logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Mediatorii prezintă foaia de parcurs pentru dezarmarea Hamas și a doua fază a încetării focului în Fâșia Gaza

Image

Consiliul pentru Pace și țările mediatoare (Egipt, Qatar și Turcia), împreună cu Statele Unite, au prezentat o nouă propunere privind Fâșia Gaza, axată pe dezarmarea Hamas și pe implementarea celei de-a doua faze a acordului de încetare a focului, a informat miercuri EFE o sursă a organizației islamiste palestiniene.

Documentul este o foaie de parcurs pentru completarea implementării planului de pace cuprinzător al președintelui american Donald Trump pentru teritoriul palestinian, constă în 15 puncte și a fost redactat de reprezentanți ai Consiliului pentru Pace, inclusiv de Înaltul său Reprezentant, Nikolai Mladenov, și de mediatorii celor trei țări, cu participare americană.

Potrivit sursei, care a solicitat anonimatul din cauza sensibilității subiectului, propunerea a fost transmisă deja Israelului și se prevede ca întâlnirile să înceapă la Cairo de miercuri pentru a fi discutată.

Scopul acestei runde de negocieri urmărește să cunoască răspunsurile tuturor părților, inclusiv a Hamas și a restului facțiunilor palestiniene, a precizat sursa, care a refuzat să dezvăluie poziția oficială a Hamas, ce va fi definită după consultări interne.

Printre principalele prevederi ale documentului se află crearea unui ''Comitet de Verificare a Implementării'', care va fi stabilit de Înaltul Reprezentant pentru Gaza și alcătuit din statele garante, Forța Internațională de Stabilizare și Consiliul pentru Pace pentru a asigura respectarea obligațiilor de către toate părțile implicate.

Documentul prevede respectarea cererilor prezentate recent de delegația Hamas și de alte facțiuni palestiniene, ''obligând Israelul să finalizeze în întregime și fără întârziere toate angajamentele restante din prima fază''.

Tranziția între faze va fi supusă verificării îndeplinirii cerințelor anterioare de către Comitetul de Verificare.

De asemenea, textul menționează că nici Hamas și nici nicio altă facțiune palestiniană nu va avea ''o participare, directă sau indirectă'' în guvernul din Gaza.

Documentul stabilește că Fâșia Gaza trebuie să fie guvernată după principiul ''o singură autoritate, o singură lege și o singură forță armată'' și specifică faptul că doar persoanele autorizate de Comitetul Național vor putea deține arme, prin urmare, toate grupurile armate vor trebui să înceteze activitățile militare.

În acest scop, se prevede un proces gradual de inventariere și colectare a armelor sub conducerea palestiniană, supravegheat de Comitetul de Verificare și Comisia de Cercetare, ''fără a fi obligați să le transfere Israelului''.

În ceea ce privește securitatea, documentul prevede desfășurarea unei Forțe Internaționale de Stabilizare între zonele controlate de Israel și cele administrate de Comitetul Național, care va sprijini procesul de inventariere a armelor și operațiunile umanitare, dar nu va participa la sarcini de poliție.

Retragerea treptată a forțelor israeliene spre granița cu Fâșia Gaza va fi condiționată de un progres verificabil al inventarierii armelor.

Documentul concluzionează că reconstrucția Fâșiei Gaza va fi realizată prin transferul controlat de materiale către zonele aflate sub administrarea efectivă a Comitetului Național pentru Administrarea Fâșiei Gaza. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 310

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 25-09-2026 10:56

Marea Britanie avertizează Iranul că nu va tolera activități ostile pe teritoriul său

Ministrul britanic de externe Ed Miliband i-a comunicat omologului său iranian, Abbas Araqchi, că Regatul Unit nu va tolera '˜intimidări, amenințări sau activități ostile pe teritoriul britanic', în timpul unei întâlniri desfășurate la New York în marja Adunării Generale a ONU, relatează vineri EFE. Șeful

Politic Ex 25-09-2026 10:23

#Ucraina a atacat instalații energetice și industriale din Rusia cu aproape 600 de drone

Ucraina a atacat cu aproape 600 de drone instalații energetice și industriale în 18 regiuni din Rusia, peninsula anexată Crimeea și Marea Neagră, lovind rafinării în regiunea sudică Rostov și în cea vestică Perm, conform autorităților locale și mass-media independente ruse și ucrainene, informează vineri EFE. 'Ca urmare a

Politic Ex 25-09-2026 09:33

Musk, Altman, Huang dar nu și Amodei, prezenți la cina oferită de Donald Trump lui Xi Jinping

O parte din cei mai puternici lideri din industria tehnologică americană, precum Elon Musk, Sam Altman, Jensen Huang și Tim Cook au participat joi la cina de stat oferită de președintele american Donald Trump la Casa Albă președintelui chinez Xi Jinping, de la care a lipsit însă directorul general al Anthropic, Dario Amodei, unul din principalii susținători al

Politic Ex 25-09-2026 09:16

Iranul le-a prezentat Statelor Unite un plan pentru redeschiderea strâmtorii Ormuz

Iranul le-a prezentat Statelor Unite un plan de redeschidere a strâmtorii Ormuz, a anunțat ministrul de externe Abbas Araghchi în marja sesiunii anuale a Adunării Generale a ONU, transmite vineri dpa. ''Le-am prezentat SUA, prin intermediari, un plan ce prevede că, dacă sunt îndeplinite anumite condiții, strâmto

Politic Ex 25-09-2026 08:45

Inundațiile catastrofale din Nepal, 'un avertisment pentru întreaga lume' cu privire la pericolele schimbărilor climatice (premierul nepalez)

Inundațiile catastrofale care au lovit Nepalul au reprezentat 'un avertisment pentru întreaga lume' cu privire la pericolele schimbărilor climatice, a declarat joi la tribuna ONU premierul nepalez Balendra Shah, îndemnând comunitatea internațională să-și intensifice eforturile pentru a ajuta țara sa să se adapteze, a consemnat AFP.

