ALEGERI ÎN ISRAEL Gantz şi Lapid, tandemul care a dat speranţe taberei "oricine în afară de Bibi"
Când fostul şef de stat major israelian Benny Gantz şi-a anunţat candidatura pentru şefia guvernului, nu a durat mult să-şi creeze un puternic cerc de susţinători, dar nu suficient pentru a-l detrona în sondaje pe premierul Benjamin Netanyahu - relatează dpa, într-un portret difuzat în perspectiva alegerilor din 9 aprilie din Israel.
După ce Gantz s-a aliat cu fostul ziarist devenit politician Yair Lapid, tabăra "oricine în afară de Bibi" a văzut însă o rază de speranţă. Tandemul a anunţat că renunţă la ego de dragul patriei şi s-a decis fuzionarea partidelor din care făceau parte, pentru a crea noua formaţiune Albastru şi Alb, convenind totodată asupra unei "rotaţii" prin care în primii 2,5 ani - dacă vor câştiga - să fie premier Gantz, iar în următorii 1,5 Lapid.
În urma acestui anunţ, noul partid l-a învins aproape constant în sondaje pe cel al premierului Netanyahu, Likud, deşi cursa rămâne una strânsă şi cel mai recent sondaj a indicat un avans pentru acesta din urmă.
Dar cine sunt cei doi:
Benny Gantz, figură populară din rândurile militarilor şi fost şef al statului major din februarie 2011 până în februarie 2015, a decis în decembrie anul trecut să o ia pe urmele foştilor premieri Yitzhak Rabin şi Ehud Barak, şi ei foşti responsabili miltiari, şi a schimbat câmpul de luptă cu arena politică. În vârstă de 59 de ani, din care cea mai mare parte petrecuţi în armată, Gantz şi-a propus să fie următorul prim-ministru al Israelului.
Încorporat în 1977 ca paraşutist, Gantz a avansat rapid în ierarhie. Prima sa misiune memorabilă, ca tânăr soldat, a fost de a contribui la dispozitivul de securitate pentru preşedintele egiptean Anwar Sadat în vizita sa istorică în Israel din 1977. A devenit ulterior comandantul unei unităţi de elită a forţelor aeriene, comandant al Brigăzii de paraşutişti şi al unităţii de legătură din Liban. Gantz a fost de altfel ultimul soldat israelian care a plecat din Liban, după retragerea unilaterală a Israelului din 2000.
În acelaşi an a fost desemnat comandant al Diviziei pentru Iudeea şi Samaria (Cisiordania), în timpul celei de-a doua Intifade.
Mai târziu, Gantz a fost ataşat militar în SUA, între 2005-2009. Tot el a fost cel care a comandat armata israeliană în cursul operaţiunilor "Pilon de apărare" din 2012 şi "Stânca neclintită" din 2014 din Gaza împotriva Hamas şi a altor grupări militante palestiniene.
În primul său an ca şef de stat major, Benny Gantz a numit prima femeie general-maior din istoria ţării, Orna Barbivai, care se regăseşte acum între primii zece de pe lista partidului pentru alegerile de marţi.
Formaţiunea sa se prezintă drept o alternativă "curată", necoruptă la regimul lui Netanyahu şi care îşi propune refacerea coeziunii într-o ţară divizată. Mai mult, Albastru şi Alb - din care mai fac parte alţi doi foşti şefi de stat major - se laudă cu 117 de ani de experienţă combinată în materie de securitate, promite încetarea "plăţilor de protecţie" către Hamas şi se angajează să "alunge Iranul de la graniţele" Israelului.
Partidul urmăreşte de asemenea intensificarea "procesului de separare" de palestinieni, dar şi întărirea principalelor blocuri de colonii şi prezervarea întregului Ierusalim drept capitală a Israelului. Formaţiunea mai promite să aplice o serie de reforme în plan social.
La lansarea noii formaţiuni, Gantz a dezvăluit existenţa unei legături între el şi "copilotul" său Lapid. Mama lui Gantz, Malka, originară din Ungaria şi supravieţuitoare a Holocaustului, a locuit în aceeaşi clădire din ghetto-ul din Budapesta în care locuia şi tatăl lui Lapid, Tommy.
Benny Gantz s-a născut într-o comunitate agricolă de imigranţi din zona de centru-sud a Israelului, Kfar Achim. Tatăl său, Nahum Gantz, era la rândul său un supravieţuitor al Holocaustului originar din România. Gantz şi soţia sa Revital au patru copii.
