Marine Le Pen anunţă că partidul său, refuzat de bănci, va strânge fonduri de la susţinători pentru campania europarlamentară

Marine Le Pen, lidera Adunării Naţionale (Rassemblement National, RN, ex-Frontul Naţional), extrema dreapta franceză, a declarat că partidul său va începe strângerea de fonduri de la susţinători în vederea campaniei pentru alegerile europarlamentare din luna mai, după ce a eşuat în tentativa de a obţine un credit bancar, transmite Reuters.
Se anticipează că formaţiunile naţionaliste, eurosceptice şi antiimigraţie vor obţine câştiguri electorale importante la scrutinul europarlamentar, iar RN se află aproape la egalitate în opţiunile de vot cu partidul prezidenţial La Republique en Marche.
RN se confruntă însă cu dificultăţi financiare: este puternic îndatorat şi are conturile închise în Franţa de bănci care au refuzat să-şi motiveze decizia.
Partidul rămâne de asemenea marcat de chestiunea unui împrumut din Rusia care a contribuit la finanţarea campaniei prezidenţiale a liderei sale în 2017.
'Nu avem altă opţiune decât să ne adresăm poporului francez şi să cerem să împrumutăm bani pentru un an spre a ne finanţa campania', a declarat Marine Le Pen pentru site-ul de ştiri LCI.
Partidul sperase să atragă un credit bancar de 4 milioane de euro, dar tentativa nu a avut succes şi RN încearcă acum să strângă fonduri prin împrumuturi sau donaţii de la susţinători, a indicat Le Pen.
Criza de bani a RN i-ar putea afecta capacitatea de a organiza o campanie naţională şi de a câştiga sprijin dincolo de nucleu dur al susţinătorilor lui Le Pen.
După ce Macron a reconfigurat peisajul politic din Franţa prin victoria la prezidenţiale în 2017, care a dat o grea lovitură blocurilor tradiţionale de centru-dreapta şi centru-stânga ce au dominat scena politică timp de decenii, alegerile pentru Parlamentul European se conturează drept o confruntare în partidul prezidenţial şi cel condus de Marine Le Pen.
Un sondaj Ifop-Fiducial din această săptămână arată un scor de 22,5% pentru La Republique en Marche şi de 21% pentru RN.
Partidul prezidat de Marine Le Pen nu este singurul care caută sprijin financiar public. Duminică, partidul stângii radicale France Insoumise (Franţa nesupusă) a declarat că a strâns 300.000 de euro în primele ore de la lansarea unei apel de strângere de fonduri.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Sorin Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Marea Britanie: Premierul Keir Starmer intenționează să refacă capacitatea de luptă a armatei britanice
Prim-ministrul britanic Keir Starmer a promis duminică că va 'reface capacitatea de luptă' a forțelor armate ale Regatului Unit, în special în fața amenințării ruse, cu o zi înainte de a dezvălui noua strategie de apărare a guvernului său, transmite AFP. 'Vom reface capacitatea de luptă a Regatului Unit ca obiectiv central al forț
Dialogul Shangri-La: Reticență europeană la propunerile SUA, ostilitate evidentă între India și Pakistan (analiză Reuters)
Întâlnirea de securitate Dialogul Shangri-La din Singapore este de mult timp marcată de rivalitatea dintre SUA și China, dar retragerea relativă a Beijingului în weekend a expus o nouă diviziune, și anume tensiunile dintre SUA și Europa cu privire la Asia, scrie Reuters într-o analiză. Chiar și în timp ce a avertizat într-un
Dosarul nuclear iranian: Teheranul avertizează că va riposta dacă europenii exploatează raportul AIEA în scopuri politice
Teheranul a avertizat duminică că va riposta dacă țările europene exploatează în scopuri politice un raport al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) în care se afirmă că Iranul și-a accelerat producția de uraniu îmbogățit la nivel înalt, informează AFP. Iranul a accelerat din nou ritmul de producție a uraniului îmb
Donald Trump revine asupra numirii unui apropiat al lui Elon Musk la conducerea NASA
Președintele american Donald Trump a dat înapoi, astfel încât miliardarul Jared Isaacman, un apropiat al lui Elon Musk, nu va prelua în cele din urmă conducerea NASA, a anunțat sâmbătă Casa Albă, informează duminică AFP. 'Este esențial ca următorul lider al NASA să fie în perfectă conformitate cu programul 'America F
Gaza: 30 de palestinieni uciși într-un atac israelian lângă un punct de distribuire a ajutoarelor din Rafah
Un atac israelian lângă un punct de distribuție a ajutoarelor administrat de Fundația Umanitară Gaza (GHF) a ucis cel puțin 30 de persoane în Rafah, a anunțat duminică agenția de știri palestiniană WAFA și media afiliate Hamas, informează Reuters. Nu a existat un comentariu imediat din partea Israelului cu privire la atacul raportat, care,
Polonia/Alegeri prezidențiale: Un tur doi între un președinte liberal european și unul ultraconservator
Peste 32.000 de secții de votare din Polonia s-au deschis duminica la ora 07:00 (05:00 GMT) pentru a-i primi pe cei aproximativ 29 de milioane de cetățeni cu drept de vot care trebuie să decidă dacă președintele lor pentru următorii cinci ani va fi candidatul liberal și proeuropean Rafal Trzaskowski sau ultraconservatorul naționalist Karol Nawrocki, transmite EFE.
