Siria a preluat controlul tururor fostelor baze militare americane de pe teritoriul său
Siria a anunțat joi că a preluat controlul asupra tuturor bazelor militare care adăposteau anterior forțe americane, prezente de ani de zile în țară pentru a lupta împotriva grupării Stat Islamic, relatează AFP.
Într-un comunicat, Ministerul sirian al Afacerilor Externe a precizat că 'își exprimă satisfacția privind cedarea completă către guvernul sirian a siturilor militare unde forțele americane erau anterior prezente în Siria'.
Transferul s-a derulat 'în totală coordonare între guvernele sirian și american', potrivit ministerului.
Siria a preluat joi controlul bazei aeriene Qasrak, în provincia al-Hasakah, bastion kurd în nord-estul țării, după retragerea forțelor din coaliția internațională antijihadistă condusă de SUA.
Un responsabil al Ministerului Apărării a declarat pentru AFP că forțele siriene au pătruns în bază, acum 'lipsită de orice prezență americană după retragerea lor totală'.
Un corespondent al AFP aflat în apropierea orașului Qamishli, în nord-estul țării, a văzut un convoi de vehicule militare americane care se îndreptau spre frontiera irakiană.
Qasrak, considerată o bază militară strategică în nord-estul Siriei, a servit în ultimele luni drept centru logistic pentru convoaiele și materialul militar care se îndrepta spre țara vecină.
Trupele americane și-au început retragerea din baza de la Qasrak la sfârșitul lui februarie. Acestea și-au fixat atunci un termen de o lună pentru a părăsi complet Siria, un moment de cotitură după ani de prezență în țară, unde au condus lupta antijihadistă, au declarat trei surse pentru AFP.
Acest anunț al plecării forțelor americane a intervenit în contextul în care SUA își comasau capacitățile militare în jurul Iranului, înainte de războiul declanșat la 28 februarie împreună cu Israelul.
Retragerea intervine și în contextul în care puterea centrală islamistă de la Damasc, susținută de Washington, s-a alăturat anul trecut coaliției împotriva grupării Stat Islamic și și-a întărit controlul asupra întreg teritoriului. Autoritățile au cucerit regiuni mari care erau controlate de kurzi.
SUA mențineau o mie de militari în bazele siriene aflate în zone care nu se aflau sub controlul lui Bashar al-Assad, înlăturat în decembrie de coaliția condusă de Ahmad al-Sharaa, devenit ulterior președinte. Acestea erau folosite pentru a lansa atacuri aeriene asupra SI.
Coaliția antijihadistă a fost înființată după cucerirea de către SI a unor teritorii importante în 2014, în timpul războiului civil.
Gruparea jihadistă a fost învinsă în 2019 în Siria, unde forțele kurde s-au aflat în prima linie a luptelor, la doi ani după înfrângerea sa în Irak. Dar aceasta are în continuare celule în adormire în zonele deșertice.AGERPRES/(AS - redactor: Florin Ștefan, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Strâmtoarea Ormuz va fi redeschisă 'instantaneu', iar blocada americană asupra porturilor iraniene va fi ridicată 'imediat' (Sharif)
Semnarea memorandumului de înțelegere între Iran și Statele Unite pentru a pune capăt războiului din Orientul Mijlociu înseamnă că Strâmtoarea Ormuz va fi redeschisă 'instantaneu' și că blocada american
UPDATE Un atac cu rachete este în desfășurare împotriva Kievului (AFP)
Un atac cu rachete vizează Kievul în primele ore ale zilei de joi, potrivit jurnaliștilor AFP aflați la fața locului. După o alertă aeriană, acești jurnaliști au auzit zgomotul unei rachete și două explozii și au văzut oameni alergând pe stradă în direcția adăposturilor. Acest atac a fost confirmat de șeful adm
Ormuz: Iranul reafirmă că va aplica taxe de servicii după expirarea unui termen de 60 de zile
Iranul și-a reiterat intenția de a taxa navele care traversează Strâmtoarea Ormuz, după o perioadă de 60 de zile fără taxe prevăzută de memorandumul de înțelegere cu Statele Unite, timp necesar pentru negocierea unui text definitiv, transmite AFP. Strâmtoarea 'nu va reveni la situația de dinaintea războiului', a decla
Iranul confirmă că a semnat acordul cu Statele Unite
Iranul a confirmat joi că a semnat cu Statele Unite acordul care pune capăt războiului din Orientul Mijlociu, așa cum anunțase anterior președintele american Donald Trump, notează AFP. 'Textul memorandumului de înțele
VIDEO Zelenski afirmă că a discutat despre rezultatele summitului G7 cu Macron și Trump
