ONU: António Guterres crede că mai este timp să se evite "ce e mai rău" în Libia
Secretarul general al ONU, António Guterres, a apreciat miercuri că mai este timp să se ajungă la un armistiţiu în Libia şi să se evite o mare confruntare pentru Tripoli, ceea ce ar fi "ce e mai rău" pentru această ţară, transmite EFE.
"Este clar că suntem în faţa unei situaţii foarte periculoase şi că trebuie să o oprim", le-a spus Guterres jurnaliştilor după o reuniune cu uşile închise a membrilor Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite.
Diplomatul portughez s-a aflat săptămâna trecută în Libia pentru a încerca să-l convingă pe mareşalul Khalifa Haftar, omul forte din estul ţării, să frâneze ofensiva militară de cucerire a capitalei.
"Este evident că apelul meu împotriva unei ofensive şi pentru încetarea ostilităţilor nu a fost ascultat", şi-a exprimat regretul Guterres, care a insistat totuşi că este încă posibil să se ajungă la un armistiţiu.
"Încă e timp pentru o încetare a ostilităţilor şi pentru a evita ce e mai rău, adică o dramatică şi sângeroasă bătălie pentru Tripoli", a mai arătat secretarul general al ONU.
El a adăugat că îl preocupă în mod special securitatea imigranţilor şi refugiaţilor care au fost surprinşi de lupte în capitala libiană.
Guterres a subliniat totodată că "nu există o soluţie militară" pentru conflict şi că doar o rezolvare politică, precum cea promovată de ONU, este fezabilă.
Consiliul de Securitate a analizat miercuri situaţia într-o reuniune convocată de Germania şi Regatul Unit, în care, potrivit surselor diplomatice, statele şi-au manifestat sprijinul pentru eforturile lui Guterres şi trimisul său, Ghassam Saleme.
În acelaşi timp, de-a lungul zilei, au avut loc noi lupte la sud de Tripoli între miliţiile aliate guvernului susţinut de ONU şi forţele lui Haftar, fără ca vreuna dintre părţi să reuşească un avans semnificativ.
Confruntarea a obligat Naţiunile Unite să amâne Conferinţa Naţională pentru Reconciliere în Libia, prevăzută pentru duminică, o reuniune ce era considerată cheie pentru progresul procesului politic.
Libia este un stat eşuat, victima haosului şi războiului civil, din 2011, după căderea dictaturii lui Muammar Gaddafi.
În prezent, există doi poli de putere: unul la Tripoli, un guvern impus de ONU şi susţinut de Uniunea Europeană, şi altul la Tobruk, în estul Libiei, sub conducerea lui Haftar.
De haosul creat profită zeci de miliţii şi grupări mafiote axate pe contrabanda cu arme, persoane şi combustibil care s-au transformat într-un adevărat motor al unui stat cu o economie distrusă. AGERPRES/(AS - autor: Vicenţiu Purcărea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Noul parlament israelian și-a început mandatul, Eisenkot încearcă să formeze un guvern
Parlamentarii israelieni au depus marți jurământul, dar noul legislativ și-a început mandatul fără ca Israelul să aibă și un nou guvern, consemnează Reuters. Ca urmare a rezultatului alegerilor din 27 octombrie, premierul Benjamin Netanyahu nu mai dispune de o majoritate parlamentară, dar rămâne interimar la conducerea execut
Bulgaria: Zi de doliu național, miercuri, după accidentul rutier soldat cu 12 morți
Doisprezece oameni și-au pierdut viața în urma unei coliziuni în lanț în care au fost implicate marți 86 de vehicule, pe fondul unei ceți dense, pe autostrada care leagă capitala Bulgariei, Sofia, de orașul Burgas, situat la Marea Neagră, au anunțat oficiali și presa locală, transmit dpa și Reuters. Miercuri a fost declarată zi de doliu național &ic
BTA/Radev: Liderii europeni susțin propunerea de moratoriu asupra atacurilor împotriva navelor civile din Marea Neagră
Premierul Rumen Radev a declarat marți că propunerea Bulgariei și a României pentru un moratoriu privind atacurile asupra navelor civile din Marea Neagră a primit sprijin din partea conducerii Comisiei Europene (CE) și a liderilor europeni, informează BTA. Radev a vorbit la Varna, unde s-a întâlnit cu președinta CE, Ursula vo
Amnesty International declară 'starea de alertă privind statul de drept' în Franța
Organizația neguvernamentală internațională pentru drepturile omului Amnesty International a declarat marți 'starea de alertă privind statul de drept' în Franța, din cauza 'practicilor autoritare' în contextul mobilizării sociale marcate de violențe și acuzații privind intervenția brutală a poliției, transmite AFP.
