elevi dintr-o clasă care au o cunoaștere slabă a limbii italiene, transmite AFP. Acesta introduce 'un plafon de 30% pentru numărul de elevi dintr-o clasă care nu stăpânesc adecvat italiana, mai multe in
Macron consideră posibil ca Franța să fie ținta unei tentative de atac rusesc ca cea de pe aeroportul Leipzig
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat joi că Franța ar putea fi ținta unei încercări de atac cu o dronă încărcată cu explozibil, similar tentativei de la aeroportul din Leipzig de la începutul lunii august, pe care Germania a pus-o pe seama Rusiei, relatează AFP. Franța nu a experimentat încă atacuri de acest tip, 'dar c&a