Președintele ucrainean,Volodimir Zelenski a afirmat miercuri că a discutat despre rezultatele summitului G7 cu omologii săi francez, Emmanuel Macron, și american, Donald Trump, considerând că această întrevedere poate 'aduce schimbări semnificative', notează AFP. &nb
Trump a semnat acordul cu Iranul (oficial american)
Președintele american Donald Trump a semnat miercuri un acord cu Iranul pentru a pune capăt războiului din Orientul Mijlociu, a declarat un oficial american pentru AFP, după ce Axios a raportat că semnarea a avut loc în timpul unei
Teheranul afirmă că examinează o semnare la distanță a acordului Iran-SUA de către președinții celor două țări
Iranul a afirmat miercuri că analizează posibilitatea ca protocolul de acord cu Statele Unite să fie semnat la distanță de către președinții celor două țări, în marginea întâlnirii iraniano-americane programate la sfârșitul săptămânii în Elveția, notează AFP. 'Până în prezent, planurile noast
Macedonia de Nord: Cinci persoane inculpate pentru presupusă apartenență la o 'organizație teroristă'
Cinci persoane suspectate că au format o 'organizație teroristă' legată ideologic de gruparea Stat Islamic (SI) au fost inculpate în Macedonia de Nord, au anunțat miercuri autoritățile, notează AFP. Departamentul de luptă împotriva crimei organizate și a marii infracționalități din cadrul Ministerului de Interne a desfășura
VIDEO Trump a sosit la Palatul Versailles pentru un dineu cu Macron (AFP)
Președintele american Donald Trump a fost întâmpinat miercuri seară la Palatul Versailles de Emmanuel și Brigitte Macron, pentru un dineu în acest cadru fastuos după summitul G7 de la Evian, notează AFP. Președintele francez a venit să îl salute pe omologul său american imediat ce acesta a coborât din mașină.
Lula spune că Trump 'nu trebuie să se amestece în alegerile braziliene'
Președintele brazilian, Luiz Inacio Lula da Silva, a afirmat miercuri că omologul său american, Donald Trump, nu ar trebui 'să se amestece în alegerile braziliene' care vor avea loc în luna octombrie, notează AFP. Lula da Silva, care vizează la 80 de ani al patrulea mandat la conducerea Braziliei, îl va avea ca princi
Washingtonul a prezentat acordul cu Iranul, care se angajează să dilueze uraniul îmbogățit, în schimbul ridicării sancțiunilor
Statele Unite au dezvăluit miercuri textul memorandumului de înțelegere în 14 puncte convenit cu Iranul pentru încheierea războiului, document prin care Teheranul se angajează, printre altele, să-și dilueze stocul de uraniu îmbogățit după finalizarea negocierilor pentru un acord final care vor continua în următoarele 60 de zile, în schimbu
Comisia Europeană propune limitarea protecției oferite refugiaților ucraineni, pentru a exclude bărbații ce pot fi mobilizați
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, le-a comunicat statelor membre ale UE că va propune prelungirea protecției acordate refugiaților ucraineni în blocul comunitar, dar cu limitări astfel încât bărbații ucraineni care pot fi mobilizați în armată să nu mai poată obține statutul de refugiați în țările UE, relatează AFP.
Trump spune că a acceptat pacea cu Iranul pentru a evita o catastrofă economică și crede că și-a atins obiectivele
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că acordul-cadru încheiat cu Iranul, dar ale cărui detalii cele mai conflictuale vor trebui soluționate în negocieri ulterioare, evită o 'catastrofa economică' ce s-ar fi produs dacă războiul ar fi continuat și a susținut că, prin această înțelegere, Statele Unite își ating obiectivele sta
Parlamentul Finlandei aprobă ridicarea interdicției totale asupra armelor nucleare
Parlamentul finlandez a adoptat miercuri o nouă lege care ridică interdicția totală asupra armelor nucleare în această țară, un principiu de mult timp în vigoare, pentru a alinia Finlanda la politica NATO de descurajare, relatează AFP. Din cei 200 de membri ai forului legislativ, 125 au votat pentru și 61 împotriva acestui proiect de lege car
Iran: Ceremoniile prilejuite de înmormântarea ayatollahului Ali Khamenei vor avea un moment și în Irak
Ceremoniile organizate cu prilejul înmormântării ayatollahului Ali Khamenei, care a condus Iranul timp de aproape 37 de ani, fiind ucis în atacuri aeriene israeliano-americane pe 28 februarie, programate pentru luna iulie, vor include un moment și în Irak, a anunțat miercuri primarul Teheranului, transmite AFP. Ceremoni











