Brexit la 1000 de zile de la referendum: Cum şi-au schimbat - sau nu - părerile o parte din politicienii britanici
La 1000 de zile după ce Marea Britanie a votat în favoarea ieşirii din Uniunea Europeană, agenţia Press Association consemnează ce spuneau o serie de politicieni şi celebrităţi în timpul referendumului şi ce spun acum.
Michael Gove, actual ministru al mediului, îi asigura pe alegătorii britanici, în aprilie 2016, că un vot în favoarea plecării va plasa Marea Britanie pe o poziţie de negociere puternică. "A doua zi după vot, vom avea toate cărţile în mână şi vom putea alege calea pe care să mergem", susţinea el. În prezent, Gove încearcă să-şi convingă colegii conservatori din parlament să voteze pentru acordul de retragere încheiat de premierul Theresa May cu Bruxelles. "Am reflectat mult şi intens la acest acord, dar am conchis, la fel ca mulţi alţii, că deşi nu e perfect, asta e ceea ce trebuie să facem. (...) Trebuie să recunoaştem că, dacă nu votăm acest acord, alternativele sunt un Brexit fără acord sau niciun Brexit", a explicat el în decembrie.
"Ne vom decide singuri soarta şi vom fi guvernaţi de oameni aleşi direct de noi", a spus în 2016 Richard Elvin, un susţinător al Brexit-ului din Sunderland, primul oraş care a votat în favoarea plecării. Astăzi, Elvin, care reprezintă formaţiunea anti-UE UKIP în consiliul local din Hetton, lângă Sunderland, încă aşteaptă ca prezicerea sa de acum trei ani să devină realitate. "Am mai spus atunci, după eveniment, că temerea mea cea mai mare este că Brexit-ul nu se va putea întâmpla pentru că Establishment-ul nu-l va lăsa să se întâmple", şi-a amintit el recent. "E haos, nimeni nu ştie ce se întâmplă. Mulţi spun că s-a făcut special aşa, pentru că haosul creşte şansele să rămânem în UE", a menţionat Elvin, asigurând însă că, "în pofida negativismului, oamenii nu par să-şi fi schimbat părerea".
Fostul premier David Cameron, care a făcut campanie pentru rămânerea în UE, aprecia în iunie 21016 că un referendum ar putea "trimite la culcare" chestiunea apartenenţei Marii Britanii la blocul comunitar. În ianuarie a.c., Cameron a insistat că "nu regretă" organizarea referendumului, dar într-un interviu şi-a exprimat nemulţumirea faţă de colegii conservatori care au votat împotriva acordului de retragere convenit cu UE. "Unii care au spus mereu că vor Brexit au votat împotriva lui şi cred că acest lucru îl exasperează pe premier", a remarcat Cameron.
"Un vot în favoarea retragerii va împinge economia britanică în recesiune", avertiza în 2016 fostul ministru al finanţelor George Osborne, anticipând un şoc profund şi imediat pentru finanţele ţării după referendum. Totuşi, economia britanică a continuat să crească, iar săptămâna trecută succesorul lui Osborne, Philip Hammond, a afirmat că economia este "remarcabil de puternică" şi "se prevede că va continua să crească în următorii cinci ani". În ce-l priveşte, Osborne, care a susţinut rămânerea în UE, iar în prezent scrie la London Evening Standard, a declarat în decembrie că dacă ar mai fi pe scena politică ar încerca să "îndepărteze ţara de stâncile spre care îndreaptă în momentul de faţă".
Fostul ministru de externe Boris Johnson, cunoscut susţinător al ieşirii ţării din UE, a reclamat în iunie 2016, într-o vizită la o fabrică, faptul că Londra "trimite săptămânal la Bruxelles 350 de milioane de lire pe care nu le mai controlează în niciun fel", explicând astfel că Marea Britanie nu ar mai trebui să contribuie la bugetul Uniunii. Ulterior, şeful Autorităţii britanice pentru statistică, Sir David Norgrove, l-a contrazis într-o scrisoare în care i-a atras atenţia că cifra evocată este "clar o utilizare abuzivă a statisticilor oficiale". Johnson şi-a menţinut însă poziţia şi a insistat chiar că a "subestimat grav" suma, întrucât la finalul perioadei de tranziţie post-Brexit aceasta va ajunge de fapt de 438 de milioane de lire.
