Un Brexit fără acord este totuşi un scenariu probabil, afirmă Comisia Europeană
O ieşire fără un acord a Regatului Unit din Uniunea Europeană pe 12 aprilie este ''totuşi un scenariu probabil'', a reacţionat vineri o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene, după votul de vineri al parlamentului britanic care a respins pentru a treia oară acordul de retragere negociat de premierul britanic Theresa May cu Bruxelles-ul, transmite AFP.
''Îi va reveni Regatului Unit să indice calea de urmat înaintea acestei date'' de 12 aprilie, noua dată limită pentru Brexit, stabilită iniţial pentru 29 martie, a spus reprezentanta executivului UE.
''Un scenariu (de Brexit) fără acord pe 12 aprilie este totuşi un scenariu probabil'', a menţionat ea, subliniind că UE este ''deplin pregătită''.
După votul de vineri din Camera Comunelor, preşedintele francez Emmanuel Macron a afirmat că, în cazul în care premierul britanic Theresa May nu reuşeşte să obţină până la 12 aprilie sprijinul parlamentului pentru acordul de retragere, Europa va decide împreună cu Regatul Unit calendarul retragerii.
Şeful statului francez a apreciat că riscul unui Brexit fără acord pe 12 aprilie este unul real. ''În acel moment, va trebui să decidem asupra calendarului de pus în aplicare (o ieşire fără acord) (...) şi de aceea vom accelera faza finală a pregătirilor'', a explicat Macron. În opinia sa, dintre toate ţările afectate direct de absenţa unui acord, Franţa este cel mai bine pregătită.
La rândul său, premierul olandez Mark Rutte a menţionat că Regatul Unit ar putea părăsi UE fără un acord.
''Riscul unui Brexit fără acord este foarte real. Una dintre cele două căi către un Brexit ordonat pare acum închisă. Acest lucru ne lasă cealaltă cale, care înseamnă ca până la 12 aprilie britanicii să spună clar ce vor'', a adăugat Rutte.
Parlamentul britanic a respins vineri, pentru a treia oară, acordul de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană. Documentul a fost respins cu 286 de voturi pentru şi 344 de voturi împotrivă.
După anunţarea rezultatului votului, premierul britanic Theresa May şi-a exprimat profundul regret că acordul convenit cu Bruxelles-ul a eşuat, avertizând că implicaţiile vor fi ''grave''. Şefa executivului de la Londra a spus că singura opţiune juridică existentă în prezent este ieşirea din Uniunea Europeană în data de 12 aprilie şi a menţionat că nu este timp suficient pentru a conveni sau a ratifica un acord. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Sorin Popescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Militar american, arestat în Regatul Unit sub suspiciunea de spionaj în favoarea Rusiei (poliția britanică)
Un militar cu grad înalt din cadrul Armatei SUA a fost arestat în Marea Britanie sub suspiciunea că a ajutat serviciile de informații ruse, a anunțat poliția britanică marți, transmit Reuters și AFP. Bărbatul în vârstă de 41 de ani a fost reținut marți în apropierea orașului Gloucester, din vestul Angliei, și se a
Noul parlament israelian și-a început mandatul, Eisenkot încearcă să formeze un guvern
Parlamentarii israelieni au depus marți jurământul, dar noul legislativ și-a început mandatul fără ca Israelul să aibă și un nou guvern, consemnează Reuters. Ca urmare a rezultatului alegerilor din 27 octombrie, premierul Benjamin Netanyahu nu mai dispune de o majoritate parlamentară, dar rămâne interimar la conducerea execut
Bulgaria: Zi de doliu național, miercuri, după accidentul rutier soldat cu 12 morți
Doisprezece oameni și-au pierdut viața în urma unei coliziuni în lanț în care au fost implicate marți 86 de vehicule, pe fondul unei ceți dense, pe autostrada care leagă capitala Bulgariei, Sofia, de orașul Burgas, situat la Marea Neagră, au anunțat oficiali și presa locală, transmit dpa și Reuters. Miercuri a fost declarată zi de doliu național &ic
BTA/Radev: Liderii europeni susțin propunerea de moratoriu asupra atacurilor împotriva navelor civile din Marea Neagră
Premierul Rumen Radev a declarat marți că propunerea Bulgariei și a României pentru un moratoriu privind atacurile asupra navelor civile din Marea Neagră a primit sprijin din partea conducerii Comisiei Europene (CE) și a liderilor europeni, informează BTA. Radev a vorbit la Varna, unde s-a întâlnit cu președinta CE, Ursula vo
Amnesty International declară 'starea de alertă privind statul de drept' în Franța
Organizația neguvernamentală internațională pentru drepturile omului Amnesty International a declarat marți 'starea de alertă privind statul de drept' în Franța, din cauza 'practicilor autoritare' în contextul mobilizării sociale marcate de violențe și acuzații privind intervenția brutală a poliției, transmite AFP.
