Ucraina: Convoiul preşedintelui Petro Poroşenko, atacat de ultranaţionalişti

Un grup de ultranaţionalişti ucraineni au atacat sâmbătă convoiul preşedintelui Petro Poroşenko în localitatea Cerkasî, în confruntările care au urmat în acest oraş şi în capitala Kiev fiind răniţi 25 de poliţişti, a anunţat duminică poliţia ucraineană, citată de AFP.
Susţinători ai partidului de extremă-dreapta Corpul Naţional au încercat să blocheze convoiul preşedintelui Poroşenko, venit la Cerkasî pentru a susţine un discurs în cadrul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 31 martie.
În total 19 poliţişti au fost răniţi aici după ce au intervenit pentru a proteja convoiul prezidenţial. Alţi trei poliţişti, dintre care unul a suferit arsuri la ochi, au fost răniţi în urma confruntărilor cu militanţi ai aceleiaşi mişcări în apropierea sediului preşedinţiei la Kiev.
O înregistrare difuzată de poliţie arată o mulţime de indivizi, unii mascaţi, înconjurând convoiul prezidenţial la Cerkasî, câţiva reuşind să se urce pe autoturisme şi să le deschidă portierele. Străzile din apropiere au fost apoi acoperite de fum după ce protestatarii au provocat incendii.
Purtătorul de cuvânt al Corpului Naţional, Oleksandr Alfyorov, a declarat pentru AFP că manifestanţii au dorit să protesteze faţă de corupţia din cadrul guvernului, amintind inclusiv de scandalul privind deturnarea de fonduri publice destinate armatei.
Un apropiat al lui Poroşenko, între timp demis de acesta, este acuzat de o vastă operaţiune de contrabandă cu piese de schimb pentru echipamente militare. Piesele ar fi fost cumpărate ilegal din Rusia - considerată de Ucraina stat ''agresor'' - înainte de a fi livrate armatei ucrainene la preţuri de trei până la patru ori mai mari, diferenţa faţă de preţul de achiziţie intrând în buzunarele celor care au dirijat operaţiunea.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Turcia: Armata își va continua operațiunile contra PKK 'până când regiunea va fi curățată'
Armata turcă își va continua operațiunile contra Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) ''până când regiunea va fi curățată'', a afirmat joi Ministerul Apărării turc, după anunțul făcut luni privind dizolvarea grupării armate kurde prezente în principal în nordul Irakului, transmit AFP și Reuters.
Franța: Fostului președinte Sarkozy i-a fost scoasă brățara electronică de monitorizare
Fostului președinte francez Nicolas Sarkozy i-a fost admis regimul de eliberare condiționată și i s-a scos miercuri brățara electronică de monitorizare pe care o purta de pe 7 februarie, a indicat joi pentru AFP parchetul din Paris. Fostul președinte dintre anii 2007-2012 a primit în decembrie o condamnare definitivă la 3 ani de în
Ministrul de externe ceh îl numește 'laș' pe Putin pentru că nu s-a întâlnit cu Zelenski la Istanbul
Ministrul de externe ceh Jan Lipavsky a declarat joi că președintele rus Vladimir Putin 's-a dovedit a fi un laș' pentru că a refuzat să accepte oferta omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski, de a negocia cu el la Istanbul o soluție la războiul provocat de agresiunea rusă, informează EFE. 'Președintele Zelenski a fost dispus
Șeful diplomației poloneze îndeamnă SUA să nu creadă 'gluma' lui Putin despre negocierile din Turcia
Ministrul de externe polonez Radoslaw Sikorski a criticat joi strategia președintelui Rusiei, Vladimir Putin, privind negocierile de pace cu Ucraina din Turcia, numind-o o 'glumă', și a reafirmat refuzul Poloniei de a trimite trupe în Ucraina, informează EFE. 'Am aflat ceva util: că (președintele ucrainean Volodimir) Zelenski
India cere ca arsenalul nuclear al Pakistanului să fie plasat sub monitorizarea AIEA
India a cerut joi ca arsenalul nuclear al Pakistanului să fie plasat 'sub monitorizarea' Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), la câteva zile după cea mai gravă confruntare militară între cele două țări din ultimii 20 de ani, relatează AFP. 'Arsenalul nuclear al Pakistanului ar trebui plasat sub monitor
Cancelarul german Merz este 'foarte sceptic' în privința interzicerii AfD
