Donald Trump evocă, la Londra, perspectiva unui nou acord nuclear cu Rusia şi China

Preşedintele american Donald Trump a evocat marţi, la Londra, perspectiva unui nou acord de neproliferare nucleară cu Rusia în urma încetării aplicării Tratatului privind forţele nucleare intermediare (INF), ce data din perioada sovietică, transmite dpa.
Aflat la Londra pentru Summitul NATO, Trump a spus că a discutat cu omologul său rus Vladimir Putin şi că i-a transmis acestuia că SUA vor să ''găsească o soluţie privind un tratat asupra armelor nucleare''. El a adăugat că Putin doreşte să discute despre acest subiect, precizând că ''probabil'' va fi inclusă şi China în respectivul tratat.
''Cred că este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le putem face'', a afirmat liderul american într-o conferinţă de presă comună cu premierul canadian Justin Trudeau.
''Intenţionăm să vedem dacă putem ajunge la o soluţie pentru a stopa proliferarea - pentru a opri ceea ce se întâmplă - întrucât producem o mulţime (de arme) şi, sincer vorbind, întreaga situaţie legată de domeniul nuclear nu este o situaţie pozitivă'', a explicat Donald Trump.
În luna august, preşedintele american şi-a retras oficial ţara din INF, pact semnat de SUA şi fosta Uniune Sovietică în 1987 în virtutea căruia au fost interzise rachetele lansate de la sol ce transportau focos nuclear pe o distanţă cuprinsă între 500 şi 5.500 de kilometri.
SUA, susţinute de aliaţii săi din NATO, au acuzat Moscova de încălcarea tratatului prin dezvoltarea sistemului său 9M729, cunoscut în cadrul NATO drept SSC-8. Washingtonul stabilise drept termen-limită data de 2 august pentru ca Rusia să se conformeze, în caz contrar considerându-se că tratatul a expirat.
Ultimul tratat important între SUA şi Rusia privind controlul armamentului, noul tratat START, va expira în 2021. El limitează numărul de focoase nucleare pe care le pot desfăşura cele mai mari puteri nucleare din lume.
AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu; editor: Sorin Popescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Închiderea teritoriului de către Trump 'provoacă îngrijorări în temeiul dreptului internațional' (ONU)
Decizia președintelui Donald Trump de a închide teritoriul american pentru cetățenii din 12 țări, începând de luni, 'provoacă preocupări în temeiul dreptului internațional', a declarat joi Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Volker Türk, relatează AFP. 'Domeniul de aplicare foarte larg și gene
Critici lansate de Trump la adresa lui Musk: 'Minciuni', a replicat antreprenorul
Elon Musk a răspuns imediat pe platforma X la criticile formulate de Donald Trump, joi, de la Casa Albă, la două zile după ce magnatul tehnologiei a criticat ferm megaproiectul de lege bugetar al președintelui
Parlamentul slovac cere guvernului să nu mai sprijine sancțiunile europene împotriva Rusiei
Parlamentul slovac a votat joi favorabil o rezoluție prin care cere guvernului condus de premierul Robert Fico să nu mai voteze în Consiliul UE noi sancțiuni împotriva Rusiei, relatează Reuters. Robert Fico, un politician social-democrat, dar apropiat de premierul ungar Viktor Orban prin pozițiile sale conservatoare criticate de Bruxelles și prin r
#Ucraina: Volodimir Zelenski denunță distrugerea de către Rusia a clădirii administrației din Herson
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a denunțat joi distrugerea de către Rusia a clădirii administrației de stat din regiunea Herson, în sudul Ucrainei, relatează EFE. 'Forțele ruse au distrus-o complet. Două atacuri cu bombe glisante. Atacuri deliberate, nu accidentale. Fără nicio logică militară. Sunt niște creaturi complet bolnave', a r
Secretarul general al NATO propune oficial alocarea a 5% din PIB pentru apărare, cu 3,5% cheltuieli militare
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a propus joi oficial ca liderii statelor membre ale Alianței să accepte la summitul acesteia creșterea bugetelor apărării la 5% din PIB, pentru a acoperi costurile unor capacități militare sporite, relatează agențiile EFE și Reuters. 'Voi propune un plan de investiție globală care va însuma 5% din PIB ca invest
BTA: Ministrul de externe reiterează poziția Sofiei cu privire la progresele înregistrate de Skopje în direcția aderării la UE
