Afganistan: Talibanii publică fotografii cu ascunzătoarea fondatorului mişcării
Talibanii au publicat luni noapte două fotografii cu o ascunzătoare din Afganistan unde liderul suprem şi fondator al grupului, mollahul Mohammad Omar, ar fi petrecut ultimii ani ai vieţii sale, relatează marţi DPA.
Mollahul Mohammad Omar a trăit în ascunzătoare până la moartea sa în 2013 şi i-a condus pe militanţii islamişti afgani din această "cameră mică", a declarat purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabiullah Mujahid.
Mollahul Omar apare într-o singură imagine stând la soare într-o mică grădină de trandafiri.
Duminică, Zomia Center, un think-tank cu sediul în Statele Unite, a publicat dezvăluiri ale jurnalistei olandeze Bette Dam, care arată că mollahul Omar a trăit în apropierea bazelor americane din provincia Zabul, în sudul Afganistanului, după ce talibanii au fost izgoniţi de la putere.
Concluziile lui Dam sunt contrare opiniei Washingtonului că liderul taliban a fugit şi a murit în Pakistan după căderea regimului taliban şi intervenţia condusă de americani în Afganistan în urma atacurilor din 11 septembrie 2001 din Statele Unite.
Talibanii au fost la putere în Afganistan între 1996 şi 2001.
La Kabul, aceste descoperiri i-au înfuriat pe oficialii guvernamentali.
Un purtător de cuvânt al palatului prezidenţial, Haroon Chakhansuri, a pus sub semnul întrebării rezultatul cercetării, calificându-l ca "delirant" şi adăugând că există "suficiente dovezi" că mollahul Omar a trăit şi murit în Pakistan.
La rândul său, contracandidatul preşedintelui Ashraf Ghani la apropiatele alegeri prezidenţiale, Amrullah Saleh, a spus despre aceste descoperiri că sunt un "exemplu manipulator de propagandă".AGERPRES/(AS - autor: Sorin Calciu, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Ady Ivaşcu)
Sursa foto: Mahdi Muddaber / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Comisia Europeană chestionează măsurile luate de premierul ceh Andrej Babis pentru a combate conflictele de interese
Comisia Europeană a solicitat guvernului ceh informații cu privire la acordurile menite să prevină conflictele de interese în privința subvențiilor UE legate de companii din imperiul de afaceri al prim-ministrului Andrej Babis, a declarat marți un purtător de cuvânt al executivului comunitar, relatează Reuters. Site-ul iRozhlas.cz
Iran: Justiția a suspendat organismul prezidențial care a ordonat restabilirea accesului la internet
Justiția iraniană a suspendat marți organismul prezidențial care a ordonat luni restabilirea accesului la internet, tăiat de autorități după atacurile lansate de SUA și Israel împotriva țării, relatează AFP. Această decizie urmează după 'depuneri de plângeri', a relatat site-ul puterii judiciare Mizan, fără a furniza mai mu
Consiliul UE consolidează reglementarea dreptului cetățenilor europeni de a alege și a fi aleși în funcții locale
Consiliul Uniunii Europene a adoptat marți o directivă actualizată pentru consolidarea dreptului de vot și a dreptului la candidatură la alegerile locale pentru cetățenii Uniunii cu reședința în alte state decât cele de la care dețin cetățenia, informează un comunicat pe site-ul de internet al instituției. Marilena Raouna, vicemini
Iranul acuză SUA că au încălcat armistițiul în ultimele 48 de ore; Gardienii Revoluției susțin că au ripostat
Ministerul iranian al Afacerilor Externe a acuzat marți SUA că au încălcat armistițiul fragil în sudul țării, o declarație care intervine după anunțul unor lovituri americane, relatează AFP. 'Armata teroristă americană, continuându-și acțiunile ilegale și nejustificate de la instituirea armistițiului (...), a comis î
Iranul încearcă să obțină la negocierile cu SUA dezghețarea unor active de 24 de miliarde de dolari
Negociatorii iranieni încearcă, în cadrul discuțiilor de pace cu SUA, să deblocheze active înghețate în străinătate în valoare de aproximativ 24 de miliarde de dolari, potrivit agenției iraniene de știri Tasnim, citată marți de AFP. Această relatare apare după ce Iranul a anunțat că finalizează o propunere cadru &
Frugalii împotriva cheltuitorilor: Statele UE se pregătesc să negocieze viitorul buget multianual
