Opozanţii dreptului la avort ''nu au nicio idee despre puterea femeilor din America'' (discurs Biden)
Preşedintele american Joe Biden va critica joi, în discursul său major privind starea Uniunii, anularea garanţiei federale la avort şi va promite că va "restabili" această protecţie dacă americanii optează pentru un Congres favorabil "dreptului de a alege", notează AFP.
"În mod clar, cei care se laudă că au anulat protecţia federală a dreptului la avort habar nu au despre puterea femeilor din America", urmează să spună Joe Biden, candidat la realegere, în acest discurs, din care Casa Albă a publicat fragmente.
"Dar ei şi-au dat seama când libertatea de a dispune de propriul trup a fost în joc la urne şi a câştigat în 2022 şi 2023, şi îşi vor da seama din nou în 2024", a adăugat acest catolic care vrea să fie apărătorul dreptului la avort.
Avortul este una dintre temele majore ale campaniei pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie.
În vara anului 2022, Curtea Supremă a Statelor Unite a casat propria hotărâre Roe vs. Wade, veche de zeci de ani, şi a anulat protecţia federală a dreptului la avort, oferind conservatorilor o victorie.
Dar de atunci, în fiecare vot local legat de această problemă, protecţia avortului a câştigat, ca în Kansas şi Ohio.
"Dacă americanii îmi trimit un Congres care să susţină dreptul de a alege, vă promit: voi restabili Roe vs. Wade drept lege fundamentală", va spune presedintele american. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)
Citiţi
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rusia atacă pentru a doua zi consecutiv porturile ucrainene Odesa și Cernomorsk
Forțele armate ruse au atacat duminică, pentru a doua zi consecutiv, cu rachete și drone, porturile ucrainene Odesa și Cernomorsk, de pe coasta Mării Negre, potrivit Ministerului rus al Apărării, citat de EFE. 'În cursul nopții, Forțele armate ruse au lansat atacuri combinate cu arme și drone de înaltă precizie și rază lungă de acțiune', a
Iran: Un cotidian îi plasează pe Trump și pe unii lideri europeni pe o listă cu ținte pentru a-l răzbuna pe Khamenei
Publicația iraniană Hamshahri, cotidian cu atitudine fermă ultraconservatoare și provocatoare a municipalității Teheranului, a publicat o listă cu personalități care ar trebui să plătească pentru moartea ayatollahului Ali Khamenei pe care figurează în special Donald Trump, Benjamin Netanyahu și Emmanuel Macron, relatează France Presse. Actualul g
Trump aduce un omagiu senatorului Lindsey Graham, 'unul dintre cei mai mari'
Președintele american Donald Trump a adus un omagiu duminică senatorului Lindsey Graham, salutându-l ca pe 'unul dintre cei mai mari' într-o postare pe rețeaua sa Truth Social, informează AFP.
UPDATE Decesul senatorului american Lindsey Graham, un aliat al lui Donald Trump
Influentul senator republican din Carolina de Sud, Lindsey Graham, un aliat major al președintelui american Donald Trump, a decedat sâmbătă la vârsta de 71 de ani, a anunțat biroul său pe contul oficial de pe platforma X, potrivit AFP. 'În seara de sâmbătă, 11 iulie, senatorul american Lindsey Graham a decedat în urma unei mal
Recentele atacuri rusești cu rachete balistice asupra Kievului, cele mai grave de până acum (Kliciko)
Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a declarat că puternicele atacuri cu rachete balistice lansate recent de Rusia asupra capitalei ucrainene au fost fără precedent de când Moscova și-a început războiul împotriva țării sale în 2022, fiind interpretate ca ripostă la forța crescândă pe front a ucrainenilor, informează duminică dpa. &
EAU, atacate, sirene de alertă în Bahrain, explozii în Qatar
Emiratele Arabe Unite (EAU) s-au confruntat duminică cu un atac iranian cu rachete, a anunțat Ministerul Apărării local, autoritățile din Bahrain activându-și la rândul lor sirenele de alertă antiaeriană, în timp ce în Qatar au fost auzite explozii la Doha, relatează AFP. Aceste atacuri sunt o ripostă la loviturile americane în no
Armata americană afirmă că a lovit circa 140 de ținte în Iran
SUA au lovit în jur de 140 de ținte în Iran duminică, a anunțat Comandamentul central american (Centcom), ca represalii la atacul forțelor iraniene asupra unei nave comerciale în Strâmtoarea Ormuz, relatează France Presse. 'Printre aceste ținte figurează poziții ale rachetelor și dronelor iraniene, mijloace navale, depozite de muniț
Iranul închide Strâmtoarea Ormuz, SUA lansează noi lovituri
Iranul a anunțat duminică închiderea Strâmtorii Ormuz 'până la noi ordine' după ce forțele sale armate au tras asupra unei nave care urma o 'un traseu neautorizat', iar SUA au lansat o nouă serie de lovituri ca represalii, punând în pericol acordul de încetare a focului între cele două părți, relatează AFP.