China afirmă că SUA 'nu trebuie să se joace cu focul' în problema Taiwanului
China a afirmat că SUA 'nu trebuie să se joace cu focul' în problema Taiwanului, ca reacție la un discurs susținut de șeful Pentagonului, Pete Hegseth, în timpul unui summit în Singapore, informează AFP. Secretarul american al apărării a acuzat China că se pregătește 'în mod clar și de o manieră credibilă să
Regiunea italiană Emilia-Romagna rupe relațiile cu guvernul israelian din cauza violențelor din Fâșia Gaza
Președintele regiunii italiene Emilia-Romagna (centru-nord) a cerut sâmbătă într-un mesaj adresat tuturor responsabililor regionali să întrerupă 'orice formă de relație instituțională' cu Israelul din cauza 'gravelor violențe în curs în Fâșia Gaza', informează AFP. Amintind de asemenea că pre
Nuclear: Iranul denunță drept 'politic' raportul AIEA și anunță că a primit o propunere a SUA pentru un acord
Ministerul Afacerilor Externe iranian a denunțat sâmbătă drept 'politic' un raport al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), acuzând agenția că se bazează pe informații false furnizate de Israel, informează AFP. Acest raport 'a fost elaborat în scopuri politice' și 'nu prezintă o evaluare c
Hamas a predat răspunsul său la propunerea americană pentru un armistițiu în Gaza, 10 ostatici israelieni vor fi eliberați
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a anunțat sâmbătă seara că a predat răspunsul său la propunerea americană pentru un armistițiu în Fâșia Gaza, adăugând că acordul prevedea eliberarea a 10 ostatici răpiți în timpul atacului întreprins de Hamas pe 7 octombrie 2023 în Israel, informează AFP. 'Miș
Cancelarul federal german Merz va avea joi prima sa întrevedere cu Donald Trump, la Casa Albă
Cancelarul federal german Friedrich Merz, care și-a preluat funcția pe 6 mai, va avea joi prima sa întrevedere cu Donald Trump, care îl va primi la Casa Albă, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al guvernului german Stefan Kornelius, informează AFP și dpa. Sunt programate o întrevedere între cei doi lide
Iranul și-a accelerat ritmul de producție a uraniului înalt îmbogățit, însă apreciază drept 'inacceptabilă' arma nucleară
Iranul și-a accelerat și mai mult ritmul de producție a uraniului înalt îmbogățit, potrivit unui raport al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), chiar dacă șeful diplomației iraniene
Delegația arabă ce urma să se deplaseze în Cisiordania denunță o 'interdicție' din partea Israelului
O delegație ministerială arabă ce urma să se deplaseze duminică în Cisiordania ocupată a denunțat sâmbătă 'interzicerea' de către Israel a acestei vizite, după ce un responsabil israelian a declarat că țara sa 'nu va coopera' cu această inițiativă, informează AFP. Într-o declarație comună, delegația a condamnat 'decizia Is
Georgia/ Legea privind agenții străinătății 'pune în pericol' aderarea la UE, avertizează Bruxellesul
Noua lege georgiană privind 'agenții străinătății', care intră în vigoare sâmbătă, reprezintă un 'grav regres' democratic care 'pune în pericol' aderarea Georgiei la UE, susține Comisia Europeană, relatează AFP. În ochii Bruxellesului, această lege prezintă 'o nouă acțiune agresivă a autorităților georgiene p
Suedia consolidează măsurile de control pentru depistarea navelor 'fantomă' ale Rusiei
Guvernul suedez a anunțat sâmbătă că instituie de la 1 iulie noi reguli care întăresc controlul asupra navelor străine, o măsură care vizează 'flota fantomă' a Rusiei în Marea Baltică, relatează AFP. De la începutul invaziei ruse în Ucraina, numărul petrolierelor ale căror proprietari sunt dificil de identificat sau care s