Putin şi Kim au semnat un acord de parteneriat strategic
Preşedintele rus Vladimir Putin şi liderul nord-coreean Kim Jong Un au semnat miercuri, la Phenian, un acord de parteneriat strategic, relatează agenţiile de presă ruse, conform France Presse.
Cu toate acestea, conţinutul documentului nu a fost dezvăluit în acest moment. Liderul rus a declarat anterior că a fost pregătit un nou "document fundamental" care să servească drept bază pentru relaţiile dintre cele două ţări, iar luni Kremlinul anunţase că acordul privind un "parteneriat strategic cuprinzător" ar reflecta "evoluţia profundă a situaţiei geopolitice din lume", în condiţiile în care atât Rusia, cât şi Coreea de Nord consideră Statele Unite ca fiind un inamic existenţial, scrie AFP.
Potrivit agenţiilor de presă ruse, discuţiile faţă în faţă dintre cei doi lideri au durat aproximativ două ore şi au fost precedate de negocieri ample. Vizita este prima pe care Putin o face în această ţară vecină în ultimii 24 de ani.
În timpul discuţiilor de la Phenian, Putin l-a invitat pe Kim Jong Un să viziteze din nou Rusia - de data aceasta la Moscova, după ce s-au întâlnit ultima dată la Vladivostok, în septembrie 2023. De atunci, cele două naţiuni au consolidat legăturile militare, Nordul fiind acuzat că a furnizat Rusiei muniţie pentru a fi folosită în războiul din Ucraina, în schimbul ajutorului şi al unei presupuse asistenţe tehnologice pentru programul său spaţial, scrie Yonhap.
Potrivit Casei Albe, cele două părţi au convenit anul trecut asupra livrării de rachete nord-coreene şi muniţie de artilerie către Rusia, pe care Moscova le foloseşte în război. Se bănuieşte că acest lucru ar fi fost făcut în schimbul transferului de tehnologii militare cheie către Phenian, care face obiectul unor sancţiuni internaţionale din cauza programului său nuclear. Ambele ţări au negat existenţa unei astfel de cooperări, relatează DPA.
Analişti politici cred că deplasarea lui Putin va deschide probabil calea pentru ca cele două ţări să aprofundeze cooperarea militară dincolo de tranzacţiile cu arme, consolidându-şi în acelaşi timp solidaritatea împotriva Statelor Unite. Totuşi, ei consideră scăzută posibilitatea ca cei doi lideri să încheie un tratat asemănător unei alianţe militare. Se aşteaptă mai degrabă să pună accentul pe cooperarea în sectorul economic, deoarece orice tranzacţii de armament şi cooperare militară încalcă rezoluţiile Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite care interzic programele nucleare şi de rachete ale Phenianului.
Coreea de Nord şi fosta Uniune Sovietică au semnat un tratat de prietenie şi asistenţă reciprocă în 1961. Tratatul includea o dispoziţie privind aşa-numita intervenţie militară automată, conform căreia, dacă o parte este atacată cu arme, cealaltă parte furnizează fără ezitare trupe militare şi alte tipuri de ajutor. Coreea de Nord şi Rusia au semnat un nou tratat de relaţii bilaterale în 2000, dar acesta nu conţinea o astfel de prevedere, deoarece se axa pe cooperarea în domeniul economiei, ştiinţei şi culturii.
Consilierul diplomatic al Kremlinului, Iuri Uşakov, a declarat presei ruse care însoţeşte delegaţia prezidenţială în Coreea de Nord că Vladimir Putin şi Kim Jong Un au făcut schimb de cadouri, relatează AFP. Potrivit acestuia, preşedintele rus i-a dăruit lui Kim Jong Un un al doilea Aurus, o maşină de lux de producţie rusă, precum şi un set de ceai. În ce-l priveşte, Putin a primit opere de artă care îl reprezintă, mai multe variante de imagini, toate foarte artistice, inclusiv busturi, potrivit lui Uşakov. AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Autoritatea Palestiniană cere intervenția comunității internaționale în urma operațiunii israeliene din Hebron
Autoritatea Palestiniană a cerut sâmbătă comunității internaționale să intervină în urma acțiunilor forțelor de securitate israeliene în zona Hebron, din Cisiordania ocupată, denunțând strămutarea locuitorilor, demolarea locuințelor și a altor clădiri, precum și izolarea unor localități, relatează dpa. Autoritatea Pales
VIDEO Manifestație împotriva guvernului Netanyahu, cu trei zile înaintea alegerilor legislative
Câteva mii de persoane s-au adunat sâmbătă la Tel Aviv pentru a participa la o manifestație împotriva guvernului israelian condus de Benjamin Netanyahu, cu trei zile înaintea alegerilor legislative, scrutin perceput pe scară largă drept un referendum privind susținerea sau respingerea actualului premier, relatează AFP.
