Iranul declară că decizia sa de a nu participa la discuțiile de pace este 'definitivă', în timp ce Donald Trump prelungește armistițiul
Teheranul a declarat că decizia sa de a nu participa la cea de-a doua rundă de discuții de pace cu SUA în Pakistan este 'definitivă', a relatat miercuri agenția semioficială iraniană Tasnim, citată de Xinhua.
Această decizie a fost anunțată cu puțin timp înainte ca președintele american Donald Trump să declare că va prelungi armistițiul pentru a da mai mult timp negocierilor, în condițiile în care actuala încetare a focului de două săptămâni urma să expire miercuri seara, ora Washingtonului.
Potrivit Tasnim, Pakistanul - în calitate de mediator - a fost informat cu privire la decizia Iranului, luată în scopul de a proteja pe deplin drepturile poporului iranian.
Agenția de presă Tasnim scrie că, în pofida propagandei și a speculațiilor răspândite de presa și oficiali din SUA, echipa de negociatori iranieni nu se va deplasa miercuri în Pakistan pentru reluarea discuțiilor, din diverse motive ce au fost transmise deja SUA prin intermediul Pakistanului.
SUA, potrivit Tasnim, au continuat blocada navală împotriva Iranului și au formulat ceea ce a descris drept 'pretenții excesive' în cadrul recentelor schimburi de opinii dintre cele două părți, ceea ce, potrivit sursei, a împiedicat realizarea unor progrese semnificative. Conform aceleiași media iraniene, presiunea navală exercitată de SUA, inclusiv blocada și alte 'acțiuni ostile', împreună cu ceea ce a descris drept încălcări ale angajamentelor, au obstrucționat participarea Iranului la următoarea rundă de negocieri de la Islamabad.
Trump a declarat că SUA au acceptat să amâne o lovitură planificată împotriva Iranului pentru a acorda Teheranului timp să prezinte o 'propunere unitară' înaintea unor posibile negocieri.
Între timp, Mahdi Mohammadi, consilierul pentru afaceri strategice al președintelui parlamentului iranian, a declarat miercuri, după postarea lui Trump pe Truth Social, că prelungirea armistițiului anunțată de Trump este o 'manevră' pentru a câștiga timp pentru un atac surpriză, avertizând că presiunea continuă exercitată de SUA pe mare ar necesita un răspuns din partea Teheranului.
Se preconiza ca delegațiile Iranului și SUA să se întâlnească săptămâna aceasta pentru a doua rundă de discuții în Pakistan, după eșecul primei sesiuni de convorbiri în zilele de 11 și 12 aprilie.AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Autoritatea Palestiniană cere intervenția comunității internaționale în urma operațiunii israeliene din Hebron
Autoritatea Palestiniană a cerut sâmbătă comunității internaționale să intervină în urma acțiunilor forțelor de securitate israeliene în zona Hebron, din Cisiordania ocupată, denunțând strămutarea locuitorilor, demolarea locuințelor și a altor clădiri, precum și izolarea unor localități, relatează dpa. Autoritatea Pales
VIDEO Manifestație împotriva guvernului Netanyahu, cu trei zile înaintea alegerilor legislative
Câteva mii de persoane s-au adunat sâmbătă la Tel Aviv pentru a participa la o manifestație împotriva guvernului israelian condus de Benjamin Netanyahu, cu trei zile înaintea alegerilor legislative, scrutin perceput pe scară largă drept un referendum privind susținerea sau respingerea actualului premier, relatează AFP.