Cancelarul Friedrich Merz insistă pe reducerea bugetului european în care cere includerea sprijinului pentru Ucraina
Cancelarul german Friedrich Merz a cerut marți schimbări în propunerea Cadrului Financiar Multianual european pentru a se putea încheia negocierile și a susținut că, pe lângă noile priorități legate de apărare și competitivitate, este necesar să se prevadă în buget sprijinul comun pentru Ucraina, informează EFE. 'Ca
SUA: Hegseth califică drept o farsă sortită eșecului demersurile de destituire lansate împotriva sa
Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a calificat marți drept o farsă sortită eșecului demersurile de destituire lansate împotriva sa (procedura de 'impeachment') pentru abuz de putere în timpul războiului cu Iranul, au consemnat AFP și Reuters. În prima sa conferință de presă la Pentagon din luna mai î
Negocieri ruso-ucrainene/ Discuțiile mediate de SUA continuă miercuri după 4,5 ore de consultări marți
Negocierile dintre Rusia și Ucraina, mediate de SUA, care au avut loc marți în Abu Dhabi, vor continua miercuri, potrivit relatărilor mass-media ruse care citează surse oficiale, informează EFE. Delegațiile, care s-au văzut față în față pentru prima dată după aproape nouă luni, au avut patru ore și jumătate de consultări în p
Statele Unite retrag avioane militare de la o bază din Anglia din cauza unei amenințări iraniene
Statele Unite și-au retras luni avioanele militare de la baza aeriană Mildenhall din estul Angliei, în urma unei amenințări din partea Iranului, la numai o lună după o măsură similară la o altă bază a forțelor aeriene britanice (RAF, Royal Air Force), cea de la Fairford, transmite marți AFP citând articole din ziarele Wall Street Journal și Financial Time
Comisia Europeană a deschis consultări privind noi orientări împotriva deepfake-urilor și a ingerinței în alegeri
Comisia Europeană propune ca marile platforme și motoare de căutare online să eticheteze deepfake-urile, să detecteze din timp rețelele de manipulare străină și să dea socoteală după fiecare scrutin electoral într-un proiect de orientări pe care îl supune, începând de marți, consultării publice până pe 23 noiembrie, informează EFE.
Slovacia și Cehia critică declarațiile cancelarului german Friedrich Merz despre ajutorul pentru #Ucraina
Premierii slovac și ceh au criticat marți dorința cancelarului german Friedrich Merz de a condiționa discuțiile despre următorul buget european de un angajament al tuturor statelor membre de a participa la finanțarea Ucrainei, premierul slovac Robert Fico calificând demersul drept 'șantaj', transmite AFP. Friedrich Merz i-a trans
Abu Dhabi: Europenii și americanii afirmă, într-un comunicat, angajamentul comun pentru o securitate europeană 'puternică'
Europenii și americanii și-au reafirmat marți angajamentul pentru o securitate europeană 'puternică' în momentul în care pacea va reveni în Ucraina, țară a cărei 'integritate teritorială' și 'suveranitate' trebuie garantate de orice acord viitor, transmite AFP. Într-o declarație comună, făcută pu
Iranul cere SUA să răspundă exigențelor sale pentru a pune capăt războiului
Iranul presează marți SUA să răspundă cererilor Teheranului în cadrul unui plan care vizează redeschiderea Strâmtorii Ormuz, aflată în centrul războiului în care se confruntă cele două țări de opt luni, relatează AFP. 'Conflictul cu Iranul nu se va rezolva nici pe cale militară, nici printr-o înăsprire a sancț
Reuniune privind Orientul Mijlociu în marja G7 de la Paris
O reuniune privind situația din Orientul Mijlociu va avea loc, marți, la Paris, între patru miniștri europeni de externe și omologii lor din Qatar și Arabia Saudită, a anunțat Ministerul francez de Externe, relatează AFP. Reuniunea are loc la inițiativa șefului diplomației franceze Jean-Noël Barrot, 'în marja reuniunii min
Cisiordania: Un adolescent palestinian de 14 ani, ucis de armata israeliană, anunță Ministerul Sănătății palestinian
Un adolescent palestinian de 14 ani a fost împușcat mortal de soldați israelieni în nordul Cisiordaniei ocupate, a anunțat Ministerul Sănătății palestinian, armata israeliană declarând că a ripostat la tentativa de aruncare cu pietre, transmite AFP. Moutaz Eyad Daghlas, în vârstă de 14 ani, a fost ucis luni seară












