#Ucraina: Drone ruse au explodat în apropierea convoiului preşedintelui ucrainean Zelenski şi premierului grec Mitsotakis la Odesa
Mai multe explozii s-au înregistrat miercuri la mai puţin de 200 de metri de convoiul oficial de vehicule în care se aflau preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi premierul grec Kyriakos Mitsotakis, înainte ca ei să se întâlnească în oraşul ucrainean Odesa, oraş-port la Marea Neagră, transmite agenţia EFE.
Potrivit televiziunii private greceşti SKAI, exploziile au survenit la numai aproximativ 150 de metri de convoi şi au fost provocate de un atac rusesc cu drone. Imediat după explozii, vehiculele care transportau delegaţia greacă au fost deviate de pe traseul stabilit, conform instrucţiunilor autorităţilor ucrainene, relatează acelaşi post.
Nu este clar dacă dronele au lovit o ţintă anume ori au explodat în urma doborârii lor de către antiaeriana ucraineană, incidentul survenind în timpul unui atac rusesc mai amplu cu drone şi rachete asupra unor ţinte în zona Odesei.
Surse guvernamentale greceşti au semnalat că premierul Mitsotakis şi toţi membrii delegaţiei sale sunt bine, iar la câteva minute după incident premierul grec şi preşedintele ucrainean, amândoi teferi, au avut întâlnirea programată.
În declaraţii acordate presei după întâlnire, Zelenski şi Mitsotakis au vorbit despre atacul rusesc. "Vedeţi cu cine avem de-a face. Nu le pasă unde trag", a spus Zelenski, citat de agenţia DPA, referindu-se la ruşi, menţionând apoi că există victime în urma acestui nou atac rusesc.
De partea sa, premierul Mitsotakis, aparent şocat, a vorbit despre "o experienţă impresionantă" sub bombardamentul rusesc, relatează AFP. El a precizat că atacul a început după ce el şi Zelenski au părăsit portul Odesa, pe care l-au vizitat împreună. "Am auzit sunetul sirenelor antiaeriene şi exploziile foarte aproape de noi. N-am avut timp să ne punem la adăpost", a povestit premierul grec.
Vizita sa la Odesa, menită să confirme sprijinul Greciei faţă de Ucraina în războiul cu Rusia, nu a fost anunţată public în prealabil, abia miercuri presa greacă relatând despre ea.
După vizita în Ucraina, Mitsotakis va veni la Bucureşti la Congresul Partidului Popular European (PPE). AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
#Ucraina lovește alte 10 petroliere din 'flota fantomă' rusă în Marea Azov
Forțele armate ucrainene au lovit noaptea trecută, în Marea Azov, alte zece petroliere din așa-numita 'flotă fantomă' pe care Rusia o folosește pentru a eluda sancțiunile internaționale, precum și patru feriboturi, a anunțat duminică Statul Major ucrainean, citat de EFE. Rusia utilizează petrolierele pentru a transporta petrol și produse petrolie
Iranul avertizează SUA că 'epoca acordurilor unilaterale a luat sfârșit'
Președintele parlamentului și negociatorul-șef al Iranului, Mohamad Bagher Ghalibaf, a avertizat duminică SUA- după intensificarea atacurilor reciproce dintre cele două țări în cursul nopții trecute - că 'epoca acordurilor unilaterale a luat sfârșit', relatează EFE. 'Epoca acordurilor unilaterale a luat sfârșit. V-am spus:
Rusia atacă pentru a doua zi consecutiv porturile ucrainene Odesa și Cernomorsk
Forțele armate ruse au atacat duminică, pentru a doua zi consecutiv, cu rachete și drone, porturile ucrainene Odesa și Cernomorsk, de pe coasta Mării Negre, potrivit Ministerului rus al Apărării, citat de EFE. 'În cursul nopții, Forțele armate ruse au lansat atacuri combinate cu arme și drone de înaltă precizie și rază lungă de acțiune', a
Iran: Un cotidian îi plasează pe Trump și pe unii lideri europeni pe o listă cu ținte pentru a-l răzbuna pe Khamenei
Publicația iraniană Hamshahri, cotidian cu atitudine fermă ultraconservatoare și provocatoare a municipalității Teheranului, a publicat o listă cu personalități care ar trebui să plătească pentru moartea ayatollahului Ali Khamenei pe care figurează în special Donald Trump, Benjamin Netanyahu și Emmanuel Macron, relatează France Presse. Actualul g
Trump aduce un omagiu senatorului Lindsey Graham, 'unul dintre cei mai mari'
Președintele american Donald Trump a adus un omagiu duminică senatorului Lindsey Graham, salutându-l ca pe 'unul dintre cei mai mari' într-o postare pe rețeaua sa Truth Social, informează AFP.
