Von der Leyen salută acordul UE-Mercosur și anunță la Davos un acord cu India, 'mama tuturor acordurilor comerciale'
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat marți - în discursul său de la Forumul Economic Mondial de la Davos, în Elveția - acordul comercial UE-Mercosur drept un 'progres istoric' și a afirmat că Bruxelles-ul se află în fața unui acord și mai amplu cu India, pe care unii îl numesc 'mama tuturor acordurilor comerciale'.
'Sâmbătă, am fost la Asuncion pentru a semna acordul comercial UE-Mercosur. A fost un progres istoric după 25 de ani de negocieri', a declarat Von der Leyen, potrivit EFE.
Președinta Comisiei Europene a subliniat că, prin acest acord, 'Uniunea Europeană și America Latină au creat cea mai mare zonă de liber schimb din lume', constituind 'o piață care reprezintă peste 20% din PIB-ul global, cuprinzând 31 de țări și peste 700 de milioane de consumatori și aliniată la Acordul de la Paris'.
Creștin-democrata germană a încadrat acordul în eforturile UE de a se adapta și de a obține independența într-un context geopolitic din ce în ce mai tensionat, accelerând progresul în domenii precum inteligența artificială, integrarea energetică și achiziționarea de resurse.
Ea a afirmat că acordul cu Brazilia, Argentina, Paraguay și Uruguay 'transmite un mesaj lumii', subliniind că UE alege 'comerțul echitabil în locul tarifelor; cooperarea în locul izolării; și sustenabilitatea în locul exploatării'.
'De aceea nu ne vom opri în America Latină', a afirmat ea, amintind că 'anul trecut am ajuns la noi acorduri cu Mexic, Indonezia și Elveția' și că UE lucrează la 'un nou acord de liber schimb cu Australia', pe lângă progresele în negocierile cu 'Filipine, Thailanda, Malaezia, Emiratele Arabe Unite și alte țări'.
În acest context, Von der Leyen s-a concentrat asupra Indiei și a dat asigurări că, după Davos, va călători în această țară, unde 'mai sunt lucruri de făcut, dar suntem în pragul unui acord comercial istoric'.
'Unii îl numesc mama tuturor acordurilor: unul care ar crea o piață de 2 miliarde de oameni, ar reprezenta aproape un sfert din PIB-ul global și, în mod crucial, ar oferi Europei un avantaj de prim venit, cu una dintre economiile cu cea mai rapidă creștere și cele mai dinamice din lume', a rezumat ea.
Von der Leyen a insistat asupra mentalității deschise a UE atunci când vine vorba 'să facă afaceri' cu marile puteri economice, de la America Latină până la Indo-Pacific 'și mult mai departe'.
'Europa va alege întotdeauna lumea. Și lumea este gata să aleagă Europa', a concluzionat ea la influentul forum informal. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Liderul de extremă dreapta Farage încheie congresul Reform anunțând că așteaptă noi anchete
Parlamentarul britanic de extremă dreapta Nigel Farage a declarat sâmbătă, în ultima zi a congresului de la Birmingham al partidului său Reform, că se așteaptă la noi anchete privind finanțele formațiunii, transmite dpa. Farage a insistat din nou că Reform nu a încălcat nicio lege; el a reacționat astfel după o știre postului
Forțele americane au lovit și distrus trei petroliere iraniene ca represalii la un atac din partea Iranului
Forțele americane au lovit și distrus sâmbătă trei petroliere iraniene - unul în Golful Persic și două în Golful Oman după ce Iranul atacase două nave militare americane, a anunțat sâmbătă Comandamentul Central al SUA (CENTCOM), răspunzător de Orientul Mijlociu, transmite AFP. Conform comandamentului, Gardienii Revoluției din Iran lansa
Foști camarazi și oficiali sârbi din trecut și prezent îl omagiază la Belgrad pe criminalul de război Ratko Mladic
Foști camarazi și oficiali sârbi din trecut și prezent l-au omagiat sâmbătă la Casa Armatei din Belgrad pe criminalul de război Ratko Mladic, mort în închisoare la Haga în 27 august, la vârsta de 84 de ani, transmite Hina. Conform presei locale, printre cei prezenți la ceremonie au fost ministrul sârb al justiț
UPDATE/Putin ordonă încetarea atacurilor asupra Kievului cu ocazia vizitei emisarilor americani, Zelenski oferă reciprocitate
Președintele rus Vladimir Putin a ordonat sâmbătă încetarea atacurilor asupra Kievului timp de trei zile, cu ocazia vizitei emisarilor americani Steve Witkoff și Kared Kushner în capitala Ucrainei, a informat Kremlinul conform agențiilor internaționale de presă. Witkoff și ginerele președintelui american Donald Trump urmau să se înt&aci
Ambasadorul american în Israel declară că nu există un plan de strămutare forțată a palestinienilor din Fâșia Gaza
Ambasadorul SUA în Israel, Mike Huckabee, a declarat sâmbătă că nu există niciun plan de a-i forța pe palestinieni să părăsească Fâșia Gaza, după ce doi miniștri israelieni au lansat săptămâna aceasta propuneri pentru îndepărtarea în masă a palestinienilor din acest teritoriu de coastă, informează Reuters. 'Vă po
Trimișii lui Donald Trump, primiți la Moscova de emisarul lui Vladimir Putin
Emisarii președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, au sosit sâmbătă la Moscova, aducând cu ei, potrivit președintelui SUA, o propunere de a pune capăt r
AIEA anunță un armistițiu în jurul centralei nucleare ucrainene Zaporojie, pentru a permite reparații
Rusia și Ucraina au convenit asupra unui armistițiu în jurul centralei nucleare ucrainene Zaporojie, ocupată de forțele rusești, pentru realizarea de reparații care vor restabili alimentarea cu energie a instalației, permițându-i să funcționeze în siguranță, a informat sâmbătă Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), relatează EFE.