VIDEO SUA/Alegeri Trump le cere alegătorilor din Florida și Michigan să voteze anticipat la alegerile de la jumătatea mandatului
Președintele american, Donald Trump, le-a cerut sâmbătă alegătorilor din Florida și Michigan să voteze anticipat la alegerile de la jumătatea mandatului, programate pentru 3 noiembrie, îndemnându-i să susțină candidații Partidului Republican, relatează EFE. 'Asigurați-vă că toți cei pe care îi cunoașteți votează pen
VIDEO Jordan Bardella, reales la conducerea Rassemblement National, înaintea lansării candidaturii lui Marine Le Pen
Jordan Bardella a fost reales sâmbătă la conducerea Rassemblement National (RN), partid francez clasificat de regulă la extrema dreaptă, cu aproape 99% din voturile exprimate, în cadrul congresului formațiunii desfășurat la Orleans, în centrul Franței, cu o zi înainte ca Marine Le Pen să își lanseze oficial candidatura la alegerile prezi
Trei zile de doliu național după atacul asupra unei biserici din Iordania, soldat cu 9 morți
Trei zile de doliu național au fost decretate în Iordania după atacul armat comis vineri asupra unei biserici ortodoxe grecești din satul Hammoud, din sudul țării, al cărui bilanț a ajuns la nouă morți, după ce doi dintre răniți au decedat, a anunțat sâmbătă ministrul sănătății, Ibrahim Al-Bdour, citat de AFP. Alte 25 de persoane rănite în atac sunt
Donald Trump spune că ar putea muta sala de presă de la Casa Albă
Președintele american Donald Trump a declarat sâmbătă, într-o postare pe platforma Truth Social, că ar putea muta sala de presă de la Casa Albă într-o altă locație. Mesajul a venit după apariția unei informații, calificată drept falsă de Trump, potrivit căreia acesta ar intenționa să desființeze sala de presă și să readucă &i
Încălcări ale spațiului aerian/ Chișinăul expulzează un diplomat rus, Moscova promite un răspuns ferm
Republica Moldova va declara persona non grata un angajat al Ambasadei Rusiei la Chișinău, după ce o dronă încărcată cu explozibil s-a prăbușit vineri în apropierea unor locuințe, în raionul Telenești. Moscova a promis sâmbătă un ''răspuns ferm'' și a afirmat că originea rusă a dronei nu a fost dovedită.
Liderul Coreei de Nord a ajuns în orașul chinez de frontieră Dandong traversând un pod recent inaugurat
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a ajuns sâmbătă la Dandong, un oraș chinez de la frontiera cu Coreea de Nord, traversând podul recent inaugurat care leagă cele două țări, potrivit guvernului sud-coreean și agenției de presă Yonhap, relatează AFP. ''Se pare că Kim Jong Un a ajuns la Dandong, în China, traversând
Israelul a închis punctele de acces către Hebron și a strămutat forțat aproape 500 de familii ca represalii
Forțele israeliene au închis accesul către orașul palestinian Hebron din sudul Cisiordaniei și au strămutat forțat aproape 500 de familii din locuințele lor ca parte a operațiunii inițiate vineri seara ca represalii pentru atacul a doi palestinieni care au împușcat doi soldați israelieni în apropierea acestui oraș, informează EFE.
Thailanda salută implicarea SUA în relația cu Myanmar și se așteaptă la discuții în cadrul ASEAN despre viitorul țării
Thailanda salută implicarea SUA în relația cu Myanmar și se așteaptă la discuții la summitul Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) din noiembrie, de la Manila, despre cum să procedeze cu membrul exclus după lovitura de stat militară din 2021, a declarat vineri ministrul de externe Sihasak Phuangketkeow pentru Reuters. SUA și
Cehia: Coaliția avansează în reforma mass-media printr-un vot rapid în timpul nopții
Coaliția de guvernare din Cehia, într-un vot rar în timpul nopții de vineri spre sâmbătă, a avansat în modificarea finanțării media publice, depășind astfel un prim obstacol parlamentar în pofida criticilor că aceasta ar putea slăbi independența radiodifuzorului public, informează sâmbătă Reuters. Guvernul p
Liderul Kim Jong Un cere consolidarea armatei nord-coreene în mijlocul tensiunilor cu Coreea de Sud
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a îndemnat la întărirea armatei țării sale și la transformarea sa ''cât mai rapid și simultan'' într-o forță armată de elită, a afirmat sâmbătă agenția de stat KCNA, în plină tensiune la granița cu Coreea de Sud, informează EFE. ''Forța armatei noastre
Guvernul ucrainean anunță că Starlink funcționează din nou fără restricții
Ministerul Apărării din Ucraina a confirmat sâmbătă că serviciul militar Starlink folosit de armată funcționează din nou la viteze de peste 160 km/h, după ce vineri președintele Volodimir Zelenski își exprimase regretul că restricțiile erau încă în vigoare în pofida declarațiilor Casei Albe, informează EFE. '&
Iranul avertizează că nu va permite revenirea navelor de război americane în Golful Persic
Forțele armate iraniene au avertizat sâmbătă că nu vor permite sub nicio formă revenirea navelor militare americane în Golful Persic, pe fondul speculațiilor despre o posibilă escaladare a conflictului dintre cele două țări, informează EFE. ''Nu vom permite, sub nicio formă și în niciun moment, ca navele militare amer
Președintele iranian Masoud Pezeshkian se va întâlni cu Vladimir Putin marți la Moscova (media)
Președintele iranian Masoud Pezeshkian urmează să se întâlnească marți cu omologul său rus Vladimir Putin la Moscova, unde va merge pentru a participa la o reuniune a țărilor exportatoare de gaze, informează sâmbătă AFP. Rusia și Iranul, două dintre țările cele mai puternic sancționate din lu














