Libia: Forţele mareşalului Haftar continuă ofensiva spre Tripoli; lupte în apropierea capitalei (sinteză)
Lupte violente au avut loc duminică, în apropierea capitalei libiene, între forţele mareşalului Khalifa Haftar, care vor să cucerească Tripoli, şi trupele Guvernului de Uniune Naţională (GNA), în ciuda apelurilor internaţionale la încetarea ostilităţilor, transmite AFP.
Washingtonul a chemat la "oprirea imediată" a ofensivei lui Haftar. Însă marile puteri nu au reuşit să se pună de acord la ONU asupra unei poziţii comune privind criza libiană.
Confruntări puternice au avut loc duminică în sudul capitalei, în special la Wadi Rabi şi în perimetrul aeroportului internaţional, o infrastructură scoasă din uz ca urmare a distrugerilor suferite în luptele din 2014.
Armata Naţională Libiană (ANL), forţa paramilitară condusă de mareşalul Haftar, a anunţat duminică efectuarea primului său raid aerian la periferia sudică a capitalei. Forţele loiale GNA, executivul condus de premierul Fayez al-Sarraj, susţinut de ONU, realizaseră prima lor lovitură aeriană cu o zi înainte.
În urma agravării confruntărilor militare, Misiunea ONU în Libia (MANUL) a lansat un "apel urgent" la un armistiţiu de două ore duminică în zona de conflict pentru a permite evacuarea răniţilor şi a civililor.
Dar "nu a existat niciun armistiţiu", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al MANUL. Serviciile de urgenţă libiene au confirmat că nu au putut intra în zona luptelor.
Ţară bogată în petrol, Libia este devastată de multiple conflicte interne izbucnite după căderea dictatorului Muammar Gaddafi.
Forţele mareşalului Haftar, liderul din estul ţării, au lansat joi o ofensivă de cucerire a capitalei Tripoli. Ele sunt loiale unei autorităţi care se opune GNA, structură de conducere instalată la Tripoli şi recunoscută de comunitatea internaţională.
Duminică, purtătorul de cuvânt al trupelor GNA a proclamat începerea unei contraofensive intitulate "Vulcanul mâniei" pentru "a curăţa toate oraşele libiene de agresori".
Armata americană a anunţat duminică retragerea provizorie a militarilor săi din Libia ca urmare a intensificării confruntărilor.
Cel puţin 32 de persoane au fost ucise şi alte 50 rănite de joi, de la începutul atacului asupra capitalei, conform unui ultim bilanţ difuzat duminică de Ministerul Sănătăţii din cadrul GNA. ANL a anunţat sâmbătă că a pierdut 14 combatanţi.
Este dificil "de a avea o viziune clară asupra rezultatului luptelor sau în ce priveşte raportul de forţe", a declarat pentru AFP un diplomat occidental, sub protecţia anonimatului.
Potrivit acestuia, ONU şi ţările occidentale au luat contact cu cele două tabere rivale pentru a evita un război, dar succesul este unul modest până acum.
Violenţele s-au declanşat înaintea unui conferinţe naţionale sub egida ONU menite să stabilească o foaie de parcurs, odată cu organizarea de alegeri.
Emisarul ONU pentru Libia, Ghassan Salame, a asigurat sâmbătă că această reuniune se va desfăşura la datele prevăzute, între 14 şi 16 aprilie, în afara unor "circumstanţe majore".
Statele Unite sunt "profund preocupate" de luptele din apropiere de Tripoli şi lansează un apel la "încetarea imediată" a ofensivei lansate în direcţia capitalei libiene de mareşalul Khalifa Haftar, a declarat duminică secretarul de stat american, Mike Pompeo, citat de AFP.
"Am făcut cunoscut clar că ne opunem ofensivei militare a forţelor lui Khalifa Haftar şi lansăm un apel la încetarea imediată a acestor operaţiuni militare contra capitalei libiene", a spus şeful diplomaţiei de la Washington într-un comunicat.
Rusia a blocat duminică adoptarea unei declaraţii a Consiliului de Securitate al ONU care ar fi îndemnat forţele mareşalului libian Khalifa Haftar să îşi oprească înaintarea spre Tripoli, au făcut cunoscut mai mulţi diplomaţi, relatează AFP.
Delegaţia rusă a cerut ca această declaraţie oficială a Consiliului să lanseze un apel tuturor forţelor armate libiene, nu doar celor ale mareşalului Haftar, să înceteze lupta, potrivit surselor diplomatice.
