SUA: Ministrul securităţii interne insistă că zidul de la frontiera cu Mexic va fi construit

Noul ministru interimar al securităţii interne american, Chad Wolf, a declarat că zidul de la frontiera cu Mexic va fi construit, până la sfârşitul anului viitor urmând să fie finalizaţi 800 km din această construcţie, transmite dpa.
Preşedintele Donald Trump a promis în campania electorală că va 'construi zidul', însă, după aproape trei ani, singura barieră nouă ridicată de-a lungul celor 3060 km ai graniţei de sud-vest se întinde pe doar 9,75 metri.
Patru panouri de oţel şi beton au fost instalate în urmă cu două săptămâni la est de Donna, un orăşel cu 17.000 de locuitori din statul Texas.
'Trebuie să securizăm frontiera. Preşedintele Trump a fost clar. Pentru a aceasta, trebuie să construim un zid de frontieră şi suntem pe cale să o facem', a declarat Wolf, care a întreprins joi o vizită pe teren.
El a precizat că, până în prezent, de-a lungul graniţei au fost ridicaţi 133 km de zid şi că alţi 250 km sunt 'în curs de realizare'.
Criticii afirmă însă că cea mai mare parte, dacă nu întreaga construcţie, a implicat refacerea sau înlocuirea barierelor existente, nu 'umplerea' golurilor.
Noua porţiune de aproape 10 metri face parte dintr-un segment de 13 km care va costa 167 milioane de dolari şi care trebuia finalizat în februarie, dar a fost amânat pentru octombrie 2020.
Noile blocuri se află pe teren federal, dar zona înconjurătoare este în proprietate privată, ceea ce ridică spectrul unor bătălii juridice îndelungate şi al unor întârzieri suplimentare.
Ar putea exista însă şi alte obstacole. Ministerul Securităţii Interne, a treia cea mai mare agenţie federală, cu 240.000 de angajaţi, a fost afectat de probleme de conducere şi personal, conform raportului anual emis luni de inspectorul său general.
Construirea zidului este gestionată de agenţia vamală şi de protecţie a frontierelor, care are însă preocupări mai urgente. În cursul anului fiscal care s-a încheiat în septembrie, agenţii săi au prins şi reţinut temporar aproape un milion de migranţi, cel mai mare bilanţ din ultimul deceniu.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Columbia: Un candidat la președinție a fost împușcat în cap și se află în stare 'critică'; autorul, un adolescent de 15 ani
Senatorul conservator Miguel Uribe, candidat la președinția Columbiei la alegerile din mai 2026, este în stare critică după ce a fost împușcat în cap sâmbătă, la Bogota, într-un atac calificat de guvern drept 'atentat', comis de un minor în vârstă de 15 ani, informează duminică agențiile de presă.
SUA consideră că răspunsul Moscovei la distrugerea bombardierelor strategice ruse de către #Ucraina încă nu s-a materializat
Statele Unite consideră că amenințarea președintelui rus Vladimir Putin cu represalii împotriva Ucrainei după distrugerea de către Kiev a unor bombardiere strategice ale Rusiei nu s-a produs încă în mod serios și că este probabil să ia forma unui atac semnificativ, în mai multe direcții, au declarat oficiali americani pentru Reuters.
O fabrică de azot situată la 200 de kilometri sud de Moscova, în flăcări după impactul unei drone ucrainene
Fabrica de azot și amoniac Azot din regiunea rusă Tula, situată la 200 de kilometri sud de Moscova, a luat foc duminică după prăbușirea unei drone ucrainene, a informat guvernatorul local Dmitri Miliaiev, informează EFE. 'Apărarea antiaeriană a Ministerului Apărării rus continuă să îi protejeze pe locuitorii din Tula de atacurile ina
Ministrul de interne german consideră că polițiștii ar trebui echipați cu Tasere
Toți polițiștii din Germania ar trebui să fie echipați cu Tasere, a declarat ministrul de interne Alexander Dobrindt, cita duminică de dpa. Dobrindt a declarat grupului de media Funke că se va asigura că va fi creat încă din acest an cadrul legal pentru echiparea ofițerilor cu dispozitive de electrocutare. El a descris uti
SUA: Administrația Trump mobilizează Garda Națională pe fondul manifestațiilor împotriva raidurilor antiimigrație din California
Garda Națională va fi desfășurată în statul american California, dacă protestele față de raidurile antiimigrație din Los Angeles vor continua, a anunțat Casa Albă sâmbătă, informează dpa, Reuters, AFP și EFE. Protestele au început vineri, după ce ofițerii de la Serviciul de Imigrare și Aplicare a Vămilor (ICE) au executat man
