Ucraina: Soldatul rus judecat pentru crime de război ''nu este vinovat'', susţine avocatul acestuia
Soldatul rus judecat la Kiev pentru crime de război în Ucraina "nu este vinovat", a declarat avocatul său în cea de-a treia zi a acestui prim proces de acest gen de la începutul invaziei ruse, al cărei verdict va fi anunţat luni, informează AFP.
"Ţinând cont de toate probele şi mărturiile, cred că Vadim Şişimarin nu este vinovat de crima de care este acuzat", a afirmat avocatul Viktor Ovsiannikov în cursul pledoariei, cerând judecătorior "achitarea clientului său".
"Îmi pare sincer rău", a declarat câteva minute mai târziu sergentul Vadim Şişimarin, 21 de ani, care a recunoscut miercuri că l-a împuşcat pe Oleksandr Şelipov, un civil de 62 de ani, la 28 februarie, în nord-estul Ucrainei.
Foto: (c) OLEG PETRASYUK/EPA
"Regret ceea ce am făcut", a adăugat tânărul, ras în cap, prezent la proces într-o cuşcă de sticlă. După care a adăugat:"Eram nervos în această situaţie. Nu voiam să ucid'.Vreau să-mi cer scuze pentru ceea ce am făcut!".
Avocatul a asigurat că clientul său nu a dorit să execute ordinul de a trage, argumentând că nu i s-a conformat prima oară. Apărarea a mai subliniat că el s-a predat de bunăvoie forţelor ucrainene şi nu a negat faptele.
Avocatul a mai dat asigurări că soldatul nu încerca decât să-şi salveze viaţa, atribuind responsabilitatea comandanţilor săi.
Argumentele sale au fost respinse de acuzare, care a cerut condamnare la închisoare pe viaţă. "El executa un ordin criminal şi era perfect conştient", a spus unul dintre procurori.
Exprimându-se în limba rusă, militarul avea alături o interpretă care îi traducea intervenţiile rostite în limba ucraineană de alţi participanţi.
Potrivit acuzării, Vadim Şişimarin comanda o mică unitate în cadrul unei divizii de tancuri când convoiul său a fost atacat. Împreună cu alţi patru militari, el furase atunci un autoturism.
În timp ce circulau în apropierea localităţii Şupahivka, în regiunea Sumî (nord-est), ei l-au întâlnit pe Şelipov, care îşi împingea bicicleta, vorbind la telefon în acelaşi timp, înainte ca Şişimarin să-l doboare cu un glonţ.
Joi, acest militar originar din Irkuţk, în Siberia, "ceruse iertare" văduvei lui Şelipov în cursul unui schimb verbal între cei doi în sala unui tribunal din Kiev, justificându-şi actele prin "ordinele" primite în acel moment.
Verdictul în acest proces este aşteptat luni, a anunţat judecătorul.
În acelaşi timp, biroul procurorului general al Ucrainei a comunicat vineri pe contul său Telegram că, în total, 18.477 de crime comise de trupele ruse în cursul actualei invazii, declanşată la sfârşitul lunii februarie, au fost înregistrate de către forţele de ordine, potrivit EFE şi Ukrinform.
Numărul crimelor de agresiune şi crimelor de război comise de trupele ruse se ridică la 12.595, dintre care 12.189 sunt legate de încălcarea legilor şi obiceiurilor războiului, alte 54 de planificarea, pregătirea, declanşarea şi ducerea unui război de agresiune, iar 15 referitoare la propaganda de război, precum şi 337 de altă natură, se menţionează în comunicatul parchetului.
De asemenea, organele de anchetă au înregistrat 5.882 de delicte împotriva securităţii naţionale, inclusiv 3.890 legate de uzurparea integrităţii teritoriale şi a inviolabilităţii Ucrainei; 921 pentru trădarea statului; 798 pentru activităţi colaboraţioniste; 23 pentru complicitate cu statului agresor; 62 delicte de sabotaj, precum şi alte 188 de infracţiuni diverse, potrivit documentului. AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Autoritatea Palestiniană cere intervenția comunității internaționale în urma operațiunii israeliene din Hebron
Autoritatea Palestiniană a cerut sâmbătă comunității internaționale să intervină în urma acțiunilor forțelor de securitate israeliene în zona Hebron, din Cisiordania ocupată, denunțând strămutarea locuitorilor, demolarea locuințelor și a altor clădiri, precum și izolarea unor localități, relatează dpa. Autoritatea Pales
VIDEO Manifestație împotriva guvernului Netanyahu, cu trei zile înaintea alegerilor legislative
Câteva mii de persoane s-au adunat sâmbătă la Tel Aviv pentru a participa la o manifestație împotriva guvernului israelian condus de Benjamin Netanyahu, cu trei zile înaintea alegerilor legislative, scrutin perceput pe scară largă drept un referendum privind susținerea sau respingerea actualului premier, relatează AFP.
