AlegeriSUA2024: Biden începe o nouă săptămână crucială pentru destinul său politic
Joe Biden începe o nouă săptămână de luptă pentru supravieţuirea sa politică, sub ochii Americii, dar şi ai aliaţilor Statelor Unite, aşteptaţi la Washington pentru un summit NATO, relatează AFP.
La zece zile după dezbaterea sa complet ratată de la 27 iunie împotriva rivalului său republican Donald Trump, preşedintele american încă nu a reuşit să-şi convingă tabăra că a fost doar o "seară proastă".
Deşi presiunea de a-şi retrage candidatura pentru Casa Albă nu se diminuează, democratul în vârstă de 81 de ani nu arată nicio intenţie de a ceda şi, dimpotrivă, lucrează mai mult.
Joe Biden, care nu a fost niciodată atât de activ de când şi-a anunţat candidatura pentru un al doilea mandat în aprilie 2023, a planificat deja o deplasare la Michigan pe 12 iulie, apoi în Texas şi Nevada săptămâna următoare.
Înainte de aceasta, el va găzdui un summit NATO la Washington, de marţi până joi, cu ocazia celei de-a 75-a aniversări a Organizaţiei Nord-Atlantice.
"Nu prea văd cum poate fi mai clar (cu privire la intenţia sa de a rămâne în cursă). Dar continuaţi, continuaţi să urmăriţi citate anonime", le-a scris duminică reporterilor unul dintre purtătorii săi de cuvânt, Ammar Moussa, menţionând programul încărcat al preşedintelui.
În faţa alegătorilor care se îndoiesc de rezistenţa sa fizică şi de prospeţimea mentală, Joe Biden va putea aminti că sub conducerea sa NATO s-a mobilizat pentru a sprijini Ucraina împotriva Rusiei, consolidându-se în acest proces cu doi noi membri, Suedia şi Finlanda.
Preşedintele american a planificat, de asemenea, să susţină joi o conferinţă de presă singur, el care a evitat acest tip de exerciţiu de la sosirea sa la Casa Albă.
El va trebui să arate că are replică, vivacitate, continuitate în idei, adică tot ce i-a lipsit în timpul dezbaterii împotriva predecesorului său republican în vârstă de 78 de ani, comentează AFP.
Într-un interviu acordat vineri ABC, preşedintele american, contestând sondajele slabe şi respingând ideea unui test cognitiv, a declarat că se va retrage doar dacă Dumnezeu însuşi îi va cere să facă acest lucru.
Pentru echipa sa de campanie, Joe Biden este victima unei campanii mediatice care este deconectată de realităţile de pe teren.
Octogenarul face acum mari eforturi pentru a fi dinamic şi plin de spirit.
De exemplu, duminică, el a ţinut o serie de discursuri şi băi de mulţime improvizate în Pennsylvania, unul dintre statele cruciale pentru alegerile din noiembrie.
În special, democratul a avut parte de o primire călduroasă într-o congregaţie de culoare, care a fost câştigată de partea cauzei sale.
Nu este mai puţin adevărat că protestele se amplifică în cadrul Partidului Democrat.
Mai mulţi aleşi, inclusiv influentul congresman din New York Jerrold Nadler, cred că este timpul ca el să arunce prosopul, un mesaj pe care l-au transmis în timpul unei reuniuni virtuale de criză a grupului lor din Camera Reprezentanţilor, au informat media americane duminică după-amiază.
Săptămâna care tocmai a început va spune dacă această anxietate se cristalizează cu adevărat şi duce la un efort coordonat al unor nume mari din partid pentru a-l împinge pe Joe Biden să demisioneze.
În această etapă a campaniei, ar fi o decizie foarte grea.
În primul rând, nu există nimic care să spună că preşedintele american ar fi de acord să cedeze.
Apoi, chiar dacă ar face-o, Partidul Democrat ar avea doar câteva săptămâni pentru a stabili cine îl va înlocui, asumându-şi riscul unor rupturi interne şi al unei convenţii haotice de nominalizare în august la Chicago.
În cele din urmă, noul candidat ar avea doar puţin mai mult de două luni pentru a face campanie înainte de alegerile de la 5 noiembrie. AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rubio se va întâlni cu omologul său rus la New York (Departamentul de Stat)
Șeful diplomației americane, Marco Rubio, se va întâlni miercuri cu omologul său rus, Serghei Lavrov, în marginea Adunării Generale a ONU la New York, a anunțat marți Departamentul de Stat, notează AFP. Întâlnirea va avea loc în aceeași zi cu discursul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.
Belgia și Rwanda își restabilesc relațiile diplomatice
Belgia și Rwanda au anunțat marți restabilirea relațiilor lor diplomatice, întrerupte în 2025, potrivit unui comunicat comun publicat în marginea Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite la New York, transmite AFP. 'Cele două țări au decis împreună, în această zi de 22 septembrie 2026 să își res
Ceuta: Controlul frontierelor de către Maroc a 'eșuat', afirmă premierul Sanchez
Premierul spaniol, socialistul Pedro Sanchez, a dat marți vina pe eșecul controalelor la frontierele marocane pentru recenta criză a migrației din Ceuta, o exclavă spaniolă din Africa de Nord, relatează AFP. Peste 70.000 de migranți au intrat în Ceuta pe 30 și 31 iulie, înot sau pe jos din Maroc, într-un aflux masiv inedit.
