'Totul s-a sfârșit': Cum l-a abandonat Iranul pe Bashar al-Assad cu două zile înainte de căderea sa (AFP)
Iranul și-a retras forțele militare și diplomatice din Siria cu două zile înainte de căderea președintelui Bashar al-Assad, pe 8 decembrie 2024, au declarat pentru AFP mai multe surse concordante.
Teheranul avea în Siria consilieri militari din Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC), armata ideologică a Republicii Islamice, precum și luptători, și a supravegheat activitățile grupurilor armate de acolo, inclusiv ale Hezbollahului libanez și ale facțiunilor șiite irakiene și afgane, scrie duminică AFP.
Aceste forțe au sprijinit regimul lui Al-Assad în timpul războiului civil care a izbucnit în 2011 odată cu reprimarea unei revolte prodemocrație.
Un fost ofițer sirian, staționat la unul dintre cartierele generale ale Gărzilor Revoluționare din Damasc, a declarat pentru AFP că pe 5 decembrie a primit un telefon de la superiorul său iranian, care îl convoca a doua zi la centrul de operațiuni iranian din Mazzeh, la periferia capitalei Damasc, pentru 'o chestiune importantă'.
Mai mulți militari sirieni au activat sub comanda IRGC, a cărui influență creștea pe măsură ce puterea siriană slăbea.
Debandadă
'Începând de astăzi, nu vor mai exista Gărzi Revoluționare Iraniene în Siria. Plecăm', a anunțat oficialul, un bărbat pe nume Hajj Abu Ibrahim, către cei aproximativ 20 de ofițeri și soldați sirieni care lucrau pentru iranieni și care participau la această întâlnire, potrivit acestui fost ofițer care a cerut anonimatul deoarece se teme pentru siguranța sa.
Oficialul iranian a ordonat militarilor sirieni să 'ardă și să distrugă documentele sensibile și să îndepărteze toate hard disk-urile computerelor'.
'Totul s-a sfârșit, nu mai suntem responsabili pentru voi începând de astăzi', le-a spus el.
Fostul ofițer sirian a declarat că a fost 'luat prin surprindere' de acest anunț, făcut în mijlocul ofensivei fulger a rebelilor, lansată pe 27 noiembrie 2024, din bastionul lor Idlib (nord-vest).
La fel ca în cazul camarazilor săi, fostul ofițer sirian și-a primit salariul pe o lună în avans și a așteptat acasă căderea regimului lui Al-Assad, în zorii zilei de 8 decembrie.
Cucerirea capitalei a avut loc fără luptă, la doar câteva ore după ce președintele Al-Assad a fugit la Moscova.
Doi foști angajați sirieni ai consulatului iranian din Damasc, care au cerut, de asemenea, să rămână anonimi, au confirmat debandada.
Potrivit acestora, consulatul a fost complet golit în seara zilei de joi, 5 decembrie, iar diplomații au plecat spre Beirut pe la frontiera terestră.
'Mai mulți angajați sirieni, care dețin cetățenie iraniană, au plecat, de asemenea, împreună cu ofițeri de rang înalt ai Gărzii Revoluționare', a adăugat unul dintre angajați.
Iranienii le-au cerut angajaților sirieni să stea acasă și li s-a plătit salariul pe trei luni, potrivit acestor doi martori.
Ambasada, consulatul și toate pozițiile militare iraniene erau complet pustii în dimineața zilei de 6 decembrie, au relatat aceștia.
Un fost oficial de la punctul de trecere a frontierei Jdaidet Yabous cu Libanul, vorbind tot sub condiția anonimatului, a descris un ambuteiaj imens la graniță în zilele de 5 și 6 decembrie.
Evacuare prin intermediul unei baze ruse
Colonelul Mohammad Dibo, din noua armată siriană, povestește că, după ce rebelii au capturat Alep, principalul oraș din nordul Siriei, pe 29 noiembrie, 'Iranul nu a mai luptat' împotriva ofensivei lor.
Iranienii 'au fost forțați să se retragă brusc după prăbușirea rapidă' a forțelor lui Al-Assad, a declarat el pentru AFP de la o bază militară la sud de Alep, care a fost unul dintre principalele cartiere generale iraniene.
'Când am intrat în bazele lor' din Alep, 'am găsit pașapoarte și acte de identitate pe care ofițerii iranieni nu avuseseră timp să le ia', a adăugat colonelul Dibo.
Pe peretele bazei abandonate, un jurnalist AFP a văzut sloganuri iraniene și ale Hezbollahului libanez.
Colonelul care a participat la ofensiva rebelă susține că, după căderea Alepului, 'aproape 4.000 de militari iranieni au fost evacuați prin baza aeriană rusă de la Hmeimin', unde se refugiaseră, în timp ce alții au fugit pe căile rutiere spre Irak sau Liban.
Potrivit fostului ofițer sirian, pe 5 decembrie, un oficial militar iranian de rang înalt, cunoscut sub numele de Hajj Jawad, a fost evacuat din regiunea Hama (centrul Siriei) către baza aeriană Hmeimin, de unde a zburat la Teheran.
