Biden afirmă că ar fi dispus să folosească forţa în apărarea Taiwanului

Preşedintele american Joe Biden a afirmat luni, la Tokyo, că ar fi dispus să folosească forţa pentru a apăra Taiwanul, o declaraţie survenită într-o serie de comentarii critice la adresa Chinei, însă un oficial al Casei Albe a precizat că remarca nu reprezintă o schimbare în politica Statelor Unite faţă de insula autoguvernată, notează Reuters.
Afirmaţia lui Biden, făcută în prima sa vizită în Japonia de la preluarea mandatului şi în prezenţa premierului nipon Fumio Kishida, a părut să fie o distanţare de politica actuală a Statelor Unite de aşa-numită ambiguitate strategică faţă de chestiunea unei eventuale implicări într-un conflict militar legat de Taiwan.
China consideră insula democratic autoguvernată drept teritoriu al său, parte a unei ''singure Chine'', şi spune că acesta este subiectul cel mai sensibil şi mai important în relaţiile sale cu SUA.
Întrebat de un reporter dacă SUA vor apăra Taiwanul dacă acesta ar fi atacat, Biden a răspuns: ''Da''.
''Acesta este angajamentul pe care noi l-am luat. Suntem de acord cu o politică a unei singure Chine. Ne-am angajat la ea (...) Însă ideea că (Taiwanul) poate fi luat prin forţă nu este, pur şi simplu, nu este potrivită'', a adăugat preşedintele american în conferinţa de presă, menţionând totuşi că nu se aşteaptă ca un astfel de eveniment să se întâmple sau să existe o tentativă în acest sens.
În urma comentariului lui Biden, un oficial al Casei Albe a precizat că nu există nicio schimbare în politica faţă de Taiwan.
Potrivit Reuters, consilierii pentru securitate naţională ai preşedintelui s-au foit pe scaune şi au înclinat capetele în timp ce îl urmăreau cu atenţie pe Biden răspunzând la întrebarea despre Taiwan. Unii dintre ei au privit în jos când preşedintele a emis ceea ce a părut a fi o un angajament lipsit de ambiguitate faţă de apărarea Taiwanului.
Biden a făcut un comentariu similar despre apărarea Taiwanului şi în octombrie trecut. Imediat după aceea, un purtător de cuvânt al Casei Albe a declarat că preşedintele nu anunţa nicio modificare în politica Statelor Unite, iar un analist s-a referit la declaraţia lui Biden ca la o ''gafă''.
Luni, preşedintele american a făcut afirmaţii dure despre atitudinea tot mai asertivă a Chinei în regiune, spunând de asemenea că speră că preşedintele rus Vladimir Putin va plăti un preţ pentru invadarea Ucrainei, parţial pentru a arăta Chinei cu ce s-ar confrunta dacă ar invada Taiwanul.
Reuters mai notează că este probabil ca aceste comentarii să înfurie Beijingul şi să pună în umbră scopul principal al vizitei lui Biden în Japonia, lansarea unui Cadru Economic Indo-Pacific pentru Prosperitate (IPEF), un plan mai larg care să asigure un pilon economic implicării SUA în Asia.
În ce-l priveşte, prim-ministrul japonez Kishida a subliniat disponibilitatea ţării sale de a adopta o postură defensivă mai puternică, precizând că Japonia va examina diferite opţiuni de a-şi întări capacităţile de apărare, inclusiv cea de retorsiune, semnalând o schimbare potenţială în politica de apărare. Aceasta va include o ''creştere considerabilă'' a bugetului de apărare, a indicat el.
''O Japonie puternică, o alianţă SUA-Japonia puternică este o forţă a binelui în regiune'', a spus Biden în conferinţa de presă care a urmat discuţiilor.
La rândul său, Kishida a afirmat că a primit sprijinul lui Biden pentru ca Japonia să devină membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, în contextul apelurilor tot mai numeroase vizând reformarea acestui organ, în care China şi Rusia sunt membri permanenţi. AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Doi incendiatori ucraineni și unul român care l-au vizat pe Keir Starmer vor fi judecați în 2026
Judecătoarea Bobbie Cheema-Grubb de la tribunalul londonez Old Bailey a fixat vineri pentru 27 aprilie 2026 data începerii procesului împotriva a doi cetățeni ucraineni și a unuia român de origine ucraineană, acuzați de mai multe incendieri care au vizat bunuri a premierului britanic Keir Starmer, informează Reuters. Ucrainea
Kremlinul califică conflictul din #Ucraina drept unul 'existențial' pentru Rusia
Kremlinul a afirmat vineri că războiul din Ucraina este unul 'existențial' pentru Rusia, după ce președintele american Donald Trump a asemănat conflictul cu o 'bătaie' între doi 'băieți' într-un parc, relatează Reuters și AFP. 'Uneori, vezi doi copii care se bat ca nebunii, se urăsc unul pe altul și se b
'Nu e grav', spune Trump despre disputa sa cu Musk, cei doi ar urma să discute vineri la telefon (Politico)
'Nu e grav', a declarat președintele american Donald Trump pentru Politico despre disputa sa devenită publică cu fostul său aliat Elon Musk, potrivit sursei citate vineri fiind prevăzută o discuție telefonică între cei doi pentru a se încerca calmarea situației, relatează AFP. Politico scrie că a discutat telefonic cu preșe
