Spania: Primele măsuri de amnistie pentru separatiştii catalani
Un fost membru al guvernului regional catalan şi un poliţist au devenit, marţi, primii beneficiari ai legii amnistiei separatiştilor catalani, adoptată luna trecută, dar blocată în sistemul judiciar spaniol, informează AFP.
Înalta Curte de Justiţie a Cataloniei (TSJC) a decis să "pronunţe stingerea răspunderii penale" pentru Miquel Buch, fost consilier (ministru) de Interne în guvernul Cataloniei şi pentru un ofiţer de poliţie, potrivit unei hotărâri datate şi publicate marţi.
Peste 400 de separatişti, condamnaţi sau puşi sub acuzare pentru diverse infracţiuni ce decurg din declaraţia unilaterală de independenţă a Cataloniei în 2017 şi din evenimente anterioare şi posterioare, speră să beneficieze de această lege adoptată de Parlamentul Spaniei pe 30 mai, dar a cărei aplicare a întâmpinat multe obstacole juridice.
Buch a fost condamnat anul trecut la patru ani şi jumătate de închisoare pentru delapidare şi prevaricare deoarece a angajat în 2018 şi a plătit din fonduri publice un membru al poliţiei catalane pentru a servi drept gardă de corp pentru liderul încercării de secesiune eşuată a Cataloniei din anul precedent, Carles Puigdemont, în timp ce acesta se afla în exil în Belgia. Acest ofiţer, Lluis Escola, a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru această infracţiune.
Puigdemont, care încă locuieşte în Belgia pentru a scăpa de justiţia spaniolă, este principalul lider vizat de această amnistie. El speră să se poată întoarce rapid în Spania după adoptarea legii, dar situaţia lui nu s-a schimbat deocamdată în ochii justiţiei spaniole, care l-a acuzat de delapidare, nesupunere şi chiar de terorism, în special ca urmare a presupusului său rol în revoltele din Catalonia din 2019.
Prim-ministrul Spaniei, Pedro Sanchez, a fost de acord cu adoptarea legii amnistiei, faţă de care îşi exprimase opoziţia iniţial, în schimbul sprijinului din partea celor două partide independentiste din Catalonia, inclusiv cel al lui Puigdemont, pentru învestirea sa în noiembrie pentru un nou mandat de patru ani în fruntea guvernului. AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru).
Sursa foto: www.elnacional.cat
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alegeri legislative în Maroc, pe fondul neîncrederii în clasa politică și a nemulțumirii sociale
Cetățenii din Maroc votează miercuri la alegerile legislative, pe fondul neîncrederii în partidele politice și a îngrijorărilor legate de puterea de cumpărare, ocuparea forței de muncă și inegalitate, relatează AFP. Aproape 16 milioane de persoane, dintr-o populație de 36 de milioane de locuitori, sunt chemate la urne pentru
Un elicopter militar rus a făcut o incursiune în spațiul aerian al Poloniei
Un elicopter militar rus Mi-8 a intrat marți în spațiul aerian al Poloniei, în apropierea graniței cu enclava rusă Kaliningrad, a transmis armata poloneză, acuzând Moscova că îi testează din nou apărarea, relatează AFP. Conform comandamentului operațional polonez, aeronava, care zbura din Kaliningrad, a încălcat s
BTA/Președinta Bulgariei îl informează pe Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului cu privire la cazul Ivei Mihailova
Președinta Bulgariei, Iliana Iotova, l-a informat pe Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Turk, cu privire la încălcarea drepturilor bulgarilor din Republica Macedonia de Nord. În cadrul unei întrevederi desfășurate marți, în marja dezbaterii generale din cadrul celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, șefa s
La presiunea lui Trump, Londra este pregătită să revizuiască acordul de retrocedare a Insulelor Chagos către Mauritius
Confruntat cu opoziția neclintită a președintelui american Donald Trump, Regatul Unit declară că este pregătit să renegocieze acordul încheiat anul trecut privind returnarea Arhipelagului Chagos către Mauritius, unde se află o bază militară strategică americano-britanică, relatează AFP. Acordul de restituire, semnat în mai 2025 de Londra după mai m
Macron critică la ONU acțiunile Israelului în Cisiordania și situația din Gaza; Israelul reacționează ferm
Președintele francez Emmanuel Macron a criticat marți, în ultimul său discurs la tribuna Adunării Generale a ONU înainte de încheierea mandatului prezidențial, acțiunile Israelului în Cisiordania și situația umanitară din Fâșia Gaza, reafirmând totodată sprijinul Franței pentru soluția cu două state și avertizând asupra riscu