Această propunere rusă de modificare a fost respinsă de Statele Unite, astfel că Rusia s-a opus adoptării declaraţiei, au subliniat diplomaţii.
După o reuniune cu uşile închise, vineri, privind criza din Libia, Consiliul a îndemnat într-o declaraţie de presă Armata Naţională Libiană (ANL), forţa paramilitară comandată de mareşalul Haftar, "să îşi înceteze activitatea militară".
Marea Britanie a propus atunci spre aprobare celor 15 membri ai Consiliului de Securitate un text cu caracter mai oficial, dar Rusia s-a opus documentului. Or, toate declaraţiile Consiliului trebuie adoptate prin consens.
Proiectul britanic lansa un apel forţelor mareşalului Haftar să înceteze orice activitate militară şi îndemna toate forţele armate libiene, inclusiv pe cele ale Guvernului de uniune naţională (GNA), să opereze o detensionare a situaţiei, potrivit documentului consultat de AFP.
GNA, cu sediul la Tripoli şi al cărui premier este Fayez al-Sarraj, beneficiază de recunoaşterea internaţională.
Textul prezentat de Marea Britanie lansa un apel "pentru ca aceia care sabotează pace şi securitatea Libiei să fie traşi la răspundere", o formulare care viza clar ANL condusă de mareşalul Haftar, şi reitera sprijinul Consiliului de Securitate pentru conferinţa naţională care trebuie să aibă loc sub egida Naţiunilor Unite, între 14 şi 16 aprilie, în Libia, în vederea organizării de alegeri.
Rusia a dorit ca declaraţia Consiliului să ceară tuturor forţelor armate libiene să îşi înceteze activităţile, dar Statele Unite s-au opus.
Moscova este un susţinător cheie al mareşalului Haftar, alături de Egipt şi Emiratele Arabe Unite.
Duminică, ofensiva forţelor mareşalului Haftar în direcţia Tripoli, lansată cu trei zile mai devreme, era frânată de către trupe ale guvernului de uniune naţională, în timp ce Libia riscă să ajungă din nou în război civil. AGERPRES/ (AS - autor: Vicenţiu Purcărea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Noul parlament israelian și-a început mandatul, Eisenkot încearcă să formeze un guvern
Parlamentarii israelieni au depus marți jurământul, dar noul legislativ și-a început mandatul fără ca Israelul să aibă și un nou guvern, consemnează Reuters. Ca urmare a rezultatului alegerilor din 27 octombrie, premierul Benjamin Netanyahu nu mai dispune de o majoritate parlamentară, dar rămâne interimar la conducerea execut
Bulgaria: Zi de doliu național, miercuri, după accidentul rutier soldat cu 12 morți
Doisprezece oameni și-au pierdut viața în urma unei coliziuni în lanț în care au fost implicate marți 86 de vehicule, pe fondul unei ceți dense, pe autostrada care leagă capitala Bulgariei, Sofia, de orașul Burgas, situat la Marea Neagră, au anunțat oficiali și presa locală, transmit dpa și Reuters. Miercuri a fost declarată zi de doliu național &ic
BTA/Radev: Liderii europeni susțin propunerea de moratoriu asupra atacurilor împotriva navelor civile din Marea Neagră
Premierul Rumen Radev a declarat marți că propunerea Bulgariei și a României pentru un moratoriu privind atacurile asupra navelor civile din Marea Neagră a primit sprijin din partea conducerii Comisiei Europene (CE) și a liderilor europeni, informează BTA. Radev a vorbit la Varna, unde s-a întâlnit cu președinta CE, Ursula vo
Amnesty International declară 'starea de alertă privind statul de drept' în Franța
Organizația neguvernamentală internațională pentru drepturile omului Amnesty International a declarat marți 'starea de alertă privind statul de drept' în Franța, din cauza 'practicilor autoritare' în contextul mobilizării sociale marcate de violențe și acuzații privind intervenția brutală a poliției, transmite AFP.
