Rachete cu rază lungă de acţiune împotriva Rusiei: Este 'un limbaj pe care Putin îl înţelege' (Varşovia)

Autorizarea dată de Washington Kievului de a lovi teritoriul Rusiei cu rachete cu rază lungă de acţiune este "un limbaj pe care (preşedintele rus Vladimir) Putin îl înţelege", a declarat duminica seara şeful diplomaţiei poloneze, Radoslaw Sikorski, relatează AFP.
"La intrarea trupelor nord-coreene în război şi la atacul masiv cu rachete ruseşti, preşedintele (american Joe) Biden a răspuns cu un limbaj pe care Vladimir Putin îl înţelege", a afirmat Radoslaw Sikorski pe platforma X.
Potrivit ministrului polonez, "victima unei agresiuni are dreptul să se apere".
Membră a Uniunii Europene şi NATO şi vecină directă a Ucrainei, Polonia rămâne un susţinător ferm al Kievului de la agresiunea rusă, lansată acum aproape o mie de zile.
Reţeaua energetică ucraineană, deja foarte fragilă, a fost vizată duminică dimineaţa de unul dintre cele mai intense atacuri ruseşti din ultimele luni, atacuri care au făcut nouă morţi şi aproximativ 20 de răniţi în toată ţara, potrivit autorităţilor locale.
Administraţia preşedintelui Joe Biden a ridicat restricţiile care împiedicau Ucraina să utilizeze armele furnizate de SUA pentru a lovi în profunzime teritoriul rus, au declarat duminică pentru Reuters trei surse familiarizate cu această problemă, ceea ce pare a fi o schimbare semnificativă a politicii SUA faţă de războiul dus de Rusia în Ucraina.
Ucraina intenţionează să efectueze primele sale atacuri cu rază lungă de acţiune în zilele următoare, au declarat sursele, fără a dezvălui detalii din cauza preocupărilor legate de securitatea operaţională.
Casa Albă a refuzat să comenteze această informaţie.
Decizia SUA, cu aproape două luni înainte ca preşedintele ales Donald Trump să-şi preia mandatul la 20 ianuarie, vine după luni de insistenţe din partea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a permite armatei ucrainene să folosească arme americane pentru a lovi ţinte militare ruseşti departe de graniţa sa. AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Canada: Participare ridicată la votul anticipat
Agenția electorală a Canadei a notat sâmbătă o prezență ridicată la votul anticipat, reflectând 'un interes deosebit pentru alegeri' cu o săptămână înainte de scrutinul legislativ dominat de tensiunile cu vecinul american, scrie AFP. Potrivit datelor preliminare de la Elections Canada transmise AFP, peste 2 mili
Netanyahu convins că va putea aduce ostaticii înapoi 'fără a ceda dictatelor' Hamas
Premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a arătat sâmbătă convins că va putea aduce înapoi ostaticii israelieni 'fără a ceda dictatelor' Hamas, afirmând că războiul împotriva mișcării islamiste palestiniene se află într-o 'fază decisivă', notează AFP. 'Cred că ne putem aduce ostaticii acasă făr
Comisia Europeană spune că vrea dovezi privind o încetare efectivă a agresiunii Rusiei în Ucraina
Comisia Europeană a reacționat cu prudență la anunțul președintelui rus Vladimir Putin de declarare a unei încetări unilaterale de 30 de ore a focului în Ucraina de Paște,
Ministrul de externe ucrainean nu are încredere în anunțul lui Putin privind încetarea unilaterală a focului de Paște
Ministrul de externe ucrainean, Andrii Sîbiha, la fel ca președintele Volodimir Zelenski înaintea sa, a criticat încetarea focului de 30 de ore anunțată sâmbătă
Gaza: Șeful serviciilor de informații turce a discutat cu o delegația a Hamas despre aducerea de ajutoare umanitare
Șeful serviciilor de informații turce, Ibrahim Kalin, s-a întâlnit sâmbătă cu lideri ai Hamas pentru a discuta despre mijloace de a aduce ajutoare umanitare în Fâșia Gaza, unde Israelul a reluat ofensiva militară, transmite AFP. Ibrahim Kalin a discutat cu Mohammad Darwish, șeful consiliului politic al Hamas, și d
Rusia: Trupele ucrainene au fost alungate din aproape toată regiunea Kursk (șeful Statului Major rus)
Armata rusă a alungat trupele ucrainene din aproape toată regiunea Kursk din vestul Rusiei, a afirmat sâmbătă șeful Statului Major, Valerii Gherasimov, transmite Reuters. 'Cea mai mare parte a zonei unde a avut loc invazia acum este eliberată', i-a declarat Gherasimov președintelui Vladimir Putin, într-o întâlni
Iranul anunță noi discuții cu SUA sâmbăta viitoare, în Oman
Iranul și Statele Unite, care au purtat sâmbătă, la Roma, discuții cu privire la dosarul nuclear, vor continua convorbirile sâmbăta viitoare, 26 aprilie, în Oman, a anunțat ministrul de externe iranian, Abbas Araghchi, la televiziunea de stat, transmite AFP. 'Ne vom regăsi sâmbăta viitoare în Oman', a afirmat el, adăug&aci
UPDATE #Ucraina: Putin anunță o scurtă încetare unilaterală a focului cu ocazia sărbătorilor de Paște
Președintele rus Vladimir Putin a anunțat o scurtă încetare unilaterală a focului în conflictul cu Ucraina cu ocazia sărbătorilor de Paște, începând de sâmbătă, ora 18.00 a Moscovei (15.00 GMT), și până luni, 21 aprilie, ora 00.00 (duminică, ora 21.00 GMT), chemând Kievul să-i urmeze exemplul, transmit Reuters, EFE și AFP.
