Cilia Flores, avocata care a devenit un pilon al puterii chaviste
Cilia Flores, capturată sâmbătă împreună cu partenerul ei, Nicolas Maduro, în timpul unui atac american asupra Venezuelei, a devenit Prima Doamnă a țării în 2013 și 'prima combatantă a patriei', așa cum a numit-o liderul venezuelean pe această tenace avocată în vârstă de 69 de ani, o figură cheie a regimului, informează EFE.
La sfârșitul anului 2025, ca urmare a escaladării tensiunilor dintre SUA și Venezuela cu privire la desfășurarea militară în Caraibe, foarte aproape de coasta venezueleană, Maduro a numit o echipă de lideri chaviști (adepți ai liniei politice a fostului președintele venezuelean Hugo Chavez - n.r.) pentru a crea un nou birou politic pentru Partidul Socialist Unit din Venezuela (PSUV), printre care s-a numărat și Cilia Flores.
Noua Primă Doamnă, născută în statul Cojedes (centrul Venezuelei) în 1956, este angajată în procesul bolivarian de mai bine de trei decenii, de când s-a alăturat, alături de Maduro, mișcării care a dat naștere chavismului, MBR-200.
Sprijinul ei neclintit pentru Hugo Chavez s-a consolidat în 1992, când s-a alăturat echipei de avocați care l-au apărat pe acesta după tentativa eșuată de lovitură de stat pe care a condus-o în februarie a acelui an împotriva lui Carlos Andres Perez, obținând în cele din urmă grațierea acestuia din partea președintelui Rafael Caldera în 1994.
În timpul vizitelor sale la închisoare l-a întâlnit pe Maduro, cu zece ani mai tânăr decât ea și care de atunci i-a devenit partener. Cei doi nu s-au căsătorit și nu au avut copii, dar au o viață împreună, alături de cei trei copii ai ei din prima căsătorie cu congresmanul Walter Gavidia, precum și de fiul lui Maduro.
Licențiată în drept a Universității Santa Maria din Caracas, Flores a fondat în 1993 Cercul Bolivarian pentru Drepturile Omului și s-a alăturat Mișcării Bolivariene MBR-200, fondată de Hugo Chavez.
Ulterior, în 1997, a participat la fondarea Mișcării a Cincea Republică (MVR), iar după dizolvarea acesteia în 2007, s-a alăturat PSUV.
În 2000, când Chavez era deja președinte al Venezuelei, Flores a fost aleasă în Adunarea Națională și realeasă în 2005.
În august 2006, după ce Nicolas Maduro a părăsit Adunarea Națională, a fost aleasă președintă a Camerei Reprezentanților, devenind prima femeie venezueleană care a ocupat această funcție, pe care a deținut-o până în 2011.
Mandatul său de președintă a Adunării Naționale a fost marcat de mai multe controverse, inclusiv una legată de decizia de a interzice accesul presei în hemiciclu.
Flores a fost acuzată și de nepotism de către sindicate, care au susținut că a influențat angajarea a până la 40 de persoane, inclusiv numeroși membri ai familiei sale.
În februarie 2012, președintele Hugo Chavez a numit-o Procuror General al Republicii.
După moartea lui Chavez, numirea lui Maduro ca președinte la 19 aprilie 2013 a făcut-o Primă Doamnă sau, în termeni chaviști, 'Prima Combatantă a Republicii Bolivariene Venezuela'.
În 2015, a fost realeasă în Adunarea Națională, unde chavismul s-a aflat în minoritate pentru prima dată în 15 ani. Iar la alegerile din 30 august 2017, a fost aleasă în Adunarea Națională Constituantă.
Cilia Flores este acuzată de Statele Unite că are legături cu traficul de droguri.
Mai mult, în 2015, doi dintre nepoții săi au fost arestați în Haiti de agenți sub acoperire ai DEA, Administrația Americană de Control al Drogurilor, și transferați la New York, unde în 2017 au fost condamnați la 18 ani de închisoare pentru tentativă de introducere ilegală a 800 de kilograme de cocaină în Statele Unite.
