Primul summit Kim Jong Un - Vladimir Putin ar putea avea loc săptămâna viitoare (surse)
Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, ar putea avea un prim summit cu preşedintele rus, Vladimir Putin, săptămâna viitoare, când Putin va călători în Orientul Îndepărtat în drumul său spre o conferinţă internaţională în China, au precizat luni surse citate de agenţia sud-coreeană Yonhap.
"Preşedintele rus, Vladimir Putin, urmează să se deplaseze în regiunea Orientului Îndepărtat în jurul datei de 24 aprilie", a spus o sursă, adăugând că "sunt destul de mari şansele ca un summit între Rusia şi Coreea de Nord să aibă loc în jurul acestei date".
Putin ar putea face o vizită în regiunea Extremului Orient rus, în vecinătatea părţii nord-estice a Coreei de Nord, cu prilejul participării la un forum despre Noul Drum al Mătăsii ce va avea loc la Beijing în zilele de 26 şi 27 aprilie, a spus aceeaşi sursă.
O altă sursă a arătat că un summit între Putin şi Kim ar putea avea loc înainte sau după forumul de la Beijing, existând semnale că nord-coreenii fac pregătiri pentru o reuniune la vârf.
Moscova încă nu a confirmat o dată, însă agenţia TASS a transmis la începutul lunii martie, citând un purtător de cuvânt al Kremlinului, că Moscova şi Phenianul discută de o vizită a lui Kim în Rusia prin "canale diplomatice" şi că aceasta va fi decisă "în viitorul apropiat".
Speculaţiile că o întâlnire între cei doi lideri ar fi iminentă s-au înmulţit odată cu vizitele reciproce ale unor importanţi oficiali ruşi şi nord-coreeni în capitalele celor două ţări, fapt ce sugerează că se fac pregătiri pentru un summit la nivel înalt.
Kim Chang Son, considerat şeful de facto al staffului lui Kim Jong Un, a vizitat în martie Moscova şi Vladivostok. El este însărcinat cu pregătirea logistică a deplasărilor peste hotare ale liderului de la Phenian.
La începutul acestei luni, ministrul rus de Interne, Vladimir Kolokolţev, responsabil cu problemele de securitate, a vizitat capitala nord-coreeană.
Putin l-a invitat în mai anul trecut pe Kim să viziteze Rusia. O vizită a acestuia la Moscova era aşteptată înainte de sfârşitul anului trecut, dar aceasta nu s-a materializat.
Coreea de Nord şi-a intensificat diplomaţia cu Rusia de la eşecul summitului din februarie de la Hanoi dintre Kim Jong Un şi Donald Trump.
Liderul nord-coreean s-a aflat în China de patru ori în ultimul an pentru întâlniri cu preşedintele chinez, Xi Jinping, ultima vizită având loc în ianuarie. Cu toate acestea, el nu a vizitat Rusia de la preluarea mandatului, la finalul lui 2011. AGERPRES/(AS - autor: Vicenţiu Purcărea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bulgaria: Zi de doliu național, miercuri, după accidentul rutier soldat cu 12 morți
Doisprezece oameni și-au pierdut viața în urma unei coliziuni în lanț în care au fost implicate marți 86 de vehicule, pe fondul unei ceți dense, pe autostrada care leagă capitala Bulgariei, Sofia, de orașul Burgas, situat la Marea Neagră, au anunțat oficiali și presa locală, transmit dpa și Reuters. Miercuri a fost declarată zi de doliu național &ic
BTA/Radev: Liderii europeni susțin propunerea de moratoriu asupra atacurilor împotriva navelor civile din Marea Neagră
Premierul Rumen Radev a declarat marți că propunerea Bulgariei și a României pentru un moratoriu privind atacurile asupra navelor civile din Marea Neagră a primit sprijin din partea conducerii Comisiei Europene (CE) și a liderilor europeni, informează BTA. Radev a vorbit la Varna, unde s-a întâlnit cu președinta CE, Ursula vo
Amnesty International declară 'starea de alertă privind statul de drept' în Franța
Organizația neguvernamentală internațională pentru drepturile omului Amnesty International a declarat marți 'starea de alertă privind statul de drept' în Franța, din cauza 'practicilor autoritare' în contextul mobilizării sociale marcate de violențe și acuzații privind intervenția brutală a poliției, transmite AFP.