Rusia susține că a recucerit penultima localitate din Kursk controlată de armata ucraineană
Rusia a susținut sâmbătă că a recucerit penultima localitate din regiunea rusă Kursk aflată încă sub controlul armatei ucrainene, încheind astfel aproape complet recucerirea acestui teritoriu care a fost ținta unei ofensive ucrainene în vara anului 2024, informează AFP și EFE. 'În cursul operațiunilor ofensive, unitățile grupu
Bombardamentele israeliene au ucis aproape 30 de palestinieni în ultimele ore în Fâșia Gaza
Bombardamentele israeliene asupra Fâșiei Gaza au ucis cel puțin 27 de persoane, majoritatea copii, sâmbătă dimineață, a raportat Ministerul palestinian al Sănătății, transmite EFE. Armata israeliană a bombardat din nou adăposturile și corturile unde sunt cazate majoritatea persoanelor strămutate, a informat presa palestiniană.
Vicepreședintele american J.D. Vance s-a întâlnit cu secretarul de stat al Vaticanului, Pietro Parolin
Vicepreședintele SUA, J.D. Vance, s-a întâlnit sâmbătă cu secretarul de stat al Vaticanului, cardinalul italian Pietro Parolin, în timp ce o întâlnire cu papa Francisc nu este programată oficial deoarece acesta continuă să se afle în convalescență după o infecție respiratorie, transmite AFP. Delegația vicepreședintelui
#Ucraina și Rusia s-au atacat cu drone în timpul nopții de vineri spre sâmbătă
Forțele aeriene ucrainene au raportat distrugerea a 33 de drone lansate de Rusia asupra teritoriului său în noaptea de vineri spre sâmbătă, informează EFE. 'Distrugerea a 33 de drone de atac, atât Shahed, cât și alte tipuri, a fost confirmată în estul, nordul și sudul țării', au raportat forțele aeriene Ucrainene pe Telegr
SUA: Curtea Supremă a suspendat deportările migranților venezueleni
Curtea Supremă a SUA a suspendat sâmbătă deportarea de către administrația americană în temeiul unei legi din secolul al XVIII-lea a migranților venezueleni suspectați că aparțin unei organizații infracționale, informează AFP. Președintele american Donald Trump a invocat luna trecută Alien Enemies Act din 1798 pentru a aresta migranți venezueleni a
Ministrul de externe al Iranului a ajuns la Roma pentru noi negocieri nucleare cu SUA
Ministrul iranian de externe, Abbas Araqchi, a sosit sâmbătă la Roma pentru a doua rundă de negocieri cu Statele Unite în vederea unui acord privind programul nuclear al Teheranului, informează EFE. 'Ora aproximativă anunțată pentru începerea discuțiilor este sâmbătă la prânz, ora Iranului', sau 10:30 a.m. la Roma (08:30 G
SUA anunță reducerea la jumătate a efectivelor militare din Siria
Departamentul american al Apărării a anunțat vineri retragerea a aproximativ 1.000 de militari din Siria, din cei aproximativ 2.000 desfășurați în prezent în țară pentru a lupta împotriva jihadiștilor, notează AFP. Statele Unite au o prezență militară în Siria de ani de zile, în special în cadrul coaliției i