Cele 27 de state membre ale UE au avut miercuri o nouă rundă de discuții asupra viitorului cadru financiar multianual pentru perioada 2028-2034, înaintea summitului european din iunie, care va fi consacrat acestei chestiuni, relatează marți AFP. Cu ocazia unei reuniuni a miniștrilor afacerilor europene desfășurată marți la Bruxelles, 16
Giorgia Meloni: UE e un gigant birocratic, dar e mioapă atunci când trebuie să își facă auzită vocea
Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a criticat marți Uniunea Europeană ca fiind prea birocratică și insuficient de asertivă pe scena globală, într-un discurs la reuniunea anuală a asociației industriale Confindustria, relatează ANSA. 'Principala și enorma slăbiciune care ne afectează direct este structura actuală a Uniunii Europ
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a convocat Consiliul Național de Securitate în problema securității energetice
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a convocat pentru marți Consiliul Național de Securitate (CNS), în contextul preocupărilor legate de securitatea energetică și evoluțiile din piețele internaționale, relatează MOLDPRES. Potrivit Președinției de la Chișinău, agenda ședinței CNS va fi axată pe securitatea energetică a țării î
Rusia cere eliberarea mitropolitului ortodox reținut în Republica Cehă pentru trafic de droguri
Ministerul rus de Externe a cerut marți eliberarea mitropolitului ortodox Ilarion, reținut duminică în Republica Cehă sub suspiciunea de trafic de droguri, ceea ce autoritățile ruse califică drept 'absurd', relatează EFE. 'Partea rusă cere cu insistență eliberarea necondiționată și imediată a mitropolitului Ilarion, precum și încetarea
Georgia sărbătorește 35 de ani de independență
Georgia a sărbătorit marți cea de-a 35-a aniversare a independenței sale, cu un accent puternic pe credința creștină, care constituie religia sa de stat, și fără a afișa culorile drapelului Uniunii Europene (UE), spre deosebire de anii precedenți, informează EFE. Epicentrul sărbătorilor a fost Piața Libertății din Tbilisi, împodobită cu culorile roșu și
Putin a promulgat o lege pentru ștergerea datoriilor recruților care luptă pe frontul din #Ucraina
Președintele rus Vladimir Putin a promulgat luni o lege care șterge datoriile financiare ale recruților care s-au angajat să lupte pe frontul din Ucraina, cel mai recent exemplu al stimulentelor Kremlinului pentru recrutarea de militari, relatează AFP. De peste patru ani, Rusia oferă salarii atractive și beneficii sociale persoanelor care se alătură ofensivei
Liban: Armata israeliană le cere locuitorilor din Nabatieh să evacueze imediat orașul; 12 morți în atacuri recente
Armata israeliană le-a cerut marți locuitorilor din Nabatieh să evacueze imediat acest oraș din sudul Libanului, deja vizat luni, înaintea unor posibile atacuri aeriene, transmit Reuters și AFP. 'Trebuie să vă părăsiți imediat casele și să vă deplasați la nord de râul Zahrani', a anunțat pe X un purtător de cuvânt militar de limbă ara
Gardienii Revoluției susțin că au doborât o dronă americană care a intrat în spațiul aerian iranian
Corpul Gardienilor Revoluției Islamice din Iran (IRGC) a afirmat marți că a doborât o dronă americană și a tras în direcția altor aeronave care au intrat în spațiul aerian al țării, relatează France Presse. Aparatele americane 'au intrat în spațiul aerian iranian în regiunea Golfului Persic, iar unități de apărare antiaeriană
Iran/Statele din Golf 'nu vor mai servi drept scut pentru bazele SUA' (Khamenei)
Liderul suprem iranian Mojtaba Khamenei a afirmat marți, într-o declarație scrisă difuzată de televiziunea de stat iraniană, că bazele americane nu mai sunt de acum protejate de țările din Golf și că Statele Unite nu vor mai avea un refugiu sigur în regiune, relatează AFP și Reuters. 'Este sigur că nu va exista cale de întoarcere și că ță
Qatarul neagă că ar fi oferit 12 miliarde de dolari Iranului pentru a încheia un acord cu SUA
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe qatarez Majed Al-Ansari a negat marți că țara sa ar fi oferit 12 miliarde de dolari Iranului pentru a încheia un acord cu SUA, denunțând în același timp încercările de a 'sabota' acest posibil acord și eforturile diplomatice în curs de desfășurare, relatează EFE. 'I









