Elveţia nu primeşte ordine de la UE, declară ministrul de externe de la Berna

Elveţia nu primeşte ordine de la Uniunea Europeană, a declarat vineri ministrul de externe elveţian Ignazio Cassis, subliniind că negocierile cu privire la acordul cadru cu UE nu sunt pe ordinea de zi până când nu este definită o agendă comună între Berna şi Bruxelles, relatează AFP.
"Nu există ordin de dat sau de primit între UE şi Elveţia", a declarat Ignazio Cassis într-un lung interviu acordat ziarelor grupului media Tamedia.
"Consiliul federal cunoaşte dorinţele UE. Nu este ceva nou", a explicat ministrul, după ce a discutat luni la Bruxelles cu vicepreşedintele slovac al Comisiei Europene, Maros Sefcovic, responsabil de spinosul dosar elveţian.
A fost prima întrevedere între patru ochi între cei doi bărbaţi după decizia luată la sfârşitul lunii mai de Berna de a îngropa proiectul de acord cu UE după ani de discuţii pentru a omogeniza cadrul juridic privind participarea Elveţiei la piaţa unică a UE, principalul partener economic şi de a instaura un mecanism de reglementare a diferendelor.
Acestea sunt chestiuni strict politice şi nu discuţii de natură tehnică, a explicat ministrul, adăugând că "nu a fost niciodată intenţia Consiliului Federal să reia imediat negocierile după eşecul acordului-cadru din mai".
Cassis a spus ca a dat de înţeles clar acest lucru la întâlnirea cu Sefcovic, iar ceea ce a relatat acesta ulterior despre discuţii "are puţină legătură cu întâlnirea noastră".
Luni, Sefcovic a subliniat că "întregul dialog politic trebuie să fie concentrat şi substanţial". "Acesta nu poate reprezenta o cochilie goală", a remarcat oficialul european, adăugând că discuţiile tehnice se vor intensifica şi că se va întâlni din nou cu ministrul elveţian în ianuarie la Davos (Elveţia) în marja Forumului Economic Mondial pentru a finaliza un calendar şi a confirma reluarea dialogului.
Berna nu va permite să fie pusă sub presiunea UE, a insistat Cassis, în timp ce Sefcovic a spus că aşteaptă o foaie de parcurs. "Nu s-a pus problema unui termen limită la întâlnirea noastră", a subliniat ministrul elveţian.
"O foaie de parcurs de negociere nu este pe ordinea de zi în acest moment. Este vorba de a vedea care sunt aşteptările ambelor părţi şi de a nu uita nici faptul că în 95% din cazuri nu există niciun diferend", a concluzionat Cassis. AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Putin este 'singurul obstacol' în calea păcii în #Ucraina (șeful diplomației franceze)
Ministrul de externe francez Jean-Noël Barrot a declarat joi că președintele rus Vladimir Putin este 'singurul obstacol' în calea păcii în Ucraina, declarație făcută la o zi după ce Washingtonul și Kievul au semnat un acord privind mineralele, relatează AFP. 'Trebuie să recunoaștem, cred că de acum este clar că sin
SUA: Trump a anunțat numirea consilierului său Mike Waltz în funcția de ambasador la ONU
Președintele american Donald Trump a anunțat joi că îl numește pe Mike Waltz, anterior consilierul său pentru securitate națională, în funcția de ambasador al SUA la ONU, potrivit unui mesaj difuzat pe rețeaua sa de socializare Truth Social, relatează AFP. 'Mike Waltz a muncit din greu pentru a acorda prioritate intereselor naț
Mexicul și Statele Unite au convenit să amelioreze balanța comercială (Sheinbaum)
Președinta Mexicului Claudia Sheinbaum a declarat joi că a convenit cu omologul său american Donald Trump să lucreze pentru ameliorarea balanței comerciale dintre cele două țări, unul dintre argumentele republicanului pentru impunerea de taxe vamale, relatează AFP. Într-o convorbire telefonică apreciată drept 'foarte bună' s-a co
#Ucraina: Zelenski salută acordul 'cu adevărat echitabil' semnat cu SUA
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat miercuri acordul, potrivit lui, 'cu adevărat echitabil' semnat cu Statele Unite privind accesul la resursele minerale ale Ucrainei, un document care s-a aflat în negocieri de câteva săptămâni, relatează AFP. 'Acordul s-a schimbat semnificativ în timpul proc
SUA: Mike Waltz, consilierul pentru securitate națională al președintelui Trump, a demisionat (media)