Cancelarul Friedrich Merz insistă pe reducerea bugetului european în care cere includerea sprijinului pentru Ucraina
Cancelarul german Friedrich Merz a cerut marți schimbări în propunerea Cadrului Financiar Multianual european pentru a se putea încheia negocierile și a susținut că, pe lângă noile priorități legate de apărare și competitivitate, este necesar să se prevadă în buget sprijinul comun pentru Ucraina, informează EFE. 'Ca
SUA: Hegseth califică drept o farsă sortită eșecului demersurile de destituire lansate împotriva sa
Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a calificat marți drept o farsă sortită eșecului demersurile de destituire lansate împotriva sa (procedura de 'impeachment') pentru abuz de putere în timpul războiului cu Iranul, au consemnat AFP și Reuters. În prima sa conferință de presă la Pentagon din luna mai î
Negocieri ruso-ucrainene/ Discuțiile mediate de SUA continuă miercuri după 4,5 ore de consultări marți
Negocierile dintre Rusia și Ucraina, mediate de SUA, care au avut loc marți în Abu Dhabi, vor continua miercuri, potrivit relatărilor mass-media ruse care citează surse oficiale, informează EFE. Delegațiile, care s-au văzut față în față pentru prima dată după aproape nouă luni, au avut patru ore și jumătate de consultări în p
Statele Unite retrag avioane militare de la o bază din Anglia din cauza unei amenințări iraniene
Statele Unite și-au retras luni avioanele militare de la baza aeriană Mildenhall din estul Angliei, în urma unei amenințări din partea Iranului, la numai o lună după o măsură similară la o altă bază a forțelor aeriene britanice (RAF, Royal Air Force), cea de la Fairford, transmite marți AFP citând articole din ziarele Wall Street Journal și Financial Time
Comisia Europeană a deschis consultări privind noi orientări împotriva deepfake-urilor și a ingerinței în alegeri
Comisia Europeană propune ca marile platforme și motoare de căutare online să eticheteze deepfake-urile, să detecteze din timp rețelele de manipulare străină și să dea socoteală după fiecare scrutin electoral într-un proiect de orientări pe care îl supune, începând de marți, consultării publice până pe 23 noiembrie, informează EFE.
Slovacia și Cehia critică declarațiile cancelarului german Friedrich Merz despre ajutorul pentru #Ucraina
Premierii slovac și ceh au criticat marți dorința cancelarului german Friedrich Merz de a condiționa discuțiile despre următorul buget european de un angajament al tuturor statelor membre de a participa la finanțarea Ucrainei, premierul slovac Robert Fico calificând demersul drept 'șantaj', transmite AFP. Friedrich Merz i-a trans
Abu Dhabi: Europenii și americanii afirmă, într-un comunicat, angajamentul comun pentru o securitate europeană 'puternică'
Europenii și americanii și-au reafirmat marți angajamentul pentru o securitate europeană 'puternică' în momentul în care pacea va reveni în Ucraina, țară a cărei 'integritate teritorială' și 'suveranitate' trebuie garantate de orice acord viitor, transmite AFP. Într-o declarație comună, făcută pu
Iranul cere SUA să răspundă exigențelor sale pentru a pune capăt războiului
Iranul presează marți SUA să răspundă cererilor Teheranului în cadrul unui plan care vizează redeschiderea Strâmtorii Ormuz, aflată în centrul războiului în care se confruntă cele două țări de opt luni, relatează AFP. 'Conflictul cu Iranul nu se va rezolva nici pe cale militară, nici printr-o înăsprire a sancț
Reuniune privind Orientul Mijlociu în marja G7 de la Paris
O reuniune privind situația din Orientul Mijlociu va avea loc, marți, la Paris, între patru miniștri europeni de externe și omologii lor din Qatar și Arabia Saudită, a anunțat Ministerul francez de Externe, relatează AFP. Reuniunea are loc la inițiativa șefului diplomației franceze Jean-Noël Barrot, 'în marja reuniunii min
Cisiordania: Un adolescent palestinian de 14 ani, ucis de armata israeliană, anunță Ministerul Sănătății palestinian
Un adolescent palestinian de 14 ani a fost împușcat mortal de soldați israelieni în nordul Cisiordaniei ocupate, a anunțat Ministerul Sănătății palestinian, armata israeliană declarând că a ripostat la tentativa de aruncare cu pietre, transmite AFP. Moutaz Eyad Daghlas, în vârstă de 14 ani, a fost ucis luni seară
Negocieri ruso-ucrainene/ Emisarii americani insistă asupra unui nou cadru de securitate în Europa
Emisarul și ginerele președintelui american Donald Trump, Jared Kushner, a îndemnat marți încă o dată la crearea unui nou cadru de securitate pentru Ucraina și Rusia, precum și pentru Europa, la începutul noii runde de negocieri ruso-ucrainene mediate de SUA la Abu Dhabi, relatează agențiile AFP și EFE. 'Speranța astăzi n
SUA/ Alegătorii din California au respins prin referendum propunerea de taxare a averilor miliardarilor
Alegătorii din statul american California au respins prin referendum propunerea de taxare a averilor miliardarilor, susținută în special de economistul Gabriel Zucman, indică proiecțiile realizate de media din SUA la aproape o săptămână de la scrutin, transmite marți AFP. Inițiativa propunea taxarea celor aproximativ 200 de miliard












