Israel/Hamas: Nicio eliberare a ostaticilor şi niciun armistiţiu înainte de vineri (surse israeliene)
Niciun ostatic israelian deţinut de Hamas nu va fi eliberat înaintea zilei de vineri, a anunţat miercuri noaptea şeful Consiliului Naţional de Securitate din Israel, Tzachi Hanegbi, în timp ce armistiţiul şi primele eliberări erau aşteptate joi, informează AFP.
"Negocierile pentru eliberarea ostaticilor noştri continuă neîncetat". Începutul eliberării nu va avea loc "înainte de vineri", a indicat acesta într-un comunicat de presă, fără a oferi explicaţii.
Acest oficial nu a menţionat nimic despre armistiţiu, programat să intre în vigoare joi dimineaţă la ora locală 10:00, potrivit unui oficial israelian contactat de AFP.
Presa israeliană raportase despre un plan de eliberare a primilor ostatici la prânz. Biroul guvernamental a invitat chiar jurnalişti la Tel Aviv la sfârşitul serii la un centru de presă dedicat "întoarcerii ostaticilor".
Guvernul israelian a indicat că a aprobat acest acord care se referă la eliberarea a cel puţin 50 de ostatici, femei şi copii şi o pauză a luptelor timp de patru zile. Potrivit acestuia, 50 de ostatici ar trebui eliberaţi în schimbul a 150 de prizonieri palestinieni în timpul acestui armistiţiu temporar. Acordul a fost anunţat în a 47-a zi a războiului.
Pe de altă parte, un oficial israelian a declarat pentru AFP, sub protecţia anonimatului, că nu va exista niciun armistiţiu în luptele dintre Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas înainte de vineri, spre deosebire de ceea ce anunţaseră iniţial protagoniştii. Oficialul nu a furnizat detalii suplimentare. AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.reuters.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alegeri SUA/ Administrația Trump susține că deportările vor continua în pofida înfrângerii electorale a republicanilor
Secretarul pentru securitate internă al Statelor Unite, Markwayne Mullin, a dat asigurări miercuri că deportările migranților vor continua, la o zi după înfrângerea categorică a Partidului Republican, care a suferit pierderi importante la alegerile de la jumătatea mandatului, informează joi EFE. 'Deportările vor continua',
Alegeri SUA/Zelenski speră că rezultatul scrutinului din SUA va genera mai mult sprijin pentru #Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a exprimat miercuri speranța că rezultatele pozitive obținute de Partidul Democrat în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA vor genera un ajutor suplimentar pentru Ucraina, țară aflată de peste patru ani și jumătate în război cu Rusia, transmite Reuters. Zelenski a declarat pentru
Google va dezactiva implicit instrumentele sale de inteligență artificială pentru elevi
Google a anunțat săptămâna aceasta că nu va mai activa în mod implicit pentru elevi asistentul său bazat pe inteligență artificială, Gemini, o schimbare de direcție care vine după mai multe luni de critici din partea părinților, a școlilor și a oficialilor aleși, transmite AFP; primarul din New York, Zohran Mamdani, a acuzat Google că 'încearcă
#Ucraina: Volodimir Zelenski discută cu emisari americani înainte de convorbirile cu Rusia
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat miercuri seara că a discutat cu emisarii americani după înfrângerea suferită de Partidul Republican al lui Donald Trump în alegerile de la jumătatea mandatului și înaintea mai multor întâlniri cu privire la conflictul din Ucraina, începând cu o reuniune joi la Casa A
Germania: Vicepremierul landului Bavaria, Hubert Aiwanger, a fost găsit mort într-un hotel din Berlin
Vicepremierul landului german Bavaria, Hubert Aiwanger, a fost găsit mort în camera unui hotel din Berlin, au anunțat miercuri noaptea procurorii germani, citați de AFP, Reuters și dpa. Aiwanger, care era și ministru al economiei în executivul bavarez, a fost descoperit în camera sa de la hotelul Neuer Fritz miercuri seară. C
SUA impun sancțiuni împotriva unor companii și indivizi din India și Turcia pentru legături cu Iranul
