logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Josep Borrell: UE ar trebui să-i permită Ucrainei să lovească în interiorul Rusiei

Image

Înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politică de securitate Josep Borrell şi-a exprimat luni speranţa că statele membre ale Uniunii Europene vor putea cădea de acord să-i permită Ucrainei să folosească armele de la ele pentru a lovi în interiorul Rusiei, transmite Reuters.

''Spun încă o dată că Ucraina ar trebui să fie capabilă să folosească armele pe care i le-am furnizat, nu doar pentru a opri săgeţile, dar şi pentru a putea lovi arcaşul'', a spus Borrell înaintea unei reuniuni a miniştrilor de externe din UE, desfăşurată la Bruxelles.

''Continui să cred că asta este ceea ce trebuie să fie făcut. Sunt sigur că vom discuta încă o dată. Sper că statele membre vor fi de acord pe acest subiect'', a adăugat şeful diplomaţiei europene.

La rândul său, şefa diplomaţiei germane a declarat că Statele Unite au luat o decizie importantă în ceea ce priveşte sprijinul militar pentru Kiev, precizând că nu este vorba despre o schimbare în strategia Occidentului.

''Decizia părţii americane, şi aş dori să subliniez că nu este vorba despre o reconsiderare, ci despre o intensificare a ceea ce s-a livrat de către alţi parteneri, este atât de importantă în acest moment'', a accentuat Annalena Baerbock înaintea reuniunii Consiliului Afaceri Externe (CAE) de la Bruxelles.

Omologul său lituanian Gabrielius Landsbergis a atras atenţia asupra faptului că nu se ştie numărul de rachete pe care Ucraina le deţine şi le-ar putea folosi pentru a lovi în interiorul Rusiei.

''Încă nu deschid şampania pentru că nu ştim numărul real de rachete pe care Ucraina îl are. Aşadar, întrebarea este dacă ucrainenii primesc suficiente rachete care ar putea face diferenţa pe front'', a menţionat Landsbergis înaintea reuniunii CAE.

Cotidianul american The New York Times a publicat duminica aceasta, citând surse oficiale din SUA, că administraţia preşedintelui democrat Joe Biden a dat Ucrainei permisiunea de a folosi rachetele sale ATACMS, cu cea mai mare rază de acţiune furnizată Kievului de către Washington, pentru a atinge anumite ţinte din Rusia.

Primele atacuri ar putea fi îndreptate, potrivit acestor surse, contra trupelor nord-coreene care luptă alături de militarii ruşi împotriva trupelor ucrainene care ocupă o parte din regiunea rusă Kursk.

Ucraina încearcă de luni de zile să-şi convingă partenerii să ridice interdicţia de a ataca ţinte militare în interiorul Rusiei cu rachete cu rază lungă de acţiune. Washingtonul a fost până acum reticent să facă acest pas de teama reacţiei Rusiei. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)

 

Citeşte şi:

 

 

 

 

 

 

Afisari: 276

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 17-10-2026 21:56

Congresmeni republicani critică suspendarea noilor sancțiuni împotriva Rusiei de către Trump

Personalități republicane, și nu doar democrate, au criticat sâmbătă decizia lui Donald Trump de a scuti Rusia de noile sancțiuni adoptate de Congres în septembrie pentru a susține Ucraina, relatează AFP. 'Este complet iresponsabil', a denunțat pe X senatorul republican Thom Tillis, critic frecvent al președintelui american

Politic Ex 17-10-2026 21:40

Manifestații în Franța: Niciun loc pentru violențe, vom face toți bloc în fața celor care seamănă haos (Macron)

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă seara că cei care au 'spart' și 'jefuit' în cursul manifestațiilor vor fi 'urmăriți și pedepsiți' și că țara va face 'bloc în fața celor care seamănă haos și nu caută decât să dărâme instituțiile noastre', relatează AFP. 'N

Politic Ex 17-10-2026 21:26

Eșec al formațiunii premierului ceh Andrej Babis în alegerile pentru Senat

Principalele partide de opoziție din Cehia au obținut cele mai multe voturi la alegerile pentru Senat sâmbătă, în timp ce partidul prim-ministrului Andrej Babis nu a reușit să câștige niciunul dintre locurile pe care le pretindea, într-una dintre primele sale teste electorale de la preluarea puterii anul trecut, relatează Reuters.

