Viktor Orban anunţă că va propune întregii UE politica sa de luptă împotriva imigraţiei ilegale
Premierul ungar, ultranaţionalistul Viktor Orban, a declarat luni că pe parcursul semestrului în care Ungaria se va afla la conducerea Consiliului UE va propune celorlalţi parteneri măsurile restrictive pe care le aplică deja în ţara sa cu scopul de a frâna imigraţia ilegală, informează EFE.
"Preşedinţia ungară (a UE) poate face propuneri pentru a opri imigraţia ilegală, dar liderii UE vor fi cei care vor decide împreună", a explicat pentru televiziunea publică premierul Orban, care a preluat luni la Bruxelles, de la omologul său, premierul belgianul Alexander De Croo, preşedinţia prin rotaţie a Consiliului UE.
Orban a apreciat că pactul privind migraţia convenit de ţările comunitare, inclusiv de Ungaria, nu funcţionează şi că Cei 27 vor trebui să găsească o soluţie "eficientă".
Şeful guvernului de la Budapesta a afirmat că, "în loc ca Ungaria să fie pedepsită pentru politica sa de imigraţie" ar trebui asumate măsurile acesteia, o aluzie evidentă la criticile şi amenzile pe care Comisia Europeană şi Curtea de Justiţie a UE le-au impus ţării sale pentru restricţiile pe care le-a impus şi care fac practic imposibilă solicitarea de azil în această ţară.
Potrivit premierului ungar, prin aplicarea politicilor de imigrare ale Ungariei "multe lucruri ar fi simplificate".
Orban a subliniat că preşedinţia ungară va fi bună pentru Europa, deoarece se va vorbi "foarte deschis chiar şi despre cele mai dificile probleme, fără a încerca să-i influenţeze pe cei care iau decizii".
"Cea mai mare oportunitate pentru Ungaria în timpul preşedinţiei sale de şase luni va fi să aducă Europa mai aproape de pace", a adăugat şeful guvernului ungar, referindu-se la pledoaria sa în sensul organizării unor negocieri de încetare a focului în războiul provocat de invazia rusă asupra Ucrainei.
Europenii vor pace, a spus Orban, care este principalul aliat al Moscovei în cadrul UE, remarcă EFE.
În acest sens, el a afirmat că "cea mai mare problemă a Europei în prezent este războiul dintre Ucraina şi Rusia" şi a apreciat că Bătrânul Continent trebuie să se pregătească pentru începutul negocierilor dintre Moscova şi Washington dacă republicanul Donald Trump câştigă alegerile prezidenţiale din Statele Unite.
Orban este un aliat al lui Trump şi preşedinţia ungară a UE şi-a ales ca motto "Make Europe Great Again", copiind sloganul folosit de fostul preşedinte american în campania sa electorală din 2016.
Orban: UE este în pragul unui război comercial cu estul pe care îl va pierde
Uniunea Europeană este pe cale să intre într-un război comercial cu marile ţări din est, precum China, din care va ieşi înfrântă, lucru pe care preşedinţia rotativă a Ungariei va încerca să-l evite printr-un pact de competitivitate, a mai declarat Orban.
"Uniunea Europeană este pe cale să intre într-un război comercial cu Estul, în care nu poate decât să piardă. Avem nevoie aici nu de izolaţionism, ci de o consolidare a relaţiilor şi un comerţ mai viguros", a insistat premierul ungar, care a adăugat că una dintre posibilele surse de conflict cu ţări precum China ar putea fi măsurile comunitare, precum impozitele extraordinare aplicate maşinilor electrice care provin din China.
Premierul ungar a mai spus că a avut discuţii cu marii fabricaţi europeni de autoturisme care "nu doresc deloc această măsură, pentru că, dacă (producătorii chinezi) ripostează, Europa va pierde mult mai mult". De aceea, una dintre priorităţile preşedinţiei ungare, care se va încheia la 31 decembrie, va fi realizarea unui pact de competitivitate.
Ministrul pentru afaceri europene al Ungariei, Janos Boka, a dat asigurări duminică, în declaraţii la radioul public Kossuth, că preşedinţia ungară "îşi va concentra atenţia politică asupra acestei chestiuni şi va identifica domeniile în care ar putea fi luate decizii pentru întărirea competitivităţii".