Trump își laudă sănătatea, după o nouă dispută cu presa pe acest subiect
Președintele american Donald Trump a susținut sâmbătă că 'tocmai a terminat' un control medical la Centrul Medical Militar Național Walter Reed, referindu-se de fapt la examenul medical efectuat la sfârșitul lunii mai, când Casa Albă a afirmat că starea sa de sănătate este excelentă, mesajul său de acum fiind rezultat dintr-o nouă dispută cu
Diplomația se reactivează pentru a opri escaladarea conflictului dintre SUA și Iran
Diplomația a fost reactivată sâmbătă pentru a încerca să oprească escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu, în timp ce Washingtonul și Teheranul continuă să se amenințe reciproc pe un ton deschis și tot mai belicos, scrie agenția EFE. Ca parte a acestor eforturi diplomatice, ministrul iranian de externe Abbas Araghchi s
Naționaliștii ucraineni 'nu sunt eroii de care Europa are nevoie', spune președintele Poloniei
Președintele polonez Karol Nawrocki a ținut sâmbătă un discurs virulent în care a criticat glorificarea Organizației naționaliștilor ucraineni (OUN) și a Armatei insurecționale ucrainene (UPA), despre care a spus că 'nu sunt eroii de care Europa are nevoie', vorbind la un act comemorativ ce marchează 83 de ani de la masacrul din Volînia, rel
Ungaria: Premierul Magyar îl pune pe președintele Sulyok să-și semneze propria demitere
Noul parlament ungar va aproba luni un amendament constituțional care conține o dispoziție ce pune capăt mandatului președintelui în exercițiu al Ungariei, Tamas Sulyok, iar dacă acesta refuză să-l promulge, el va fi oricum demis apoi de parlament, a anunțat sâmbătă premierul Peter Magyar, într-o postare pa Facebook preluată de agenția MTI.
SUA: Ziariștii autori ai articolelor despre avionul prezidențial donat de Qatar pentru Trump, chemați în instanță
Cei patru jurnaliști ai publicației americane New York Times, care au relatat despre presupusele preocupări legate de securitatea noului avion prezidențial Air Force One donat de Qatar, au fost citați de biroul procurorului federal din New York să depună mărturie în instanță, scrie sâmbătă respectiva publicație, preluată de agențiile AFP și EFE.
Rusia revendică lovirea unor infrastructuri portuare și de producție militară ucrainene și #Ucraina alte 28 de nave rusești
Rusia a atacat în bombardamentul cu rachete și drone asupra Ucrainei din timpul nopții de vineri spre sâmbătă unități ale complexului militar-industrial de la Kiev și instalații portuare din regiunea Odesa, a anunțat Ministerul rus al Apărării, în timp ce armata ucraineană a anunțat că a lovit cu drone în Marea Azov încă 28 de nave rusești, dint
Iran: Liderul suprem promite, într-un mesaj, răzbunare pentru 'sângele' tatălui său și 'al tuturor martirilor'
Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Mojtaba Khamenei, a declarat sâmbătă că răzbunarea pentru 'sângele' predecesorului și tatălui său ucis, Ali Khamenei, și 'al tuturor martirilor' este cerută de națiune și 'va veni, inevitabil', transmit Reuters și AFP. 'Promitem să răzbunăm sângele liderului martirizat și al













