#europarlamentare2019/ Partidul Brexit, condus de Farage, pe primul loc în intenţiile de vot (sondaj)
Partidul Brexit, condus de politicianul britanic eurosceptic Nigel Farage, fost lider al partidului UKIP şi al campaniei care a susţinut ieşirea Regatului Unit din UE la referendumul din 2016, se află pe primul loc în intenţiile de vot pentru alegerile europarlamentare, la mare distanţă în faţa Partidului Conservator condus de premierul Theresa May, conform unui sondaj efectuat de institutul YouGov şi publicat miercuri, informează Reuters.
Partidul Brexit are 27% în acest sondaj, urmat de Partidul Laburist cu 22%, în timp ce Partidul Conservator este abia pe poziţia a treia, cu 15%, pe următorul loc fiind Partidul Verde, cu 10%.
După ce parlamentul britanic a respins la vot de trei ori acordul privind Brexitul negociat de Theresa May, liderii europeni au acceptat miercurea trecută o amânare flexibilă a Brexitului, până cel târziu pe 31 octombrie. Dar, dacă până la data organizării alegerilor europene (23-26 mai) Regatul Unit nu se retrage din UE, atunci va trebui să participe la acest scrutin.
La ultimele alegeri europene, în 2014, Partidul UKIP, condus la acea vreme de Farage, a fost de asemenea pe primul loc. După ce referendumul privind Brexitul s-a încheiat cu un vot majoritar favorabil ieşirii din UE, Farage, în prezent europarlamentar, s-a retras din prim-planul scenei politice, estimând că şi-a atins obiectivul.
Dezamăgit că, după trei ani de atunci, Brexitul încă nu s-a materializat, el a lansat Partidul Brexit şi a promis că va candida din nou la alegerile pentru Parlamentul European dacă se va ajunge în situaţia în care acestea se vor desfăşura şi în Regatul Unit.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Irina Cristea, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bulgaria: Zi de doliu național, miercuri, după accidentul rutier soldat cu 12 morți
Doisprezece oameni și-au pierdut viața în urma unei coliziuni în lanț în care au fost implicate marți 86 de vehicule, pe fondul unei ceți dense, pe autostrada care leagă capitala Bulgariei, Sofia, de orașul Burgas, situat la Marea Neagră, au anunțat oficiali și presa locală, transmit dpa și Reuters. Miercuri a fost declarată zi de doliu național &ic
BTA/Radev: Liderii europeni susțin propunerea de moratoriu asupra atacurilor împotriva navelor civile din Marea Neagră
Premierul Rumen Radev a declarat marți că propunerea Bulgariei și a României pentru un moratoriu privind atacurile asupra navelor civile din Marea Neagră a primit sprijin din partea conducerii Comisiei Europene (CE) și a liderilor europeni, informează BTA. Radev a vorbit la Varna, unde s-a întâlnit cu președinta CE, Ursula vo
Amnesty International declară 'starea de alertă privind statul de drept' în Franța
Organizația neguvernamentală internațională pentru drepturile omului Amnesty International a declarat marți 'starea de alertă privind statul de drept' în Franța, din cauza 'practicilor autoritare' în contextul mobilizării sociale marcate de violențe și acuzații privind intervenția brutală a poliției, transmite AFP.
