logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Primăria Sectorului 3

Vești bune pentru părinți!

Se deschide platforma online de înscrieri la ' Grădinița/Școala de vară'

Primăria Sectorului 3 deschide luni, 12 mai, pe www.primarie3.ro, platforma online pentru înscrieri la școlile și grădinițele participante la programele educaționale de vară.

Pentru aproximativ 7000 de copii (antepreșcolari, preșcolari și școlari), Primăria Sectorului 3 asigură finanțarea programelor educaționale 'Grădinița de vară' și 'Școala de vară', în perioada iulie-august 2025.

Cererile privind înscrierea copiilor la grădinița, respectiv școala de vară vor fi validate progresiv, pe măsură ce acestea vor fi verificate de unitatea de învățământ. Fiecare solicitant va primi un e-mail în care se va specifica statusul cererii, respectiv admis/respins/în așteptare.

Pe măsură ce locurile unei unități de învățământ se epuizează, înscrierile se închid pentru respectiva unitate de învățământ.

Acte necesare pentru o aplicare validă pe platformă

Cererea de înscriere - se generează automat în platformă, prin completarea datelor;

Copie de pe certificatul de naștere al copilului;

Copie de pe C.I. a ambilor părinți;

Adeverințe de salariat pentru ambii părinți (părinte în cazul familiilor monoparentale);

Adeverință eliberată de unitatea de învățământ din Sectorul 3 pe care o frecventează copilul în anul școlar 2024-2025;

Copie hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care sunt reglementate drepturile părinților și ale copilului (unde este cazul);

Copie fișă medicală și documente medicale, doar în cazul intoleranțelor/ alergiilor alimentare/handicap/alte afecțiuni.

Condiții de înscriere în cadrul programului 'Grădinița de vară'

- copilul a frecventat o unitate de învățământ preuniversitar de pe raza Sectorului 3, în anul școlar 2024-2025;

- copilul provine dintr-o familie monoparentală al cărui părinte are loc de muncă stabil și este necesară prezența zilnică (fizic/online) a acestuia la serviciu;

- copilul provine dintr-o familie în care ambii părinți au locuri de muncă stabile și este necesară prezența zilnică (fizic/online) a acestora la serviciu;

- prioritate vor avea copiii care optează pentru aceeași unitate de învățământ pe care au frecventat-o în anul școlar 2024-2025.

Condiții de înscriere în cadrul programului 'Școala de vară'

- copilul a frecventat o unitate de învățământ de pe raza Sectorului 3, în anul școlar 2024-2025;

- copilul provine dintr-o familie monoparentală/familie al cărui părinte/al căror părinți are/au loc de muncă stabil și este necesară prezența zilnică (fizic/online) a acestuia/acestora la serviciu (situație dovedită pe baza adeverinței de la locul de muncă);

- unul dintre părinți are locul de muncă/domiciliul pe raza Sectorului 3.

Precizăm că 20 de grădinițe și nouă școli și-au exprimat disponibilitatea de a găzdui copii în perioada vacanței de vară, după cum urmează:

1. Grădinița nr. 231 (str. Codrii Neamțului nr. 68)- 120 de locuri preșcolari;

2. Grădinița Brândușa (str. Brândușelor nr. 37-43) - 280 de locuri preșcolari;

3. Grădinița nr. 191 (str. Cozla nr. 1)- 160 de locuri preșcolari;

4. Grădinița nr. 160 (Aleea Perișoru nr. 9 )- 200 de locuri preșcolari;

5. Grădinița Floare de Colț (str. Schitului nr. 1D)- 260 de locuri preșcolari;

6. Grădinița nr. 187 (str. Magnetului nr. 1)- 240 de locuri preșcolari;

7. Grădinița nr. 70 (str. Lucrețiu Pătrășcanu nr. 12)- 39 de locuri antepreșcolari și 352 de locuri preșcolari;

8. Grădinița nr. 68 (str. Gura Ialomiței nr. 20)- 45 de locuri antepreșcolari și 240 de locuri preșcolari;

9. Grădinița nr. 216 (str. Barajul Rovinari nr. 10)- 120 de locuri preșcolari;

10. Grădinița nr. 154 (Aleea Barajul Uzului nr. 9) - 120 de locuri antepreșcolari și 120 de locuri preșcolari;

11. Grădinița nr. 239 (str. Cerceluș nr. 52-54/ șos. Mihai Bravu nr. 428 ) - 80 de locuri antepreșcolari și 240 de locuri preșcolari;