"Cred că ne vom aglomera (dacă rămânem în UE). Avem destui oameni în ţara asta. Dacă vreţi să fim 100 de milioane, aşa o să fie. Dar nu cred că asta vor de fapt oamenii, cred că ar fi bine să fim din nou Anglia" - a spus în 2016, în campanie în tabăra lui Boris Johnson, fostul jucător de cricket Sir Ian Botham, dând de înţeles că rămânerea în UE va duce la niveluri inacceptabil de ridicate de imigraţie. Totuşi, potrivit cifrelor oficiale de luna trecută, deşi a scăzut numărul celor care vin în Marea Britanie din Uniunea European, migraţia netă din ţări din afara UE se află la cel mai ridicat nivel din ultimii 50 de ani.
Şi scriitoarea JK Rowling, autoarea între altele a bestseller-ului Harry Potter, îşi exprima în 2016 temerea că Brexit-ul va duce la şomaj, dar cifrele oficiale de săptămâna aceasta arată că în Marea Britanie lucrează un număr record de 32,7 milioane de oameni. Nici Sir Ian Botham, nici JK Rowling nu au răspuns la solicitarea de comentarii din partea PA. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rusia a anunțat expulzarea unui diplomat moldovean
Rusia a anunțat marți expulzarea unui diplomat moldovean, ca răspuns la o măsură similară luată împotriva unui angajat al ambasadei Rusiei în Republica Moldova la sfârșitul lunii octombrie, în urma prăbușirii unei drone în această țară, care se învecinează cu Ucraina, informează AFP. 'O notă din partea M
Militar american, arestat în Regatul Unit sub suspiciunea de spionaj în favoarea Rusiei (poliția britanică)
Un militar cu grad înalt din cadrul Armatei SUA a fost arestat în Marea Britanie sub suspiciunea că a ajutat serviciile de informații ruse, a anunțat poliția britanică marți, transmit Reuters și AFP. Bărbatul în vârstă de 41 de ani a fost reținut marți în apropierea orașului Gloucester, din vestul Angliei, și se a
Noul parlament israelian și-a început mandatul, Eisenkot încearcă să formeze un guvern
Parlamentarii israelieni au depus marți jurământul, dar noul legislativ și-a început mandatul fără ca Israelul să aibă și un nou guvern, consemnează Reuters. Ca urmare a rezultatului alegerilor din 27 octombrie, premierul Benjamin Netanyahu nu mai dispune de o majoritate parlamentară, dar rămâne interimar la conducerea execut
Bulgaria: Zi de doliu național, miercuri, după accidentul rutier soldat cu 12 morți
Doisprezece oameni și-au pierdut viața în urma unei coliziuni în lanț în care au fost implicate marți 86 de vehicule, pe fondul unei ceți dense, pe autostrada care leagă capitala Bulgariei, Sofia, de orașul Burgas, situat la Marea Neagră, au anunțat oficiali și presa locală, transmit dpa și Reuters. Miercuri a fost declarată zi de doliu național &ic
BTA/Radev: Liderii europeni susțin propunerea de moratoriu asupra atacurilor împotriva navelor civile din Marea Neagră
Premierul Rumen Radev a declarat marți că propunerea Bulgariei și a României pentru un moratoriu privind atacurile asupra navelor civile din Marea Neagră a primit sprijin din partea conducerii Comisiei Europene (CE) și a liderilor europeni, informează BTA. Radev a vorbit la Varna, unde s-a întâlnit cu președinta CE, Ursula vo
Amnesty International declară 'starea de alertă privind statul de drept' în Franța
Organizația neguvernamentală internațională pentru drepturile omului Amnesty International a declarat marți 'starea de alertă privind statul de drept' în Franța, din cauza 'practicilor autoritare' în contextul mobilizării sociale marcate de violențe și acuzații privind intervenția brutală a poliției, transmite AFP.