Cancelarul Friedrich Merz insistă pe reducerea bugetului european în care cere includerea sprijinului pentru Ucraina
Cancelarul german Friedrich Merz a cerut marți schimbări în propunerea Cadrului Financiar Multianual european pentru a se putea încheia negocierile și a susținut că, pe lângă noile priorități legate de apărare și competitivitate, este necesar să se prevadă în buget sprijinul comun pentru Ucraina, informează EFE. 'Ca
SUA: Hegseth califică drept o farsă sortită eșecului demersurile de destituire lansate împotriva sa
Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a calificat marți drept o farsă sortită eșecului demersurile de destituire lansate împotriva sa (procedura de 'impeachment') pentru abuz de putere în timpul războiului cu Iranul, au consemnat AFP și Reuters. În prima sa conferință de presă la Pentagon din luna mai î
Negocieri ruso-ucrainene/ Discuțiile mediate de SUA continuă miercuri după 4,5 ore de consultări marți
Negocierile dintre Rusia și Ucraina, mediate de SUA, care au avut loc marți în Abu Dhabi, vor continua miercuri, potrivit relatărilor mass-media ruse care citează surse oficiale, informează EFE. Delegațiile, care s-au văzut față în față pentru prima dată după aproape nouă luni, au avut patru ore și jumătate de consultări în p
Statele Unite retrag avioane militare de la o bază din Anglia din cauza unei amenințări iraniene
Statele Unite și-au retras luni avioanele militare de la baza aeriană Mildenhall din estul Angliei, în urma unei amenințări din partea Iranului, la numai o lună după o măsură similară la o altă bază a forțelor aeriene britanice (RAF, Royal Air Force), cea de la Fairford, transmite marți AFP citând articole din ziarele Wall Street Journal și Financial Time
Comisia Europeană a deschis consultări privind noi orientări împotriva deepfake-urilor și a ingerinței în alegeri
Comisia Europeană propune ca marile platforme și motoare de căutare online să eticheteze deepfake-urile, să detecteze din timp rețelele de manipulare străină și să dea socoteală după fiecare scrutin electoral într-un proiect de orientări pe care îl supune, începând de marți, consultării publice până pe 23 noiembrie, informează EFE.
Slovacia și Cehia critică declarațiile cancelarului german Friedrich Merz despre ajutorul pentru #Ucraina
Premierii slovac și ceh au criticat marți dorința cancelarului german Friedrich Merz de a condiționa discuțiile despre următorul buget european de un angajament al tuturor statelor membre de a participa la finanțarea Ucrainei, premierul slovac Robert Fico calificând demersul drept 'șantaj', transmite AFP. Friedrich Merz i-a trans
Abu Dhabi: Europenii și americanii afirmă, într-un comunicat, angajamentul comun pentru o securitate europeană 'puternică'
Europenii și americanii și-au reafirmat marți angajamentul pentru o securitate europeană 'puternică' în momentul în care pacea va reveni în Ucraina, țară a cărei 'integritate teritorială' și 'suveranitate' trebuie garantate de orice acord viitor, transmite AFP. Într-o declarație comună, făcută pu
Iranul cere SUA să răspundă exigențelor sale pentru a pune capăt războiului
Iranul presează marți SUA să răspundă cererilor Teheranului în cadrul unui plan care vizează redeschiderea Strâmtorii Ormuz, aflată în centrul războiului în care se confruntă cele două țări de opt luni, relatează AFP. 'Conflictul cu Iranul nu se va rezolva nici pe cale militară, nici printr-o înăsprire a sancț
Reuniune privind Orientul Mijlociu în marja G7 de la Paris
O reuniune privind situația din Orientul Mijlociu va avea loc, marți, la Paris, între patru miniștri europeni de externe și omologii lor din Qatar și Arabia Saudită, a anunțat Ministerul francez de Externe, relatează AFP. Reuniunea are loc la inițiativa șefului diplomației franceze Jean-Noël Barrot, 'în marja reuniunii min
Cisiordania: Un adolescent palestinian de 14 ani, ucis de armata israeliană, anunță Ministerul Sănătății palestinian
Un adolescent palestinian de 14 ani a fost împușcat mortal de soldați israelieni în nordul Cisiordaniei ocupate, a anunțat Ministerul Sănătății palestinian, armata israeliană declarând că a ripostat la tentativa de aruncare cu pietre, transmite AFP. Moutaz Eyad Daghlas, în vârstă de 14 ani, a fost ucis luni seară
Negocieri ruso-ucrainene/ Emisarii americani insistă asupra unui nou cadru de securitate în Europa
Emisarul și ginerele președintelui american Donald Trump, Jared Kushner, a îndemnat marți încă o dată la crearea unui nou cadru de securitate pentru Ucraina și Rusia, precum și pentru Europa, la începutul noii runde de negocieri ruso-ucrainene mediate de SUA la Abu Dhabi, relatează agențiile AFP și EFE. 'Speranța astăzi n
SUA/ Alegătorii din California au respins prin referendum propunerea de taxare a averilor miliardarilor
Alegătorii din statul american California au respins prin referendum propunerea de taxare a averilor miliardarilor, susținută în special de economistul Gabriel Zucman, indică proiecțiile realizate de media din SUA la aproape o săptămână de la scrutin, transmite marți AFP. Inițiativa propunea taxarea celor aproximativ 200 de miliard












