Planul B al Kievului pentru Donbas în cazul eşuării discuţiilor cu Rusia: Zid de securitate ca în Israel
Ucraina va face tot ceea ce îi stă în puteri pentru a pune capăt operaţiunilor militare în estul ţării pe cale diplomatică, însă dacă Rusia nu va pune în aplicare acordurile de la Minsk, Kievul este pregătit 'să construiască un zid' care să se separe Donbasul de restul teritoriului ucrainean, a declarat Andrii Iermak, un consilier al preşedintelui Volodimir Zelenski în cadrul unei reuniuni la Londra organizată joi de Chatham House şi Consiliul pentru politică externă 'Prisma ucraineană', un think tank care oferă expertiză Ministerului de Externe ucrainean, potrivit agenţiei oficiale de presă Ukrinform.
'Nu vom consuma mult timp dacă nu vom vedea din partea Rusiei dorinţa de a transpune "Minskul" în practică. Nu vom aştepta ani în şir, am stabilit pentru aceasta un timp limitat', a afirmat Iermak, care nu a precizat vreun termen, dar anterior presa ucraineană a relatat că în conversaţiile cu reprezentanţii echipei lui Zelenski s-a spus neoficial că situaţia din Donbas ar trebui să se clarifice în prima jumătate a anului 2020.
'Evident, Ucraina va face tot posibilul pentru a se ajunge la încetarea războiului pe cale politică. Dar noi, desigur, avem şi un "plan B"', a insistat consilierul prezidenţial, subliniind că acest "plan B" constă în 'construirea unui zid de securitate în Donbas şi a trăi mai departe'. 'Avem prieteni, îi vom implica şi le vom împrumuta experienţa. Mă refer aici în primul rând la Israel', a adăugat el.
Cu toate acestea, echipa preşedintelui Zelenski speră în succesul apropiatei reuniuni în format 'Normandia' (Franţa, Germania, Ucraina şi Rusia), a mai spus Iermak.
După o pauză de aproape trei ani, Parisul va găzdui luni negocierile destinate relansării procesului de pace în estul Ucrainei. Dar anumite tactici utilizate de Moscova provoacă temerea că, la fel ca în alte locuri din fosta URSS, conflictul din Donbas riscă să fie îngheţat, notează vineri AFP.
La prima sa întâlnire cu (preşedintele rus) Vladimir Putin, pentru a negocia o soluţie politică privitor la separatismul în teritoriul ucrainean în cele două autoproclamate republici populare Doneţk şi Lugansk, preşedintele Volodimir Zelenski se va gândi cu siguranţă la secesioniştii proruşi din Transnistria (Republica Moldova), Abhazia şi Osetia de Sud (Georgia), comentează agenţia de presă franceză.
Moscova şi-a folosit influenţa în aceste regiuni pentru a perturba fostele republici sovietice indisciplinate Georgia şi Republica Moldova.
Prăbuşirea URSS în 1991 a dat frâu liber naţionalismelor, mai ales că frontierele stabilite de puterea sovietică a animat unele tensiuni etnice şi lingvistice.
În Rusia, Moscova a strivit independenţa cecenă, dar în alte părţi ruşii au alimentat separatismele.
În Georgia, la începutul anilor 1990, Abhazia şi Osetia de Sud au ieşit de sub controlul Tbilisi în urma unor conflicte armate sângeroase, sub privirea îngăduitoare a Moscovei. Iar când în 2003 preşedintele georgian de la acea vreme, Mihail Saakaşvili, a promis integrarea ţării sale în UE şi NATO, Rusia şi-a intensificat sprijinul în favoarea celor două entităţi separatiste.
Tentativa din 2008 a Georgiei de a prelua sub control cu forţa Osetia de Sud a dus la un fiasco şi la intervenţia militară a Rusiei, iar apoi la recunoaşterea oficială de către Moscova a independenţei Osetiei de Sud şi Abhaziei.
În alt caz, Republica Moldova şi-a redescoperit pe ruinele URSS identitatea sa românească, scrie AFP. Transnistria, în estul republicii, o fâşie de pământ locuită de rusofoni şi rusofili, s-a răzvrătit şi a obţinut de facto independenţa la finalul unui conflict (1991-1992) cu sprijinul unităţilor armatei ruse.
În Ucraina, o schemă similară a apărut mult mai târziu, în 2014. Mai întâi în Crimeea, anexată de Rusia după o revoltă prooccidentală la Kiev, care a dus la fuga preşedintelui prorus Viktor Ianukovici în Rusia.