Celelalte şase priorităţi stabilite de executivul lui Orban pentru semestrul său la conducerea UE sunt apărarea comună şi apărarea frontierelor externe, precum şi promovarea extinderii clubului comunitar, promovarea politicilor de coeziune, agricultura şi abordarea problemelor demografice.
Charles Michel îi transmite lui Orban că provocările pot fi depăşite doar prin unitate
Cu ocazia preluării de către Ungaria a preşedinţiei prin rotaţie a Consiliului Uniunii Europene, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, l-a primit luni la Bruxelles pe Orban, declarând cu acest prilej că modalitatea de a face faţă provocărilor este să fim "împreună şi uniţi".
"Îi urez bun venit lui Viktor Orban, astăzi, (luni - n.r.) la Bruxelles, în prima zi a preşedinţiei ungare a Consiliului UE", a scris Michel pe platforma X, după întâlnirea cu premierul ungar la sediul Consiliului European.
El a indicat că au abordat "priorităţi precum competitivitatea, apărarea şi extinderea, printre altele".
"Cu toţii cunoaştem provocările cu care ne confruntăm. Împreună şi uniţi este singura modalitate de a le depăşi", a subliniat politicianul belgian.
Orban s-a întâlnit la Bruxelles şi cu prim-ministrul belgian în exerciţiu, Alexander De Croo, care a predat frâiele preşedinţiei Consiliului UE după ce Belgia a deţinut-o în ultimele şase luni.
"Acum este rândul Ungariei şi a lui Viktor Orban", a scris De Croo pe platforma X.
Premierul belgian s-a declarat "mândru" de traiectoria preşedinţiei belgiene, despre care a spus că "şi-a îndeplinit ambiţia de a ne proteja cetăţenii, de a ne consolida economia şi de a pregăti viitorul Europei".
"Urez noroc preşedinţiei ungare şi am încredere că aceasta va urmări interesul tuturor cetăţenilor UE", a subliniat el. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO SUA/Alegeri Trump le cere alegătorilor din Florida și Michigan să voteze anticipat la alegerile de la jumătatea mandatului
Președintele american, Donald Trump, le-a cerut sâmbătă alegătorilor din Florida și Michigan să voteze anticipat la alegerile de la jumătatea mandatului, programate pentru 3 noiembrie, îndemnându-i să susțină candidații Partidului Republican, relatează EFE. 'Asigurați-vă că toți cei pe care îi cunoașteți votează pen
VIDEO Jordan Bardella, reales la conducerea Rassemblement National, înaintea lansării candidaturii lui Marine Le Pen
Jordan Bardella a fost reales sâmbătă la conducerea Rassemblement National (RN), partid francez clasificat de regulă la extrema dreaptă, cu aproape 99% din voturile exprimate, în cadrul congresului formațiunii desfășurat la Orleans, în centrul Franței, cu o zi înainte ca Marine Le Pen să își lanseze oficial candidatura la alegerile prezi
Trei zile de doliu național după atacul asupra unei biserici din Iordania, soldat cu 9 morți
Trei zile de doliu național au fost decretate în Iordania după atacul armat comis vineri asupra unei biserici ortodoxe grecești din satul Hammoud, din sudul țării, al cărui bilanț a ajuns la nouă morți, după ce doi dintre răniți au decedat, a anunțat sâmbătă ministrul sănătății, Ibrahim Al-Bdour, citat de AFP. Alte 25 de persoane rănite în atac sunt
Donald Trump spune că ar putea muta sala de presă de la Casa Albă
Președintele american Donald Trump a declarat sâmbătă, într-o postare pe platforma Truth Social, că ar putea muta sala de presă de la Casa Albă într-o altă locație. Mesajul a venit după apariția unei informații, calificată drept falsă de Trump, potrivit căreia acesta ar intenționa să desființeze sala de presă și să readucă &i
Încălcări ale spațiului aerian/ Chișinăul expulzează un diplomat rus, Moscova promite un răspuns ferm
Republica Moldova va declara persona non grata un angajat al Ambasadei Rusiei la Chișinău, după ce o dronă încărcată cu explozibil s-a prăbușit vineri în apropierea unor locuințe, în raionul Telenești. Moscova a promis sâmbătă un ''răspuns ferm'' și a afirmat că originea rusă a dronei nu a fost dovedită.
