Japonia: Prezenţa militară americană în arhipelagul nipon ''preocupă'' Moscova

Prezenţa militară americană pe teritoriul japonez împiedică o apropiere nipono-rusă şi "preocupă" Rusia pentru securitatea sa, a declarat sâmbătă ministrul rus de externe Serghei Lavrov la Nagoya, în centrul Japoniei, potrivit AFP.
"Prezenţa militară americană este bineînţeles o problemă în calea unei evoluţii în calitatea relaţiilor ruso-japoneze", a declarat Lavrov în cursul unei întâlniri cu presa, după o reuniune a miniştrilor de externe din G20.
Cele două ţări discută cu regularitate despre modul de a ajunge la semnarea unui tratat de pace, în continuare sub semnul întrebării de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.
Acest blocaj se datorează unui diferend teritorial privind patru insule vulcanice din arhipelagul Kurilelor de Sud, numite Teritoriile de Nord în Japonia. Tokyo consideră oficial aceste patru insule anexate de URSS în 1945 ca aparţinând teritoriului Japoniei.
În noiembrie 2018, preşedintele rus Vladimir Putin şi premierul nipon Shinzo Abe au convenit la Singapore să accelereze negocierile pe baza declaraţiei din 1956.
"Când declaraţia din 1956 era în discuţie, Uniunea Sovietică afirmase deja că acest document nu ar putea fi realizat în totalitate decât în contextul unei încetări a prezenţei americane pe teritoriul Japoniei", a afirmat Lavrov.
Declaraţia din 1956, un document care restabilise relaţiile diplomatice între Japonia şi URSS, menţionează restituirea a două dintre cele patru insule Japoniei, însă doar după semnarea tratatului de pace. Acest text fusese anulat de URSS în 1960, după semnarea unui tratat de cooperare între Tokyo şi Washington.
"Noi le-am transmis colegilor noştri japonezi ansamblul preocupărilor concrete ale Federaţiei Ruse cu privire la securitatea sa din cauza prezenţei, dezvoltării şi întăririi constante a alianţei politico-militare nipono-americane", a adăugat ministrul rus.
Tokyo şi Washington sunt legate printr-un tratat de securitate reciproc. Circa 54.000 de militari americani staţionează în prezent în Japonia.
"Colegii noştri japonezi au promis să reacţioneze la aceste preocupări. Vom aştepta răspunsul lor şi vom continua discuţia", potrivit şefului diplomaţiei ruse.AGERPRES/(AS-editor:Lilia Traci, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ministrul de interne german consideră că polițiștii ar trebui echipați cu Tasere
Toți polițiștii din Germania ar trebui să fie echipați cu Tasere, a declarat ministrul de interne Alexander Dobrindt, cita duminică de dpa. Dobrindt a declarat grupului de media Funke că se va asigura că va fi creat încă din acest an cadrul legal pentru echiparea ofițerilor cu dispozitive de electrocutare. El a descris uti
SUA: Administrația Trump mobilizează Garda Națională pe fondul manifestațiilor împotriva raidurilor antiimigrație din California
Garda Națională va fi desfășurată în statul american California, dacă protestele față de raidurile antiimigrație din Los Angeles vor continua, a anunțat Casa Albă sâmbătă, informează dpa, Reuters, AFP și EFE. Protestele au început vineri, după ce ofițerii de la Serviciul de Imigrare și Aplicare a Vămilor (ICE) au executat man
VIDEO/Summitul Oceanelor de la Nisa lansează o coaliție a orașelor de coastă sub egida ONU
Circa 200 de primari și guvernatori ai orașelor de coastă din întreaga lume au lansat sâmbătă în orașul francez Nisa o coaliție sub egida ONU pentru a combate împreună amenințările specifice create de schimbările climatice asupra zonelor litorale, relatează AFP. Până în anul 2050, peste un miliard de persoan
Trump crede că prietenia sa cu Musk s-a terminat și îl amenință cu 'consecințe serioase' dacă finanțează opoziția democrată
Președintele american Donald Trump l-a amenințat sâmbătă pe fostul său colaborator miliardar Elon Musk cu 'consecințe serioase' dacă finanțează politicieni democrați care candidează împotriva republicanilor ce votează în Congres planul său fiscal, plan de la care a pornit o ceartă în care ei și-au aruncat vorbe grele în public zi
Germania are o fereastră de timp de numai trei ani pentru a se reînarma, susține o responsabilă a armatei germane
Armata germană, Bundeswehr, are la dispoziție trei ani pentru a achiziționa echipamentele necesare asigurării apărării în fața unui eventual atac rusesc asupra teritoriului țărilor NATO, a declarat responsabila sa cu achizițiile militare, potrivit AFP. 'Tot ce este necesar pentru a fi complet operațional în vederea apărării țăr