Politic Ex 25-09-2026 08:23

Sprijinul pentru #Ucraina: Consiliul UE a aprobat plata a 3 miliarde de euro și salută contribuția financiară a Norvegiei

Kievul va primi în curând aproape 3 miliarde de euro, în urma aprobării de către Consiliul Uniunii Europene a celei de a opta plăți periodice în cadrul Mecanismului UE pentru Ucraina, sumă din care 800 de milioane de euro vor fi furnizate pentru prima dată din împrumutul pentru sprijinirea Ucrainei, indică un comunicat difuzat joi pe web

Politic Ex 25-09-2026 08:22

Atacurile premierului Netanyahu asupra președintelui Erdogan sunt neîntemeiate, reacționează Ankara

Guvernul de la Ankara a calificat vineri drept neîntemeiate afirmațiile prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu, care l-a acuzat joi, la New York, în fața Adunării Generale a ONU pe președintele turc Recep Tayyip Erdogan, susținător al cauzei palestiniene, că ar fi un 'tiran', informează vineri AFP. Atacurile premieru

Politic Ex 25-09-2026 05:53

VIDEO/ONU: Într-un discurs de campanie electorală, Netanyahu îi pune la zid pe criticii săi

Premierul israelian Benjamin Netanyahu, angajat într-o campanie dificilă pentru realegerea sa, a lansat joi un rechizitoriu împotriva numeroșilor detractori ai Israelului, într-un moment în care violențele se multiplică împotriva palestinienilor din Cisiordania ocupată, relatează AFP. 'Ei acuză Israelul, minus

Politic Ex 25-09-2026 04:57

VIDEO/SUA sunt cele care trebuie să decidă dacă pun capăt războiului cu Iranul (interviu Pezeshkian)

Statele Unite sunt cele care trebuie să decidă dacă vor să oprească războiul, a estimat joi președintele iranian Massoud Pezeshkian, reamintind că nu Iranul a fost cel care a declarat războiul, notează AFP. 'Este de datoria Americii să decidă dacă vrea să pună capăt' acestui conflict, a declarat el într-un interviu acordat postul

Politic Ex 25-09-2026 03:39

Columbia, aliata Washingtonului, rupe relațiile diplomatice cu Iranul

Columbia a anunțat joi ruperea relațiilor diplomatice cu Iranul, aliniindu-se la politica Statelor Unite, principalul său aliat regional, notează AFP. Această decizie răspunde orientărilor politicii externe columbiene 'în materie de securitate națională și în emisferă', adică în Americi, a indicat guvernul președintel

Politic Ex 25-09-2026 03:26

Alegerea lui Trump pentru Agenția Americană a Medicamentului apără vaccinurile

Medicul pe care președintele SUA, Donald Trump, dorește să îl vadă la conducerea Agenției Americane pentru Alimente și Medicamente (FDA) a apărat joi vaccinurile, inclusiv pe cel împotriva rujeolei, mergând împotriva curentului impus de liderul republican, relatează AFP. În timp ce Statele Unite se confruntă cu ce

Politic Ex 25-09-2026 01:22

VIDEO Criza carburanților: Macron își apără acțiunile și trimite 'mijloace militare' în Arabia Saudită

'Situația este gravă': Președintele francez Emmanuel Macron a anunţat joi trimiterea de 'mijloace militare' în Arabia Saudită, apărându-și acțiunea internațională pentru a reduce prețurile la combustibil, fără a exclude totuși posibilitatea de a fi nevoit, pe termen lung, să reducă taxele pentru a evita o

Politic Ex 24-09-2026 23:55

Washingtonul transferă irakienilor centrul său diplomatic de la aeroportul din Bagdad

Statele Unite vor transfera autorităților irakiene centrul lor de sprijin diplomatic și logistic de la aeroportul din Bagdad, vizat în mod regulat de grupări pro-iraniene în timpul războiului din Orientul Mijlociu, a anunțat joi Ministerul irakian de Externe, relatează AFP. Un acord a fost semnat cu însărcinatul cu afaceri am

Politic Ex 24-09-2026 22:37

VIDEO Italia interzice vălul în școli și limitează numărul elevilor străini dintr-o clasă

Guvernul italian a adoptat joi un decret-lege care interzice burqa și niqab în școli și stabilește un plafon pentru numărul de elevi dintr-o clasă care au o cunoaștere slabă a limbii italiene, transmite AFP. Acesta introduce 'un plafon de 30% pentru numărul de elevi dintr-o clasă care nu stăpânesc adecvat italiana, mai multe in

Politic Ex 24-09-2026 21:49

Macron consideră posibil ca Franța să fie ținta unei tentative de atac rusesc ca cea de pe aeroportul Leipzig

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat joi că Franța ar putea fi ținta unei încercări de atac cu o dronă încărcată cu explozibil, similar tentativei de la aeroportul din Leipzig de la începutul lunii august, pe care Germania a pus-o pe seama Rusiei, relatează AFP. Franța nu a experimentat încă atacuri de acest tip, 'dar c&a