Sancțiuni americane împotriva CPI: ONU cere retragerea lor, UE își declară susținerea pentru tribunalul internațional
Înaltul comisar ONU pentru drepturile omului a cerut vineri SUA să retragă sancțiunile instituite împotriva a patru judecători ai Curții Penale Internaționale (CPI), declarându-se 'profund tulburat' după aceste 'atacuri', relatează AFP. 'Astfel de atacuri sunt profund dăunătoare bunei guvernări și bunei ad
Germania: Cancelarul Merz dă vina pe migrație pentru intensificarea antisemitismului 'de import'
Cancelarul german Friedrich Merz a afirmat că migrația este un factor semnificativ în spatele creșterii antisemitismului în Germania, numind acest lucru o 'provocare teribilă' pentru țara sa, relatează vineri dpa. 'Avem un fel de antisemitism importat, având în vedere numărul mare de migranți pe care i-am av
SUA instituie sancțiuni împotriva a patru judecători ai Curții Penale Internaționale, care protestează împotriva măsurii
Washingtonul a sancționat joi patru magistrați ai Curții Penale Internaționale (CPI), estimând că procedurile lor care vizează soldați americani sau executivul israelian sunt 'ilegitime' și 'politizate', o inițiativă condamnată imediat de instituția de la Haga, relatează AFP. Măsurile anunțate - interdicție de intrare pe
Franța nu va recunoaște singură un stat palestinian, afirmă șeful diplomației franceze
Franța este 'hotărâtă' să recunoască un stat palestinian dar nu va face acest lucru de una singură, a lăsat să se înțeleagă șeful diplomației franceze Jean-Noël Barrot, cu câteva zile înainte de o conferință organizată la ONU pe această temă, relatează AFP. Întrebat de postul RTL într-un intervi
Armata thailandeză se declară pregătită pentru o 'operațiune de nivel înalt' în cazul escaladării disputei de la graniță cu Cambodgia
Armata thailandeză s-a declarat pregătită să lanseze o 'operațiune de nivel înalt' pentru a contracara orice încălcare a suveranității sale, folosind cel mai ridicat ton înregistrat până acum în disputa sa latentă cu țara vecină Cambodgia, care a dus la o ciocnire letală săptămâna trecută, relatează vineri Reuters.
Ministrul polonez de externe profită de disputa lui Musk cu Trump pentru a-l ironiza pe patronul Tesla
Ministrul polonez de externe l-a ironizat joi seară pe Elon Musk, folosindu-se de disputa dintre președintele SUA Donald Trump și patronul Tesla și SpaceX pentru a-i da replica la un atac din martie, relatează Reuters. Șeful diplomației poloneze Radoslaw Sikorski s-a văzut prins într-o ciocnire publică cu Elon Musk și secretarul de stat
Polonia: Președintele ales Nawrocki promite o poziție fermă față de premierul Tusk
Președintele ales conservator al Poloniei, Karol Nawrocki, a afirmat că prim-ministrul Donald Tusk trebuie să se pregătească pentru o 'rezistență puternică din partea palatului prezidențial', în contextul în care se profilează o bătălie între cei doi lideri, relatează vineri dpa. Vorbind, joi, în primul său inte
Militari americani au ajuns în Panama pentru exerciții de apărare a canalului
Forțe armate ale SUA au ajuns în Panama pentru exerciții militare de apărare a canalului dintre oceanele Atlantic și Pacific, transmite vineri AFP. Ambasada americană în Panama a comunicat că militarii 'se vor antrena alături de forțele de securitate panameze' în cadrul unor 'operațiuni în pădure'. Repre
SUA: Justiția suspendă interdicția anunțată de Trump vizând accesul studenților străini la Harvard
Justiția americană a suspendat joi măsura președintelui Donald Trump care viza să le interzică noilor studenți internaționali intrarea în Statele Unite pentru a urma cursurile Universității Harvard, o măsură care a transmis unde de șoc printre cei afectați, relatează AFP. Considerând că renumita instituție de învățământ
#Ucraina: Cel puțin patru morți la Kiev într-un atac al forțelor ruse cu drone și rachete balistice
Un atac al forțelor ruse cu drone și rachete balistice s-a soldat cu cel puțin patru nopți la Kiev în noaptea de joi spre vineri, au anunțat autoritățile locale, dar mai multe regiuni au anunțat bombardamente importante, relatează AFP. 'Patru persoane sunt confirmate moarte în capitală', a anunțat primarul Vitali Kliciko pe
SUA: Trump și Musk din aliați, dușmani
Alianța lor a fost spectaculoasă și intensă, ruptura lor la fel de intensă: Donald Trump și Elon Musk s-au sfâșiat public joi, acuzându-se reciproc unul de'nebunie', celălalt de 'ingratitudine', comentează AFP. Președintele american a asigurat pe rețeaua sa Truth Social că a pus capăt misiunii guvernamentale a lui E
VIDEO/Brazilia: Bolsonaro audiat de poliție în dosarul fiului său
Fostul președinte brazilian Jair Bolsonaro a fost audiat de poliție joi în cadrul unei anchete împotriva unuia dintre fiii săi, suspectat că a cerut administrației Trump să sancționeze înalți oficiali brazilieni, invocând presupusa persecuție a tatălui său, notează AFP. Fostul șef de stat s-a prezentat la sediul Poliției federale la Bra