VIDEO/Spania: Manifestație la Madrid împotriva reînarmării Europei
Aproximativ 3.000 de protestatari, potrivit estimărilor oficiale, s-au adunat sâmbătă în capitala spaniolă Madrid la o manifestație împotriva reînarmării Europei și a creșterii cheltuielilor militare la 5% din PIB, transmite agenția EFE. Protestul s-a desfășurat sub sloganele 'Nu NATO!' și 'Nu bugetelor de r
Talibanii îndeamnă afganii din SUA să revină în Afganistan și promit că nu le vor face nimic rău
Guvernul talibanilor de la Kabul i-a îndemnat sâmbătă pe afganii care tânjesc la o viață în SUA să revină în Afganistan, după ce președintele american Donald Trump a înăsprit restricțiile de intrare și de ședere în SUA, relatează AFP. 'Celor care sunt îngrijorați și spun că America și-a închis ușile &ic
#Ucraina și Rusia se acuză reciproc de încălcarea înțelegerii privind schimbul de prizonieri și de corpuri ale soldaților uciși
Rusia și Ucraina s-au acuzat reciproc sâmbătă că au perturbat schimbul de prizonieri convenit pentru acest weekend, acuzații ce survin în urma unui puternic atac aerian rusesc care a țintit în special Harkov, al doilea oraș ca mărime al Ucrainei, relatează agențiile AFP și Reuters. Potrivit negociatorului-șef rus Vladimir Med
Iranul susține că a obținut documente clasificate despre Israel
Televiziunea de stat iraniană a susținut sâmbătă că Iranul a obținut documente 'sensibile' despre Israel, referitoare inclusiv la instalațiile nucleare israeliene, pe fondul tensiunilor dintre cele două țări inamice și negocierilor asupra programului nuclear iranian, relatează AFP. Sursa nu oferit nicio explicație despre aceste d
#Ucraina a neutralizat 10% din flota rusă de bombardiere strategice în atacul asupra aerodromurilor, estimează Germania
Atacul ucrainean cu drone executat duminica trecută asupra aerodromurilor rusești a neutralizat circa 10% din flota rusă de bombardiere strategice Tu-95 și Tu-22, fiind de asemenea lovite avioane radar de alertă timpurie A-50, dar acestea din urmă se pare că nu erau operaționale, a declarat sâmbătă un general al armatei germane citat de Reuters.
Italienii, chemați să voteze în cinci referendumuri pe teme de cetățenie și muncă, pe fondul temerilor de absenteism
Italienii sunt așteptați să voteze duminică și luni în cinci referendumuri privind reducerea perioadei de obținere a cetățeniei de la zece la cinci ani și abrogarea unor norme privind disponibilizările, deși există temeri că prezența la vot nu va atinge 50%, prag necesar pentru ca referendumurile să fie validate, informează sâmbătă EFE.
Președintele Dumei de Stat ruse îl avertizează pe cancelarul Merz în privința escaladării tensiunilor
Președintele parlamentului rus, Viaceslav Volodin, a avertizat sâmbătă cu privire la o escaladare a tensiunilor dintre țara sa și Germania într-un mesaj adresat parlamentarilor de la Berlin, informează dpa. 'Actuala elită germană conducătoare creează condițiile pentru o agravare a situației și provoacă ciocniri între țări
Rusia acuză #Ucraina că 'amână' schimbul de prizonieri (negociator rus)
Rusia a acuzat sâmbătă Ucraina că a 'amânat' schimbul de prizonieri și a miilor de soldați uciși, care trebuia să aibă loc în acest sfârșit de săptămână, informează agențiile de presă. Acordurile pentru schimbul de prizonieri de război cu vârsta sub 25 de ani, răniți și bolnavi, precum și predarea a
Cambodgia și Thailanda își intensifică desfășurarea militară într-o zonă de frontieră disputată
Cambodgia și Thailanda și-au intensificat desfășurarea de trupe într-o zonă de frontieră revendicată de ambele țări, a declarat sâmbătă ministrul apărării thailandez, Phumtham Wechayachai, pe fondul tensiunilor crescute după o ciocnire de la sfârșitul lunii mai în care un soldat cambodgian a fost ucis, informează EFE, AFP și Reuters.
Cadavrul unui ostatic thailandez, recuperat din Gaza și adus în Israel (autorități)
Forțele israeliene au recuperat din Fâșia Gaza cadavrul unui ostatic thailandez răpit pe 7 octombrie 2023, în timpul atacului mișcării islamiste palestiniene Hamas asupra Israelului și deținut de atunci în enclava palestiniană, au anunțat sâmbătă autoritățile israeliene, citate de AFP. Armata a declarat într-un co