logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Marea Britanie: Soarta premierului britanic atârnă de un fir de aţă după noul eşec din Parlament

Image

Soarta Theresei May atârnă de un fir de aţă după noua înfrângere umilitoare suferită marţi în Parlament prin votul negativ primit de Acordul privind Brexitul, un dosar care i-a ocupat premierului britanic aproape în exclusivitate timpul şi i-a otrăvit mandatul de la venirea sa la putere, comentează AFP.

Chiar dinainte de aflarea rezultatului votului circulau zvonuri potrivit cărora o parte din membrii guvernului său doresc să o vadă pe Theresa May părăsind funcţia de premier înaintea acestei veri. Acum s-ar putea ca numărul celor care îi vor cere demisia să crească.

Venirea în fruntea guvernului în iulie 2016 a acestei sexagenare fără un farmec special, dar cu reputaţia de persoană silitoare, la o zi după referendumul care a decis ieşirea Marii Britanii din UE, i-a liniştit la început pe britanici.

Dar acum, trei ani mai târziu, Marea Britanie riscă să părăsească UE fără protecţia unui Acord de retragere. O situaţie atribuită liderului conservator, care a subestimat disensiunile din cadrul propriului partid şi dificultatea negocierilor care o aşteptau cu Bruxelles-ul, consideră analiştii şi mass-media.

"A apărut la început ca o forţă unificatoare, dar în cele din urmă a dat dovadă de puţin curaj, imaginaţie sau talent în gestionarea negocierilor Brexitului", estimează ediţia din această săptămână a revista conservatoare The Spectator.

Pierderea majorităţii parlamentare în primăvara anului 2017, după alegerile anticipate convocate chiar de ea, convinsă că le va câştiga cu uşurinţă, i-a complicat sarcina. Această lipsă de fler politic a constrâns-o să se alieze cu micul partid ultra-conservator nord-irlandez DUP, care îi dictează cerinţele în dosarul Brexitului şi îi slăbeşte autoritatea. De atunci, trecând dintr-o criză în alta, a avut de înfruntat demisia câtorva miniştri importanţi, două moţiuni de încredere, inclusiv una din partea propriului partid, precum şi respingerea masivă de către Parlament, în două rânduri, a Acordului privind Brexitul.

Până acum Theresa May s-a ridicat de fiecare dată, fidelă reputaţiei sale de persoană perseverentă, care percepe Brexitul ca pe o misiune de îndeplinit. "Autoritatea sa este însă acum fărâme", a declarat marţi, după votul din Parlament, şeful Partidului Liberal-Democrat Vince Cable.

Simţul datoriei îi vine din experienţa sa de fiică de pastor. "Când eşti fiica unui pastor, ai anumite responsabilităţi", a declarat ea în 2012 pentru Daily Telegraph.

Theresa May s-a născut în 1956. Copil unic, a crescut la ţară, în peisajul fermecător din Cotswolds, o regiune deluroasă din sud-vestul Angliei. Discretă, a fost însă ambiţioasă încă din adolescenţă, când visa să devină politician şi apoi prima femeie şef de guvern din Marea Britanie.

Deşi Margaret Thatcher i-a suflat acest titlu, Theresa May a reuşit să devină prima femeie secretar general al Partidului Conservator în perioada 2002 -2003. In acest rol, ea s-a remarcat într-un discurs în care le-a cerut colegilor ei conservatori, pe atunci foarte pregnant de dreapta, să scape de imaginea de partid meschin. "Este un conservator care crede în justiţia socială", spune despre ea fostul său consilier apropiat Nick Timothy.

După ce l-a susţinut pe David Cameron să câştige şefia Partidului Conservator în 2005, May a fost recompensată cu portofoliul afacerilor interne, atunci când Cameron a ajuns în Downing Street în 2010.

Rămâne în postul de ministrul de interne care o expune destul de mult timp de şase ani, remarcându-se prin gestionarea fermă a imigraţiei. Însă tăierile bugetare pe care le face în cadrul poliţiei o expun criticilor, după seria de atentate revendicate de gruparea jihadistă Stat Islamic în primăvara 2017 şi creşterea infracţiunilor cu arme albe.

Descrisă de apropiaţi ca fiind o persoană călduroasă, cu silueta sa longilină şi părul cărunt, tăiat scurt, Theresa May suferă de pe urma unei imagini de persoană cu o atitudine rece în intervenţiile sale publice, ceea ce face ca premierul să apară portretizată în mod regulat în caricaturi ca un robot.