Politic Ex 17-10-2026 20:23

#Ucraina afirmă că avansurile teritoriale revendicate de Rusia sunt o 'iluzie'

Ucraina a respins sâmbătă afirmațiile Rusiei că ar fi capturat de la 1 septembrie peste 1.800 de km² de teritoriu și aproape 100 de așezări, inclusiv orașul Dobropilia din estul țării, relatează Reuters. Șeful Statului Major General al Rusiei, generalul Valeri Gherasimov, i-a raportat președintelui Vladimir Putin vineri că forțele r

Politic Ex 17-10-2026 19:58

Parlamentul egiptean se va reuni la cererea președintelui Sissi pentru a decide un sprijin Riadului

Parlamentul egiptean se va reuni duminică într-o sesiune extraordinară, la cererea președintelui Abdel Fattah al-Sissi, pentru a decide o eventuală asistență în apărarea Arabiei Saudite, în fața atacurilor rebelilor houthi pro-iranieni din Yemen, relatează AFP. Camera Reprezentanților 'va ține o sesiune extraordinară m&ac

Politic Ex 17-10-2026 19:35

VIDEO Cisiordania: Coloniști israelieni au atacat un convoi diplomatic european și au lovit un primar francez

Coloniști israelieni au atacat sâmbătă un convoi diplomatic european, care efectua o vizită în Cisiordania, un primar francez fiind luat la bătaie, pe fondul intensificării violențelor împotriva recoltării măslinelor de către palestinieni, au indicat pentru AFP un martor ocular și două surse diplomatice. Șeful diplomației isr

Politic Ex 17-10-2026 18:42

Hackerii au accesat contul unui partid german și i-au trimis un e-mail de phishing cancelarului Merz

Hackerii au spart contul de e-mail al filialei Uniunii Creștin-Democrate (CDU) din orașul german Heilbronn și au trimis mii de mesaje de tip phishing (atac cibernetic prin care atacatorii încearcă să convingă utilizatorii să ofere voluntar date personale, financiare etc) către departamente guvernamentale, alte contacte politice și chiar cancelarului Friedrich M

Politic Ex 17-10-2026 18:21

Arabia Saudită anunță interceptarea unor drone deasupra Riadului și a altor regiuni

Arabia Saudită a anunțat sâmbătă interceptarea a patru drone deasupra regiunii Riad și a altor zone ale regatului, aflată de la începutul lunii octombrie sub tirul cvasicotidiene ale milițiilor houthi pro-iraniene din Yemen, relatează AFP. 'Interceptarea și distrugerea a patru drone au avut loc în ultimele ore deasupra re

Politic Ex 17-10-2026 18:05

Iran: Două petroliere, în flăcări după ce au lovit mine în Strâmtoarea Ormuz (Gardienii Revoluției)

Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC), puternica forță armată a Iranului, a afirmat sâmbătă că două petroliere au luat foc după ce s-au ciocnit de mine în Strâmtoarea Ormuz, aflată în centrul conflictului între Teheran și Washington, relatează AFP. Iranul revendică controlul acestei rute maritime strategic

Politic Ex 17-10-2026 14:36

Președintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi spune că nu va rămâne în funcție după 2030

Președintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi a declarat sâmbătă că nu va schimba constituția țării pentru a-i permite să candideze după 2030, când cel de al treilea și ultimul său mandat în funcție se încheie, relatează dpa și Reuters. 'Constituția nu va fi atinsă. Anul 2030 va marca sfârșitul președinției mele

Politic Ex 17-10-2026 13:04

Rusia încearcă să provoace o 'pană electrică generală' în #Ucraina înaintea iernii (Zelenski)

Rusia încearcă să provoace o 'pană electrică generală' în Ucraina înaintea iernii, a acuzat sâmbătă Volodimir Zelenski, afirmând că Moscova a lansat în ziua precedentă un atac 'masiv' asupra rețelei electrice ucrainene, relatează AFP. 'Rusia încearcă să provoace o pană electrică generală în Ucraina

Politic Ex 17-10-2026 11:18

ONU: Niciun candidat nu întrunește până acum consensul pentru a-i succeda în funcție secretarului general Guterres

Marile puteri nu au reușit vineri să se pună de acord asupra unui candidat care să-i urmeze lui Antonio Guterres în fruntea ONU, deschizând calea către noi posibile candidaturi, relatează AFP. Patru femei și trei bărbați au încercat să-i urmeze în funcție portughezului în vârstă de 77 de ani, care își va î

Politic Ex 17-10-2026 10:57

Scutirea Rusiei de sancțiuni de către Donald Trump este un moment 'istoric' (consilier al lui Putin)

Scutirea Rusiei de către Donald Trump de sancțiuni majore împotriva sa decise de Congresul american reprezintă un moment 'istoric', și-a exprimat sâmbătă satisfacția principalul negociator economic al lu

Politic Ex 17-10-2026 09:54

Trump susține că Google a respins ideea de a redenumi un ocean cu numele său

Președintele americana Donald Trump le-a spus vineri susținătorilor săi despre o presupusă tentativă a sa de a redenumi un ocean cu numele său și despre un refuz al Google de a accepta ideea, relatează dpa. În cadrul unui miting de campanie din statul Georgia, Trump a afirmat că le-a sugerat reprezentanților gigantului internetului ca ori Oceanul Atlanti

Politic Ex 17-10-2026 08:52

SUA: Donald Trump scutește Rusia de noi sancțiuni adoptate de Congres

Donald Trump a scutit Rusia de noi sancțiuni prevăzute într-o lege recentă adoptată de Congres printr-un decret publicat de Casa Albă vineri seară, într-un moment în care Ucraina se teme că este abandonată de aliatul său american, relatează AFP. 'Acord o scutire de la aplicarea sancțiunilor, restricțiilor și taxelor vamale prevăzute &icir