Juncker salută "contribuţia importantă a lui Macron la dezbaterea europeană"
Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a salutat marţi "contribuţia importantă la dezbaterea europeană" a preşedintelui francez Emmanuel Macron, "precum şi angajamentul său ferm pentru a identifica şi a răspunde la provocările europene", a declarat purtătorul său de cuvânt, relatează AFP.
"Mai multe dintre elementele" prezentate de Emmanuel Macron în articolul său există deja sau "au fost deja propuse sau sunt pe cale de a fi puse în practică" de Comisia Europeană, a subliniat purtătorul de cuvânt al executivului comunitar, Margaritis Schinas, într-o conferinţă de presă la Bruxelles.
El a invocat 12 propuneri din diferite domenii. Printre acestea, "întărirea gărzii de frontieră europene pentru a controla graniţa externă a Uniunii este una dintre propunerile noastre", a spus Schinas.
"Crearea unui consiliu european pentru inovaţie a fost deja decisă" în acest an, a adăugat el.
"Necesitatea de a avansa spre o Europă a apărării şi securităţii este o idee pe care noi am propus-o deja", a continuat purtătorul de cuvânt al lui Juncker.
"Acelaşi lucru şi în privinţa filtrării investiţiilor strategice străine", a mai reamintit el.
La 14 februarie, eurodeputaţii şi-au dat acordul pentru o rezoluţie care urmăreşte crearea unui cadru european de control asupra investiţiilor străine în sectoarele strategice pentru a răspunde îngrijorărilor UE în faţa apetitului unor companii non-europene, în special chineze, cum ar fi gigantul de telecomunicaţii Huawei. Marţi, statele membre ale UE au adoptat definitiv acest regulament.
Schinas a invocat de asemenea principiul "muncă egală, salariu egal" în UE, care s-a aflat în centrul reformei directivei europene privind muncitorii detaşaţi, adoptată în 2018.
Într-un articol difuzat marţi în cele 28 de state membre ale UE şi adresat cetăţenilor comunitari, Emmanuel Macron a lansat o serie de propuneri pentru UE, de la relansarea Schengen şi până la crearea unei bănci pentru climă, cu mai puţin de trei luni până la alegerile europene cruciale.AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Sorin Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gardienii Revoluției susțin că au doborât o dronă americană care a intrat în spațiul aerian iranian
Corpul Gardienilor Revoluției Islamice din Iran (IRGC) a afirmat marți că a doborât o dronă americană și a tras în direcția altor aeronave care au intrat în spațiul aerian al țării, relatează France Presse. Aparatele americane 'au intrat în spațiul aerian iranian în regiunea Golfului Persic, iar unități de apărare antiaeriană
Iran/Statele din Golf 'nu vor mai servi drept scut pentru bazele SUA' (Khamenei)
Liderul suprem iranian Mojtaba Khamenei a afirmat marți, într-o declarație scrisă difuzată de televiziunea de stat iraniană, că bazele americane nu mai sunt de acum protejate de țările din Golf și că Statele Unite nu vor mai avea un refugiu sigur în regiune, relatează AFP și Reuters. 'Este sigur că nu va exista cale de întoarcere și că ță
Qatarul neagă că ar fi oferit 12 miliarde de dolari Iranului pentru a încheia un acord cu SUA
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe qatarez Majed Al-Ansari a negat marți că țara sa ar fi oferit 12 miliarde de dolari Iranului pentru a încheia un acord cu SUA, denunțând în același timp încercările de a 'sabota' acest posibil acord și eforturile diplomatice în curs de desfășurare, relatează EFE. 'I
Țările europene din cadrul NATO depășesc Rusia în domenii militare cheie (raport)
Țările europene membre NATO ar depăși în continuare Rusia în domenii militare cheie chiar și în cazul unei retrageri a Statelor Unite din Alianța Nord-Atlantică, potrivit unui raport Greenpeace publicat marți, relatează dpa. Raportul, intitulat 'Europa singură acasă?', afirmă că statele europene NATO, împreună cu Canada, au chel
Războiul din Iran, angajamentele SUA în Asia și tensiunile privind Taiwanul vor domina Dialogul Shangri-La
Războiul din Iran, angajamentele greu de îndeplinit ale SUA în Asia și tensiunile în creștere privind Taiwanul vor domina cel mai probabil agenda Dialogului anual Shangri-La din această săptămână, principalul forum de apărare din regiune, care se desfășoară în perioada 29-31 mai în Singapore, transmite Reuters. Reuniunea inf