Liderul Coreei de Nord a ajuns în orașul chinez de frontieră Dandong traversând un pod recent inaugurat
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a ajuns sâmbătă la Dandong, un oraș chinez de la frontiera cu Coreea de Nord, traversând podul recent inaugurat care leagă cele două țări, potrivit guvernului sud-coreean și agenției de presă Yonhap, relatează AFP. ''Se pare că Kim Jong Un a ajuns la Dandong, în China, traversând
Israelul a închis punctele de acces către Hebron și a strămutat forțat aproape 500 de familii ca represalii
Forțele israeliene au închis accesul către orașul palestinian Hebron din sudul Cisiordaniei și au strămutat forțat aproape 500 de familii din locuințele lor ca parte a operațiunii inițiate vineri seara ca represalii pentru atacul a doi palestinieni care au împușcat doi soldați israelieni în apropierea acestui oraș, informează EFE.
Thailanda salută implicarea SUA în relația cu Myanmar și se așteaptă la discuții în cadrul ASEAN despre viitorul țării
Thailanda salută implicarea SUA în relația cu Myanmar și se așteaptă la discuții la summitul Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) din noiembrie, de la Manila, despre cum să procedeze cu membrul exclus după lovitura de stat militară din 2021, a declarat vineri ministrul de externe Sihasak Phuangketkeow pentru Reuters. SUA și
Cehia: Coaliția avansează în reforma mass-media printr-un vot rapid în timpul nopții
Coaliția de guvernare din Cehia, într-un vot rar în timpul nopții de vineri spre sâmbătă, a avansat în modificarea finanțării media publice, depășind astfel un prim obstacol parlamentar în pofida criticilor că aceasta ar putea slăbi independența radiodifuzorului public, informează sâmbătă Reuters. Guvernul p
Liderul Kim Jong Un cere consolidarea armatei nord-coreene în mijlocul tensiunilor cu Coreea de Sud
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a îndemnat la întărirea armatei țării sale și la transformarea sa ''cât mai rapid și simultan'' într-o forță armată de elită, a afirmat sâmbătă agenția de stat KCNA, în plină tensiune la granița cu Coreea de Sud, informează EFE. ''Forța armatei noastre
Guvernul ucrainean anunță că Starlink funcționează din nou fără restricții
Ministerul Apărării din Ucraina a confirmat sâmbătă că serviciul militar Starlink folosit de armată funcționează din nou la viteze de peste 160 km/h, după ce vineri președintele Volodimir Zelenski își exprimase regretul că restricțiile erau încă în vigoare în pofida declarațiilor Casei Albe, informează EFE. '&
Iranul avertizează că nu va permite revenirea navelor de război americane în Golful Persic
Forțele armate iraniene au avertizat sâmbătă că nu vor permite sub nicio formă revenirea navelor militare americane în Golful Persic, pe fondul speculațiilor despre o posibilă escaladare a conflictului dintre cele două țări, informează EFE. ''Nu vom permite, sub nicio formă și în niciun moment, ca navele militare amer
Președintele iranian Masoud Pezeshkian se va întâlni cu Vladimir Putin marți la Moscova (media)
Președintele iranian Masoud Pezeshkian urmează să se întâlnească marți cu omologul său rus Vladimir Putin la Moscova, unde va merge pentru a participa la o reuniune a țărilor exportatoare de gaze, informează sâmbătă AFP. Rusia și Iranul, două dintre țările cele mai puternic sancționate din lu
Slovacia: Alegeri regionale și locale sâmbătă, un test pentru premierul Fico
Aproximativ 4,4 milioane de alegători cu drept de vot din Slovacia sunt chemați la vot sâmbătă pentru a-și alege consiliile regionale și municipale, un scrutin văzut ca un barometru al stării de spirit a publicului înainte de următoarele alegeri parlamentare, care vor avea loc cel târziu până în septembrie 2027, informează dpa.
Pentagonul desemnează Institutele Confucius din SUA drept o amenințare la adresa securității naționale
Departamentul american al Apărării a desemnat centrele culturale finanțate de China din campusurile universitare, cunoscute sub denumirea de Institutele Confucius, drept o amenințare la adresa securității naționale a SUA, a declarat vineri secretarul apărării Pete Hegseth, informează sâmbătă Reuters. Washingtonul a acuzat de mult timp In














