Mike Pence a cerut ONU să-l recunoască pe Juan Guaido drept conducătorul Venezuelei
Vicepreşedintele american Mike Pence a cerut miercuri ONU să-l recunoască pe opozantul Juan Guaido drept liderul Venezuelei şi a solicitat plecarea lui Nicolas Maduro de la putere, atrăgându-şi imediat critici virulente din partea Rusiei, care a denunţat 'ingerinţele' SUA pentru o 'schimbare de regim' în Venezuela, potrivit AFP şi Le Figaro.
Evocând în faţa Consiliului de Securitate, reunit la cererea Washingtonului, 'un stat în derută', Mike Pence a precizat că Statele Unite sunt pe cale să redacteze un proiect de rezoluţie pentru această recunoaştere de către Naţiunile Unite. El ar putea fi prezentat în Adunarea Generală a ONU, unde Rusia şi China, aliaţii preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro, nu au drept de veto.
Adresându-se reprezentantului Venezuelei, care butona la telefonul său mobil, vicepreşedintele american i-a spus că ar face mai bine dacă s-ar întoarce la el în ţară pentru a-i spune lui Nicolas Maduro că 'timpul său s-a scurs'. Maduro 'trebuie să plece', a insistat Mike Pence. Reamintind sancţiunile individuale deja luate de Washington împotriva oficialilor venezueleni, Pence a anunţat, de asemenea, că preşedintele american Donald Trump va 'adopta în curând sancţiuni împotriva Cubei pentru a pedepsi prezenţa sa negativă în Venezuela'. Washingtonul va suplimenta cu 60 de milioane de dolari asistenţa sa umanitară pentru venezueleni, a mai spus el.
'Este un nou episod din spectacolul privind răsturnarea regimului' lui Nicolas Maduro, a reacţionat ambasadorul Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, în timp ce Mike Pence părăsise deja sala Consiliului. Nu Venezuela 'ameninţă securitatea internaţională, ci actorii externi sunt cei care o ameninţă', a spus el. 'Dacă doriţi să readuceţi măreţia SUA, ceea ce dorim cu toţii, opriţi interferenţele!', a declarat diplomatul rus.
China şi-a exprimat de asemenea opoziţia faţă de 'orice ingerinţă' în Venezuela, la fel ca faţă de 'orice intervenţie militară' în această ţară.
De la începutul anului, Consiliul de Securitate al ONU nu a reuşit să convină asupra unei linii comune cu privire la Venezuela. Aproape în fiecare lună, Statele Unite îşi trimit la Naţiunile Unite oficiali să încerce să obţină mai mult sprijin pentru Juan Guaido.
În ianuarie, secretarul de stat Mike Pence s-a deplasat la sediul ONU din New York, apoi în februarie a fost trimis emisarul special american Elliott Abrams. În această miercuri, 'a fost (din nou) Mike Pence, data viitoarea va veni probabil Donald Trump!', a remarcat ironic un diplomat, sub rezerva anonimatului.
Reuniunea de miercuri a Consiliului de Securitate a fost consacrată ajutorului umanitar în Venezuela, în timp ce - potrivit Naţiunilor Unite - şapte milioane de persoane, adică aproape un sfert din populaţia venezueleană - duc lipsă de hrană şi de asistenţă medicală.
'Criza umanitară' a determinat 3,4 milioane de venezueleni să părăsească ţara, refugiindu-se în 15 ţări din regiune, conform Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR). Aceşti migranţi sau refugiaţi au fugit din cauza problemelor de subalimentaţie, în căutare de medicamente pentru boli cronice sau din cauza violenţei şi a insecurităţii, potrivit UNHCR. AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci; editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Keir Starmer și Donald Tusk au semnat un tratat de securitate și apărare în contextul 'provocării' reprezentate de Rusia
Prim-ministrul britanic Keir Starmer a semnat miercuri cu omologul său polonez Donald Tusk un tratat care întărește cooperarea între cele două țări în materie de securitate și apărare, pentru a face față 'provocării' reprezentate de Rusia, relatează AFP. Acest tratat a fost semnat la un an după un tratat de prietenie
BTA: De la Paris, premierul bulgar îndeamnă Europa să regândească strategia față de războiul din Ucraina
Prim-ministrul bulgar Rumen Radev consideră că Europa este în întârziere în eforturile sale de a începe negocieri cu Rusia și trebuie să facă o reevaluare foarte rapidă a strategiei sale și a abordării conflictului cu Ucraina. Urmărirea unei strategii de 'pace prin putere' și încercările de a obține
Canada va cumpăra avioane de alertă timpurie de la Suedia, în locul modelului american
Canada, care susține că vrea să-și reducă dependența de firmele americane de apărare, a anunțat miercuri planuri de a achiziționa o flotă de avioane de alertă timpurie de la grupul suedez Saab și nu de la competitorul american Boeing, relatează Reuters. Prim-ministrul Mark Carney a spus că țara sa va opta pentru GlobalEye de la Saab, care este
Lidera opoziției din Taiwan va vizita SUA, pentru a explica abordarea pașnică a partidului său