Cancelarul Friedrich Merz insistă pe reducerea bugetului european în care cere includerea sprijinului pentru Ucraina
Cancelarul german Friedrich Merz a cerut marți schimbări în propunerea Cadrului Financiar Multianual european pentru a se putea încheia negocierile și a susținut că, pe lângă noile priorități legate de apărare și competitivitate, este necesar să se prevadă în buget sprijinul comun pentru Ucraina, informează EFE. 'Ca
SUA: Hegseth califică drept o farsă sortită eșecului demersurile de destituire lansate împotriva sa
Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a calificat marți drept o farsă sortită eșecului demersurile de destituire lansate împotriva sa (procedura de 'impeachment') pentru abuz de putere în timpul războiului cu Iranul, au consemnat AFP și Reuters. În prima sa conferință de presă la Pentagon din luna mai î
Negocieri ruso-ucrainene/ Discuțiile mediate de SUA continuă miercuri după 4,5 ore de consultări marți
Negocierile dintre Rusia și Ucraina, mediate de SUA, care au avut loc marți în Abu Dhabi, vor continua miercuri, potrivit relatărilor mass-media ruse care citează surse oficiale, informează EFE. Delegațiile, care s-au văzut față în față pentru prima dată după aproape nouă luni, au avut patru ore și jumătate de consultări în p
Statele Unite retrag avioane militare de la o bază din Anglia din cauza unei amenințări iraniene
Statele Unite și-au retras luni avioanele militare de la baza aeriană Mildenhall din estul Angliei, în urma unei amenințări din partea Iranului, la numai o lună după o măsură similară la o altă bază a forțelor aeriene britanice (RAF, Royal Air Force), cea de la Fairford, transmite marți AFP citând articole din ziarele Wall Street Journal și Financial Time
Comisia Europeană a deschis consultări privind noi orientări împotriva deepfake-urilor și a ingerinței în alegeri
Comisia Europeană propune ca marile platforme și motoare de căutare online să eticheteze deepfake-urile, să detecteze din timp rețelele de manipulare străină și să dea socoteală după fiecare scrutin electoral într-un proiect de orientări pe care îl supune, începând de marți, consultării publice până pe 23 noiembrie, informează EFE.
Slovacia și Cehia critică declarațiile cancelarului german Friedrich Merz despre ajutorul pentru #Ucraina
Premierii slovac și ceh au criticat marți dorința cancelarului german Friedrich Merz de a condiționa discuțiile despre următorul buget european de un angajament al tuturor statelor membre de a participa la finanțarea Ucrainei, premierul slovac Robert Fico calificând demersul drept 'șantaj', transmite AFP. Friedrich Merz i-a trans
Abu Dhabi: Europenii și americanii afirmă, într-un comunicat, angajamentul comun pentru o securitate europeană 'puternică'
Europenii și americanii și-au reafirmat marți angajamentul pentru o securitate europeană 'puternică' în momentul în care pacea va reveni în Ucraina, țară a cărei 'integritate teritorială' și 'suveranitate' trebuie garantate de orice acord viitor, transmite AFP. Într-o declarație comună, făcută pu
Iranul cere SUA să răspundă exigențelor sale pentru a pune capăt războiului
Iranul presează marți SUA să răspundă cererilor Teheranului în cadrul unui plan care vizează redeschiderea Strâmtorii Ormuz, aflată în centrul războiului în care se confruntă cele două țări de opt luni, relatează AFP. 'Conflictul cu Iranul nu se va rezolva nici pe cale militară, nici printr-o înăsprire a sancț
Reuniune privind Orientul Mijlociu în marja G7 de la Paris
O reuniune privind situația din Orientul Mijlociu va avea loc, marți, la Paris, între patru miniștri europeni de externe și omologii lor din Qatar și Arabia Saudită, a anunțat Ministerul francez de Externe, relatează AFP. Reuniunea are loc la inițiativa șefului diplomației franceze Jean-Noël Barrot, 'în marja reuniunii min













