#11septembrie Atentatele din SUA nu au zdruncinat încrederea în democraţie, afirmă Boris Johnson

Autorii atentatelor jihadiste de la 11 septembrie din Statele Unite nu au zdruncinat încrederea "în libertate şi democraţie", a estimat premierul britanic, Boris Johnson, cu ocazia comemorării acestor atacuri, notează AFP.
"În contextul în care teroriştii au impus povara lor de durere şi suferinţă şi în timp ce ameninţarea persistă astăzi, putem spune acum, privind retrospectiv după 20 de ani, că nu au reuşit să ne zdruncine încrederea în libertate şi democraţie", a declarat liderul conservator într-o mesaj video care va fi difuzat sâmbătă la un eveniment comemorativ la London Olympic Park.
"Nu au reuşit să ne dividă naţiunile, să ne facă să ne abandonăm valorile sau să ne facem să trăim cu frică permanentă", a continuat Boris Johnson, născut la New York.
"Faptul că ne adunăm astăzi - cu durere, dar şi cu încredere şi hotărâre - demonstrează eşecul terorismului şi forţa legăturilor care ne unesc", a insistat el în legătură cu atentatele care au costat viaţa 67 de cetăţeni britanici.
Boris Johnson a vorbit despre revenirea talibanilor la putere la Kabul, la 20 de ani după ce a fost alungaţi de Statele Unite care i-au acuzat că îl adăposteau pe liderul Al Qaida, Osama Bin Laden, ucis în mai 2011 în Pakistan.
În opinia sa, "recentele evenimente din Afganistan nu fac decât să ne întărească hotărârea de a ne aminti de cei care au fost luaţi de lângă noi, de a-i preţui pe supravieţuitori şi pe cei care sunt în continuare în doliu şi de a nu renunţa la încrederea noastră în libertate şi democraţie".
În timp ce guvernul britanic a făcut cunoscut că îi va judeca pe talibani după acţiunile lor, şeful serviciilor de informaţii interne, Ken McCallum, a declarat că evenimentele din Afganistan i-au "stimulat" pe extremişti şi le-au dat "un impuls moral", spunând că serviciile sale rămân deosebit de "vigilente" în faţa ameninţării teroriste. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)
Citeşte şi:
* VIDEO #11septembrie Biden îndeamnă la unitate, ''forţa noastră cea mai mare''
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Franța: Următorul summit G7 va avea loc în 2026 la Evian, a anunțat președintele Macron
Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat marți din Canada că următorul summit al liderilor G7 va avea loc la Evian, în Haute-Savoie, sud-estul Franței, relatează AFP. Franța va prelua președinția acestui club al marilor democrații industrializate în ianuarie anul viitor, de la Canada. Ultima dată când Franța a găzduit a
Erdogan: Israelul sub conducerea lui Netanyahu reprezintă 'cea mai mare amenințare' pentru regiune
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan l-a acuzat marți pe premierul israelian Benjamin Netanyahu că este 'cea mai mare amenințare' în Orientul Mijlociu, în cadrul unei convorbiri telefonice cu emirul Qatarului, a anunțat președinția turcă, relatează AFP. Președintele Erdogan a adăugat că 'va continua eforturile pentru a pune capăt spir
Explozii puternice la Teheran (jurnaliști AFP)
Explozii puternice au fost auzite marți seara la Teheran, în a cincea zi a unei confruntări militare dintre Iran și Israel, relatează AFP. Exploziile au fost auzite în cartierele nordice, vestice și centrale ale capitalei, potrivit jurnaliștilor. Deocamdată nu sunt informații dacă exploziile au fost cauzate de bombardamente israeli
BTA: Activistul Ljupcho Georgievski solicită garanții constituționale pentru drepturile bulgarilor din Macedonia de Nord
Ljupcho Georgievski, liderul unui centru cultural desființat din Bitola, Macedonia de Nord, a cerut garanții constituționale pentru drepturile bulgarilor din această țară. Georgievski, care a primit recent o condamnare cu suspendare de un an de la un tribunal din Bitola pentru incitare la ură etnică, a discutat marți la Sofia cu președintele bulgar Rumen Radev
Trump cere Iranului să 'capituleze necondiționat' și promite că 'deocamdată' liderul suprem iranian nu va fi ucis
Președintele american Donald Trump a afirmat marți că Statele Unite știu exact unde 'se ascunde' liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, și că acesta ar putea fi o țintă ușoară pentru SUA și Israel, dar cel puțin deocamdată îl vor lăsa în viață, în timp ce Iranul și Israelul continuă atacurile reciproce începute vineri de Israel prin
