Comunicat de presă - Poliția Locală Timișoara
Nerespectarea legislației privind publicitatea, în atenția polițiștilor locali - sancțiuni în valoare 1.113.000 lei aplicate de polițiștii locali în tot orașul
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au desfășurat în ultima perioadă noi acțiuni de identificare și luare a măsurilor legale în cazul persoanelor fizice și juridice care nu respectă actele normative privind modul în care se face publicitate pe raza Municipiului Timișoara.
Astfel, în ultimele cinci luni, au fost aplicate un număr de 151 sancțiuni în valoare totală de 1.113.000 lei, marea majoritatea a acestora persoanelor juridice, pentru amplasarea de bannere publicitare de mari dimensiuni pe fațadele unor imobile fără a deține aviz din partea Primăriei, așa cum cere legislația în vigoare.
Astfel de situații au fost constatate în zone precum Gheorghe Lazăr, Iuliu Maniu, 16 Decembrie 1989, Republicii, Piața Libertății, Revoluției, Simion Bărnuțiu, Piața Consiliul Europei, Silistra, Alpiniștilor, Piața Bălcescu, Vasile Goldiș, Martirilor, Constantin Brâncuși etc.
Poliția Locală Timișoara reamintește că, potrivit Legii 185/2013, constituie contravenții amplasarea mijloacelor de publicitate fără aviz pentru publicitatea temporară ori cu nerespectarea prevederilor acestuia și a documentației tehnice care a stat la baza eliberării avizului, precum și montarea panourilor publicitare cu structură proprie și elemente de susținere care necesită fundație, fără autorizație de construire, nerespectarea de către proprietarii mijloacelor de publicitate a tipurilor și dimensiunilor mijloacelor de publicitate admise, folosirea mijloacelor de publicitate sonore care pot tulbura liniștea publică, a vehiculelor publicitare care nu au obținut aviz pentru publicitate temporară sau a mijloacelor de publicitate luminoasă care pot perturba traficul auto și pietonal, nerespectarea obligației de a readuce amplasamentul și mediul înconjurător la starea inițială, amplasarea de afișe publice, a anunțurilor de mică publicitate în alte locuri decât pe panourile special destinate acestora.
Toate aceste fapte sunt sancționate cu amenzi de la 1000 și pot ajunge și la 20.000 de lei, în funcție de aspectele constatate. Acțiunile pe aceste linii continua și în perioada următoare.
COMPARTIMENT RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.