VIDEO SUA/Alegeri Trump le cere alegătorilor din Florida și Michigan să voteze anticipat la alegerile de la jumătatea mandatului
Președintele american, Donald Trump, le-a cerut sâmbătă alegătorilor din Florida și Michigan să voteze anticipat la alegerile de la jumătatea mandatului, programate pentru 3 noiembrie, îndemnându-i să susțină candidații Partidului Republican, relatează EFE. 'Asigurați-vă că toți cei pe care îi cunoașteți votează pen
VIDEO Jordan Bardella, reales la conducerea Rassemblement National, înaintea lansării candidaturii lui Marine Le Pen
Jordan Bardella a fost reales sâmbătă la conducerea Rassemblement National (RN), partid francez clasificat de regulă la extrema dreaptă, cu aproape 99% din voturile exprimate, în cadrul congresului formațiunii desfășurat la Orleans, în centrul Franței, cu o zi înainte ca Marine Le Pen să își lanseze oficial candidatura la alegerile prezi
Trei zile de doliu național după atacul asupra unei biserici din Iordania, soldat cu 9 morți
Trei zile de doliu național au fost decretate în Iordania după atacul armat comis vineri asupra unei biserici ortodoxe grecești din satul Hammoud, din sudul țării, al cărui bilanț a ajuns la nouă morți, după ce doi dintre răniți au decedat, a anunțat sâmbătă ministrul sănătății, Ibrahim Al-Bdour, citat de AFP. Alte 25 de persoane rănite în atac sunt
Donald Trump spune că ar putea muta sala de presă de la Casa Albă
Președintele american Donald Trump a declarat sâmbătă, într-o postare pe platforma Truth Social, că ar putea muta sala de presă de la Casa Albă într-o altă locație. Mesajul a venit după apariția unei informații, calificată drept falsă de Trump, potrivit căreia acesta ar intenționa să desființeze sala de presă și să readucă &i
Încălcări ale spațiului aerian/ Chișinăul expulzează un diplomat rus, Moscova promite un răspuns ferm
Republica Moldova va declara persona non grata un angajat al Ambasadei Rusiei la Chișinău, după ce o dronă încărcată cu explozibil s-a prăbușit vineri în apropierea unor locuințe, în raionul Telenești. Moscova a promis sâmbătă un ''răspuns ferm'' și a afirmat că originea rusă a dronei nu a fost dovedită.
Liderul Coreei de Nord a ajuns în orașul chinez de frontieră Dandong traversând un pod recent inaugurat
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a ajuns sâmbătă la Dandong, un oraș chinez de la frontiera cu Coreea de Nord, traversând podul recent inaugurat care leagă cele două țări, potrivit guvernului sud-coreean și agenției de presă Yonhap, relatează AFP. ''Se pare că Kim Jong Un a ajuns la Dandong, în China, traversând
Israelul a închis punctele de acces către Hebron și a strămutat forțat aproape 500 de familii ca represalii
Forțele israeliene au închis accesul către orașul palestinian Hebron din sudul Cisiordaniei și au strămutat forțat aproape 500 de familii din locuințele lor ca parte a operațiunii inițiate vineri seara ca represalii pentru atacul a doi palestinieni care au împușcat doi soldați israelieni în apropierea acestui oraș, informează EFE.
Thailanda salută implicarea SUA în relația cu Myanmar și se așteaptă la discuții în cadrul ASEAN despre viitorul țării
Thailanda salută implicarea SUA în relația cu Myanmar și se așteaptă la discuții la summitul Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) din noiembrie, de la Manila, despre cum să procedeze cu membrul exclus după lovitura de stat militară din 2021, a declarat vineri ministrul de externe Sihasak Phuangketkeow pentru Reuters. SUA și
Cehia: Coaliția avansează în reforma mass-media printr-un vot rapid în timpul nopții
Coaliția de guvernare din Cehia, într-un vot rar în timpul nopții de vineri spre sâmbătă, a avansat în modificarea finanțării media publice, depășind astfel un prim obstacol parlamentar în pofida criticilor că aceasta ar putea slăbi independența radiodifuzorului public, informează sâmbătă Reuters. Guvernul p
Liderul Kim Jong Un cere consolidarea armatei nord-coreene în mijlocul tensiunilor cu Coreea de Sud
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a îndemnat la întărirea armatei țării sale și la transformarea sa ''cât mai rapid și simultan'' într-o forță armată de elită, a afirmat sâmbătă agenția de stat KCNA, în plină tensiune la granița cu Coreea de Sud, informează EFE. ''Forța armatei noastre
Guvernul ucrainean anunță că Starlink funcționează din nou fără restricții
Ministerul Apărării din Ucraina a confirmat sâmbătă că serviciul militar Starlink folosit de armată funcționează din nou la viteze de peste 160 km/h, după ce vineri președintele Volodimir Zelenski își exprimase regretul că restricțiile erau încă în vigoare în pofida declarațiilor Casei Albe, informează EFE. '&
Iranul avertizează că nu va permite revenirea navelor de război americane în Golful Persic
Forțele armate iraniene au avertizat sâmbătă că nu vor permite sub nicio formă revenirea navelor militare americane în Golful Persic, pe fondul speculațiilor despre o posibilă escaladare a conflictului dintre cele două țări, informează EFE. ''Nu vom permite, sub nicio formă și în niciun moment, ca navele militare amer
Președintele iranian Masoud Pezeshkian se va întâlni cu Vladimir Putin marți la Moscova (media)
Președintele iranian Masoud Pezeshkian urmează să se întâlnească marți cu omologul său rus Vladimir Putin la Moscova, unde va merge pentru a participa la o reuniune a țărilor exportatoare de gaze, informează sâmbătă AFP. Rusia și Iranul, două dintre țările cele mai puternic sancționate din lu