UE trebuie să sprijine în continuare Republica Moldova, în special în contextul interferenței ruse, afirmă eurodeputații
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Republica Moldova a înregistrat progrese notabile în vederea aderării la Uniunea Europeană, care va sprijini în continuare acest stat, iar alegerile parlamentare din septembrie vor fi un test în special ținând cont de interferența rusă, au subliniat marți eurodeputații, &icir
Xi Jinping a semnat la Astana un tratat ce consolidează relațiile Chinei cu cele cinci Stanuri din Asia Centrală
Președintele chinez Xi Jinping a semnat marți un tratat ce consolidează relațiile Chinei cu cele cinci state din Asia Centrală și își propune să aprofundeze cooperarea în domeniul comerțului, energiei și infrastructurii cu această regiune bogată în resurse, informează dpa și EFE. De la invadarea Ucrainei de către Rusia, Beijingul și-a intensi
Cancelarul german Merz aprobă 'munca murdară' făcută de Israel în Iran 'pentru noi toți'
Cancelarul german Friedrich Merz a susținut marți în mod deschis atacurile Israelului împotriva Iranului și a vorbit despre posibilul sfârșit al unei puteri iraniene care 'a adus moarte și distrugere în lume', transmite AFP. 'Israelul face munca murdară pentru noi toți', a declarat Merz, în marja summitului G7 din
Slovacia: Premierul Fico sugerează că el ar dori ieșirea țării sale din NATO
Slovacia ar putea beneficia în urma unei politici de neutralitate, a apreciat marți premierul slovac Robert Fico, aducând în discuție pentru prima dată oportunitatea apartenenței țării sale la NATO, înaintea unui summit la care liderii țărilor membre ale acestei alianțe sunt așteptați să convină asupra unei creșteri a cheltuielilor pentru înarma
Iranul îi cere șefei diplomației europene, Kaja Kallas, să înceteze să ia apărarea 'agresorului' și să condamne Israelul
Guvernul Iranului i-a cerut marți șefei diplomației europene, Kaja Kallas, să înceteze să acționeze ca 'apărător al agresorului' și a pus sub semnul întrebării îndemnul acesteia la dezescaladarea conflictului în condițiile în care nu condamnă Israelul, informează EFE. 'Vă rugăm să încetați să acționați ca apărăto
Miniștrii de externe ai UE au convenit asupra necesității unei dezescaladări urgente în Orientul Mijlociu (Kallas)
Șefa diplomației Uniunii Europene Kaja Kallas a reafirmat marți necesitatea unei dezescaladări urgente în Orientul Mijlociu, unde are loc de vineri un conflict între Iran și Israel, afirmând totodată că Teheranul nu ar trebui să dezvolte bombă nucleară, relatează Reuters. 'Cu toții am fost de acord asupra nevoii urgente de dezescaladare,
Iranul a lansat marți după-amiază un nou atac cu rachete asupra Israelului
Iranul a lansat marți după-amiază un nou atac cu rachete asupra Israelului care a făcut să răsune sirenele în zone extinse de pe teritoriul statului evreu, fără însă ca serviciile de urgență israeliene să raporteze incidente, transmite EFE. Avertismentul a venit în jurul orei locale 17:15 (12:15 GMT), când armata israeliană a alertat că
Parlamentul European a votat ca abuzurile sexuale comise asupra minorilor să nu se prescrie
Parlamentul European (PE) a cerut marți să nu se prescrie abuzurile sexuale comise asupra minorilor, care aproape întotdeauna sunt raportate doar după ani de zile, iar materialele ce conțin abuzuri generate de inteligența artificială (AI) să fie considerate drept infracțiuni, informează EFE. PE a aprobat cu 599 de voturi pentru, două împotrivă și 6
Ministrul israelian al apărării avertizează că urmează atacuri împotriva unor 'ținte foarte semnificative' de la Teheran
Ministrul israelian al apărării, Israel Katz, a avertizat marți că noi atacuri masive asupra capitalei iraniene Teheran, împotriva unor 'ținte foarte semnificative', sunt iminente, transmite dpa. 'Vom ataca ținte foarte semnificative în Teheran astăzi', a declarat Katz în cursul unei deplasări la Herzlyia, unde o rachetă irani
Majoritatea europarlamentarilor prezenți au susținut propunerea de revizuire a MRR
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Majoritatea europarlamentarilor prezenți marți la dezbaterea privind evaluarea Mecanismului de Redresare și Reziliență (MRR) s-au pronunțat pentru susținerea propunerii de extindere a perioadei de finanțare aferente Mecanismului de redresare și reziliență (MRR) pentru a permite finalizarea proiectelo