În 2018, Statele Unite au impus sancțiuni economice lui Flores și altor oficiali de rang înalt din administrația Maduro, precum Diosdado Cabello, pentru a exercita presiuni asupra președintelui Venezuelei. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Citiţi şi:
Venezuela: Explozii puternice auzite la Caracas
Statele Unite desfășoară lovituri militare împotriva Venezuelei, anunță un oficial american
Administrația Federală a Aviației din SUA interzice operațiunile în spațiul aerian venezuelean
Trump: Liderul venezuelean și soția sa, capturați și scoși din țară pe calea aerului
Trump anunță o conferință de presă pe tema situației din Venezuela la 18:00, ora României
SUA: Senatori democrați condamnă atacurile aeriene ordonate de Trump asupra Venezuelei
Mesaje de susținere pentru Venezuela după atacurile aeriene efectuate de Statele Unite
Venezuela: Unele zone din Caracas au rămas fără curent electric din cauza bombardamentelor americane
Columbia anunță desfășurarea de trupe la granița cu Venezuela
Un oficial al Departamentului de Stat al SUA declară că Maduro va fi judecat, după capturarea sa
Rusia condamnă 'actul de agresiune armată' al Statelor Unite împotriva Venezuelei
Zeci de oameni părăsesc cel mai mare complex militar din Venezuela, după exploziile din Caracas
Atacurile împotriva Venezuelei s-au încheiat (senator american)
Venezuela: Madridul se oferă să joace rol de mediator pentru a se ajunge la 'o soluție pașnică'
Guvernul venezuelean solicită o reuniune de urgență a ONU după atacurile americane
Atacul asupra Venezuelei, a șasea intervenție americană în America Latină în 75 de ani
UE cheamă la moderație în criza dintre Venezuela și SUA, după o discuție între Kallas și Rubio
Venezuela anunță că militari și civili au fost uciși în loviturile aeriene lansate de SUA
Diosdado Cabello îi invită la calm pe venezueleni și promite victoria
Liderul opoziției israeliene: Iranul trebuie să ia act de ceea ce se întâmplă în Venezuela
Reacții pro, contra și prudente la atacul SUA în Venezuela
Rusia cere clarificări imediate privind situația președintelui Maduro după anunțul capturării sale
Maduro și soția sa se confruntă cu acuzații de trafic de droguri în SUA (oficial american)
Nicolas Maduro, de la lider sindical la controversatul președinte al Venezuelei
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Kaja Kallas e de acord cu Giorgia Meloni: UE trebuie să vorbească pe o singură voce despre negocierile privind #Ucraina
Șefa diplomației UE Kaja Kallas a declarat joi că este de acord cu premierul italian Giorgia Meloni că UE nu trebuie să vorbească pe voci diferite în ceea ce privește negocierile de pace din Ucraina, relatează Reuters. 'Ar trebui să rămânem uniți în a spune clar că aceste lucruri pe care Rusia le vrea necesită și o decizi
Serbia: Șeful serviciilor secrete, apropiat de Vucic, va fi interogat
Parchetul sârb a ordonat joi ca șeful serviciilor secrete ale țării, apropiat de puterea naționalistă la final de mandat, să fie interogat privind acuzațiile de ingerință în alegerile legislative care s-au soldat în octombrie cu victoria mișcării studențești, relatează AFP. Vladimir Orlic, șeful Agenției de securitate și de i
Amenințări false cu bombă: Un mesaj trimis aeroporturilor din Sofia și Roma e semnat de 'combatanții Statului Masculin'
Amenințările cu bombă trimise joi aeroporturilor din Sofia și Roma au fost semnate de 'combatanții Statului Masculin', potrivit textului consultat de AFP, al cărui conținut a fost conformat de aeroportul din capitala Italiei, relatează AFP. În Rusia există o mișcare de extremă dreapta numită 'Statul Masculin', dar AFP nu
Zelenski cere ajutorul Spaniei și țărilor din America Latină pentru 'reconstrucția sistemului energetic' al Ucrainei
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut marți, la Madrid, ajutorul Spaniei și al țărilor din America Latină pentru a 'reconstrui și repara sistemul energetic' al țării sale, grav afectat de atacurile rusești, relatează AFP. 'Avem nevoie de cât mai multă cooperare internațională pentru a continua reconstrucția și repararea sistemului
NATO a lansat o platformă de tip 'e-commerce' pentru achiziția de capacități antidronă dee către statele membre
NATO a anunțat joi lansarea unei platforme comune destinate să le permită cele 32 de state membre să se doteze mai rapid și mai eficient cu capacități antidrone, în urma creșterii numărului de incidente cu drone în Europa, transmite AFP. 'Ideea este de a propune un fel de experiență de tip 'e-commerce' pentru achiziționarea, printr-un s
