VIDEO #alegeriSUA Gestionarea pandemiei de COVID-19 şi corupţia, printre cele mai disputate teme la ultima dezbatere Trump-Biden

Donald Trump şi Joe Biden s-au confruntat pe subiectul gestionării pandemiei de coronavirus şi s-au acuzat reciproc de corupţie, în ultimul lor duel televizat, cu 12 zile înainte de alegerile prezidenţiale din SUA, relatează AFP, care comentează că dezbaterea, care s-a desfăşurat pe un ton mai degrabă constructiv şi respectuos, nu ar urma să schimbe profund dinamica finalului de campanie.
"Cineva care este responsabil de atâţia morţi nu trebuie să poată rămâne preşedintele Statelor Unite ale Americii", a spus candidatul democrat Joe Biden, care conduce în sondaje, anticipând o "iarnă sumbră" pentru ţara cel mai puternic afectată de pandemie, cu peste 222.000 de decese cauzate de coronavirus.
Democratul i-a reproşat preşedintelui american că "nu are încă un plan" pentru a ţine sub control pandemia. "Nu există nici măcar un om de ştiinţă serios în lume care să considere că aceasta va dispărea în curând", a spus el, în timp de liderul de la Casa Albă a afirmat mereu contrariul.
"Luptăm împotriva ei extrem de ferm", a răspuns miliardarul, ajuns fără mască pe scena din Nashville, în Tennessee, la trei săptămâni după ce a fost diagnosticat pozitiv cu coronavirus.
El a vorbit despre propria spitalizare şi vindecare, dând asigurări din nou că s-a "imunizat".
"Avem un vaccin care va fi gata, este pregătit, va fi anunţat în următoarele săptămâni", a mai declarat el, arătându-se însă mai evaziv în legătură cu calendarul exact.
Pe un ton mult mai calm decât la prima lor dezbatere, care s-a transformat într-un schimb dur de replici, Donald Trump l-a acuzat pe Joe Biden că vrea "să închidă din nou ţara" şi a criticat gestionarea pandemiei de către unii guvernatori democraţi, în special la New York, epicentrul bolii în SUA.
"Priviţi la New York, oraşul moare, toată lumea părăseşte New Yorkul", a afirmat el.
Foto: (c) Jonathan Ernst / REUTERS
Schimburile de replici, deşi intense, au putut fi auzite mult mai bine decât data trecută, când democratul de 77 de ani a spus despre cel de-al 45-lea preşedinte al SUA, în vârstă de 74 de ani, că este "mincinos", "rasist" şi apoi "clovn". "Nu e nimic inteligent la tine", i-a răspuns omul de afaceri.
Pentru a evita ca cei doi candidaţi să vorbească unul peste altul, organizatorii au decis de această dată să taie microfonul unui candidat în primele două minute ale intervenţiei celuilalt pentru fiecare dintre întrebări, care au fost despre pandemie, chestiunile rasiale, schimbarea climatică sau politica externă.
Aşa cum a anunţat, Donald Trump i-a cerut lui Joe Biden "să ofere explicaţii" în legătură cu acuzaţiile de corupţie pe subiectul activităţilor fiului său Hunter în China şi în Ucraina, când candidatul democrat era vicepreşedinte în timpul mandatului lui Barack Obama (2009-2017).
Foto: (c) Jonathan Ernst / REUTERS
"Joe, cred că le datorezi americanilor o explicaţie", a insistat preşedintele-candidat, care şi-a intensificat în ultimele zile atacurile personale asupra integrităţii adversarului său, afirmând, fără să aducă elemente concrete în sprijinul său, că familia Biden este o "întreprindere criminală".
"Erai vicepreşedinte când s-a întâmplat asta şi nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată", a adăugat magnatul imobiliar, care a invitat în public un fost asociat al lui Hunter Biden, Tony Bobulinski, care îl acuză pe fiul candidatului democrat că s-a folosit de numele de familie pentru a câştiga "milioane" în străinătate, cu asentimentul tatălui său.
Menţionând acest invitat, Donald Trump a afirmat că relatarea sa este "copleşitoare". "Nu încerca să te prezenţi ca un bebeluş inocent!", i-a spus Trump lui Biden mai târziu.
"Niciodată în viaţa mea nu am luat vreun cent dintr-o sursă străină", a protestat candidatul democrat, care până acum s-a eschivat la întrebările pe acest subiect, arătându-se extrem de protector faţă de familia sa. "Nu este adevărat", a spus el de mai multe ori.
El a contraatacat reproşându-i preşedintelui că nu a acceptat niciodată să îşi publice declaraţiile de interese. "Ce ascundeţi?", a întrebat el.
O parte importantă din dezbatere a fost consacrată şi diplomaţiei, ocazie pentru Biden de a denunţa relaţia dintre Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong Un.