Bombardament masiv al Rusiei asupra Kievului după discuțiile Zelenski-Trump
Rusia a atacat Kievul miercuri dimineața cu drone, lovind infrastructura feroviară, depozite și benzinării, la doar câteva ore după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a întâlnit cu omologul său american Donald Trump pentru a discuta despre eforturile de pace, relatează Reuters. Cel puțin două persoane au fost ucis
Papa Leon al XIV-lea îndeamnă la acțiune globală pentru a-i ajuta pe copiii migranți
Papa Leon al XIV-lea a deplâns miercuri condițiile dificile cu care se confruntă copiii migranți și refugiați și a îndemnat la acțiune la nivel mondial pentru a-i proteja pe tinerii care își părăsesc țările de origine în căutarea siguranței, a consemnat agenția Reuters. Copiii migranți 'îndură adesea suferințe
Sunt 53 de războaie unde s-ar putea întâmpla safariuri umane ca la Sarajevo, avertizează jurnalistul Ezio Gavazzeni
Jurnalistul italian Ezio Gavazzeni, care a dezvăluit presupusa afacere turistică care îi aducea pe pasionații bogați de arme la Sarajevo pentru a ucide civili în timpul asediului din anii 1990, avertizează că în prezent există 53 de războaie departe de lumina reflectoarelor presei unde 'ar putea să se întâmple' ceva asemănător, t
Accesul la Casa Albă, 'un privilegiu, nu un drept', potrivit administrației Trump
Președintele SUA are dreptul să interzică presei accesul în anumite zone ale Casei Albe, potrivit administrației Trump, care își apără excluderea CNN, MS NOW și Politico într-un document trimis justiției, relatează AFP. O primă audiere este programată miercuri la 15:30 (19:30 GMT) la Washington, în cadrul acțiunilor &ic
Kremlinul transmite înainte de întâlnirea Lavrov-Rubio că poziția sa privind negocierile de pace privind #Ucraina rămâne neschimbată
Kremlinul a declarat miercuri că nu există încă premise pentru desfășurarea unor negocieri de pace cu Ucraina, deși rămâne deschis unor astfel de discuții, relatează Reuters. Înaintea întâlnirii planificate miercuri la New York între secretarul de stat american Marco Rubio și ministrul rus de externe Serghei
Comisia Europeană propune deblocarea sumei de 4,2 miliarde de euro pentru Ungaria
Comisia Europeană a propus miercuri deblocarea sumei de 4,2 miliarde de euro pentru Ungaria, salutând eforturile noului guvern, condus de Peter Magyar, pentru a remedia situația creată de încălcările statului de drept în mandatul lui Viktor Orban, transmit AFP și dpa. ''Ungaria a luat măsuri importante pentru a consol
Președintele Xi Jinping a plecat în SUA pentru o vizită de stat de trei zile
Președintele chinez Xi Jinping este așteptat miercuri la Washington într-o vizită de stat de trei zile, la invitația președintelui american Donald Trump, relatează dpa. Conform programului anunțat, Donald Trump și prima doamnă, Melania Trump, îi vor întâmpina pe președintele chinez și pe soția sa, Peng Liyuan, la baza a
Portugalia: A intrat în vigoare interdicția acoperirii feței în spațiile publice
Așa-numita 'lege a burkăi', care interzice acoperirea feței în spațiile publice și prevede amenzi de până la 3.000 de euro, a intrat miercuri în vigoare în Portugalia, la 30 de zile după publicarea sa în jurnalul oficial, transmite EFE. Legea 58/2026 împiedică utilizarea în spațiul public a hai
Francezul Martin Ryan, grațiat de Azerbaidjan după ce UE a ridicat sancțiunile impuse miliardarului rus Usmanov
Azerbaidjanul l-a grațiat miercuri pe Martin Ryan, un francez întemnițat în această țară din Caucaz de la finalul lui 2023, decizie luată de Baku la câteva ore după ridicarea sancțiunilor Uniunii Europene contra oligarhului rus Alișer Usmanov, transmit AFP și Reuters. Conform unui decret semnat de președintele azer Ilham Alie
Armata britanică va crea un escadron spațial pentru protejarea sateliților săi
Marea Britanie va crea un escadron dedicat protecției sateliților împotriva amenințărilor spațiale, pentru a securiza comunicațiile, circulația navelor și detectarea atacurilor cu rachete, a anunțat miercuri Ministerul britanic al Apărării, citat de AFP. Acest anunț intervine într-un moment în care orbita terestră devine un c













