logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Parlamentul European a adoptat regulile de protecţie a avertizorilor de integritate

Imagine din galeria Agerpres

Parlamentul European (PE) a adoptat marţi regulile care protejează avertizorii de integritate în UE, astfel încât aceştia să poată avertiza direct opinia publică asupra unor fraude, fără a se teme de represalii, se menţionează într-un comunicat al PE.

Noile norme, adoptate cu 591 de voturi pentru, 29 împotrivă şi 33 de abţineri, convenite deja de negociatorii Parlamentului cu miniştrii UE, conţin noi reglementări la nivel european pentru protecţia avertizorilor de integritate ce semnalează încălcări ale dreptului european în diverse domenii, precum achiziţiile publice, serviciile financiare, spălarea de bani, siguranţa produselor sau a transportului, siguranţa nucleară, sănătatea publică, protecţia consumatorilor sau a datelor.

Cei care dezvăluie informaţii dobândite în context profesional asupra unor activităţi ilegale sau dăunătoare vor fi mai bine protejaţi de noi reglementări europene aprobate marţi.

Pentru a garanta siguranţa potenţialilor avertizori de integritate şi confidenţialitatea informaţiilor dezvăluite, noile norme permit dezvăluirea informaţiilor fie la nivel intern al organizaţiei în cauză, fie direct autorităţilor naţionale competente, precum şi instituţiilor, organismelor sau agenţiilor europene.

În cazurile în care nu a fost luată nicio măsură adecvată ca răspuns la semnalarea iniţială sau dacă există un pericol iminent la adresa interesului public sau un risc de represalii, avertizorii vor fi în continuare protejaţi dacă vor decide să facă publice informaţiile.

Reglementările interzic în mod explicit represaliile şi introduc măsuri de protecţie pentru a împiedica suspendarea, retrogradarea şi intimidarea sau confruntarea avertizorului cu alte forme de represalii. Cei care oferă sprijin avertizorului, cum ar fi facilitatorii, colegii sau rudele, sunt de asemenea protejaţi.

Statele membre trebuie să se asigure că avertizorii de integritate au acces gratuit la informaţii şi consultanţă complete şi independente cu privire la procedurile şi căile de atac disponibile, precum şi asistenţă juridică în timpul procedurilor. În timpul procedurilor judiciare, avertizorii pot beneficia, de asemenea, de sprijin financiar şi psihologic.

Raportorul Virginie Roziere (S&D, Franţa) a declarat: "Scandalurile recente, cum ar fi LuxLeaks, Panama Papers sau Football leaks, au adus în atenţie problematicile cu care se confruntă astăzi avertizorii de integritate. În ajunul alegerilor europene, Parlamentul s-a reunit pentru a transmite un semnal puternic: a auzit preocupările cetăţenilor săi şi a impus reguli ferme care să garanteze siguranţa acestora şi a celor care aleg să vorbească deschis"

Reglementările urmează a fi aprobate şi de către miniştrii UE. Statele membre vor avea apoi doi ani la dispoziţie pentru a se conforma cu regulile prevăzute de directivă.

În prezent, doar 10 ţări UE (Franţa, Ungaria, Irlanda, Italia, Lituania, Malta, Olanda, Slovacia, Suedia şi Regatul Unit) oferă o protecţie juridică completă. În celelalte ţări, protecţia este doar parţială sau se aplică anumitor sectoare sau categorii de angajaţi.

Un studiu realizat în 2017 de către Comisia Europeană a estimat că pierderea potenţialelor avantaje datorate lipsei de protecţie a avertizorilor de integritate, numai în cadrul achiziţiilor publice, se situează între 5,8 şi 9,6 miliarde EUR pe an la nivel UE.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 29

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 27-05-2026 21:28

Justiția din Germania o condamnă la 13 ani de închisoare pe o militantă a Grupului Baader-Meinhof din Facțiunea Armata Roșie

O instanță din Germania a condamnat-o miercuri pe Daniela Klette, în vârstă de 67 de ani, la 13 ani de închisoare pentru mai multe jafuri armate și o tentativă de răpire, informează Reuters, care menționează apartenența femeii la o cunoscută grupare teroristă de extremă stânga Facțiunea Armata Roșie (RAF, Rote Armee Fraktion).

Politic Ex 27-05-2026 20:16

Norvegia va beneficia de umbrela nucleară franceză

Norvegia va beneficia de umbrela nucleară a Franței, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Store agenției norvegiene de presă NTB, preluată de Reuters. Store a făcut miercuri după-amiază o vizită la Paris, pentru a discuta direct cu președintele francez Emmanuel Macron și a semna un nou acord bilateral de apărare. Conform prim-ministrului,

Politic Ex 27-05-2026 19:56

ONU trage un semnal de alarmă în ce privește uciderea de către Israel de palestinieni în apropiere de linia de armistițiu

Aproximativ o treime dintre palestinienii uciși de Israel de la armistițiul din octombrie se aflau în zone apropiate de linia de armistițiu a armatei cu Hamas, ceea ce ridică preocupări că militarii ar putea trage în civili doar pentru că se apropie de zonă, a atenționat Oficiul Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului (OHCHR)

Politic Ex 27-05-2026 19:44

Zelenski cere Statelor Unite mai multe rachete antiaeriene pentru #Ucraina

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut Statelor Unite mai multe rachete pentru sistemele de apărare antiaeriană Patriot, informează miercuri AFP și Reuters. Într-o scrisoare adresată marți președintelui Donald Trump și Congresului SUA, liderul de la Kiev arată că rachetele Patriot PAC-3 și lansatoarele sunt 'un instrument