#Ucraina: Italia anunță că va trimite Kievului un nou pachet de ajutor militar, primul din acest an
Italia finalizează un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, primul din acest an, a declarat ministrul apărării Guido Crosetto, care a pledat pentru continuarea sprijinului acordat Kievului, în pofida tensiunilor tot mai mari din coaliția de guvernare cu privire la prelungirea livrărilor de armament, relatează Reuters. Pachetul, cea de-a 13-a tranș
SUA: Melania Trump face apel la un armistițiu durabil în #Ucraina
Prima doamnă a SUA Melania Trump a lansat joi un apel la un armistițiu 'durabil' în Ucraina, cu prilejul unei conferințe susținute la Casa Albă în prezența unor reprezentanți ruși și ucraineni, relatează AFP și Reuters. 'Trebuie acum să folosim curajul pe care l-am arătat la Oleșki pentru a găsi un teren de înțelegere printr-o pre
Israel: Eisenkot, susținut de partidele arabe, bine plasat pentru a primi formarea noului guvern
Principala listă arabă a anunțat joi că îl susține pe politicianul de centru Gadi Eisenkot pentru a încerca să formeze un nou guvern în Israel, plasându-l în poziție de forță față de premierul Benjamin Neyanyahu, privat de un aliat ultraortodox cheie, transmite AFP. În urma alegerilor legislative de la 27 octombrie din care
Cinci petroliere au luat foc în Strâmtoarea Ormuz, potrivit Iranului
Forțele armate iraniene au afirmat au anunțat joi că cinci petroliere și un remorcher au luat foc în regiunea strategică a Strâmtorii Ormuz, aflată în centrul conflictului dintre Teheran și Washington, relatează AFP. Iranul revendică controlul asupra acestei căi maritime, pe unde tranzita o cincime din hidrocarburile mondiale înainte de
Franța nu intenționează să recunoască autoritățile talibane, deși a reluat dialogul pentru expulzarea afganilor
Franța nu are 'nicio intenție' de a recunoaște autoritățile talibane, deși a reluat dialogul tehnic în vederea expulzării afganilor aflați în situație ilegală în țară și care sunt considerați o amenințare la adresa securității naționale, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Ministerului francez de Externe, Pascal Confavreux, relatează AFP.
Armenia își va depune candidatura la aderarea la UE până în 2028, anunță premierul Pașinian
Premierul armean Nikol Pașinian a anunțat joi că țara sa își va prezenta candidatura la aderarea la Uniunea Europeană până în 2028, o dorință care a provocat fricțiuni între această țară din Caucaz și Rusia, relatează AFP. Relațiile dintre Moscova și Erevan s-au deteriorat puternic după înfrângerea militară a Armeniei î
Premierul britanic afirmă că Putin nu va participa la summitul G20 din Regatul Unit din cauza sancțiunilor
Premierul britanic Andy Burnham a declarat că președintele rus Vladimir Putin nu va participa la summitul G20 din Regatul Unit din cauza sancțiunilor împotriva sa impuse de Londra, a relatat joi ziarul The Economist, informează Reuters. Întrebat dacă Putin va fi invitat, Burnham a răspuns: 'Nu'. Burnham, citat de The Economis
Amenințări cu bombă asupra zborurilor: Anchetă în Franța după ce un pilot a refuzat inițial să aterizeze la o bază militară
Justiția franceză a anunțat deschiderea unei anchete în cazul pilotului unui avion Aer Lingus reorientat spre Franța după o alertă cu bombă pentru că acesta ar fi refuzat să aterizeze la baza militară de la Evreux, afirmând că 'preferă un aeroport civil', ceea ce a determinat armata franceză să mobilizeze două avioane de vânătoare pentru a-l escorta
Rusia ar fi simulat un atac asupra unui satelit, ceea ce semnalează o nouă abordare (expert)
Un satelit militar rusesc, care s-a apropiat luna trecută de un satelit comercial occidental, ar fi putut simula un atac, a declarat un specialist în probleme spațiale militare, în prezent alte două vehicule spațiale rusești, corelate cu primul, îndreptându-se spre un alt satelit occidental, informează Reuters. Thomas DiNanno, subsecret
Meloni avertizează că UE riscă irelevența în negocierile de pace cu privire la Ucraina, cerând stabilirea unui negociator cu mandat
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a afirmat, într-o scrisoare trimisă joi președintelui Consiliului Uniunii Europene, Antonio Costa, că UE riscă să devină irelevantă în orice negocieri de pace cu privire la Ucraina dacă nu pune capăt inițiativelor diplomatice concurente și nu cade de acord asupra unui unic reprezentant mandatat să vorbească în numele bl