Forțele aflate sub comanda iraniană au fost concentrate în poziții sensibile din Damasc și suburbiile sale, în special în jurul sanctuarului șiit Sayyida Zeinab și al aeroportului. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Explozii într-un depozit militar din Bolivia: Bilanțul urcă la șase morți, 11 dispăruți
Ministerul bolivian al Apărării a ridicat duminică la șase numărul morților în urma exploziilor survenite pe un sit militar unde era depozitat material pirotehnic, relatează AFP. Deflagrațiile s-au produs vineri după-amiază la Viacha, un oraș cu 100.000 de locuitori situat la circa 30 de kilometri de La Paz. Echipele de sa
Emisarii americani au părăsit Kievul cu trenul, anunță căile ferate ucrainene
Emisarii președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, au părăsit Kievul după discuțiile cu președintele Volodimir Zelenski menite să pună capăt războiului cu Rusia, au anunțat căile
VIDEO Raul Castro apare la televiziunea cubaneză
Fostul președinte cubanez Raul Castro, 95 de ani, a apărut la televiziunea națională, la mai puțin de o lună după ce a fost văzut în public la Havana cu ocazia centenarului nașterii fratelui său răposat, Fidel Castro, notează AFP. Liderul revoluționar a apărut într-un reportaj lung, difuzat de mai multe ori în acest weekend d
Iranul va declara o 'zonă interzisă' în apropierea Strâmtorii Ormuz în următoarele zile
După o nouă serie de atacuri reciproce, în special pe mare în ultimele zile și mai ales în strâmtoarea strategică Ormuz, Iranul a amenințat duminică Statele Unite cu un răspuns 'mai intens', relatează AFP. Dacă luna august a fost marcată de o scădere vizibilă a atacurilor, ostilitățile au fost reluate pe data de
Emisarii americani au prezentat noi propuneri 'mai eficiente' (președinția Ucrainei)
Emisarii americani Jared Kushner și Steve Witkoff au prezentat Kievului noi propuneri, 'mai eficiente', menite să pună capăt războiului cu Rusia, iar președintele Volodimir Zelenski se întâlnește cu cei doi, a declarat duminică pentru AFP un înalt oficial al președinției ucrainene. 'Nu mai este ca înainte. D
VIDEO Secretarul american al energiei consideră improbabil un acord cu Teheranul și pledează pentru distrugerea capacităților nucleare iraniene
Secretarul american al energiei, Chris Wright, a estimat duminică drept improbabil ca administrația președintelui Donald Trump să ajungă la un acord nuclear cu Iranul și crede că SUA ar putea opta în schimb pentru distrugerea capacităților iraniene de a dezvolta arme atomice, capacități deja bombardate, dar care nu au fost complet neutralizate, relatează agenți
VIDEO Zelenski, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Se pare că războiul cu Rusia va continua și iarna aceasta
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminică, după întâlnirea avută la Kiev cu emisarii președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, că în pofida e
Germania: Partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania câștigă detașat alegerile în Saxonia-Anhalt (exit-polls) / (FOTO-VIDEO)
Partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a câștigat duminică detașat alegerile în landul estic Saxonia-Anhalt, obținând cel puțin 44% din voturi conform sondajelor la ieșire de la urne, procent care-l apropie de majoritatea absolută ce ar putea să o obțină după redistribuirea voturilor date partidelor care nu ar trece pragul ele
#Ucraina: S-a încheiat întâlnirea lui Zelenski cu emisarii lui Trump (FOTO-VIDEO)
Întâlnirea dintre președintele ucrainean Volodimir Zelenski și emisarii președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, care au venit duminică pentru prima dată la Kiev, după ce au fost mai întâi la Moscova în ziua precedentă pentru a reactiva negocierile menite să încheie războiul ruso-ucrainean, s-a înc
VIDEO Yemen: Confruntări sângeroase între forțele pro-guvernamentale și rebelii Houthi, ce desfășoară o ofensivă spre strâmtoarea Bab el-Mandeb
Confruntările armate din sud-vestul Yemenului între forțele pro-guvernamentale yemenite susținute de Arabia Saudită și rebelii Houthi susținuți de Iran s-au soldat cu peste 140 de morți de sâmbătă la prânz până duminică dimineața, au declarat pentru AFP surse din ambele tabere. Numărul victimelor ajunge astfel la peste
Von der Leyen a sosit în Groenlanda, pentru a demonstra sprijinul UE față de insula arctică râvnită de Trump
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a început duminică o vizită în Groenlanda, vasta insulă arctică râvnită de președintele american Donald Trump, relatează AFP. Șefa executivului european a aterizat sub un soare strălucitor la Nuuk, capitala acestui teritoriu autonom danez, unde va petrece două zile. Printre pu
Președintele libanez cere Statelor Unite să impună Israelului încetarea atacurilor aeriene
Președintele libanez Joseph Aoun a cerut duminică Statelor Unite și comunității internaționale 'să facă să înceteze' atacurile israeliene asupra teritoriului său, soldate cu patru morți în cursul dimineții și lansate de Israel în pofida unui armistițiu în vigoare, relatează agențiile AFP și EFE. Atacurile israeliene,
Cel puțin 4 morți și 20 de răniți în atacuri israeliene în sudul Libanului
Cel puțin patru oameni au fost uciși și 20 răniți duminică într-o serie de atacuri israeliene asupra mai multor localități din regiunea Nabatieh din sudul Libanului, conform bilanțului inițial al Ministerului Sănătății Publice din Liban, relatează EFE și dpa. Israelul a insistat că forțele sale răspund la atacuri cu drone lansate de gruparea libaneză șii
Zelenski: Îi așteptam de mult timp pe Steve și pe Jared
Emisarii Casei Albe, Steve Witkoff și Jared Kushner, s-au întâlnit duminică, la Kiev, cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a declarat că îi aștepta de multă vreme, relatează EFE. Întâlnirea dintre Zelenski, Witkoff și Kushner a început, iar ulterior va avea loc o altă sesiune cu reprezentanți din German
Serghei Lavrov acuză Germania că a început un 'război real' împotriva Rusiei
Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a acuzat duminică Germania că a început un 'război real' împotriva Rusiei, ca urmare a reacției Berlinului la presupusa implicare a Moscovei în incidentul cu dronă de pe aeroportul din Leipzig de luna trecută, informează EFE. 'Leipzig, aeroport (...) Au găsit o dronă acolo. Au spus că este














