Europol anunţă închiderea unor canale de propagandă ale Statului Islamic în Europa şi SUA
Forţele de poliţie din Europa şi Statele Unite au închis în ultima săptămână un număr mare de servere având legătură cu gruparea extremistă Statul Islamic şi care găzduiau mijloace de propagandă "ce incitau la terorism în cel puţin 30 de limbi", au anunţat vineri Europol şi Eurojust, relatează AFP, Reuters şi dpa.
Autorităţile spaniole au arestat nouă "persoane radicalizate", iar servere au fost desfiinţate în Statele Unite, Germania, Ţările de Jos şi Islanda, au declarat agenţiile europene.
"Operaţiunile comune din aceasta săptămână fac parte din eforturile continue şi vigilenţa constantă pentru combaterea propagandei şi a comunicaţiilor teroriste online, inclusiv prin intermediul reţelelor sociale", au afirmat ele într-un comunicat.
Au fost închise un post de radio, o agenţie de presă şi a fost şters conţinut în mai multe limbi de pe reţelele sociale.
Aceste acţiuni ale poliţiei au fost rezultatul unei anchete desfăşurate pe parcusul unui an care a vizat reţelele de propagandă. Ele au făcut posibilă "limitarea capacităţii organizaţiilor teroriste de a recruta, radicaliza şi mobiliza recrutori online", potrivit comunicatului.
Unele dintre site-uri au fost, de asemenea, folosite pentru a strânge fonduri şi pentru a coordona atacurile, cu instrucţiuni despre fabricarea de explozibili, se mai arată în comunicat.
Există o "legătură directă" între tipul de propagandă difuzat şi un risc crescut de atacuri, a declarat Alberto Rodriguez Vazquez de la poliţia spaniolă, la o conferinţă de presă la Haga, unde se află sediile Europol şi Eurojust.
Închiderea serverelor "îl privează pe adversar de câmpul de luptă online. Acest lucru previne mobilizarea membrilor care sunt deja terorişti şi radicalizarea altora", a adăugat el.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Moise, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bulgarii votează la alegerile prezidențiale pe fondul temerilor legate de securitate și al diviziunilor privind războiul din #Ucraina
Bulgarii au început duminică să voteze pentru a-și alege președintele, într-un scrutin marcat de preocupări legate de securitate, în urma unei serii de atacuri cu drone asupra unor nave comerciale în Marea Neagră, în apropiere de coastele Bulgariei, relatează AFP. Secțiile de votare s-au deschis la ora locală 7:00
Sârbii votează duminică în alegeri anticipate, în timp ce studenții încearcă să-l înlăture pe Vucic
Serbia votează duminică, în timp ce o mișcare de protest studențească de amploare încearcă să-l înlăture de la putere pe liderul populist Aleksandar Vucic, aflat la conducere de mult timp, aceasta reprezentând cea mai mare provocare la adresa regimului său din ultimul deceniu, relatează Reuters. Alegerile parlamentare a
Musk acuză Ucraina de încălcarea condițiilor de utilizare ale Starlink
Magnatul american din domeniul tehnologiei Elon Musk, șeful SpaceX, a acuzat Ucraina că a încălcat condițiile de utilizare ale Starlink, după câteva zile de limitare a vitezei pe fondul tensiunilor cu Washingtonul, relatează AFP. ''Condițiile de utilizare ale Starlink au rămas coerente: este un sistem civil, nu un mijloc de
Autoritatea Palestiniană cere intervenția comunității internaționale în urma operațiunii israeliene din Hebron
Autoritatea Palestiniană a cerut sâmbătă comunității internaționale să intervină în urma acțiunilor forțelor de securitate israeliene în zona Hebron, din Cisiordania ocupată, denunțând strămutarea locuitorilor, demolarea locuințelor și a altor clădiri, precum și izolarea unor localități, relatează dpa. Autoritatea Pales
VIDEO Manifestație împotriva guvernului Netanyahu, cu trei zile înaintea alegerilor legislative
Câteva mii de persoane s-au adunat sâmbătă la Tel Aviv pentru a participa la o manifestație împotriva guvernului israelian condus de Benjamin Netanyahu, cu trei zile înaintea alegerilor legislative, scrutin perceput pe scară largă drept un referendum privind susținerea sau respingerea actualului premier, relatează AFP.
