Ucraina va trimite o echipă de anchetă în Iran pentru a investiga accidentul de avion (Zelenski)
Ucraina va trimite în cursul zilei de miercuri o echipă de experţi în Iran pentru a investiga circumstanţele prăbuşirii avionului de linie Boeing 737-800, operat de o companie aeriană ucraineană, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski, după o întâlnire cu reprezentanţi ai guvernului de la Kiev, potrivit Reuters.
'Prioritatea noastră este stabilirea adevărului şi a celor care se fac responsabili de această teribilă catastrofă', a subliniat preşedintele ucrainean, care şi-a întrerupt concediul în Oman, revenind la Kiev, după accidentul aerian soldat cu 176 de morţi, în majoritate canadieni şi iranieni, la trei minute după decolarea de pe aeroportul din Teheran, conform AFP.
Zborul PS752 a decolat la ora locală 06:10 (02:40 GMT) de pe aeroportul Imam Khomeiny din Teheran cu destinaţia aeroportul Boryspyl din Kiev, dispărând de pe radare două minute mai târziu. Aeronava s-a prăbuşit pe un teren la aproximativ 45 km nord-vest de aeroport, conform mass-media de stat iraniene.
Potrivit diplomaţiei Kievului, la bordul aeronavei se aflau 82 de iranieni, 63 de canadieni, zece suedezi, patru afgani, trei germani şi trei britanici. Alţi 11 erau ucraineni, între care nouă membri ai echipajului.
Kievul manifestă prudenţă cu privire la cauzele accidentului aerian din Teheran, cel mai mare dezastru aerian din istoria recentă a ţării şi cere să fie aşteptate rezultatele oficiale ale anchetei, pe fondul unei noi escaladări a tensiunilor regionale, potrivit EFE.
Anterior, Zelenski a avertizat împotriva oricăror 'speculaţii' după prăbuşirea miercuri dimineaţă a avionului Boeing 737-800, operat de Ukraine International Airlines (UIA). 'Cer cu fermitate ca toţi să se abţină de la orice speculaţii şi versiuni neverificate cu privire la catastrofa aeriană până la publicarea informaţiilor oficiale', notează Zelenski într-o postare pe pagina sa de Facebook, conform AFP.
Catastrofa avionului Boeing 737 s-a produs în contextul unor grave tensiuni în Orientul Mijlociu şi la puţin timp după tirurile cu rachetă ale Teheranului asupra a două baze din Irak care adăpostesc trupe americane.
În cursul dimineţii, ambasada ucraineană din Iran a invocat drept cauză 'o pană a unui motor al aparatului din motive tehnice', dar fără să excludă 'teza unui atentat terorist', după care a şters acest pasaj din comunicatul său. În acelaşi timp, publicaţia arabă Al Hadath, al cărei sediu se află în Iordania, a avansat ipoteza că avionul de linie ucrainean ar fi putut să fie doborât din greşeală de către sistemul de apărare antiaerian al Iranului, potrivit portalului rusesc newsru.com.
În mesajul său, Zelenski a adăugat că a încredinţat procurorului general ucrainean deschiderea unei 'proceduri penale' pentru investigarea acestei catastrofe aeriene. 'Va fi creată o comisie de anchetă compusă din reprezentanţi ai serviciilor de securitate şi servicii specializate responsabile de aviaţia civilă', adaugă el.
'Independent de concluziile privind cauzele catastrofei din Iran, navigabilitatea întregii flote aeriene civile va fi verificată', menţionează preşedintele ucrainean, adăugând că 'toate ipotezele' privind catastrofa aeriană 'vor fi examinate'.
În aceeaşi notă prudentă, premierul ucrainean Aleksei Goncearuk a refuzat să comenteze într-o conferinţă de presă cauzele posibilei tragedii. 'Să vorbim acum despre diverse ipoteze înainte de a se cunoaşte cauza oficială (a accidentului) înseamnă a specula. Haideţi să nu răspândim zvonuri!', a îndemnat presa Goncearuk.
La rândul său, compania UIA a anunţat suspendarea tuturor zborurilor către Iran până la clarificarea detaliilor accidentului. La scurt timp, autorităţile de la Kiev au emis aceeaşi interdicţie pentru toate companiile aeriene ucrainene.