Yair Lapid, fost jurnalist de presă scrisă şi televiziune şi boxeur amator, a intrat pe scena politică în 2012, fiind perceput, după crearea partidului său de centru Yesh Atid ("există viitor"), drept un reprezentant al clasei mijlocii laice.
Partidul său a promovat teme ca înrolarea universală în armată, schimbarea sistemului de guvernare, criticarea costului ridicat al vieţii, scăderea standardelor de educaţie şi corupţia politică şi a ieşit pe locul doi în alegerile din 2013, obţinând 19 mandate. Lapid a devenit ministru de finanţe, dar prestaţia sa în scurtul mandat în acest post a fost considerată slabă de mulţi israelieni. Guvernul din care a făcut parte l-a împiedicat să pună în aplicare multe dintre promisiunile de campanie.
A fost demis de Netanyahu împreună cu ministrul de atunci al justiţiei, Tzipi Livni, în 2014, premierul acuzându-i că au pus la cale un "puci".
Lapid nu şi-a mai redobândit nivelul iniţial de popularitate. În alegerile din 2015, Yesh Atid a rămas cu 11 locuri şi a trecut în opoziţie.
Yair Lapid s-a născut la Tel Aviv la 5 noiembrie 1963. Tatăl său Yosef, supravieţuitor al Holocaustului originar din Ungaria, a fost unul dintre cei mai proeminenţi jurnalişti ai Israelului, care s-a orientat ulterior spre o carieră politică de succes, conducând partidul laic Shinui şi ocupând funcţia de ministru al justiţiei între 2003 şi 2004.
Mama lui Yair Lapid, Shulamit, este una din cele mai cunoscute scriitoare din Israel şi a obţinut o întreagă serie de premii literare.
Yair Lapid şi-a urmat ambii părinţi, pe tatăl său în politică şi pe mama sa la scris, fiind la rândul său autorul mai multor cărţi, inclusiv pentru copii. Este căsătorit şi are trei copii.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Tudor Martalogu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Noul parlament israelian și-a început mandatul, Eisenkot încearcă să formeze un guvern
Parlamentarii israelieni au depus marți jurământul, dar noul legislativ și-a început mandatul fără ca Israelul să aibă și un nou guvern, consemnează Reuters. Ca urmare a rezultatului alegerilor din 27 octombrie, premierul Benjamin Netanyahu nu mai dispune de o majoritate parlamentară, dar rămâne interimar la conducerea execut
Bulgaria: Zi de doliu național, miercuri, după accidentul rutier soldat cu 12 morți
Doisprezece oameni și-au pierdut viața în urma unei coliziuni în lanț în care au fost implicate marți 86 de vehicule, pe fondul unei ceți dense, pe autostrada care leagă capitala Bulgariei, Sofia, de orașul Burgas, situat la Marea Neagră, au anunțat oficiali și presa locală, transmit dpa și Reuters. Miercuri a fost declarată zi de doliu național &ic
BTA/Radev: Liderii europeni susțin propunerea de moratoriu asupra atacurilor împotriva navelor civile din Marea Neagră
Premierul Rumen Radev a declarat marți că propunerea Bulgariei și a României pentru un moratoriu privind atacurile asupra navelor civile din Marea Neagră a primit sprijin din partea conducerii Comisiei Europene (CE) și a liderilor europeni, informează BTA. Radev a vorbit la Varna, unde s-a întâlnit cu președinta CE, Ursula vo
Amnesty International declară 'starea de alertă privind statul de drept' în Franța
Organizația neguvernamentală internațională pentru drepturile omului Amnesty International a declarat marți 'starea de alertă privind statul de drept' în Franța, din cauza 'practicilor autoritare' în contextul mobilizării sociale marcate de violențe și acuzații privind intervenția brutală a poliției, transmite AFP.