VIDEO/Summitul Oceanelor de la Nisa lansează o coaliție a orașelor de coastă sub egida ONU
Circa 200 de primari și guvernatori ai orașelor de coastă din întreaga lume au lansat sâmbătă în orașul francez Nisa o coaliție sub egida ONU pentru a combate împreună amenințările specifice create de schimbările climatice asupra zonelor litorale, relatează AFP. Până în anul 2050, peste un miliard de persoan
Trump crede că prietenia sa cu Musk s-a terminat și îl amenință cu 'consecințe serioase' dacă finanțează opoziția democrată
Președintele american Donald Trump l-a amenințat sâmbătă pe fostul său colaborator miliardar Elon Musk cu 'consecințe serioase' dacă finanțează politicieni democrați care candidează împotriva republicanilor ce votează în Congres planul său fiscal, plan de la care a pornit o ceartă în care ei și-au aruncat vorbe grele în public zi
Germania are o fereastră de timp de numai trei ani pentru a se reînarma, susține o responsabilă a armatei germane
Armata germană, Bundeswehr, are la dispoziție trei ani pentru a achiziționa echipamentele necesare asigurării apărării în fața unui eventual atac rusesc asupra teritoriului țărilor NATO, a declarat responsabila sa cu achizițiile militare, potrivit AFP. 'Tot ce este necesar pentru a fi complet operațional în vederea apărării țăr
VIDEO/Spania: Manifestație la Madrid împotriva reînarmării Europei
Aproximativ 3.000 de protestatari, potrivit estimărilor oficiale, s-au adunat sâmbătă în capitala spaniolă Madrid la o manifestație împotriva reînarmării Europei și a creșterii cheltuielilor militare la 5% din PIB, transmite agenția EFE. Protestul s-a desfășurat sub sloganele 'Nu NATO!' și 'Nu bugetelor de r
Talibanii îndeamnă afganii din SUA să revină în Afganistan și promit că nu le vor face nimic rău
Guvernul talibanilor de la Kabul i-a îndemnat sâmbătă pe afganii care tânjesc la o viață în SUA să revină în Afganistan, după ce președintele american Donald Trump a înăsprit restricțiile de intrare și de ședere în SUA, relatează AFP. 'Celor care sunt îngrijorați și spun că America și-a închis ușile &ic
#Ucraina și Rusia se acuză reciproc de încălcarea înțelegerii privind schimbul de prizonieri și de corpuri ale soldaților uciși
Rusia și Ucraina s-au acuzat reciproc sâmbătă că au perturbat schimbul de prizonieri convenit pentru acest weekend, acuzații ce survin în urma unui puternic atac aerian rusesc care a țintit în special Harkov, al doilea oraș ca mărime al Ucrainei, relatează agențiile AFP și Reuters. Potrivit negociatorului-șef rus Vladimir Med
Iranul susține că a obținut documente clasificate despre Israel
Televiziunea de stat iraniană a susținut sâmbătă că Iranul a obținut documente 'sensibile' despre Israel, referitoare inclusiv la instalațiile nucleare israeliene, pe fondul tensiunilor dintre cele două țări inamice și negocierilor asupra programului nuclear iranian, relatează AFP. Sursa nu oferit nicio explicație despre aceste d
#Ucraina a neutralizat 10% din flota rusă de bombardiere strategice în atacul asupra aerodromurilor, estimează Germania
Atacul ucrainean cu drone executat duminica trecută asupra aerodromurilor rusești a neutralizat circa 10% din flota rusă de bombardiere strategice Tu-95 și Tu-22, fiind de asemenea lovite avioane radar de alertă timpurie A-50, dar acestea din urmă se pare că nu erau operaționale, a declarat sâmbătă un general al armatei germane citat de Reuters.
Italienii, chemați să voteze în cinci referendumuri pe teme de cetățenie și muncă, pe fondul temerilor de absenteism
Italienii sunt așteptați să voteze duminică și luni în cinci referendumuri privind reducerea perioadei de obținere a cetățeniei de la zece la cinci ani și abrogarea unor norme privind disponibilizările, deși există temeri că prezența la vot nu va atinge 50%, prag necesar pentru ca referendumurile să fie validate, informează sâmbătă EFE.
Președintele Dumei de Stat ruse îl avertizează pe cancelarul Merz în privința escaladării tensiunilor
Președintele parlamentului rus, Viaceslav Volodin, a avertizat sâmbătă cu privire la o escaladare a tensiunilor dintre țara sa și Germania într-un mesaj adresat parlamentarilor de la Berlin, informează dpa. 'Actuala elită germană conducătoare creează condițiile pentru o agravare a situației și provoacă ciocniri între țări