UPDATE Decesul senatorului american Lindsey Graham, un aliat al lui Donald Trump
Influentul senator republican din Carolina de Sud, Lindsey Graham, un aliat major al președintelui american Donald Trump, a decedat sâmbătă la vârsta de 71 de ani, a anunțat biroul său pe contul oficial de pe platforma X, potrivit AFP. 'În seara de sâmbătă, 11 iulie, senatorul american Lindsey Graham a decedat în urma unei mal
Recentele atacuri rusești cu rachete balistice asupra Kievului, cele mai grave de până acum (Kliciko)
Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a declarat că puternicele atacuri cu rachete balistice lansate recent de Rusia asupra capitalei ucrainene au fost fără precedent de când Moscova și-a început războiul împotriva țării sale în 2022, fiind interpretate ca ripostă la forța crescândă pe front a ucrainenilor, informează duminică dpa. &
EAU, atacate, sirene de alertă în Bahrain, explozii în Qatar
Emiratele Arabe Unite (EAU) s-au confruntat duminică cu un atac iranian cu rachete, a anunțat Ministerul Apărării local, autoritățile din Bahrain activându-și la rândul lor sirenele de alertă antiaeriană, în timp ce în Qatar au fost auzite explozii la Doha, relatează AFP. Aceste atacuri sunt o ripostă la loviturile americane în no
Armata americană afirmă că a lovit circa 140 de ținte în Iran
SUA au lovit în jur de 140 de ținte în Iran duminică, a anunțat Comandamentul central american (Centcom), ca represalii la atacul forțelor iraniene asupra unei nave comerciale în Strâmtoarea Ormuz, relatează France Presse. 'Printre aceste ținte figurează poziții ale rachetelor și dronelor iraniene, mijloace navale, depozite de muniț
Iranul închide Strâmtoarea Ormuz, SUA lansează noi lovituri
Iranul a anunțat duminică închiderea Strâmtorii Ormuz 'până la noi ordine' după ce forțele sale armate au tras asupra unei nave care urma o 'un traseu neautorizat', iar SUA au lansat o nouă serie de lovituri ca represalii, punând în pericol acordul de încetare a focului între cele două părți, relatează AFP.
Trump își laudă sănătatea, după o nouă dispută cu presa pe acest subiect
Președintele american Donald Trump a susținut sâmbătă că 'tocmai a terminat' un control medical la Centrul Medical Militar Național Walter Reed, referindu-se de fapt la examenul medical efectuat la sfârșitul lunii mai, când Casa Albă a afirmat că starea sa de sănătate este excelentă, mesajul său de acum fiind rezultat dintr-o nouă dispută cu
Diplomația se reactivează pentru a opri escaladarea conflictului dintre SUA și Iran
Diplomația a fost reactivată sâmbătă pentru a încerca să oprească escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu, în timp ce Washingtonul și Teheranul continuă să se amenințe reciproc pe un ton deschis și tot mai belicos, scrie agenția EFE. Ca parte a acestor eforturi diplomatice, ministrul iranian de externe Abbas Araghchi s
Naționaliștii ucraineni 'nu sunt eroii de care Europa are nevoie', spune președintele Poloniei
Președintele polonez Karol Nawrocki a ținut sâmbătă un discurs virulent în care a criticat glorificarea Organizației naționaliștilor ucraineni (OUN) și a Armatei insurecționale ucrainene (UPA), despre care a spus că 'nu sunt eroii de care Europa are nevoie', vorbind la un act comemorativ ce marchează 83 de ani de la masacrul din Volînia, rel
Ungaria: Premierul Magyar îl pune pe președintele Sulyok să-și semneze propria demitere
Noul parlament ungar va aproba luni un amendament constituțional care conține o dispoziție ce pune capăt mandatului președintelui în exercițiu al Ungariei, Tamas Sulyok, iar dacă acesta refuză să-l promulge, el va fi oricum demis apoi de parlament, a anunțat sâmbătă premierul Peter Magyar, într-o postare pa Facebook preluată de agenția MTI.
SUA: Ziariștii autori ai articolelor despre avionul prezidențial donat de Qatar pentru Trump, chemați în instanță
Cei patru jurnaliști ai publicației americane New York Times, care au relatat despre presupusele preocupări legate de securitatea noului avion prezidențial Air Force One donat de Qatar, au fost citați de biroul procurorului federal din New York să depună mărturie în instanță, scrie sâmbătă respectiva publicație, preluată de agențiile AFP și EFE.