Cu toate acestea, UIA a negat că accidentul ar fi putut fi cauzat de o eroare umană. 'Potrivit datelor noastre, avionul avea o altitudine de 2.400 de metri (înainte de prăbuşire). Posibilitatea unei erori a echipajului este minimă', a declarat vicepreşedintele companiei, Igor Sosnovski, în cadrul unei conferinţe de presă. El a mai spus că piloţii ucraineni ai avionului erau profesionişti experimentaţi cu numeroase ore de zbor fiecare.
Conform acestuia, avionul a fost fabricat în 2016 şi ultima revizie tehnică a avut-o cu două zile înainte de zborul fatidic.
Potrivit UIA, de la Kiev, mulţi pasageri ai zborului PS752 urmau să îşi continue călătoria în ţări europene şi America de Nord.
Ucraina şi Iranul au convenit să îşi coordoneze eforturile pentru clarificarea 'teribilei catastrofe aeriene', a scris pe Twitter ministrul ucrainean de externe, Vadim Pristaiko, după o convorbire telefonică cu omologul său iranian, Mohamad Javad Zarif. AGERPRES/ (AS-autor: Lilia Traci, editor: Sorin Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Citiţi şi:
* Iranul spune că nu le va da americanilor cutiile negre ale avionului Boeing 737 prăbuşit la Teheran
* Echipele de salvare au găsit cutia neagră a avionului de pasageri ucrainean prăbuşit lângă Teheran
* Ucraina confirmă că toate persoanele aflate la bordul avionului prăbuşit la Teheran au decedat
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Discuțiile Iranului cu SUA sunt blocate după șocul alegerilor americane, potrivit ministrului iranian de externe
Eforturile diplomatice intensificate recent pentru soluționarea conflictului din Orientul Mijlociu sunt acum oprite în urma 'șocului' provocat de înfrângerea republicanilor președintelui american Donald Trump în alegerile de la jumătatea mandatului, a declarat duminică ministrul iranian de externe Abbas Araghchi, potrivit AFP.
VIDEO Administrația Trump amenință democrații cu represalii judiciare dacă inițiază anchete motivate politic împotriva republicanilor
Procurorul general al SUA, Todd Blanche, un aliat al președintelui republican Donald Trump, a avertizat duminică asupra posibilității lansării unor investigații împotriva politicienilor democrați care s-ar folosi de noua lor majoritate din Congres pentru a iniția anchete motivate politic contra membrilor și aliaților administrației republicane, relatează agenți
SUA: Senatorul Jon Ossoff se impune într-un sondaj intern ca favorit al democraților pentru candidatura la președinție
Recent realesul senator american Jon Ossoff, din statul Georgia, s-a impus în fruntea unui sondaj privind preferințele pentru candidatura prezidențială a Partidului Democrat pentru alegerile din 2028, sondaj realizat în cadrul convenției progresiste Crooked Con, care a avut loc în acest weekend la Washington, relatează duminică agenția EFE.
VIDEO Rusia: Placă comemorativă la Moscova pentru fostul șef al spionajului est-german Markus Wolf
O placă comemorativă dedicată șefului spionajului est-german, Markus Wolf, ai cărui agenți au provocat demisia cancelarului vest-german Willy Brandt, a fost amplasată la Moscova, relatează duminică agenția dpa. Un basorelief din bronz, realizat de sculptorul Vladimir Ivanov, și o placă de granit au fost montate pe fațada unei clădiri din centr
Israel: Gadi Eisenkot a primit oficial mandatul să formeze guvernul
Președintele israelian Isaac Herzog i-a încredințat oficial duminică mandatul de a forma viitorul guvern lui Gadi Eisenkot, liderul principalului bloc de opoziție față de premierul în exercițiu Benjamin Netanyahu, subliniind că Israelul are acum în față o nouă realitate politică după alegerile de la jumătatea mandatului care au avut loc în SUA
Trump consideră că SUA au făcut un 'pas uriaș înapoi în istorie' odată cu victoria democraților la alegerile intermediare
Președintele american Donald Trump crede că Statele Unite au făcut 'un pas uriaș înapoi în istorie' odată cu înfrângerea republicanilor săi în fața democraților la alegerile de la jumătatea mandatului, promițând în același timp că republicanii se vor întoarce 'mai mari și mai puternici ca niciodată', rel