Lidera opoziției taiwaneze, Cheng Li-wun, care se împotrivește creșterii 'excesive' a cheltuielilor militare ale Taiwanului, a confirmat miercuri o vizită în SUA în perioada 1-16 iunie, la două luni după întâlnirea sa cu președintele chinez Xi Jinping și după vizita efectuată la jumătatea acestei luni în China de președinte
Franța/Apel în dosarul finanțării din Libia a campaniei prezidențiale din 2007:Avocații lui Sarkozy cer achitarea
Avocații fostului președinte francez Nicolas Sarkozy au cerut marți achitarea clientului lor în procesul de apel privind finanțarea libiană a campaniei sale pentru alegerile prezidențiale din 2007, informează AFP și dpa. 'Nicolas Sarkozy trebuie achitat pentru că este nevinovat', a declarat Tristan Gautier la tribunalul din Paris
Finlanda are suspiciuni că un avion militar rus i-a violat spațiul aerian pentru a evita o furtună
Forțele aeriene finlandeze au anunțat miercuri că au suspiciuni că un avion militar rus a violat spațiul aerian finlandez în timp ce încerca să evite o furtună în Golful Finlandei, relatează Reuters. Forțele aeriene au răspuns incidentului cu un zbor operațional, potrivit armatei, care a precizat că incidentul s-a produs &ici
Franța: Comisia de specialitate din Senat cere 14 miliarde de euro în plus pentru armată până în 2030
Senatul francez a propus miercuri creșterea efortului bugetar pentru armată, votând în comisia de specialitate o anvelopă de 14 miliarde de euro suplimentare până în 2030, în plus față de cele 436 de miliarde solicitate de guvern prin actualizarea legii de programare militară, relatează AFP. Într-un context
Rusia avertizează în scris Armenia că nu îi va mai furniza petrol și gaze ieftine dacă va continua apropierea de UE
Autoritățile ruse au transmis miercuri Armeniei o scrisoare prin care înștiințează această țară că îi va suspenda livrările de petrol și gaze în condiții preferențiale dacă guvernul de la Erevan continuă apropierea de UE, relatează agențiile Reuters și EFE. 'Pe 27 mai, ambasada Rusiei a transmis oficial părții armene scri
Serbia va începe să asambleze roboți umanoizi în luna iulie, anunță președintele Vucic
Președintele sârb Aleksandar Vucic a anunțat miercuri la Jiaxing, în China, că Serbia va începe producția de roboți între 10 și 20 iulie și că, în două luni, Serbia va avea roboți umanoizi, ceva ce nu avea nicio altă țară europeană, relatează Tanjug. În cea de a patra zi a vizitei sale oficiale în Chin
Papa Leon al XIV-lea, despre războiul din #Ucraina: Oricând rachetele și dronele cad, se prăbușesc și speranțele
Papa Leon al XIV-lea a deplâns miercuri o 'puternică intensificare' a războiului în Ucraina în timpul audienței sale săptămânale, declarând în fața pelerinilor adunați în Piața Sfântul Petru că vrea să-și exprime 'apropierea' față de cei care au avut de suferit, relatează Ansa și Reuters.
Iranul consideră puțin probabilă o reluare a războiului cu SUA
Iranul a estimat miercuri drept puțin probabilă reluarea ostilităților cu SUA, în pofida unor recente lovituri americane, și pe fondul unor laborioase tratative diplomatice pentru a pune capăt în mod durabil războiului, relatează AFP. În același timp, ca o etapă în plus spre o revenire la normal, accesul la internet a f
Spania: Sanchez nu vede 'niciun motiv' să-și retragă sprijinul pentru Zapatero, acuzat de trafic de influență
Premierul spaniol Pedro Sanchez a declarat miercuri că nu vede 'niciun motiv' să-și retragă 'sprijinul' pentru predecesorul său, Jose Luis Rodriguez Zapatero, inculpat pentru trafic de influență, după publicarea de noi detalii despre ancheta în curs la începutul acestei săptămâni, relatează AFP. 'Cred că nu există niciun m
Iranul avertizează că tranzitul prin Strâmtoarea Ormuz 'nu va mai fi ca înainte'
Autoritățile iraniene au avertizat miercuri că accesul prin Strâmtoarea Ormuz, în prezent blocat, 'nu va mai fi ca înainte' și că, din acest motiv, au inițiat negocieri cu Omanul, o altă țară riverană acestei rute maritime strategice, relatează EFE. 'Fără îndoială, condițiile și reglementările privind tranzitul prin Str&acir
SUA: Fostul președinte Joe Biden dă în judecată Departamentul de Justiție din cauza publicării unor înregistrări audio
Fostul președinte democrat american Joe Biden a dat în judecată marți Departamentul de Justiție al SUA, solicitând interzicerea publicării unor înregistrări audio și a unor transcrieri ale conversațiilor private cu biograful său din 2016 și 2017, relatează Reuters. Procesul, intentat la un tribunal federal din Washington D.C., vine &i
Navă atacată în Strâmtoarea Ormuz: Coreea de Sud îl convoacă pe ambasadorul iranian
Coreea de Sud a anunțat miercuri că îl va convoca pe ambasadorul Iranului pentru a-i transmite un 'protest ferm', după ce o anchetă atribuie 'cel mai probabil' unei rachete dezvoltate de Iran atacul asupra unei nave sud-coreene în Strâmtoarea Ormuz la începutul lunii mai, relatează AFP. 'Guvernul nostru prevede convo