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat joi că este 'foarte sceptic' cu privire la apelurile tot mai numeroase de interzicere a partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), după ce serviciile de informații interne au clasificat partidul drept 'extremist de dreapta confirmat', informează dpa. Cancelarul M
Zelenski, calificat de Moscova drept 'clovn', 'ratat' și 'jalnic', înaintea negocierilor de pace de la Istanbul
Mai mulți oficiali ruși s-au lansat joi în aprecieri deloc măgulitoare la adresa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, în contextul în care delegații din Rusia și Ucraina ar urma să se întâlnească în cursul zilei la Istanbul, în Turcia, pentru negocieri de pace. Astfel, potrivit AFP, purtătoarea
Volodimir Zelenski descrie drept 'decorativă' delegația Rusiei la negocierile de pace de la Istanbul
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi, după întâlnirea sa cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan, la Ankara, că Ucraina va decide care sunt pașii de urmat în negocierile sale cu Rusia, în contextul în care liderul de la Kiev a descris drept 'decorativă' delegația trimisă de Moscova la convorbirile de pace de
Rutte: NATO încearcă să ajungă la rădăcina unui presupus caz de corupție la o agenție de achiziții publice
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat joi că Alianța dorește să ajungă la rădăcina unui presupus caz de corupție ce implică agenția de achiziții militare a organizației transatlantice, cu sediul la Luxemburg, caz care a dus la acțiuni ale poliției în Marele Ducat al Luxemburgului, Spania, Belgia, Olanda, Italia și Statele Unite, informează EFE.
Von der Leyen, Metsola și Rubio vor participa la slujba de inaugurare a pontificatului Papei Leon al XIV-lea
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen și președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, vor participă la liturghia inaugurală a pontificatului Papei Leon al XIV-lea, potrivit unor surse din cele două instituții europene, transmite EFE. Președintele Consiliului European, Antonio Costa, nu se va putea deplasa însă duminic
Trump afirmă că Washingtonul și Teheranul 'se apropie' de un acord privind programul nuclear iranian
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri, la Doha, că Washingtonul și Teheranul 'se apropie' de un acord privind programul nuclear iranian, exprimându-și optimismul că atacurile militare asupra unor situri iraniene ar putea fi evitate, relatează AFP și Reuters. 'Suntem în negocieri foarte serioase cu Iranu
Negocieri ruso-ucrainene: În Turcia se desfășoară un maraton diplomatic pe trei fronturi, sub semnul confuziei (sinteză)
Turcia se află de joi în centrul unui maraton diplomatic care are ca scop ajungerea la un plan de pace, sau cel puțin la un armistițiu, în războiul declanșat odată cu invazia Rusiei în Ucraina, cu toate că ziua a fost umbrită de refuzul președintelui rus Vladimir Putin de a participa la convorbiri, transmite EFE. Omologul său
Rubio nu vede o soluție militară la războiul din #Ucraina și spune că Trump dorește să pună capăt conflictului
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat joi că nu există o soluție militară la războiul din Ucraina, dar că o soluție va veni pe canale diplomatice, și a adăugat că președintele american Donald Trump dorește să vadă conflictul încheiat, informează EFE. 'Nu există o soluție militară la conflictul dintre Rusia și Ucraina. Ac
Prim-ministrul Pakistanului propune Indiei un dialog cuprinzător pe marginea disputelor bilaterale
Primul ministru pakistanez, Shehbaz Sharif, a invitat India să mențină un 'dialog integral' cu privire la disputele bilaterale, inclusiv cele legate de suveranitatea Kashmirului și de Tratatul Apelor Indusului din 1960, suspendat unilateral în aprilie de New Delhi, în contextul recentei escaladări a tensiunilor între cele două puteri nuclear
Negocieri ruso-ucrainene: Ucraina: Trump anunță că ar putea călători vineri în Turcia 'dacă ar fi oportun'
Președintele american Donald Trump a declarat joi, la Doha, că va participa vineri la negocierile dintre Rusia și Ucraina în Turcia 'dacă ar fi oportun', informează Reuters. 'Mă gândeam să merg, dar este foarte dificil... Dacă s-ar întâmpla ceva, aș merge vineri, dacă ar fi oportun', a afirmat Trump la un mic dej