Un avion special american, care se crede că-i are la bord pe emisarii lui Trump, a aterizat la Moscova
Un avion special provenind din Statele Unite a aterizat sâmbătă la Moscova, transportându-i, se pare, pe emisarii Casei Albe, Steve Witkoff și Jared Kushner, care urmează să se întâlnească în cursul zilei cu președintele rus Vladimir Putin pentru a relansa negocierile de pace din Ucraina, informează EFE. Controlorii de trafic aeri
Zelenski acuză Rusia că atacă aeroporturi din Ucraina înaintea vizitei celor doi emisari americani
Rusia a atacat aeroporturi din Ucraina, în capitala Kiev și orașul apropiat Borîspil, înaintea vizitei celor doi emisari americani, a declarat sâmbătă președintele Volodimir Zelenski, citat de Reuters și AFP. Spațiul aerian al Ucrainei a fost închis de la invazia Rusiei din februarie 2022. Dar Zelenski a spus că oficialii
Alegerile intermediare din SUA au început, pe fondul confuziei privind votul prin corespondență
Statul american Carolina de Nord a început să distribuie vineri buletine de vot prin corespondență pentru alegerile intermediare din noiembrie, așa cum era planificat, în ciuda unei bătălii juridice continue privind reguli de vot mai stricte ordonate de președintele Donald Trump, informează dpa și AFP. Comisia electorală a anunțat vineri, pe platfo
Trump anunță că lucrările de consolidare a securității avionului prezidențial donat de Qatar vor începe în octombrie
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că lucrările de consolidare a securității avionului Air Force One, un cadou de la Qatar, vor începe în octombrie și vor dura mai mult decât se aștepta, după ce o amenințare la adresa securității în Turcia, în iulie, l-a obligat pe republican să folosească o altă aeronavă, informează AFP.
Rusia își continuă atacurile înaintea vizitei celor doi emisari americani
Ministerul Apărării rus a informat sâmbătă că a lansat atacuri nocturne împotriva unor ținte de pe teritoriul ucrainean și că a doborât 53 de drone inamice, chiar înainte de sosirea așteptată a emisarilor Casei Albe pentru a relansa negocierile de pace blocate, informează EFE. Conform raportului de război, Moscova a atacat două fabrici
Vicepreședinta filipineză Sara Duterte a plătit cauțiunea
Vicepreședinta Filipinelor, Sara Duterte, a plătit sâmbătă cauțiunea fixată de un tribunal, care a emis vineri un mandat de arestare pe numele ei, pentru proferarea de amenințări cu moartea la adresa președintelui Ferdinand Marcos Jr. și a unor membri ai cercului său apropiat, relatează EFE. Cazul are loc pe fondul unei lupte de putere între actual
SUA aprobă vânzarea de bombe în valoare de 5 miliarde de dolari către Arabia Saudită
Statele Unite au anunțat vineri că au aprobat o vânzare de bombe, sisteme de ghidare și alte echipamente în valoare de 5 miliarde de dolari către Arabia Saudită, care a fost atacată în mod repetat de la începutul războiului americano-israelian împotriva Iranului, informează AFP. 'Vânzarea propusă va spori capacitățile de
Rusia reiterează că SUA trebuie să țină cont de realitățile de pe câmpul de luptă în eforturile de pace din Ucraina
Administrația americană ar trebui să ia în considerare realitățile de pe teren în orice soluționare a conflictului dintre Rusia și Ucraina, unde situația se schimbă în detrimentul Kievului, a declarat sâmbătă viceministrul de externe rus, Serghei Riabkov, citat de agenția de știri TASS, relatează Reuters. 'Întrebarea-cheie est