Ministrul de externe bulgar, Georg Georgiev, a comentat joi amânarea votului Parlamentului European asupra unui raport privind progresele înregistrate de Macedonia de Nord în direcția aderării la UE. Poziția Sofiei a fost întotdeauna sinceră și transparentă, a afirmat Georgiev într-un interviu acordat bTV. 'Am afirmat în
SUA anunță nominalizarea noului comandant suprem al forțelor aliate din cadrul NATO
Administrația președintelui Donald Trump și-a anunțat joi nominalizarea pentru funcția de general american de rang înalt în Europa și a declarat că acesta va prelua și rolul tradițional de comandant suprem al forțelor aliate pe continentul european, relatează Reuters. Decizia lui Trump de a-l nominaliza pe general-locotenentul forțelor aeriene ale
Finlanda vrea să înăsprească regulile de obținere a rezidenței permanente
Finlanda intenționează să înăsprească regulile de obținere a rezidenței permanente prin solicitarea unor perioade de ședere mai lungi, a unor competențe lingvistice și a unei experiențe profesionale, a anunțat joi guvernul finlandez, relatează AFP. Guvernul de coaliție finlandez, care a ajuns la putere în 2023 și din care face parte Partidul Finlan
Șeful diplomației germane afirmă că recunoașterea unui stat palestinian în prezent ar transmite 'un semnal greșit'
Recunoașterea unui stat palestinian 'în acest moment' ar transmite 'un semnal greșit', a declarat joi ministrul german de externe Johann Wadephul, prezentând o poziție diferită de cea a Franței, Regatului Unit și Canadei, care au spus că iau în considerare această posibilitate, relatează AFP și Reuters. 'Acest proces trebu
Xi Jinping a avut o discuție la telefon cu Donald Trump, potrivit Xinhua
Președintele chinez Xi Jinping a avut joi o discuție la telefon cu omologul său american Donald Trump, a informat agenția oficială de presă Xinhua, preluată de Reuters și AFP. Convorbirea s-a desfășurat la cererea lui Trump, a indicat Xinhua, fără a furniza mai multe detalii despre conținutul discuției. Potrivit AFP, aceasta a avut loc înt
Danemarca nu va ceda presiunilor lui Trump privind Groenlanda, afirmă premierul Mette Frederiksen
Danemarca nu va ceda presiunilor 'inacceptabile' din partea Statelor Unite pentru a prelua controlul asupra Groenlandei, a declarat joi premierul danez Mette Frederiksen, avertizând că este în joc dreptul groenlandezilor la autodeterminare, relatează Reuters. Președintele Donald Trump a declarat că vrea ca Statele Unite să preia controlul a
Franța: Docherii dintr-un port de lângă Marsilia blochează un transport militar către Israel
Docherii dintr-un port de lângă Marsilia, în sudul Franței, blochează un transport de 14 tone de echipament militar către Israel, a informat joi confederația sindicală căreia îi aparțin, transmite dpa. Docherii refuză să participe la 'genocidul în desfășurare comis de guvernul israelian', a transmis Confederația Generală a Munci
CEDO condamnă Italia pentru violențe ale poliției în marja unei manifestații anti-globalizare în 2001
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat joi statul italian pentru violențele comise de polițiști împotriva unui avocat stagiar în marja unei manifestații anti-globalizare desfășurate în anul 2001 la Napoli, transmite AFP. CEDO a fost sesizată de Andrea Cioffi, un manifestant ridicat de poliție în martie 2001 de la spita
CEDO condamnă #Ucraina pentru internarea forțată la psihiatrie a unui bărbat sănătos mintal
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat joi Ucraina pentru internarea forțată la psihiatrie a unui bărbat sănătos mintal între 2012 și 2014, relatează AFP. Curtea, care garantează respectarea Convenției Europene a Drepturilor Omului, a condamnat Kievul pentru încălcarea dreptului la libertate și la securitate, a interzicerii tratam
Iulia Navalnaia cere UE colaborare și sprijin pentru opoziția democratică rusă
Iulia Navalnaia, văduva opozantului rus Aleksei Navalnîi care a decedat subit într-o închisoare din Siberia în circumstanțe neclare în februarie 2024, a lansat joi un apel către instituțiile europene să-și intensifice contactele și sprijinul - atât economic, cât și politic - pentru mișcările democratice din Rusia, ce reprezintă '