Cancelarul Friedrich Merz insistă pe reducerea bugetului european în care cere includerea sprijinului pentru Ucraina
Cancelarul german Friedrich Merz a cerut marți schimbări în propunerea Cadrului Financiar Multianual european pentru a se putea încheia negocierile și a susținut că, pe lângă noile priorități legate de apărare și competitivitate, este necesar să se prevadă în buget sprijinul comun pentru Ucraina, informează EFE. 'Ca
SUA: Hegseth califică drept o farsă sortită eșecului demersurile de destituire lansate împotriva sa
Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a calificat marți drept o farsă sortită eșecului demersurile de destituire lansate împotriva sa (procedura de 'impeachment') pentru abuz de putere în timpul războiului cu Iranul, au consemnat AFP și Reuters. În prima sa conferință de presă la Pentagon din luna mai î
Negocieri ruso-ucrainene/ Discuțiile mediate de SUA continuă miercuri după 4,5 ore de consultări marți
Negocierile dintre Rusia și Ucraina, mediate de SUA, care au avut loc marți în Abu Dhabi, vor continua miercuri, potrivit relatărilor mass-media ruse care citează surse oficiale, informează EFE. Delegațiile, care s-au văzut față în față pentru prima dată după aproape nouă luni, au avut patru ore și jumătate de consultări în p
Statele Unite retrag avioane militare de la o bază din Anglia din cauza unei amenințări iraniene
Statele Unite și-au retras luni avioanele militare de la baza aeriană Mildenhall din estul Angliei, în urma unei amenințări din partea Iranului, la numai o lună după o măsură similară la o altă bază a forțelor aeriene britanice (RAF, Royal Air Force), cea de la Fairford, transmite marți AFP citând articole din ziarele Wall Street Journal și Financial Time
Comisia Europeană a deschis consultări privind noi orientări împotriva deepfake-urilor și a ingerinței în alegeri
Comisia Europeană propune ca marile platforme și motoare de căutare online să eticheteze deepfake-urile, să detecteze din timp rețelele de manipulare străină și să dea socoteală după fiecare scrutin electoral într-un proiect de orientări pe care îl supune, începând de marți, consultării publice până pe 23 noiembrie, informează EFE.
Slovacia și Cehia critică declarațiile cancelarului german Friedrich Merz despre ajutorul pentru #Ucraina
Premierii slovac și ceh au criticat marți dorința cancelarului german Friedrich Merz de a condiționa discuțiile despre următorul buget european de un angajament al tuturor statelor membre de a participa la finanțarea Ucrainei, premierul slovac Robert Fico calificând demersul drept 'șantaj', transmite AFP. Friedrich Merz i-a trans
Abu Dhabi: Europenii și americanii afirmă, într-un comunicat, angajamentul comun pentru o securitate europeană 'puternică'
Europenii și americanii și-au reafirmat marți angajamentul pentru o securitate europeană 'puternică' în momentul în care pacea va reveni în Ucraina, țară a cărei 'integritate teritorială' și 'suveranitate' trebuie garantate de orice acord viitor, transmite AFP. Într-o declarație comună, făcută pu
Iranul cere SUA să răspundă exigențelor sale pentru a pune capăt războiului
Iranul presează marți SUA să răspundă cererilor Teheranului în cadrul unui plan care vizează redeschiderea Strâmtorii Ormuz, aflată în centrul războiului în care se confruntă cele două țări de opt luni, relatează AFP. 'Conflictul cu Iranul nu se va rezolva nici pe cale militară, nici printr-o înăsprire a sancț
Reuniune privind Orientul Mijlociu în marja G7 de la Paris
O reuniune privind situația din Orientul Mijlociu va avea loc, marți, la Paris, între patru miniștri europeni de externe și omologii lor din Qatar și Arabia Saudită, a anunțat Ministerul francez de Externe, relatează AFP. Reuniunea are loc la inițiativa șefului diplomației franceze Jean-Noël Barrot, 'în marja reuniunii min
Cisiordania: Un adolescent palestinian de 14 ani, ucis de armata israeliană, anunță Ministerul Sănătății palestinian
Un adolescent palestinian de 14 ani a fost împușcat mortal de soldați israelieni în nordul Cisiordaniei ocupate, a anunțat Ministerul Sănătății palestinian, armata israeliană declarând că a ripostat la tentativa de aruncare cu pietre, transmite AFP. Moutaz Eyad Daghlas, în vârstă de 14 ani, a fost ucis luni seară
Negocieri ruso-ucrainene/ Emisarii americani insistă asupra unui nou cadru de securitate în Europa
Emisarul și ginerele președintelui american Donald Trump, Jared Kushner, a îndemnat marți încă o dată la crearea unui nou cadru de securitate pentru Ucraina și Rusia, precum și pentru Europa, la începutul noii runde de negocieri ruso-ucrainene mediate de SUA la Abu Dhabi, relatează agențiile AFP și EFE. 'Speranța astăzi n