12. Grădinița nr. 232 (Aleea Prevederii nr. 6) - 205 locuri antepreșcolari;

13. Grădinița nr. 69 (bd. Nicolae Grigorescu nr. 14)- 40 de locuri antepreșcolari și 335 de locuri preșcolari;

14. Grădinița nr. 255 (bd. Energeticienilor nr. 3/ str. Lunca Bradului nr. 1 A) - 165 de locuri antepreșcolari și 280 de locuri preșcolari;

15. Grădinița nr. 24 (str. Nicolae Pascu nr. 12) - 40 de locuri antepreșcolari și 80 de locuri preșcolari;

16. Grădinița nr. 240 (str. Rotundă nr. 1/ str. Gh. Tăttărescu nr. 10)- 300 de locuri antepreșcolari și 100 de locuri preșcolari;

17. Grădinița nr. 211 (str. Plt. Maj. Marin Pazon nr. 2B)- 300 de locuri antepreșcolari;

18. Grădinița Peștișorul de Aur (str. Rotundă nr. 19)- 105 locuri antepreșcolari și 220 de locuri preșcolari;

19. Grădinița nr. 38 (str. Odobești nr. 1A ) - 160 de locuri antepreșcolari și 240 de locuri preșcolari;

20. Grădinița Școlii Gimnaziale nr. 22 (bd. 1 Decembrie 1918 nr. 34) - 60 de locuri preșcolari

1. Școala Gimnazială Liviu Rebreanu (250 de elevi) - Aleea Barajul Rovinari nr. 1;

2. Școala Gimnazială nr. 55 (șos. Industriilor nr. 46) - 120 de elevi;

3. Școala Gimnazială nr. 84 (Calea Vitan nr. 135) - 300 de elevi;

4. Școala Gimnazială Mihai Botez (str. Râmnicu Vâlcea nr. 32) - 120 de elevi;

5. Școala Gimnazială Federico Garcia Lorca (str. Cozla nr. 1) - 320 de elevi;

6. Școala Gimnazială nr. 22 (bd. 1 Decembrie 1918 nr. 34) - 240 de elevi;

7. Școala Gimnazială nr. 80 (Calea Dudești nr. 191) - 150 de elevi;

8. Școala Gimnazială nr. 95 (str. Foișorului nr. 111-113/str. Matei Basarab nr. 28-30) - 150 de elevi;

9. Școala Gimnazială nr. 112 (str. Pătulului nr. 2) - 250 de elevi.

Menționăm că programul educațional 'Școala de vară' se va desfășura în perioada iulie-august, cu excepția Școlii Gimnaziale Federico Garcia Lorca, funcțională pe timpul verii doar în luna iulie.

Beneficiile programelor educaționale derulate de Primăria Sectorului 3:

Programul 'Grădinița de vară'

- activități extracurriculare, sportive și recreative care vin în sprijinul copiilor de vârstă antepreșcolară și preșcolară;

- intervalul orar zilnic va fi de la ora 7.30 la ora 17.30.

În vederea confirmării locului în cadrul programului educațional 'Grădinița de vară', plata contribuției de hrană se va face intergral în termen de trei (3) zile lucrătoare de la primirea e-mailului (doar pentru cei confirmați ca admiși).

Programul 'Școala de vară'

- o masa caldă (costurile vor fi suportate de Primăria Sectorului 3);

- activități non-formale, extracurriculare, sportive și recreative care vin în sprijinul dezvoltării armonioase a copiilor ce fac parte din învățământul primar și gimnazial, de la clasa pregătitoare, până la clasa a VII-a;

- programul de funcționare va fi între orele 8.00-17.00.

Serviciul Presă

Afisari: 61

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].