După aceea, mişcări separatiste bine înarmate au apărut peste noapte în Doneţk şi Lugansk, două regiuni rusofone de la graniţa cu Rusia. Acestea şi-au autoproclamat independenţa, provocând un conflict armat cu Kievul care durează şi în prezent.
Moscova foloseşte diferite instrumente pentru a-şi exercita influenţa în aceste regiuni. Din punct de vedere economic, Rusia este marele partener. În Abhazia prin turism şi importuri de citrice. Osetia de Sud şi-a văzut economia integrată cu cea din Osetia de Nord, regiunea vecină rusă. Industria Transnistriei supravieţuieşte datorită materiilor prime ruse ultrasubvenţionate, a gazelor în special.
Abhazii, osetinii şi transnistrenii primesc cu uşurinţă paşapoarte ruseşti, ajutoare sociale şi chiar pensii.
În estul Ucrainei, lucrurile evoluează într-un mod similar. Zeci de convoaie umanitare au fost organizate şi au fost emise cel puţin 170.000 de paşapoarte ruseşti. Au fost, de asemenea, documentate plăţi de asistenţă socială şi pensii.
Fie că este vorba despre Abhazia, Osetia de Sud sau Transnistria, aceste conflicte sunt acum paralizate. Iar Moscovei îi convine: fideli ai ei sunt la putere şi forţele sale armate sunt acolo prezente.
Republica Moldova şi Georgia au fost nevoite să-şi reconsidere ambiţiile privind integrarea europeană sau atlantică, mai ales că nici UE, nici NATO nu doresc să le primească până la rezolvarea acestor conflicte teritoriale.
În ambele cazuri există formate internaţionale de negocieri. Dar este un statu-quo. În decembrie, va avea loc o nouă sesiune în 11 ani - cea de-a 50-a - a discuţiilor de la Geneva (GID) cu privire la Georgia. Pentru Republica Moldova, formatul '5 + 2' (Chişinău, Tiraspol, Rusia, Ucraina, OSCE plus UE şi SUA ca observatori), relansat în 2011, nu a dus la niciun progres.
În Ucraina, situaţia nu este încă aceeaşi şi este mai costisitor şi mai dificil de menţinut o influenţă pe termen lung într-o ţară de 42 de milioane de oameni, susţinută din punct de vedere militar şi financiar de Occident.
Dar adoptarea acordurilor de pace de la Minsk din 2015 a transformat acest război deschis într-un conflict de intensitate scăzută, fără ca reglementarea politică să fi progresat cât de cât.AGERPRES/ (AS-autor: Lilia Traci; editor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Columbia: Fostul președinte Petro, acuzat că a atribuit contracte publice în schimbul relațiilor sexuale
Fostul președinte columbian de stânga Gustavo Petro face obiectul unei anchete în urma unei plângeri din partea unei femei care îl acuză că a atribuit contracte publice în schimbul relațiilor sexuale, a declarat sâmbătă președintele Curții supreme a țării, relatează luni AFP. Gustavo Petro a condus țara între 2
Anchetă internă privind o presupusă operațiune de spionaj asupra CEO-ului Nvidia, care recunoaște o relație extraconjugală
Consiliul de administrație al Nvidia, gigantul american din domeniul semiconductorilor, a lansat duminică o anchetă independentă în urma dezvăluirilor despre o posibilă operațiune de spionaj chineză care l-a vizat pe directorul general al Nvidia, Jensen Huang, care a recunoscut o aventură extraconjugală, relatează luni AFP. Această dezvă
Paraguay: Percheziții la domiciliul președintelui destituit în legătură cu criza bancară
Justiția paraguayană a percheziționat duminică domiciliul fostului președinte Santiago Pena, în cadrul anchetei privind prăbușirea Ueno Bank, pentru care a fost destituit, a informat parchetul, transmite AFP. Criza bancară, care a declanșat rapid o criză politică, a izbucnit marți odată cu plasarea sub tutelă pentru insolvabilitate a Uneo Bank de către B
Trump susține că propunerea de a-l numi pe șeful organizației de MMA ca purtător de cuvânt a fost o glumă
Președintele american Donald Trump susține că propunerea de a-l numi pe Dana White, șeful UFC, cea mai importantă organizație de arte marțiale mixte (MMA) din lume, în funcția de secretar de presă al Casei Albe a fost o glumă, relatează AFP. 'Glumeam doar, dar lui Dana îi place ideea', le-a declarat Trump duminică reporterilor de pe pista a
Premierul Peter Magyar, în vizită la Berlin pentru consolidarea politicii externe proeuropene a Ungariei
Premierul ungar Peter Magyar începe luni o vizită de două zile în Germania, la șase luni după preluarea mandatului și adoptarea de către Budapesta a unei noi politici externe proeuropene, relatează AFP. Din mai, Magyar și echipa sa depun eforturi pentru a depăși era naționalistului Viktor Orban și pentru a repara relațiile cu UE, în special c