Cancelarul Friedrich Merz insistă pe reducerea bugetului european în care cere includerea sprijinului pentru Ucraina
Cancelarul german Friedrich Merz a cerut marți schimbări în propunerea Cadrului Financiar Multianual european pentru a se putea încheia negocierile și a susținut că, pe lângă noile priorități legate de apărare și competitivitate, este necesar să se prevadă în buget sprijinul comun pentru Ucraina, informează EFE. 'Ca
SUA: Hegseth califică drept o farsă sortită eșecului demersurile de destituire lansate împotriva sa
Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a calificat marți drept o farsă sortită eșecului demersurile de destituire lansate împotriva sa (procedura de 'impeachment') pentru abuz de putere în timpul războiului cu Iranul, au consemnat AFP și Reuters. În prima sa conferință de presă la Pentagon din luna mai î
Negocieri ruso-ucrainene/ Discuțiile mediate de SUA continuă miercuri după 4,5 ore de consultări marți
Negocierile dintre Rusia și Ucraina, mediate de SUA, care au avut loc marți în Abu Dhabi, vor continua miercuri, potrivit relatărilor mass-media ruse care citează surse oficiale, informează EFE. Delegațiile, care s-au văzut față în față pentru prima dată după aproape nouă luni, au avut patru ore și jumătate de consultări în p
Statele Unite retrag avioane militare de la o bază din Anglia din cauza unei amenințări iraniene
Statele Unite și-au retras luni avioanele militare de la baza aeriană Mildenhall din estul Angliei, în urma unei amenințări din partea Iranului, la numai o lună după o măsură similară la o altă bază a forțelor aeriene britanice (RAF, Royal Air Force), cea de la Fairford, transmite marți AFP citând articole din ziarele Wall Street Journal și Financial Time
Comisia Europeană a deschis consultări privind noi orientări împotriva deepfake-urilor și a ingerinței în alegeri
Comisia Europeană propune ca marile platforme și motoare de căutare online să eticheteze deepfake-urile, să detecteze din timp rețelele de manipulare străină și să dea socoteală după fiecare scrutin electoral într-un proiect de orientări pe care îl supune, începând de marți, consultării publice până pe 23 noiembrie, informează EFE.
Slovacia și Cehia critică declarațiile cancelarului german Friedrich Merz despre ajutorul pentru #Ucraina
Premierii slovac și ceh au criticat marți dorința cancelarului german Friedrich Merz de a condiționa discuțiile despre următorul buget european de un angajament al tuturor statelor membre de a participa la finanțarea Ucrainei, premierul slovac Robert Fico calificând demersul drept 'șantaj', transmite AFP. Friedrich Merz i-a trans
Abu Dhabi: Europenii și americanii afirmă, într-un comunicat, angajamentul comun pentru o securitate europeană 'puternică'
Europenii și americanii și-au reafirmat marți angajamentul pentru o securitate europeană 'puternică' în momentul în care pacea va reveni în Ucraina, țară a cărei 'integritate teritorială' și 'suveranitate' trebuie garantate de orice acord viitor, transmite AFP. Într-o declarație comună, făcută pu
Iranul cere SUA să răspundă exigențelor sale pentru a pune capăt războiului
Iranul presează marți SUA să răspundă cererilor Teheranului în cadrul unui plan care vizează redeschiderea Strâmtorii Ormuz, aflată în centrul războiului în care se confruntă cele două țări de opt luni, relatează AFP. 'Conflictul cu Iranul nu se va rezolva nici pe cale militară, nici printr-o înăsprire a sancț
Reuniune privind Orientul Mijlociu în marja G7 de la Paris
O reuniune privind situația din Orientul Mijlociu va avea loc, marți, la Paris, între patru miniștri europeni de externe și omologii lor din Qatar și Arabia Saudită, a anunțat Ministerul francez de Externe, relatează AFP. Reuniunea are loc la inițiativa șefului diplomației franceze Jean-Noël Barrot, 'în marja reuniunii min
Cisiordania: Un adolescent palestinian de 14 ani, ucis de armata israeliană, anunță Ministerul Sănătății palestinian
Un adolescent palestinian de 14 ani a fost împușcat mortal de soldați israelieni în nordul Cisiordaniei ocupate, a anunțat Ministerul Sănătății palestinian, armata israeliană declarând că a ripostat la tentativa de aruncare cu pietre, transmite AFP. Moutaz Eyad Daghlas, în vârstă de 14 ani, a fost ucis luni seară
Negocieri ruso-ucrainene/ Emisarii americani insistă asupra unui nou cadru de securitate în Europa
Emisarul și ginerele președintelui american Donald Trump, Jared Kushner, a îndemnat marți încă o dată la crearea unui nou cadru de securitate pentru Ucraina și Rusia, precum și pentru Europa, la începutul noii runde de negocieri ruso-ucrainene mediate de SUA la Abu Dhabi, relatează agențiile AFP și EFE. 'Speranța astăzi n