"Ce a făcut? A legitimat Coreea de Nord. A spus despre el că este un bun prieten, însă (Kim - n.r.) este un golan", a declarat Biden.
Donald Trump, care s-a întâlnit de trei ori cu liderul nord-coreean, s-a lăudat cu relaţia "foarte bună" cu Coreea de Nord şi că a îndepărtat ameninţarea unui "război nuclear".
"E ca şi cum ai spune că am avut o relaţie bună cu Hitler înainte ca el să invadeze Europa", a reacţionat Biden.
Democratul l-a atacat pe contracandidatul republican şi pe tema imigraţiei, acuzându-l că a dus o politică "criminală" faţă de copiii imigranţi.
Conform unei asociaţii americane de apărare a drepturilor omului, părinţii a circa 545 de copii de migranţi care au fost separaţi în SUA după ce au traversat ilegal frontiera nu au putut fi localizaţi.
"Aceşti copii sunt singuri, nu au unde să meargă (...) E criminal", a spus fostul vicepreşedinte.
Candidatul democrat şi-a asumat riscul de a spune că, dacă va fi ales, va începe o tranziţie de la industria petrolieră, deoarece aceasta poluează masiv.
"Veţi ţine minte asta, Texas, Ohio, Pennsylvania?", a spus Trump, cu adresare la alegătorii din cele trei state-cheie unde Biden pare în măsură să îşi dispute victoria în faţa miliardarului republican.
În ceea ce îl priveşte, Trump, care îşi exprimă cu regularitate scepticismul în privinţa schimbărilor climatice, a dat asigurări că SUA nu au mai avut de mulţi ani un aer şi o apă "atât de curate". El a respins rapid utilizarea de energii regenerabile, spunând în legătură cu centralele eoliene că "omoară toate păsările".
Spre deosebire de precedentele alegeri prezidenţiale, în acest an nu au fost organizate decât două dezbateri, Trump refuzând un duel virtual la 15 octombrie, un format propus pentru a evita riscurile de infectare după diagnosticarea sa pozitivă cu coronavirus.
Echipele celor doi candidaţi au anunţat cu câteva ore înainte de dezbatere că aceştia au fost testaţi negativ la COVID-19, Donald Trump fiind supus unui test la bordul avionului prezidenţial Air Force One.
Foto: (c) Mike Segar / REUTERS
Pereţii de plexiglas care fuseseră instalaţi pe scenă pentru a-i separa pe cei doi au fost în cele din urmă scoşi.
Kyle Kondik, analist politic de la Universitatea Virginia, a spus că dezbaterea a fost pentru Trump "una dintre ultimele ocazii de a schimba cursul campaniei".
Pentru Joe Biden, obiectivul era în primul rând de a evita să facă paşi greşiţi, "pentru a nu oferi muniţie echipei lui Trump", a precizat el.AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
#Ucraina:Kremlinul reacționează după ce Trump a spus că scăderea prețului petrolului va împinge Rusia la pace
Kremlinul a afirmat marți că interesele Rusiei sunt mai importante decât prețul la petrol, după ce președintele american Donald Trump sugerase cu o zi în urmă că scăderea recentă a prețului la petrol îl va face pe omologul său rus Vladimir Putin mai dispus să încheie o pace cu Ucraina, potrivit EFE, RBK. ru și Reuters. 'Prețul la pe
Friedrich Merz, votat favorabil de Bundestag pentru postul de cancelar german, la a doua încercare
Friedrich Merz a fost votat favorabil de Bundestag marți după-amiază pentru postul de cancelar federal german, la o repetare a votului în camera inferioară a parlamentului după ce guvernul de coaliție format din conservatorii săi și social-democrați nu reușise la prima încercare să obțină majoritatea, relatează Reuters. Însă
Vladimir Putin și Xi Jinping vor discuta la Moscova despre #Ucraina și relațiile dintre Rusia și SUA (Kremlin)
Președintele rus Vladimir Putin și omologul său chinez Xi Jinping vor discuta joi, la Moscova, despre conflictul din Ucraina și relațiile dintre Rusia și Statele Unite, a anunțat marți Kremlinul, relatează AFP. 'Cele mai importante probleme vor fi discutate în cadrul acestei întâlniri între patru ochi: dosarul ucrai
Trump nu ar fi știut de ordinul dat de Hegseth de a suspenda livrările de arme către #Ucraina (anchetă Reuters)
La aproximativ o săptămână după ce Donald Trump și-a început al doilea mandat de președinte, armata americană a emis un ordin pentru trei companii aeriene de transport, operând de la Dover Air Force din Delaware și de la o bază americană din Emiratele Arabe Unite- de a suspenda 11 zboruri cu proiectile de artilerie și alte tipuri de armament destinate Ucrai
Germania: Merz se supune după-amiază unui nou tur de scrutin în Bundestag după eșecul din prima rundă