Autorul atacului armat de la Cracovia a murit la spital (poliția poloneză)
Autorul atacului armat care a ucis șase oameni în centrul orașului Cracovia, sâmbătă, în cadrul unui incident fără precedent în Polonia, a murit la spital, a anunțat p
Rubio vorbește despre progrese privind 'arhitectura de securitate' după războiul din #Ucraina
Secretarul de stat american Marco Rubio a vorbit duminică despre progrese în legătură cu modul în care ar putea arăta 'arhitectura de securitate' a Ucrainei și Europei după războiul dintre Moscova și Kiev, adăugând că discuțiile din această săptămână ar putea duce la noi pași înainte, relatează AFP. Rubio
Trump vorbește despre o posibilă întâlnire cu Xi și Putin în China
Președintele american Donald Trump a anunțat duminică o întâlnire probabilă cu omologii săi chinez și rus, Xi Jinping și Vladimir Putin, în noiembrie, la summitul APEC din China, pentru a discuta despre încheierea războiului din Orientul Mijlociu, relatează AFP. 'Merg în China', le-a declarat Trump reporterilor, 'iar u
Discuțiile Iranului cu SUA sunt blocate după șocul alegerilor americane, potrivit ministrului iranian de externe
Eforturile diplomatice intensificate recent pentru soluționarea conflictului din Orientul Mijlociu sunt acum oprite în urma 'șocului' provocat de înfrângerea republicanilor președintelui american Donald Trump în alegerile de la jumătatea mandatului, a declarat duminică ministrul iranian de externe Abbas Araghchi, potrivit AFP.
VIDEO Administrația Trump amenință democrații cu represalii judiciare dacă inițiază anchete motivate politic împotriva republicanilor
Procurorul general al SUA, Todd Blanche, un aliat al președintelui republican Donald Trump, a avertizat duminică asupra posibilității lansării unor investigații împotriva politicienilor democrați care s-ar folosi de noua lor majoritate din Congres pentru a iniția anchete motivate politic contra membrilor și aliaților administrației republicane, relatează agenți
SUA: Senatorul Jon Ossoff se impune într-un sondaj intern ca favorit al democraților pentru candidatura la președinție
Recent realesul senator american Jon Ossoff, din statul Georgia, s-a impus în fruntea unui sondaj privind preferințele pentru candidatura prezidențială a Partidului Democrat pentru alegerile din 2028, sondaj realizat în cadrul convenției progresiste Crooked Con, care a avut loc în acest weekend la Washington, relatează duminică agenția EFE.
VIDEO Rusia: Placă comemorativă la Moscova pentru fostul șef al spionajului est-german Markus Wolf
O placă comemorativă dedicată șefului spionajului est-german, Markus Wolf, ai cărui agenți au provocat demisia cancelarului vest-german Willy Brandt, a fost amplasată la Moscova, relatează duminică agenția dpa. Un basorelief din bronz, realizat de sculptorul Vladimir Ivanov, și o placă de granit au fost montate pe fațada unei clădiri din centr
Israel: Gadi Eisenkot a primit oficial mandatul să formeze guvernul
Președintele israelian Isaac Herzog i-a încredințat oficial duminică mandatul de a forma viitorul guvern lui Gadi Eisenkot, liderul principalului bloc de opoziție față de premierul în exercițiu Benjamin Netanyahu, subliniind că Israelul are acum în față o nouă realitate politică după alegerile de la jumătatea mandatului care au avut loc în SUA
Trump consideră că SUA au făcut un 'pas uriaș înapoi în istorie' odată cu victoria democraților la alegerile intermediare
Președintele american Donald Trump crede că Statele Unite au făcut 'un pas uriaș înapoi în istorie' odată cu înfrângerea republicanilor săi în fața democraților la alegerile de la jumătatea mandatului, promițând în același timp că republicanii se vor întoarce 'mai mari și mai puternici ca niciodată', rel
Europenii vor fi 'reprezentați' la negocierile ruso-ucrainene mediate de SUA la Abu Dhabi, afirmă ministrul francez de externe
Europenii și Franța vor fi reprezentați la discuțiile dintre Rusia și Ucraina, mediate de SUA, care vor avea loc pe 10 și 11 noiembrie la Abu Dhabi, a afirmat duminică ministrul francez de externe Jean-Noël Barrot, fără a preciza cum se va desfășura concret această reprezentare, relatează AFP. 'Europenii vor fi bine reprezentați, iar