Singura sa tuşă vizibilă de fantezie sunt colierele enorme şi pantofii cu imprimeu leopard, un mod de a arată că, sub aparenţa sa liniştită, este capabilă să îşi asume riscuri, potrivit fostei sale consiliere de relaţii publice Katie Perrior. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Citiţi şi:

 

*Brexit: Nu va exista o perioadă de tranziţie în cazul unui Brexit fără acord (Michel Barnier)

 

*Brexit: Parlamentul britanic respinge ultima versiune de acord susţinută de guvernul Theresa May

 

*Brexit: Votul negativ al parlamentarilor britanici a crescut riscurile unui Brexit fără acord (Donald Tusk)

 

*Brexit: Principalele scenarii după eşecul aprobării Acordului de retragere în Parlamentul britanic (AFP)

 

*Brexit: Ne apropiem din ce în ce mai mult de un scenariu fără acord, consideră ministrul german de externe

 

*Brexit: Premierul spaniol regretă votul negativ din Parlamentul britanic (presă)

 

*Brexit: Soluţia impasului se găseşte doar la Londra (preşedinţia Franţei)



.

Afisari: 50

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 26-05-2026 16:50

Comisia Europeană chestionează măsurile luate de premierul ceh Andrej Babis pentru a combate conflictele de interese

Comisia Europeană a solicitat guvernului ceh informații cu privire la acordurile menite să prevină conflictele de interese în privința subvențiilor UE legate de companii din imperiul de afaceri al prim-ministrului Andrej Babis, a declarat marți un purtător de cuvânt al executivului comunitar, relatează Reuters. Site-ul iRozhlas.cz

Politic Ex 26-05-2026 16:49

Iran: Justiția a suspendat organismul prezidențial care a ordonat restabilirea accesului la internet

Justiția iraniană a suspendat marți organismul prezidențial care a ordonat luni restabilirea accesului la internet, tăiat de autorități după atacurile lansate de SUA și Israel împotriva țării, relatează AFP. Această decizie urmează după 'depuneri de plângeri', a relatat site-ul puterii judiciare Mizan, fără a furniza mai mu

Politic Ex 26-05-2026 16:32

Consiliul UE consolidează reglementarea dreptului cetățenilor europeni de a alege și a fi aleși în funcții locale

Consiliul Uniunii Europene a adoptat marți o directivă actualizată pentru consolidarea dreptului de vot și a dreptului la candidatură la alegerile locale pentru cetățenii Uniunii cu reședința în alte state decât cele de la care dețin cetățenia, informează un comunicat pe site-ul de internet al instituției. Marilena Raouna, vicemini

Politic Ex 26-05-2026 16:04

Iranul acuză SUA că au încălcat armistițiul în ultimele 48 de ore; Gardienii Revoluției susțin că au ripostat

Ministerul iranian al Afacerilor Externe a acuzat marți SUA că au încălcat armistițiul fragil în sudul țării, o declarație care intervine după anunțul unor lovituri americane, relatează AFP. 'Armata teroristă americană, continuându-și acțiunile ilegale și nejustificate de la instituirea armistițiului (...), a comis î

Politic Ex 26-05-2026 15:56

Iranul încearcă să obțină la negocierile cu SUA dezghețarea unor active de 24 de miliarde de dolari

Negociatorii iranieni încearcă, în cadrul discuțiilor de pace cu SUA, să deblocheze active înghețate în străinătate în valoare de aproximativ 24 de miliarde de dolari, potrivit agenției iraniene de știri Tasnim, citată marți de AFP. Această relatare apare după ce Iranul a anunțat că finalizează o propunere cadru &

Politic Ex 26-05-2026 15:12

Frugalii împotriva cheltuitorilor: Statele UE se pregătesc să negocieze viitorul buget multianual

Cele 27 de state membre ale UE au avut miercuri o nouă rundă de discuții asupra viitorului cadru financiar multianual pentru perioada 2028-2034, înaintea summitului european din iunie, care va fi consacrat acestei chestiuni, relatează marți AFP. Cu ocazia unei reuniuni a miniștrilor afacerilor europene desfășurată marți la Bruxelles, 16

Politic Ex 26-05-2026 15:10

Giorgia Meloni: UE e un gigant birocratic, dar e mioapă atunci când trebuie să își facă auzită vocea

Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a criticat marți Uniunea Europeană ca fiind prea birocratică și insuficient de asertivă pe scena globală, într-un discurs la reuniunea anuală a asociației industriale Confindustria, relatează ANSA. 'Principala și enorma slăbiciune care ne afectează direct este structura actuală a Uniunii Europ

Politic Ex 26-05-2026 14:34

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a convocat Consiliul Național de Securitate în problema securității energetice

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a convocat pentru marți Consiliul Național de Securitate (CNS), în contextul preocupărilor legate de securitatea energetică și evoluțiile din piețele internaționale, relatează MOLDPRES. Potrivit Președinției de la Chișinău, agenda ședinței CNS va fi axată pe securitatea energetică a țării î

Politic Ex 26-05-2026 13:44

Rusia cere eliberarea mitropolitului ortodox reținut în Republica Cehă pentru trafic de droguri

Ministerul rus de Externe a cerut marți eliberarea mitropolitului ortodox Ilarion, reținut duminică în Republica Cehă sub suspiciunea de trafic de droguri, ceea ce autoritățile ruse califică drept 'absurd', relatează EFE. 'Partea rusă cere cu insistență eliberarea necondiționată și imediată a mitropolitului Ilarion, precum și încetarea

Politic Ex 26-05-2026 13:37

Georgia sărbătorește 35 de ani de independență

Georgia a sărbătorit marți cea de-a 35-a aniversare a independenței sale, cu un accent puternic pe credința creștină, care constituie religia sa de stat, și fără a afișa culorile drapelului Uniunii Europene (UE), spre deosebire de anii precedenți, informează EFE. Epicentrul sărbătorilor a fost Piața Libertății din Tbilisi, împodobită cu culorile roșu și

Politic Ex 26-05-2026 13:02

Putin a promulgat o lege pentru ștergerea datoriilor recruților care luptă pe frontul din #Ucraina

Președintele rus Vladimir Putin a promulgat luni o lege care șterge datoriile financiare ale recruților care s-au angajat să lupte pe frontul din Ucraina, cel mai recent exemplu al stimulentelor Kremlinului pentru recrutarea de militari, relatează AFP. De peste patru ani, Rusia oferă salarii atractive și beneficii sociale persoanelor care se alătură ofensivei

Politic Ex 26-05-2026 13:02

Liban: Armata israeliană le cere locuitorilor din Nabatieh să evacueze imediat orașul; 12 morți în atacuri recente

Armata israeliană le-a cerut marți locuitorilor din Nabatieh să evacueze imediat acest oraș din sudul Libanului, deja vizat luni, înaintea unor posibile atacuri aeriene, transmit Reuters și AFP. 'Trebuie să vă părăsiți imediat casele și să vă deplasați la nord de râul Zahrani', a anunțat pe X un purtător de cuvânt militar de limbă ara

Politic Ex 26-05-2026 11:57

Gardienii Revoluției susțin că au doborât o dronă americană care a intrat în spațiul aerian iranian

Corpul Gardienilor Revoluției Islamice din Iran (IRGC) a afirmat marți că a doborât o dronă americană și a tras în direcția altor aeronave care au intrat în spațiul aerian al țării, relatează France Presse. Aparatele americane 'au intrat în spațiul aerian iranian în regiunea Golfului Persic, iar unități de apărare antiaeriană

Politic Ex 26-05-2026 11:48

Iran/Statele din Golf 'nu vor mai servi drept scut pentru bazele SUA' (Khamenei)

Liderul suprem iranian Mojtaba Khamenei a afirmat marți, într-o declarație scrisă difuzată de televiziunea de stat iraniană, că bazele americane nu mai sunt de acum protejate de țările din Golf și că Statele Unite nu vor mai avea un refugiu sigur în regiune, relatează AFP și Reuters. 'Este sigur că nu va exista cale de întoarcere și că ță

Politic Ex 26-05-2026 11:19

Qatarul neagă că ar fi oferit 12 miliarde de dolari Iranului pentru a încheia un acord cu SUA

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe qatarez Majed Al-Ansari a negat marți că țara sa ar fi oferit 12 miliarde de dolari Iranului pentru a încheia un acord cu SUA, denunțând în același timp încercările de a 'sabota' acest posibil acord și eforturile diplomatice în curs de desfășurare, relatează EFE. 'I