MAE ucrainean califică drept 'șantaj nerușinat' amenințarea Moscovei cu atacuri asupra Kievului
Ministerul de Externe ucrainean a calificat drept 'șantaj nerușinat' anunțul Rusiei privind o campanie de atacuri sistemice împotriva centrelor de comandă și a întreprinderilor industriei militare din Kiev, mulțumind totodată reprezentanțelor diplomatice străine care și-au menținut personalul în capitala ucraineană, în pofida avertismentelor M
Lituania: Președintele Nauseda propune un program național de învățare a limbii germane pentru consolidarea legăturilor cu Berlinul
Președintele lituanian Gitanas Nauseda a propus un program național de consolidare a învățării limbii germane în Lituania, afirmând că legăturile lingvistice mai strânse cu partenerul său european ar servi, de asemenea, intereselor strategice ale țării, relatează marți dpa. Nauseda a declarat că limba germană ar trebui promovată mai mul
Benjamin Netanyahu admite că îi este dificil să influențeze deciziile lui Donald Trump în privința Iranului (Reuters)
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a mărturisit unor apropiați ai săi, în discuții private, că Israelul dispune de puțin spațiu de manevră pentru a influența procesul decizional al lui Donald Trump cu privire la Iran, în timp ce președintele SUA negociază un acord în acest conflict ce durează de aproape trei luni, au relatat doua surse, citate luni d
SUA: Trump va fi supus marți celui de-al treilea control medical de rutină din ultimele 13 luni
Președintele american Donald Trump va fi supus marți unui control medical de rutină la Centrul medical militar național Walter Reed, de lângă Washington, pentru a treia oară în ultimele 13 luni, a anunțat Casa Albă, transmite dpa. În cursul acestei luni, Casa Albă informase că Trump va fi supus 'evaluărilor stomatologice și medicale anual
Puține progrese în discuțiile cu SUA privind apărarea antiaeriană, recunoaște Volodimir Zelenski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni că Ucraina a înregistrat puține progrese în discuțiile cu SUA privind extinderea producției de sisteme de apărare antirachetă și va colabora cu Europa în această problemă, relatează Reuters. 'Din păcate, de multă vreme nu s-au înregistrat progrese în relația cu Statele
Rubio afirmă că SUA sunt în continuare pregătite să acționeze ca mediator în conflictul din #Ucraina
Statele Unite rămân pregătite să medieze în conflictul dintre Rusia și Ucraina, a declarat marți secretarul de stat american Marco Rubio, după o ofensivă rusească masivă asupra Kievului, relatează AFP. 'Statele Unite sunt pregătite și dispuse să facă tot ce le stă în putință pentru a facilita încetarea acestui război și sperăm că oc
Coreea de Nord a lansat un proiectil neidentificat, potrivit armatei sud-coreene
Coreea de Nord a lansat marți un proiectil neidentificat în largul coastei vestice a țării, a afirmat Statul Major al armatei sud-coreene într-un comunicat, transmite Reuters. Dacă se va confirma că aceasta a fost o lansare de rachetă, ea ar fi prima începând din 19 aprilie, când Coreea de Nord a testat câteva rachete balist
Armata americană anunță că a lovit baze de lansare a rachetelor în Iran
Armata americană a anunțat luni că a efectuat lovituri în sudul Iranului, vizând baze de lansare a rachetelor și nave care încercau să plaseze mine, în ciuda armistițiului în vigoare în războiul dintre cele două țări, notează AFP. 'Forțele americane au efectuat astăzi lovituri de autoapărare în sud
Canada: Mark Carney consideră 'inacceptabil' tratamentul aplicat militanților din Flotila pentru Gaza
Premierul canadian, Mark Carney, a calificat luni, în cursul unei convorbiri telefonice cu președintele Israelului, Isaac Herzog, drept 'inacceptabil' 'tratamentul scandalos' aplicat activiștilor din Flotila pentru Gaza, printre care 12 cetățeni canadieni, notează AFP. Cerând desfășurarea unei anchete independente,
VIDEO Iran: Explozii auzite în Bandar Abbas, situația sub control (presă)
Mai multe explozii au fost auzite în orașul iranian Bandar Abbas și în zonele de coastă din apropierea Strâmtorii Ormuz, a raportat luni presa iraniană, adăugând că deocamdată cauza lor este necunoscută, notează Reuters. Agenția de presă iraniană Mehr a anunțat că situația din Bandar Abbas este sub control și că nu exis