Columbia: Președintele ordonă trimiterea armatei într-un oraș lovit de violențe
Președintele columbian Abelardo de la Espriella a ordonat marți trimiterea de trupe la Santa Marta (nord), un oraș din regiunea Caraibilor afectat de atacuri care au vizat magazine și vehicule după o operațiune a forțelor de securitate împotriva unui grup înarmat local, notează AFP. Acest oraș cu aproape 570.000 de locuitori a trăi
Kievul și Washingtonul vor ca războiul să se oprească 'înainte de iarnă' (Zelenski)
Kievul și Washingtonul doresc ca războiul Rusiei împotriva Ucrainei să se încheie 'înainte de iarnă', potrivit unui comunicat al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski publicat marți în marginea Adunării Generale a ONU, relatează AFP. 'Atât Statele Unite, cât și Ucraina vor să vadă acest răzb
Iranul a comunicat Statelor Unite condițiile pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz (presă iraniană)
Șeful diplomației iraniene, Abbas Araghchi, s-a întâlnit marți, la New York, cu trimisul special american Steve Witkoff, căruia i-a comunicat condițiile Teheranului pentru redeschiderea strâmtorii strategice Ormuz, a raportat televiziunea de stat IRIB, citată de AFP. Potrivit IRIB, Araghchi i-a declarat lui Witkoff că printre
VIDEO Trump spune că un acord între Rusia și #Ucraina va veni 'mai devreme decât se crede'
Președintele american Donald Trump a dat asigurări marți, în fața Adunării Generale a ONU, la New York, că un acord între Rusia și Ucraina va veni 'mai devreme decât se crede', notează AFP. 'Lucrăm foarte îndeaproape cu liderii Rusiei și Ucrainei și vom rezolva acest caz. Acest lucru se va întâmp
Trump salută relațiile 'mai bune' cu Marea Britanie sub conducerea lui Burnham
Președintele american Donald Trump a afirmat marți că relațiile cu Regatul Unit sunt mai bune sub noul prim-ministru Andy Burnham, criticând în același timp acordul care prevede retrocedarea Insulelor Chagos către Mauritius, informează AFP. Cei doi lideri s-au întâlnit pentru prima dată în marja Adunării Generale
Trump anunță că au avut loc discuții cu Iranul marți
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că marți au avut loc discuții între oficiali iranieni și americani în marja Adunării Generale a ONU de la New York, informează AFP. 'A fost o întâlnire de trei ore', a declarat președintele american, descriind-o drept 'foarte bună' și dând asigurări că o altă discuție este
UE și NATO salută acordul privind Groelanda
Uniunea Europeană și NATO au salutat acordul semnat marți de SUA, Danemarca și Groenlanda, care permite o prezență militară americană mai extinsă în Groenlanda și care ar putea pune capăt disputei privind insula, import
Republica Moldova instituie stare de urgență în sectoarele energetic și hidrologic pentru 60 de zile
Parlamentul Republicii Moldova a aprobat, marți, instituirea stării de urgență în sectoarele energetic și hidrologic pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu 26 septembrie. Decizia a fost susținută de 54 de deputați, după o ședință care a durat aproximativ cinci ore, transmite MOLDPRES. Măsura a fost propusă de Guvern și prezentată î
Ungaria: Parchetul vrea să-i urmărească penal pe Peter Magyar și pe doi foști miniștri ai lui Orban
Procurorul general al Ungariei a solicitat marți ridicarea imunității parlamentare pentru prim-ministrul Peter Magyar și, în alte dosare, pentru doi foști miniștri ai ex-premierului naționalist Viktor Orban, relatează AFP. Aceste anunțuri ale procurorului general interimar Istvan Lajtar constituie, pe lângă cazul care îl privește pe a
Erdogan, la ONU: Atacurile asupra navelor comerciale din Marea Neagră sunt inacceptabile
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a calificat marți drept 'inacceptabile' atacurile recente asupra navelor comerciale din Marea Neagră și a anunțat că Turcia continuă discuțiile cu Rusia și Ucraina pentru restabilirea libertății de navigație și prevenirea extinderii războiului, în discursul susținut la Adunarea Generală a ONU, la New York. &
Cuba respinge 'calomniile' din discursul lui Trump la ONU
Ministrul cubanez de externe, Bruno Rodriguez, a respins marți 'calomniile' rostite de președintele american Donald Trump în discursul său la Adunarea Generală a ONU și a asigurat că statul cubanez nu este 'o amenințare pentru SUA sau pentru vreo altă țară', relatează agențiile AFP și EFE. 'Guvernul american este incapabil să accepte
Rubio acuză #Ucraina că lovește nave care transportă petrol pentru SUA
Secretarul de stat american Marco Rubio a acuzat marți Ucraina că a lovit nave care transportă petrol având legături cu SUA, în timpul atacurilor Kievului care vizează industria petrolieră rusă, relatează dpa. Au existat mai multe incidente care au vizat 'nave având legături cu SUA și livrări de petrol americane' în ultimele lun