Europenii vor fi 'reprezentați' la negocierile ruso-ucrainene mediate de SUA la Abu Dhabi, afirmă ministrul francez de externe
Europenii și Franța vor fi reprezentați la discuțiile dintre Rusia și Ucraina, mediate de SUA, care vor avea loc pe 10 și 11 noiembrie la Abu Dhabi, a afirmat duminică ministrul francez de externe Jean-Noël Barrot, fără a preciza cum se va desfășura concret această reprezentare, relatează AFP. 'Europenii vor fi bine reprezentați, iar
SUA vor să blocheze rutele terestre spre Iran
Armata americană a anunțat că prevede crearea unui grup de lucru în vederea blocării rutelor terestre spre Iran, pe unde sunt transportate - potrivit ei - arme și mărfuri ilegale, relatează France Presse. SUA, care impun deja grele sancțiuni economice Iranului, supun unei blocade maritime porturile iraniene în cadrul războiului car
#Ucraina/Donbas: Melenchon 's-a făcut purtătorul de cuvânt al Kremlinului' (ministrul francez de externe)
Liderul partidului Franța Nesupusă (France Insoumise), Jean-Luc Melenchon 's-a făcut pur și simplu purtătorul de cuvânt al Kremlinului' estimând că este necesară o consultare a populației din Donbas, regiunea din estul Ucrainei ocupată în mare parte de ruși, cu privire la viitoarea sa soartă, a afirmat duminică ministrul francez de externe,
Rusia consideră împărțirea zonelor de influență cu SUA și China mai importantă decât pacea în #Ucraina
Piotr Tolstoi, noul președinte al Comisiei pentru afaceri internaționale din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), a declarat duminică că împărțirea sferelor de influență între Rusia, SUA și China la summitul de la mijlocul lunii noiembrie de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC) este mai importantă decât negocierile pentru pace &i
Misiunea Israelului în Iran 'nu s-a terminat', declară ministrul israelian al apărării
Misiunea Israelului în Iran 'nu s-a terminat', a declarat duminică ministrul israelian al apărării Israel Katz, reiterându-și acuzațiile potrivit cărora Teheranul caută să se doteze cu arma nucleară, ceea ce Republica islamică dezminte, relatează AFP. 'Față de Iran, misiunea nu s-a terminat încă. Iranul înce
Atac armat în Polonia: Parchetul anunță deschiderea unei anchete pentru 'terorism'
Parchetul polonez a anunțat duminică deschiderea unei anchete pentru o acțiune cu 'caracter terorist' în urma atacului armat soldat cu șase morți și 15 răniți în orașul Cracovia (sud), relatează AFP. Ancheta se concentrează pe uciderea a șase persoane la Cracovia, un act 'care constituie o infracțiune teroristă', și
Citații de înrolare pentru majoritatea celor 200 de tineri, reținuți sâmbătă seara la Moscova
Autoritățile ruse au trimis citații de înrolare în armată majorității dintre cei aproape 200 de tineri reținuți sâmbătă seara în centrul Moscovei, potrivit relatărilor din presa locală de duminică, informează EFE. Unii dintre cei reținuți erau minori, conform canalelor de Telegram Ostorojno Novosti și Astra, care includ
Atacuri rusești lasă 850.000 de persoane fără curent electric în estul Ucrainei
Atacuri rusești desfășurate în cursul nopții trecute asupra unor instalații energetice din regiunea Dnipropetrovsk, situată în partea de centru-est a Ucrainei, și din regiunea Harkov (nord-est) au lăsat peste 850.000 de persoane fără energie electrică, a anunțat duminică compania energetică ucraineană DTEK, citată de Reuters și AFP.
Atac armat în Polonia: Străinii răniți sunt de naționalitate germană, britanică, rusă, portugheză și austriacă
Cei cinci cetățeni străini răniți în atacul comis sâmbătă la Cracovia de un tânăr polonez, prezentat de autorități ca 'fascinat' de ideile extremei drepte, sunt de naționalitate britanică, portugheză, rusă, germană și austriacă, a declarat poliția duminică pentru agenția de presă poloneză PAP, citată de AFP. Zece cetă