Cancelarul Friedrich Merz insistă pe reducerea bugetului european în care cere includerea sprijinului pentru Ucraina
Cancelarul german Friedrich Merz a cerut marți schimbări în propunerea Cadrului Financiar Multianual european pentru a se putea încheia negocierile și a susținut că, pe lângă noile priorități legate de apărare și competitivitate, este necesar să se prevadă în buget sprijinul comun pentru Ucraina, informează EFE. 'Ca
SUA: Hegseth califică drept o farsă sortită eșecului demersurile de destituire lansate împotriva sa
Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a calificat marți drept o farsă sortită eșecului demersurile de destituire lansate împotriva sa (procedura de 'impeachment') pentru abuz de putere în timpul războiului cu Iranul, au consemnat AFP și Reuters. În prima sa conferință de presă la Pentagon din luna mai î
Negocieri ruso-ucrainene/ Discuțiile mediate de SUA continuă miercuri după 4,5 ore de consultări marți
Negocierile dintre Rusia și Ucraina, mediate de SUA, care au avut loc marți în Abu Dhabi, vor continua miercuri, potrivit relatărilor mass-media ruse care citează surse oficiale, informează EFE. Delegațiile, care s-au văzut față în față pentru prima dată după aproape nouă luni, au avut patru ore și jumătate de consultări în p
Statele Unite retrag avioane militare de la o bază din Anglia din cauza unei amenințări iraniene
Statele Unite și-au retras luni avioanele militare de la baza aeriană Mildenhall din estul Angliei, în urma unei amenințări din partea Iranului, la numai o lună după o măsură similară la o altă bază a forțelor aeriene britanice (RAF, Royal Air Force), cea de la Fairford, transmite marți AFP citând articole din ziarele Wall Street Journal și Financial Time
Comisia Europeană a deschis consultări privind noi orientări împotriva deepfake-urilor și a ingerinței în alegeri
Comisia Europeană propune ca marile platforme și motoare de căutare online să eticheteze deepfake-urile, să detecteze din timp rețelele de manipulare străină și să dea socoteală după fiecare scrutin electoral într-un proiect de orientări pe care îl supune, începând de marți, consultării publice până pe 23 noiembrie, informează EFE.
Slovacia și Cehia critică declarațiile cancelarului german Friedrich Merz despre ajutorul pentru #Ucraina
Premierii slovac și ceh au criticat marți dorința cancelarului german Friedrich Merz de a condiționa discuțiile despre următorul buget european de un angajament al tuturor statelor membre de a participa la finanțarea Ucrainei, premierul slovac Robert Fico calificând demersul drept 'șantaj', transmite AFP. Friedrich Merz i-a trans
Abu Dhabi: Europenii și americanii afirmă, într-un comunicat, angajamentul comun pentru o securitate europeană 'puternică'
Europenii și americanii și-au reafirmat marți angajamentul pentru o securitate europeană 'puternică' în momentul în care pacea va reveni în Ucraina, țară a cărei 'integritate teritorială' și 'suveranitate' trebuie garantate de orice acord viitor, transmite AFP. Într-o declarație comună, făcută pu
Iranul cere SUA să răspundă exigențelor sale pentru a pune capăt războiului
Iranul presează marți SUA să răspundă cererilor Teheranului în cadrul unui plan care vizează redeschiderea Strâmtorii Ormuz, aflată în centrul războiului în care se confruntă cele două țări de opt luni, relatează AFP. 'Conflictul cu Iranul nu se va rezolva nici pe cale militară, nici printr-o înăsprire a sancț
Reuniune privind Orientul Mijlociu în marja G7 de la Paris
O reuniune privind situația din Orientul Mijlociu va avea loc, marți, la Paris, între patru miniștri europeni de externe și omologii lor din Qatar și Arabia Saudită, a anunțat Ministerul francez de Externe, relatează AFP. Reuniunea are loc la inițiativa șefului diplomației franceze Jean-Noël Barrot, 'în marja reuniunii min
Cisiordania: Un adolescent palestinian de 14 ani, ucis de armata israeliană, anunță Ministerul Sănătății palestinian
Un adolescent palestinian de 14 ani a fost împușcat mortal de soldați israelieni în nordul Cisiordaniei ocupate, a anunțat Ministerul Sănătății palestinian, armata israeliană declarând că a ripostat la tentativa de aruncare cu pietre, transmite AFP. Moutaz Eyad Daghlas, în vârstă de 14 ani, a fost ucis luni seară
Negocieri ruso-ucrainene/ Emisarii americani insistă asupra unui nou cadru de securitate în Europa
Emisarul și ginerele președintelui american Donald Trump, Jared Kushner, a îndemnat marți încă o dată la crearea unui nou cadru de securitate pentru Ucraina și Rusia, precum și pentru Europa, la începutul noii runde de negocieri ruso-ucrainene mediate de SUA la Abu Dhabi, relatează agențiile AFP și EFE. 'Speranța astăzi n