Liderul conservator german Friedrich Merz va încerca marți după-amiază din nou să devină cancelar al Germaniei, într-un al doilea tur de scrutin în Bundestag, după o primă tentativă eșuată în cursul dimineții, transmit agențiile internaționale de presă. Toate grupurile politice din Bundestag, cu excepția Alternativei pe
Nuclear: Putin i-a transmis președintelui iranian că dorește un acord 'echitabil' între Washington și Teheran (Kremlin)
Președintele rus Vladimir Putin i-a transmis omologului său iranian Massoud Pezeshkian că dorește un acord 'echitabil' între Washington și Teheran în dosarul nuclear iranian, a anunțat marți Kremlinul, relatează AFP. Statele Unite și Iranul, un aliat apropiat al Moscovei, au început discuții pe această temă delicată din 12 aprilie, co
Pakistanul acuză India că a modificat debitul unui fluviu
Pakistanul, în plină tensiune cu India care a revocat un important tratat de împărțire a resurselor de apă între cei doi vecini, a acuzat marți New Delhi că modifică debitul fluviului Chenab, unul din cele trei plasate sub controlul Islamabadului potrivit acestui acord suspendat, relatează AFP. Acest curs major de apă î
Rusia vrea să meargă înainte cu armistițiul din 8-10 mai, dar va răspunde dacă va fi atacată (Kremlin)
Kremlinul a afirmat marți că forțele ruse intenționează în continuare să aplice un armistițiu în Ucraina în perioada 8-10 mai, conform ordinelor președintelui rus Vladimir Putin, dar vor răspunde în cazul în care forțele ucrainene încearcă să atace poziții ruse, relatează Reuters. Purtătorul de cuvânt
Președintele polonez afirmă că Trump îl poate forța pe Putin 'să facă pace' în #Ucraina
Președintele polonez Andrzej Duda a afirmat luni că face presiuni asupra omologului său american Donald Trump pentru ca acesta să intensifice sancțiunile contra Rusiei astfel încât să o forțeze să accepte o încheiere a războiului din Ucraina, relatează marți Politico. Potrivit șefului statului polonez, Trump este singurul car
Polonia acuză Rusia de tentative de amestec în alegerile prezidențiale
Ministrul polonez al digitalizării, Krzysztof Gawkowski, a afirmat marți într-o conferință de presă că înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale, programat în 18 mai, Polonia se confruntă cu o încercare fără precedent a Rusiei de a se amesteca în procesul electoral, transmite Reuters. Din cauza rolului său
Franța strânge relațiile cu Polonia, devenită unul dintre 'greii' Europei
Președintele francez Emmanuel Macron și premierul polonez Donald Tusk urmează să semneze vineri un 'tratat de prietenie și cooperare' care ilustrează dorința Parisului de a strânge relațiile cu Polonia, țară ce a dobândit o influență considerabilă în Europa după începutul războiului din Ucraina, scrie marți AFP.
Beijingul se declară gata să-i primească pe Ursula von der Leyen și Antonio Costa la summitul UE-China
China s-a declarat marți gata să-i primească pe președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului European, Antonio Costa, la summitul dintre Beijing și Uniunea Europeană, prevăzut să aibă loc în China în iulie, relatează AFP și Reuters. 'Președintele Consiliului European, Antonio Costa, și președi
Germania: Friedrich Merz nu a reușit să obțină votul parlamentului pentru a fi validat în funcția de cancelar
Liderul conservatorilor germani Friedrich Merz nu a reușit marți dimineață să obțină majoritatea necesară în Bundestag (camera inferioară a parlamentului federal) pentru a deveni cancelar al Germaniei, transmit Reuters, dpa, AFP și EFE. Merz (69 de ani) a primit voturile a 310 dintre cele 621 de voturi exprimate - în total sunt 630
ONU: Omenirea a înregistrat în 2024 o încetinire 'îngrijorătoare' în dezvoltarea sa, însă Inteligența Artificială ar putea fi o soluție
După relansarea post-COVID, omenirea a înregistrat în 2024 o încetinire 'neașteptată' și 'îngrijorătoare' în dezvoltarea sa, iar aceasta încă înainte de tăierile drastice în ajutoarele internaționale, își exprimă îngrijorarea Organizația Națiunilor Unite (ONU), într-un raport publicat m
China declară că se opune continuării operațiunilor armatei israeliene în Fâșia Gaza
China a declarat marți că se ''opune'' continuării operațiunilor armatei israeliene în Fâșia Gaza, după anunțarea în ajun a unui plan israelian de cucerire a enclavei palestiniene, transmite France Presse. ''China urmărește îndeaproape situația între Palestina și Israel și se opune continuă