VIDEO SUA/Alegeri Trump le cere alegătorilor din Florida și Michigan să voteze anticipat la alegerile de la jumătatea mandatului
Președintele american, Donald Trump, le-a cerut sâmbătă alegătorilor din Florida și Michigan să voteze anticipat la alegerile de la jumătatea mandatului, programate pentru 3 noiembrie, îndemnându-i să susțină candidații Partidului Republican, relatează EFE. 'Asigurați-vă că toți cei pe care îi cunoașteți votează pen
VIDEO Jordan Bardella, reales la conducerea Rassemblement National, înaintea lansării candidaturii lui Marine Le Pen
Jordan Bardella a fost reales sâmbătă la conducerea Rassemblement National (RN), partid francez clasificat de regulă la extrema dreaptă, cu aproape 99% din voturile exprimate, în cadrul congresului formațiunii desfășurat la Orleans, în centrul Franței, cu o zi înainte ca Marine Le Pen să își lanseze oficial candidatura la alegerile prezi
Trei zile de doliu național după atacul asupra unei biserici din Iordania, soldat cu 9 morți
Trei zile de doliu național au fost decretate în Iordania după atacul armat comis vineri asupra unei biserici ortodoxe grecești din satul Hammoud, din sudul țării, al cărui bilanț a ajuns la nouă morți, după ce doi dintre răniți au decedat, a anunțat sâmbătă ministrul sănătății, Ibrahim Al-Bdour, citat de AFP. Alte 25 de persoane rănite în atac sunt
Donald Trump spune că ar putea muta sala de presă de la Casa Albă
Președintele american Donald Trump a declarat sâmbătă, într-o postare pe platforma Truth Social, că ar putea muta sala de presă de la Casa Albă într-o altă locație. Mesajul a venit după apariția unei informații, calificată drept falsă de Trump, potrivit căreia acesta ar intenționa să desființeze sala de presă și să readucă &i
Încălcări ale spațiului aerian/ Chișinăul expulzează un diplomat rus, Moscova promite un răspuns ferm
Republica Moldova va declara persona non grata un angajat al Ambasadei Rusiei la Chișinău, după ce o dronă încărcată cu explozibil s-a prăbușit vineri în apropierea unor locuințe, în raionul Telenești. Moscova a promis sâmbătă un ''răspuns ferm'' și a afirmat că originea rusă a dronei nu a fost dovedită.
Liderul Coreei de Nord a ajuns în orașul chinez de frontieră Dandong traversând un pod recent inaugurat
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a ajuns sâmbătă la Dandong, un oraș chinez de la frontiera cu Coreea de Nord, traversând podul recent inaugurat care leagă cele două țări, potrivit guvernului sud-coreean și agenției de presă Yonhap, relatează AFP. ''Se pare că Kim Jong Un a ajuns la Dandong, în China, traversând
Israelul a închis punctele de acces către Hebron și a strămutat forțat aproape 500 de familii ca represalii
Forțele israeliene au închis accesul către orașul palestinian Hebron din sudul Cisiordaniei și au strămutat forțat aproape 500 de familii din locuințele lor ca parte a operațiunii inițiate vineri seara ca represalii pentru atacul a doi palestinieni care au împușcat doi soldați israelieni în apropierea acestui oraș, informează EFE.
Thailanda salută implicarea SUA în relația cu Myanmar și se așteaptă la discuții în cadrul ASEAN despre viitorul țării
Thailanda salută implicarea SUA în relația cu Myanmar și se așteaptă la discuții la summitul Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) din noiembrie, de la Manila, despre cum să procedeze cu membrul exclus după lovitura de stat militară din 2021, a declarat vineri ministrul de externe Sihasak Phuangketkeow pentru Reuters. SUA și
Cehia: Coaliția avansează în reforma mass-media printr-un vot rapid în timpul nopții
Coaliția de guvernare din Cehia, într-un vot rar în timpul nopții de vineri spre sâmbătă, a avansat în modificarea finanțării media publice, depășind astfel un prim obstacol parlamentar în pofida criticilor că aceasta ar putea slăbi independența radiodifuzorului public, informează sâmbătă Reuters. Guvernul p
Liderul Kim Jong Un cere consolidarea armatei nord-coreene în mijlocul tensiunilor cu Coreea de Sud
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a îndemnat la întărirea armatei țării sale și la transformarea sa ''cât mai rapid și simultan'' într-o forță armată de elită, a afirmat sâmbătă agenția de stat KCNA, în plină tensiune la granița cu Coreea de Sud, informează EFE. ''Forța armatei noastre
Guvernul ucrainean anunță că Starlink funcționează din nou fără restricții
Ministerul Apărării din Ucraina a confirmat sâmbătă că serviciul militar Starlink folosit de armată funcționează din nou la viteze de peste 160 km/h, după ce vineri președintele Volodimir Zelenski își exprimase regretul că restricțiile erau încă în vigoare în pofida declarațiilor Casei Albe, informează EFE. '&
Iranul avertizează că nu va permite revenirea navelor de război americane în Golful Persic
Forțele armate iraniene au avertizat sâmbătă că nu vor permite sub nicio formă revenirea navelor militare americane în Golful Persic, pe fondul speculațiilor despre o posibilă escaladare a conflictului dintre cele două țări, informează EFE. ''Nu vom permite, sub nicio formă și în niciun moment, ca navele militare amer
Președintele iranian Masoud Pezeshkian se va întâlni cu Vladimir Putin marți la Moscova (media)
Președintele iranian Masoud Pezeshkian urmează să se întâlnească marți cu omologul său rus Vladimir Putin la Moscova, unde va merge pentru a participa la o reuniune a țărilor exportatoare de gaze, informează sâmbătă AFP. Rusia și Iranul, două dintre țările cele mai puternic sancționate din lu