VIDEO SUA/Alegeri Trump le cere alegătorilor din Florida și Michigan să voteze anticipat la alegerile de la jumătatea mandatului
Președintele american, Donald Trump, le-a cerut sâmbătă alegătorilor din Florida și Michigan să voteze anticipat la alegerile de la jumătatea mandatului, programate pentru 3 noiembrie, îndemnându-i să susțină candidații Partidului Republican, relatează EFE. 'Asigurați-vă că toți cei pe care îi cunoașteți votează pen
VIDEO Jordan Bardella, reales la conducerea Rassemblement National, înaintea lansării candidaturii lui Marine Le Pen
Jordan Bardella a fost reales sâmbătă la conducerea Rassemblement National (RN), partid francez clasificat de regulă la extrema dreaptă, cu aproape 99% din voturile exprimate, în cadrul congresului formațiunii desfășurat la Orleans, în centrul Franței, cu o zi înainte ca Marine Le Pen să își lanseze oficial candidatura la alegerile prezi
Trei zile de doliu național după atacul asupra unei biserici din Iordania, soldat cu 9 morți
Trei zile de doliu național au fost decretate în Iordania după atacul armat comis vineri asupra unei biserici ortodoxe grecești din satul Hammoud, din sudul țării, al cărui bilanț a ajuns la nouă morți, după ce doi dintre răniți au decedat, a anunțat sâmbătă ministrul sănătății, Ibrahim Al-Bdour, citat de AFP. Alte 25 de persoane rănite în atac sunt
Donald Trump spune că ar putea muta sala de presă de la Casa Albă
Președintele american Donald Trump a declarat sâmbătă, într-o postare pe platforma Truth Social, că ar putea muta sala de presă de la Casa Albă într-o altă locație. Mesajul a venit după apariția unei informații, calificată drept falsă de Trump, potrivit căreia acesta ar intenționa să desființeze sala de presă și să readucă &i
Încălcări ale spațiului aerian/ Chișinăul expulzează un diplomat rus, Moscova promite un răspuns ferm
Republica Moldova va declara persona non grata un angajat al Ambasadei Rusiei la Chișinău, după ce o dronă încărcată cu explozibil s-a prăbușit vineri în apropierea unor locuințe, în raionul Telenești. Moscova a promis sâmbătă un ''răspuns ferm'' și a afirmat că originea rusă a dronei nu a fost dovedită.
Liderul Coreei de Nord a ajuns în orașul chinez de frontieră Dandong traversând un pod recent inaugurat
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a ajuns sâmbătă la Dandong, un oraș chinez de la frontiera cu Coreea de Nord, traversând podul recent inaugurat care leagă cele două țări, potrivit guvernului sud-coreean și agenției de presă Yonhap, relatează AFP. ''Se pare că Kim Jong Un a ajuns la Dandong, în China, traversând
Israelul a închis punctele de acces către Hebron și a strămutat forțat aproape 500 de familii ca represalii
Forțele israeliene au închis accesul către orașul palestinian Hebron din sudul Cisiordaniei și au strămutat forțat aproape 500 de familii din locuințele lor ca parte a operațiunii inițiate vineri seara ca represalii pentru atacul a doi palestinieni care au împușcat doi soldați israelieni în apropierea acestui oraș, informează EFE.
Thailanda salută implicarea SUA în relația cu Myanmar și se așteaptă la discuții în cadrul ASEAN despre viitorul țării
Thailanda salută implicarea SUA în relația cu Myanmar și se așteaptă la discuții la summitul Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) din noiembrie, de la Manila, despre cum să procedeze cu membrul exclus după lovitura de stat militară din 2021, a declarat vineri ministrul de externe Sihasak Phuangketkeow pentru Reuters. SUA și
Cehia: Coaliția avansează în reforma mass-media printr-un vot rapid în timpul nopții
Coaliția de guvernare din Cehia, într-un vot rar în timpul nopții de vineri spre sâmbătă, a avansat în modificarea finanțării media publice, depășind astfel un prim obstacol parlamentar în pofida criticilor că aceasta ar putea slăbi independența radiodifuzorului public, informează sâmbătă Reuters. Guvernul p
Liderul Kim Jong Un cere consolidarea armatei nord-coreene în mijlocul tensiunilor cu Coreea de Sud
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a îndemnat la întărirea armatei țării sale și la transformarea sa ''cât mai rapid și simultan'' într-o forță armată de elită, a afirmat sâmbătă agenția de stat KCNA, în plină tensiune la granița cu Coreea de Sud, informează EFE. ''Forța armatei noastre