Implicat în scurgeri de informații militare confidențiale, Mike Waltz, consilierul pentru securitate națională al președintelui Donald Trump, își va părăsi postul joi, potrivit media americane citate de AFP. Potrivit CBS, și consilierul său principal Alex Wong va demisiona. Fox News a informat că președintele SUA va anunța aceste demisii în c
1 mai: Peste 400 de arestări la Istanbul, potrivit unei asociații de avocați
Peste 400 de persoane care participau la sărbătorile de 1 Mai au fost arestate joi la Istanbul, unde o parte a orașului a fost blocată pentru a preveni orice adunare în emblematica Piață Taksim, a declarat o asociație a avocaților, relatează AFP. 'Numărul de arestări care au ajuns în unitatea noastră de criză depășește 400'
Medvedev afirmă că Trump a obligat #Ucraina să plătească pentru ajutorul SUA prin acordul privind mineralele
Fostul președinte rus Dmitri Medvedev a declarat joi că semnarea acordului privind mineralele între Ucraina și Statele Unite înseamnă că președintele american Donald Trump a obligat Kievul să plătească pentru viitorul ajutor militar american, relatează Reuters. Acordul, semnat miercuri la Washington, va oferi Statelor Unite acces l
Ministrul de externe ucrainean salută un 'pas important' în relațiile cu SUA după semnarea acordului privind mineralele
Ministrul ucrainean de externe, Andrii Sîbiha, a salutat joi acordul privind mineralele semnat cu Statele Unite ca fiind 'un pas important' în relațiile cu Washingtonul și a precizat că a discutat despre semnarea acestui document cu șefa diplomației europene, Kaja Kallas, relatează Reuters. Acordul economic între SUA
Echipa lui Trump presează Beijingul să negocieze tarifele vamale, potrivit presei chineze
Contrar afirmațiilor președintelui american Donald Trump, Washingtonul, și nu Beijingul, este cel care 'se grăbește' să negocieze tarifele vamale, administrația americană 'luând initiațiva' a numeroase contacte bilaterale, a afirmat joi mass-media oficială chineză, relatează AFP. Cele două mari puteri economice ale lumii
Coreea de Sud: Președintele interimar Han Duck-soo și-a anunțat demisia
Președintele interimar sud-coreean Han Duck-soo a demisionat joi și a anunțat că va candida la alegerile prezidențiale anticipate din 3 iunie, relatează Yonhap și Reuters. Han și-a anunțat decizia în timpul unei conferințe de presă la Seul, punând astfel capăt săptămânilor de speculații cu privire la participarea sa la aleger
#Ucraina: 2 morți și 15 răniți într-un atac al forțelor ruse asupra unei zone rezidențiale din Odesa
Două persoane au fost ucise și alte 15 au fost rănite într-un 'atac masiv' al forțelor ruse asupra unei zone rezidențiale și a unei școli din Odesa, în sudul Ucrainei, au anunțat joi serviciile de urgență ale țării, relatează AFP. Președinția ucraineană a reacționat cerând încă o dată o 'încetare compl
Coreea de Sud: Fostul președinte Yoon Suk Yeol, inculpat pentru abuz de putere
Parchetul sud-coreean a anunțat joi că fostul președinte Yoon Suk Yeol a fost inculpat pentru 'abuz de putere' în urma tentativei sale ratate de a institui legea marțială în decembrie, relatează AFP. 'Investigații suplimentare pentru abuz de putere au condus la această inculpare suplimentară' după cea de 'rebeli
Incendii în Israel: Netanyahu avertizează asupra riscului ca incendiile să se extindă la Ierusalim
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a avertizat miercuri că incendiile de vegetație care se răspândesc rapid în apropierea Ierusalimului ar putea ajunge în oraș, relatează AFP. Serviciile de salvare israeliene sunt în alertă maximă după izbucnirea mai multor incendii devastatoare, în principal la vest de Ierusa
Disidență: Cuba acuză UE și Statele Unite de 'ingerință'
Cuba a acuzat miercuri Uniunea Europeană și ambasada Statelor Unite la Havana de 'ingerință' pentru protestele lor după arestarea a două figuri disidente, scrie AFP. Marți, justiția cubaneză a revocat eliberarea condiționată acordată în ianuarie lui José Daniel Ferrer, 54 de ani, și lui Felix Navarro, 72 de ani, acuzați că
India închide spațiul său aerian pentru avioanele pakistaneze
Autoritățile indiene au anunțat miercuri închiderea spațiului aerian al țării pentru avioanele pakistaneze, ca răspuns la interdicția impusă de Islamabad la zborul aeronavelor indiene deasupra teritoriului său, o ultimă evoluție în escaladarea tensiunilor care au urmat unui atentat mortal în Kashmir, notează AFP. New Delhi ac