Politic Ex 27-05-2026 18:36

Keir Starmer și Donald Tusk au semnat un tratat de securitate și apărare în contextul 'provocării' reprezentate de Rusia

Prim-ministrul britanic Keir Starmer a semnat miercuri cu omologul său polonez Donald Tusk un tratat care întărește cooperarea între cele două țări în materie de securitate și apărare, pentru a face față 'provocării' reprezentate de Rusia, relatează AFP. Acest tratat a fost semnat la un an după un tratat de prietenie

Politic Ex 27-05-2026 18:27

BTA: De la Paris, premierul bulgar îndeamnă Europa să regândească strategia față de războiul din Ucraina

Prim-ministrul bulgar Rumen Radev consideră că Europa este în întârziere în eforturile sale de a începe negocieri cu Rusia și trebuie să facă o reevaluare foarte rapidă a strategiei sale și a abordării conflictului cu Ucraina. Urmărirea unei strategii de 'pace prin putere' și încercările de a obține

Politic Ex 27-05-2026 18:05

Canada va cumpăra avioane de alertă timpurie de la Suedia, în locul modelului american

Canada, care susține că vrea să-și reducă dependența de firmele americane de apărare, a anunțat miercuri planuri de a achiziționa o flotă de avioane de alertă timpurie de la grupul suedez Saab și nu de la competitorul american Boeing, relatează Reuters. Prim-ministrul Mark Carney a spus că țara sa va opta pentru GlobalEye de la Saab, care este

Politic Ex 27-05-2026 18:00

Lidera opoziției din Taiwan va vizita SUA, pentru a explica abordarea pașnică a partidului său

Lidera opoziției taiwaneze, Cheng Li-wun, care se împotrivește creșterii 'excesive' a cheltuielilor militare ale Taiwanului, a confirmat miercuri o vizită în SUA în perioada 1-16 iunie, la două luni după întâlnirea sa cu președintele chinez Xi Jinping și după vizita efectuată la jumătatea acestei luni în China de președinte

Politic Ex 27-05-2026 17:18

Franța/Apel în dosarul finanțării din Libia a campaniei prezidențiale din 2007:Avocații lui Sarkozy cer achitarea

Avocații fostului președinte francez Nicolas Sarkozy au cerut marți achitarea clientului lor în procesul de apel privind finanțarea libiană a campaniei sale pentru alegerile prezidențiale din 2007, informează AFP și dpa. 'Nicolas Sarkozy trebuie achitat pentru că este nevinovat', a declarat Tristan Gautier la tribunalul din Paris

Politic Ex 27-05-2026 16:45

Finlanda are suspiciuni că un avion militar rus i-a violat spațiul aerian pentru a evita o furtună

Forțele aeriene finlandeze au anunțat miercuri că au suspiciuni că un avion militar rus a violat spațiul aerian finlandez în timp ce încerca să evite o furtună în Golful Finlandei, relatează Reuters. Forțele aeriene au răspuns incidentului cu un zbor operațional, potrivit armatei, care a precizat că incidentul s-a produs &ici

Politic Ex 27-05-2026 16:10

Franța: Comisia de specialitate din Senat cere 14 miliarde de euro în plus pentru armată până în 2030

Senatul francez a propus miercuri creșterea efortului bugetar pentru armată, votând în comisia de specialitate o anvelopă de 14 miliarde de euro suplimentare până în 2030, în plus față de cele 436 de miliarde solicitate de guvern prin actualizarea legii de programare militară, relatează AFP. Într-un context

Politic Ex 27-05-2026 15:49

Rusia avertizează în scris Armenia că nu îi va mai furniza petrol și gaze ieftine dacă va continua apropierea de UE

Autoritățile ruse au transmis miercuri Armeniei o scrisoare prin care înștiințează această țară că îi va suspenda livrările de petrol și gaze în condiții preferențiale dacă guvernul de la Erevan continuă apropierea de UE, relatează agențiile Reuters și EFE. 'Pe 27 mai, ambasada Rusiei a transmis oficial părții armene scri

Politic Ex 27-05-2026 15:12

Serbia va începe să asambleze roboți umanoizi în luna iulie, anunță președintele Vucic

Președintele sârb Aleksandar Vucic a anunțat miercuri la Jiaxing, în China, că Serbia va începe producția de roboți între 10 și 20 iulie și că, în două luni, Serbia va avea roboți umanoizi, ceva ce nu avea nicio altă țară europeană, relatează Tanjug. În cea de a patra zi a vizitei sale oficiale în Chin

Politic Ex 27-05-2026 14:36

Papa Leon al XIV-lea, despre războiul din #Ucraina: Oricând rachetele și dronele cad, se prăbușesc și speranțele

Papa Leon al XIV-lea a deplâns miercuri o 'puternică intensificare' a războiului în Ucraina în timpul audienței sale săptămânale, declarând în fața pelerinilor adunați în Piața Sfântul Petru că vrea să-și exprime 'apropierea' față de cei care au avut de suferit, relatează Ansa și Reuters.

Politic Ex 27-05-2026 14:13

Iranul consideră puțin probabilă o reluare a războiului cu SUA

Iranul a estimat miercuri drept puțin probabilă reluarea ostilităților cu SUA, în pofida unor recente lovituri americane, și pe fondul unor laborioase tratative diplomatice pentru a pune capăt în mod durabil războiului, relatează AFP. În același timp, ca o etapă în plus spre o revenire la normal, accesul la internet a f