Departamentul Trezoreriei SUA a impus miercuri noi sancțiuni împotriva unor companii și indivizi din India și Turcia pentru legăturile lor cu Iranul, avertizând că va continua să ia măsuri împotriva oricui sprijină regimul de la Teheran, relatează Reuters. Sancțiunile fac parte din 'Operațiunea Economic Outcast' a adm
Alegeri SUA: Trump afirmă că Partidul Democrat va fi 'distrus' dacă ar lansa o procedură de destituire împotriva sa
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul Democrat va fi 'distrus' dacă ar lansa o procedură de destituire împotriva sa, după ce democrații vor prelua controlul Congresului la începutul lui 2027, relatează AFP. Întrebat de presă despre o posibilă destituire în urma înfrângerii zdrobitoare a P
Alegeri SUA/Trump afirmă că războiul din Iran a meritat, deși acesta a contribuit la înfrângerea suferită de republicani
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că războiul din Iran a meritat, deși a recunoscut că acesta a contribuit la înfrângerea suferită de republicani în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, în urma cărora partidul său a pierdut controlul asupra Congresului, relatează Reuters. 'A trebuit să
Alegeri SUA: Merz se declară sceptic că Trump își va schimba modul de a guverna după alegeri
Cancelarul german Friedrich Merz s-a declarat miercuri sceptic că președintele american Donald Trump își va schimba modul de a guverna după alegerile de la mijlocul mandatului din SUA, în timp ce ministrul de externe german Johann Wadepul s-a declarat mai optimist, afirmând că speră că vor fi înregistrate progrese în Orientul Mijlociu și
SUA: Liderul democraților din Senat susține că războiul din Iran 'trebuie să se încheie'
Liderul democraților din Senat, Chuck Schumer, a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că războiul din Iran trebuie să se încheie, relatează AFP. 'Poporul american nu știe pentru ce ne luptăm în Iran. El (Donald Trump - n.r.) nu a clarificat niciodată lucrurile. Își schimbă părerea de la zi la zi, c
Trump este încă președinte, reamintește Casa Albă
Casa Albă a ținut miercuri să le reamintească americanilor că Donald Trump este încă președintele lor, după înfrângerea republicanilor săi în fața democraților în alegerile pentru Congres de la jumătatea mandatului, transmite AFP. 'Mesaj de interes public: Trump este încă președintele vostru', a scri
Extinderea UE, Ucraina și prețuri accesibile la energie, pe agenda summitului V4 din Slovacia
Extinderea Uniunii Europene, securitatea Ucrainei și a Europei și prețuri accesibile la energie figurează pe agenda summitului șefilor de stat din grupul de la Vișegrad (V4 - Cehia, Polonia, Slovacia și Ungaria), ce are loc miercuri și joi la Trencin, în Slovacia, informează agențiile TASR și MTI. Summitul este menit să dea un nou impuls
Zelenski a sosit în Spania pentru întâlniri cu Sanchez și alți lideri în marja summitului ibero-american
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit miercuri la Madrid unde se va întâlni cu premierul spaniol Pedro Sanchez și cu alți lideri în marja summitului ibero-american care se desfășoară în capitala spaniolă, a anunțat cabinetul șefului guvernului spaniol, relatează AFP. Pedro Sanchez îl va primi joi pe Vo
Alegeri în SUA: JD Vance dă vina pe războiul din Iran pentru înfrângerea electorală a republicanilor
Vicepreședintele SUA, JD Vance, s-a distanțat miercuri de războiul președintelui Donald Trump împotriva Iranului, punând la îndoială utilitatea acestuia și considerându-l cauza eșecului electoral usturător care a dus la pierderea controlului de către republicani asupra Congresului în favoarea democraților, relatează Reuters și AFP.
Alegeri SUA: Kremlinul minimalizează impactul înfrângerii republicanilor asupra eforturilor de pace ale lui Trump
Kremlinul a minimalizat miercuri impactul înfrângerii zdrobitoare a republicanilor în alegerile din SUA de la jumătatea mandatului, afirmând că așteaptă ca președintele Donald Trump să-și continue eforturile de a pune capăt războiului din Ucraina, relatează dpa. 'Președintele Trump rămâne în funcție'








